Caracterizarea personajului principal din textul dat la partea I: Câinele isteţ de

Cezar Petrescu.
Exemplu de răspuns:
Stabilirea tipului de personaj (principal, secundar etc.) şi a mijloacelor/ a pro-
cedeelor de portretizare
Precizarea, în compunere, a trei trăsături ale personajului şi a semnificaţiei acestora
Ilustrarea trăsăturilor, prin raportarea la trei secvenţe/ situaţii din text
Precizarea relaţiilor dintre personajul indicat prin cerinţă şi alt personaj din text

Personajul principal al fragmentului din opera literară Câinele isteţ, scrisă de

Cezar Petrescu, este un câine.
Câinele este caracterizat atât direct, de narator, cât şi indirect, prin propriile
acţiuni.
Prima trăsătură a câinelui, precum şi cea mai importantă, ne este prezentată
încă din titlu: isteţimea.
Portretul fizic este realizat prin caracterizarea directă făcută de narator la
începutul fragmentului un câine slab şi flămând ca vai de el. Descrierea iniţială a
locului accentuează soarta tristă a animalului, care se pripăşise tocmai pe lângă un
birt sărăcăcios. Atitudinea naratorului de milă faţă de acesta reiese şi din expresia
ca vai de el.
Din păcate, clienţii birtului erau atât de săraci, încât ştergeau cu miez de
pâine sosul farfuriilor până ce nu mai rămânea nimic pe urma lor, prin urmare,
câinele abia înfuleca, pe ici-colo, câteva firimituri căzute pe sub scaune. Instinctul
lui de supravieţuire se remarcă foarte bine din felul cum se manifesta: Dădea
târcoale meselor, dar nu se alegea cu mare lucru. Gerunziul, precedat de adverbul
tot şi sensul verbului a se milostivi în enunţul: Câinele se lingea şi îşi strâmbase
gâtul, tot aşteptând să se milostivească vreun muşteriu pune în lumină încercările
câinelui de a obţine îndurare din partea oamenilor.
Având spirit de observaţie, câinele bagă de seamă rânduiala birtului: clienţii
se duceau la oblonul dinspre bucătărie, sunau şi-şi primeau porţia, iar după ce
mâncau plăteau. îşi propuse să profite şi el de această situaţie: „Hm!" îşi spuse
câinele în sine, într-o bună zi. „Mi se pare că e rost samă înfrupt şi eu dacă voi
avea noroc". Inteligent, aşteaptă să plece muncitorii, apoi merge la oblon, trage cu
dinţii de frânghia clopoţelului, iar bucătăreasa, fără să se uite cine sună, a aşezat o
farfurie plină pe pervazul oblonului.
Câinele înfulecă mâncarea cu mare poftă şi repetă procedura şi în zilele
următoare, astfel că aspectul său fizic se îmbunătăţise.
Din nefericire, proprietarul birtului îl surprinde. Acest moment este prezentat
de către narator cu o uşoară ironie, prin intermediul unui proverb şi prin
substantivul pungaş, care trădează în acelaşi timp simpatia naratorului: Dar cum
urciorul nu merge de multe ori la apă, într-o zi pungaşul a fost prins.
Reacţia proprietarului pune şi mai mult în lumină inteligenţa animalului.
Dacă primul lui impuls a fost să apuce mătura de coadă şi să-i dea vinovatului o
lecţie, se hotărăşte apoi să-i permită zilnic să mănânce, în schimbul serviciilor de
pază: îşi plătea demâncarea acum, păzind birtul şi curtea de hoţi.
Fericit, câinele după fiecare masă trecea pe la tejghea, clătinând din coadă,
în semn de mulţumire.
Din păţania câinelui putem învăţa că uneori cu un dram de isteţime putem
ieşi dintr-o situaţie dificilă.