Fă-te, suflete, copil, Tudor Arghezi

Si strecoara-te tiptil
Prin porumb cu mot si ciucuri,
Ca sa poti sa te mai bucuri.

Stringe slove, carti si pana.

Da-le toate de pomana
Unul nou invatacel,
Sa se chinuie si el.

Gindul n-o sa te mai fure

Prin zavoaie si padure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngina si te minte.

Cind tristetile te dor,

Uita tot si tilcul lor.

O, rămâi – Mihai Eminescu

O, ramâi, ramâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,

Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec

Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol...

Şi privind în luna plină

La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,

Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce

A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?

Din copilăria mea, Lucian Blaga

Pășteam cu alții gâștele-n ariniști.

Cu gângurit de aur îmi venea câte-un boboc
și îmi prindea cu prietenie-n cioc
sfârcul urechii
și plopii tremurau străvechii.

Când toropit priveam prin gene

cum boii se mișcau prin flori de sânziene
pe sub sălcii,
mă miram că ei nu văd
cu vârful coarnelor ca melcii,
și boii - boii-și rumegau căldura pe sub sălcii.

Când mă trânteam în pajiște pe spate

cu ochii către bolta în senin,
mă-nchipuiam întins cu foalele pe cer,
lin
răzimat pe coate.

Și-mi mai aduc aminte

într-un lan de cînepă
o sperietoare pestriță de paseri
se sprijinea
în par, ca vînturi s-o alinte.

Ciorchine de turbări avea cercei,

o vrabie-și făcuse cuib în pălăria ei.
Râdeau copiii toți de ea,
dar mie mi-era milă
și-o iubeam.
Și singur socoteam: ea mi-e aproapele
și o iubeam.
Și mă credeam un mucenic.

Pelerinaj sentimental, Otilia Cazimir

Gradina mea-gradina copilariei mele

Avea odata straturi si alei.
Pe brazde negre infloreau pansele
Si le stropeau pe inserat batranii mei
C-o stropitoare verde, smaltuita.
Erau pe-aicea flori de margarita
Si micsunele cu parfum de mosc...

Gradina noastra...n-o mai recunosc.

Dar prin perdeaua de ciresi si nuci,
Ma cheama-n umbra casa parasita,
S-anina inca rourusca de uluci
Si pe cerdac se culca, despletita.

E tot sub stresini cuibul randunicii,

Si poate ca-i aceeasi randunica.
M-apropii, cu sfiala si cu frica:
In casa asta mi-au murit bunicii...
Si simt ca-n zambetul meu tanar port
Surasul lor, de-atata vreme mort.

La usa ce se vaieta prelung

Ma-ntampina parfum inchis si greu,
Si-n pragul putred, din trecut, m-ajung
Vechi amintiri din ceea ce-am fost eu.

Odaile pustii mi se arata

Atat de mari cum imi pareau odata,
Pe vremea cand le masuram, tiptil,
Cu pasi marunti si sovaielnici de copil.
Era atat de nalt pe-atunci plafonul scund,
Si usile erau atat de grele
Cand incercam sa ma ascund,
Tinandu-mi rasuflarea, dupa ele...

De-atata colb, ferestele-s opace.

Pe brazda-ngusta-a picaturilor de ploaie
Patrunde cenusie in odaie,
In raze lungi, lumina care moare.