Textul narativ literar în versuri sau în proză este o opera literară, care transmite

opiniile/trăirile autorului prin intermediul unui narator, unei acțiuni desfășurate cronologic și
temporal și prin intermediul unor personaje, aflate în relații diverse.
Textul fragmentar/Opera literară X de Y este un text narativ literar în versuri/ în proză,
deoarece prezintă trăsăturile specifice acestui tip de text.
În primul rând, fiind un text narativ literar, modul principal de expunere este narațiunea
(obiectivă sau subiectivă), iar întâmplările sunt relatate de un narator obiectiv/ subiectiv, la
persoana I/ a III-a. Totodată, acest text/fragment poate cuprinde pasaje descriptive sau dialogul
(ex.)
De asemenea, textul narativ se construiește în jurul unei ficțiuni: povestirea unuia sau ale
mai multor episoade, pe momentele subiectului (care sunt acestea?)
În al doilea rând, la acțiune participă o serie de personaje (principal/e, ex. secundare, ex.,
episodice, ex. , figurante, ex.), care se evidențiază printr-o serie de caracteristici importante (care
sunt?), iar autorul vrea să transmită idea că … (ce idee?).
Nu în ultimul rând, discursul narativ este organizat printr-o succesiune logică a
evenimentelor, plasate într-un cronotp (timp și spațiu-ex.).
Asadar, având în vedere cele prezentate, pot sustine că textul fragmentar selectat din opera
X de Y se încadrează în textul narativ literar în versuri/în proză si surprinde într-un act narativ
liniar ideea că... (zici într-o frază ideea fragmentului).

Numeroase critici au atras atenția asupra pericolului de a se confundă naratorul fictiv" cu

autorul concret": Naratorul pare la prima vedere identic autorului. Privit mai îndeaproape,
constatăm că mai întotdeauna personalitatea autorului se diferențiază, într-o manieră
caracteristică, de figura naratorului. El știe mai puțin, uneori, și mai mult decât te-ai putea așteptă
de la autor, el mărturisește din când în când opinii ce nu sunt neapărat ale autorului. Acest
narator este, prin urmare, o figura autonomă, creată de autor ca și personajele romanului"
(Silvian Iosifescu, Construcție și lectură). Naratorul și personajele sunt esențialmente ființe de
hârtie; autorul (material) unei povestiri nu se poate non-confunda întru nimic cu naratorul acestei
povestiri". în consecință, ideologia operei literare este aceea a autorului abstract, sentimentele
nefiind pronunțate de către autor, ci de către narator" (Silvian Iosifescu, op.cît.). în afară de
funcția narativă (de reprezentare fundamentală), naratorul își poate asuma și funcția de control
sau de regie (poate cita discursul personajelor în interiorul propriului discurs) sau chiar funcția de
interpretare (de analiză) a discursului personajelor.