Colecția de povestiri Țara de dincolo de negură a fost scrisă în scopul de a reaminti o serie de întâmplări

adevărate trăite de Mihail Sadoveanu și de tovarășii săi în expedițiile lor de vânătoare; prozatorul
constată cu regret că întâmplările petrecute în „Țara dincolo de negură” din bălțile Dunării și personajele
cunoscute atunci au început să fie uitate de prietenul său George Topîrceanu și încearcă astfel să salveze
acele amintiri chiar dacă trecerea timpului face ca poveștile să fie un pic înflorite.

Cea dintâi poveste vânătorească a fost auzită de autor în copilărie, pe când nu împlinise încă vârsta de 10
ani; într-o după-amiază de toamnă târzie, moș Ilie, un bătrân slujitor al familiei, îi povestește copilului
cum a întâlnit în codru un inorog fioros, aprinzându-i imaginația. Scriitorul consemnează apoi prima sa
experiență cinegetică, ce a avut loc la 27 martie 1894 în lunca Siretului, precum și ucenicia sa alături de
moș Nechita Pușcașu.

Majoritatea povestirilor prezintă diferite expediții vânătorești ale autorului:[4] o vânătoare de sitari
întreruptă de ninsoare în pădurea Bârnova sau de ploaie în pădurea Boroșești, o vânătoare de lupi și de
vulpi pe ploaie torențială în pădurea Brăești, o vânătoare de lupi pe ninsoare în râpa Cucoara din Poiana
cu Schit, vânători de rațe și gâște sălbatice în bălțile de la vărsarea Jijiei în Prut, o vânătoare de gâște
sălbatice în stufurile și bălțile de pe ostrovul Dranova, o vânătoare de iepuri pe dealurile de la Zahorna, o
vânătoare de vulpi în văile Racovei, o vânătoare de prepelițe pe dealul Popricanilor sau o vânătoare de
ierunci în munții Stânișoarei. Unele povestiri sunt amuzante precum descrierea încercărilor nereușite ale
lui Tiberiu Voișel de a împușca un iepure după ce se lăudase anterior că nu ratează nici un foc, în timp ce
altele sunt duioase, în special cele referitoare la câinii de vânătoare (basset-ul Kiki al morarului Neculai
Bițoban, bătrânul brac Tom al cuconului Nicu Fantazie sau tânărul și speriosul prepelicar Cezar al lui
Sadoveanu).

Scriitorul nu descrie însă doar propriile sale întâmplări, ci relatează și povestirile auzite de la alți vânători
precum găsirea unor zimbri retrași în prăpastiile din munții Călimani și ezitarea unui vânător de a
împușca un cocoș de munte în codrii pustii ai Rarăului. Alteori, el imaginează povești misterioase
petrecute în vremuri imemorabile precum apărarea unui țarc de oi de către niște vânători preistorici
migrați de la miazănoapte în luncile Siretului (în „Vânători de lupi, în veacuri vechi”) sau ultima expediție
pe munte a unui bătrân vânător (în „Când a căzut moș Calistru, pe Deleleu”).