Sunteți pe pagina 1din 1

Scrisoare din tabără

Dragă mami și tati,

Ghidul nostru ne-a spus să scriem acasă, că poate ați văzut la televizor inundația și
sunteți îngrijorați. Suntem bine. Apa a luat doar un cort și doi saci de dormit. Din
fericire, nimeni nu s-a înecat pentru că eram toți pe munte și îl căutam pe Cristi. A,
da, sun-o pe mama lui Cristi și spune-i că totul e bine. Cristi nu poate scrie pentru că
și-a rupt mâna.
Am mers și eu cu unul dintre jeep-urile Salvamont.
A fost super. Nu l-am fi găsit niciodată în intunericul acela, dacă nu fulgera. Ghidul
nostru, Victor, s-a enervat foarte tare pe Cristi pentru că a plecat fără să spună
nimănui.
Cristi zice că i-a spus, dar era în timpul incendiului, așa că probabil n-a auzit. Știai că
dacă pui benzină pe foc, canistra o să explodeze?
Lemnul ud nu ardea, dar unul dintre corturi, da. Și hainele noastre la fel.
Dănuț o să arate ciudat până îi crește părul la loc. Ne întoarcem acasă sâmbată
dacă Victor reușește să repare mașina. Nu a fost vina lui. Frânele mergeau bine
când am plecat. Victor spune că, cu o mașină atât de veche, ceva se strică mereu.
Probabil de asta nu are asigurare. Mie mi se pare o mașină misto. Nu se supără
dacă i-o murdărim, și când e cald, ne lasă să stăm pe capotă ca să ne mai răcorim.
Se face destul de cald, cu 13 oameni într-o mașină. Ne lăsa să stăm și în portbagaj
până l-a oprit un polițist.
Ghidul nostru e mișto.
Îl invață pe Tudorel să conducă mașina pe drumurile de munte, unde nu e trafic. Tot
ce vedem pe aici sunt camioane cu bușteni. Dimineața asta, toți săreau în lac, de pe
stânci. Pe mine nu m-a lăsat, pentru că nu știu să înot, iar Cristi avea mâna ruptă,
așa că ne-a lăsat să mergem cu barca. A fost super. Se pot vedea sub apă copacii
rupți de inundație.
Victor nu e un scorțos ca ceilalți ghizi pe care îi știu. Ne-a lăsat să mergem fără veste
de salvare. Trebuie să petreacă mult timp lucrând la mașină, așa că încercăm să nu-i
facem probleme.
Ghici ce! Am primit toți insigne pentru că am trecut cursul de prim ajutor. Când
Dănuț   și-a tăiat mâna cu toporul, am învățat să coasem vene. Marius și eu am
vomitat, dar ghidul nostru zice că era de la puiul stricat.
Ne-a mai spus că mâncarea din închisoare era și mai rea. Mă bucur că a ieșit de
acolo. Zice că acum a învățat cum să facă lucrurile cum trebuie.
Trebuie să plec acum. Mergem în oraș să ne trimitem scrisorile și să cumpărăm
vaselină. Nu vă faceți griji.
Suntem bine.

Cu dragoste,

Al vostru Mihai 

S-ar putea să vă placă și