Camara cu fructe

de Ion Pillat
opera lirica

Poezia „Cămara de fructe”, cu un caracter la fel de melancolic („Deschid cu teamă”, „Dar

părăsind comoara ce minţile îmi pierde,/ Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.”) în ciuda
multitudinii figurilor de stil (metafore – „rai oprit”, inversiuni – „vânătul ei fum”, „albaştri
struguri”, epitete – „piersici de jar”, „lămpi de aur verde”, comparaţii – „tămâioşii galbeni ca
soarele de vară”, personificări – „S-aprind fantasmagoric caise şi gutui”, sinestezii – „pere de-
aur roşu cu flăcări de parfum”), intră mai adânc în amintirile eului liric, în cămara ca
simbol al „raiului oprit” (se observă din nou trimiterea la originea universului).

Genul liric cuprinde operele literare in care autorul isi exprima

sentimentele,gandurile,ideile,in mod direct prin intermediul eului liric, apelând la
un limbaj artistic.
Poezia “Cămara de fructe” este scrisă de Ion Pillat și face parte din volumul
“Pe Argeș în sus” publicat în anul 1923.
Tema acestei poezii este copilaria fericita si amintirea ei, sentimentele
autorului fiind de nostalgie si regret.
Dupa cum arata si titlul poeziei, obiectul descrierii este camara de fructe si
amintirea poetului reface întreaga bogatie a "camarii de altadata".
Poezia “Camara de fructe” de Ion Pillat apartine genului liric, avand toate
caracteristicile acestuia.
Un prim argument în favoarea acestei afirmatii il reprezintă subiectivitatea
sporita a textului, poezia constituindu-se intr-o descriere artistica.
Eul liric este prezent în text prin mărci lexico-gramaticale: pronume și
adjective pronominale de persoana I (“mă” , “îmi” , “mie”) și verbe de persoana I:
“deschid” , “văd” , “-nchin” , “încui”.
Prin intermediul eului liric,poetul exprimă sentimentul de singurătate şi
emoţiepe care le simte atunci când se întoarce la vârsta fericită a copilăriei , prin
amintire: „Deschid cu teamă uşa cămării de-altădată / Cu cheia ruginită a raiului
oprit”. “Cheia ruginită” sugerează trecerea timpului, iar cămara este spaţiul unde se
poate realiza o întoarcere în timp, o regăsire a copilăriei pierdute: „Mă prinde
amintirea în vânătul ei fum”.
Camara de altadata este vazuta ca un loc oprit, miraculos, plin de bogatii de
o mare valoare.
Amintirile copilariei sunt atât de puternice, încât rafturile şi poliţele par a se
umple, în faţa ochilor săi, cu „piersici de jar şi albaştri struguri / Şi pere de-aur roşu
cu flăcări de parfum”. Reintrând în lumea de basm a copilăriei, unde imaginaţia
face totul posibil, poetul vede şi „pepeni verzi - smaragde cu miezul de rubin - / Şi
tămâioşii galbeni ca soarele de vară”, dar şi caise şi gutui ce-i par „trandafirii
lampioane şi lămpi de aur verde”. Poetul se simte copleşit de regret şi tristeţe, si se
intoarce deodata la realitate : „Dar părăsind cămara ce minţile îmi pierde, / Tot
rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui”.
In al doilea rând, textul este liric, deoarece limbajul este sugestiv şi expresiv,
generator de imagini artistice.Imaginile si senzatiile pe care le retraieste scriitorul
în amintire sunt reliefate printr-o serie de epitete, comparatii si metafore.
Majoritatea epitetelor sunt cromatice, se sugereaza o diversitate de culori de la
vinetiu si albastru, la verde si rosu, de la galben la trandafiriu: "vânatul ei fum",
"piersici de jar", "albastri struguri", "pere de aur rosu", "pepeni verzi", "tamâiosi
galbeni" etc.
Imaginile artistice sunt mai ales vizuale, ca si acelea realizate prin
comparatii sau metafore: "tamâiosii galbeni ca soarele de vara", "smaragde cu
miezul de rubin" (pepenii), "trandafirii lampioane si lampi de aur verde" (caisele si
gutuile). O imagine olfactiva sporeste vraja camarii de fructe ("pere... cu flacari de
parfum"), sugerând buchetul unei miresme dulci si staruitoare.
În strânsă legătură cu imaginile descrise, poetul îşi exprimă direct
sentimentele de teamă, uimire, tristeţe şi profund regret pentru pierderea „raiului”
copilăriei.
Modul de expunere predominant este descrierea.Poezia are rima îmbrăţişată,
măsura versurilor este de 13-14 silabe, iar ritmul este iambic.
In concluzie, poezia „Camara de fructe” este un text liric, prin care autorul
transmite în mod direct gânduri şi sentimente, într-un limbaj sugestiv şi expresiv,
care ne impresionează.
P.188
4.Transformă comparațiile următoare conform modelului următor: Foșnetul frunzelor e
aidoma unor șoapte.-----șoaptele frunzelor
• Luna seamănă cu o seceră de argint.
• Obrajii ei sunt proaspeți și frumoși ca trandafirii.
• Ochii lui semănau cu lacurile adânci și verzi.
• Razele soarelui par niște lănci de aur.
• Sufletul meu este zbuciumat ca o furtună.
• Glasul mamei era dulce ca mierea.
• Valurile mării ne cuprind ca într-o îmbrățișare.
p.189

3.Reconstituie comparațiile de la care au fost create metaforele de mai jos, conform

modelului.
Smaraldele ochilor ei ne fascinau.------Ochii ei verzi ca niște smaralde ne fascinau.
• Șarpele argintiu al râului străbate câmpia.
• Oceanul verde al pădurii fremăta în lumina rece.
• Cântăreața avea o voce de privighetoare.
• Un fulg alb și dantelat plutea în zare.
4 Asociază, oral, termenii asfințitul, lumina, luna, ploaia cu expresiile metaforice de mai jos.
a „plânsul auriu al unei stele“ (Al. Philippide, Aur sterp)
b „stăpân-a mării“ (Mihai Eminescu, Scrisoarea I)
c „soarele în zare s-a înecat în sânge“ (Charles Baudelaire, Armonie în amurg)
d „un vânt răzleț își șterge lacrimile reci pe geamuri“
(Lucian Blaga, Melancolie)

5 Indică ce alte figuri de stil sunt asociate metaforelor în exemplele de mai jos.
• „Cu galben și cu roșu își coase codrul ia“ (Ion Pillat,
În vie);
• „Și anină-n haina nopții/Boabe mari de piatră scumpă“ (Mihai Eminescu, Crăiasa din
povești);
• „Aerul, ca-n preajma unui rug,/Răspândea fluida lui
rugină.“ (Nina Cassian, Patima).

Poezia tradiționalistă - Cămara cu fructe

Trandiționalismul este un ansamblu de direcții literare ce cuprinde semănătorismul,

poporanismul și gândirismul. Gândirismul s-a cristalizat în jurul revistei „Gândirea” , apărută la Cluj în
anul 1921 sub direcția lui Cezar Petrescu și D.I. Cucu și mutată la București în 1922, sub conducerea lui
Nechifor Crainic. Numeroși scriitori au fecventat această revistă, printre care V.Voiculescu, Ion Pillat,
Radu Gyr, Lucian Blaga. Ion Pillat se remarca in cadrul acestui curent prin poeziile sale, dintre care
„Cămara cu fructe”, care are drept trăsături nostalgia și evocarea frumuseții naturii, precum și trecerea
ireversibilă a timpului, prezente și ca teme ale poeziei.

Compozițional, se disting două secvențe poetice corespunzătoare timpului evocării și timpului

evocat. Prezența unui spațiu închis - cămara cu fructe- specific spațiului rural în care eul liric evocă
trecutul este specifică poetului, idee prezentă și în poezia „Aci sosi pe vremuri” („casa amintirii”).
Pătrunderea în trecut, care devine atemporal se realizează prin prezența adverbului de timp („Deschid
cu teamă ușa cămării de-altădată”), precum și prin prezența câmpului semnatic al evocării (taină,
amintirea,basmulcu o mie și una de nopți, fum, umbra, taina). Trecerea ireversibilă a timpului se află în
relație de opoziție cu permanența imaginii trecutului, datorită prezenței elementelor ce sugerează
efemeritatea timpului, a vieții (fum, umbră). La nivelul poeziei, corespunzător timpului evocării este
câmpul semantic ce ține de paradis, de sacru (Cu cheia ruginie a raiului oprit,/Trezind în taina mare a
poamelor, smerit/Mireasma, şi răcoarea, şi umbra lor uitată.), iar corespunzător timpului evocat, amitirii
este câmpul semantic ce ține de profan (arzând în umbră, piersici de jar,ruguri, flăcări de parfum,
vrăjitoare). În acest sens, combinarea celor două câmpuri face trimitere la importanța ortodoxismului,
trăsătură specifică tradiționalismului, întâlnită și în opera „Aci sosi pe vremuri” (laitmotivul clopotului,
turnului care marchează momente importante din viața unui om și care fac trimitere la religia ortodoxă
„Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,/De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.”).
Întoarcerea în trecut este privită ca pe o îmbiere la păcat, idee exprimată prin epitetulși comparația
„Şovăitor ca robul, ce calcă o comoară/ Din basmul cu o mie şi una de nopţi, mă-nchin:”. Frumusețea
toamnei și a spațiului evocat sunt surprinse prin implicarea unor tipurilor de imagini artistice : vizuale
(„piersici de jar și-albaștri struguri”, „pere de-aur roșu”), olfactive „flăcări de parfum”. Nostalgia
trecutului, verii este sugerată de comparația „tămâioșii galbeni ca soarelede vară” și de prezența
motivului trandafirului, simbolizând efemeritatea verii și prospețimea. De asemenea, în poezie este
prezentă antiteza dintre lumină și întuneric, reprezentând relația trecut-prezent („s-aprind caise și
gutui”,„ trandafirii lampioane, lămpi de aur verde”, „pere de-aur”, „arzând în umbră”). Prezența
motivelor literare ce desemnează metale și pietre prețioase (aur, smaragde, rubin), a motivului
trandafirului, a culorilor cu funcție de simbol (verde, roșii, vânăt, galbeni, albaștri) și care dau evocării un
înțeles cromatic suntelemente ce țin de simbolism și conferă o muzică interioară poeziei. Revenirea în
spațiul evocării se face prin conștientizarea de către eul liric a trecerii ireversibile a timpului, idee
sprijinită de versul „Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde”. Întoarcerea în timp dă impresia de
atemporalitate (utilizarea verbelor la prezent văd, mă-nchin).

Din punct de vedere prozodic, poezia este formată din patru catrene, cu rimă îmbrățișată și cu
măsura de 13 silabe, iar prezența unor elemente ce țin de simbolism conferă muzicalitate acesteia.

În concluzie, prin alăturarea câmpurilor semantice ce țin de sacru și de profan, de natură, de

lumină și de întuneric, prin prezența imaginilor artistice puternice, prin utilizarea timpului prezent, prin
temele abordate (trecerea ireversibilă a timpului, omul în relație cu natura, sacrul și profanul,
întoarcerea în trecut), este dovedită apartenența operei „Cămara cu fructe” la tradiționalism.