Peisaj nocturn

  E liniște blândă....
  Orizontul e larg și luminos, perfect albastru, zimțuit de crestele norilor.  Este noapte adâncă și
senină, cu stele care ard pe globul cerului ca miliarde de felinare aprinse. Sunt prăbușit printre ierburi și
printre mirosuri, aud foșnetele pădurii de mesteceni și sforăituri ale unor cai nevăzuți, venind de peste
dealuri. Sunt milioane de zgomote mici pe care se sprijină noaptea și am sentimentul ca aș putea auzi
rostogolirea aștrilor de deasupra mea. Este trecut de miezul nopții si marele luceafăr de miazăzi s-a
ridicat deasupra norilor de la orizont. Si, dintr-o dată, ca într-un spectacol făcut special pentru mine, norii
întunecoși ai orizontului au explodat, sfâșiați de lumina orbitoare a lunii. Stelele au pălit, întregul cer s-a
tras înapoi în fata Marii Doamne, foșnetele nopții au urcat, ca și cum ar fi fost absorbite către ea, iar eu
am rămas încremenit, fiindcă s-a făcut lumina ca ziua.
Și în lumina aceea mi-am dat seama de frumusețea neînchipuită a acestei lumi, la al cărei piept,
asemenea pădurilor și pajiștilor cu flori, asemenea căsuțelor străvechi de pe dealuri, mă cuibăream și eu.
Puteam vedea fiecare fir de iarbă poleit de această lumină nepământeană a lunii pline, fiecare copac,
fiecare frunză, fiecare detaliu până la orizont.M-am simțit acolo, în cuibul meu de ierburi, mângâiat,
fiindcă părea că lumina lunii, într-un mod misterios, mă îndepărta de griji,de tot. Au fost ore
magice.Spectacolul lunii pline, dansând cu pământul, a fost unul copleșitor. Norii subțiri și strălucitori s-au
scurs pe razele lunii, unindu-se cu aburii ridicați,au luat forme de păsări și de animale fantastice. Dacă
întind o mână spre vârful unui arbore ,așa rătăcit printre ei,pot să cred că prind o stea.   Atât de albastru
și nemărginit este cerul și atât de strălucitoare se revarsă lumina,încât pot întreba: câți au visat sub
umbra ta pădure și câți te-au iubit... încă îi aștepți sub ramurile tale pe acei care încă mai au curajul să
viseze și să iubească?