TEXT  NARATIV  MODEL  

 
Imaginează-­‐ți  că  ai  vizitat,  alături  de  colegii  de  clasă,  bojdeuca  lui  Creangă.  
Scrie  un  text  narativ,  de  cel  puțin  150  de  cuvinte,  în  care  să  prezinți  o  întâmplare  petrecută  în  
timpul  vizitei,  incluzând  o  secvență  dialogată,  de  minimum  patru  replici,  și  una  descriptivă,  de  
minimum  30  de  cuvinte.  
 
 
  Am  mers  cu  colegii  de  clasă,  în  vacanța  de  primăvară,  într-­‐o  excursie  de  o  zi  la  Iași,  
organizată   de   doamna   dirigintă.   Prima   oprire   a   fost   la   bojdeuca   lui   Ion   Creangă,   o   casă  
memorială  care  se  află  în  apropierea  străzii  Sărăriei.  
  Ne-­‐am  pomenit  toți  în  fața  unei  căsuțe  în  stil  tradițional,  înconjurată  de  tufe  verzi  și  
flori  rozalii.  Aleea  care  ducea  către  intrare  era  pavată  cu  pietre  în  formă  pătrată,  de  culoare  
gri.  Fațada  casei  era  albă,  cu  o  ușă  neagră,  iar  de  o  parte  și  de  alta,  ca  niște  ochi  mirați,  erau  
două  ferestruici,  care  lăsau  să  se  ghicească  existența  a  două  încăperi.    
  Am   pășit   înăuntru   și,   de   la   primii   pași,   s-­‐a   auzit   scârțâitul   puternic   al   podelelor  
îmbătrânite.  Ne-­‐am  oprit  pentru  explicațiile  ghidului,  care  a  început  să  spună  povestea  acestei  
case.  Încăperea  era  atât  de  mică,  încât  am  fost  surprinsă  că  am  încăput  cu  toții.    
Eu  stăteam  chiar  lângă  ghid,  când,  din  spate,  s-­‐a  auzit  un  sunet  ascuțit.    
-   Ce  ai  făcut?!  a  strigat  o  fată.    
-   Ce  am  făcut?!  Tu  m-­‐ai  împins!!!  i-­‐a  răspuns  un  băiat.    
-   Nu  e  adevărat!  a  negat  cu  vehemență  fata.  Eu,  dimpotrivă,  am  încercat  să  ajung  
mai  aproape  de  ghid!    
-   Atunci  cine  m-­‐a  împins?  Tu  ai  fost!  Chiar  nu  e  vina  mea!  a  încercat  să  se  apere  
băiatul.  
  Ghidul  și-­‐a  întrerupt  prezentarea.  Și-­‐a  făcut  loc  cu  greu  printre  copii,  pentru  că  toată  
lumea  se  înghesuia  să  vadă  ce  s-­‐a  întâmplat.    Am  zărit  și  eu,  puțin,  dar  suficient  de  mult  încât  
să  înțeleg  gravitatea  situației:  între  cei  doi,  fata  și  băiatul  pe  care  îi  auzisem,  se  afla  o  lampă  
spartă  în  mii  de  cioburi.    
  Inutil  să  mai  spun  cât  de  supărat  a  fost  ghidul,  cât  de  vinovați  s-­‐au  simțit  cei  doi  colegi  
și  cât  de  jenată  a  fost  doamna  dirigintă,  care  a  întrebat  ce  se  poate  face  ca  să  rezolve  situația.  
Noi,  ceilalți  copii,  am  fost  escortați  afară  și  am  așteptat  cuminți  în  autocar.    
  După  ceva  timp,  cei  doi  copii  și  doamna  dirigintă  au  revenit  și  am  aflat  continuarea.  
Din  fericire,  lampa  spartă  era  un  obiect  rustic  nou,  de  decor,  nu  din  vremea  lui  Creangă,  așa  
că  a  fost  suficientă  plata  lui.  Dar  –  ce  păcat!  –  turul  nu  mai  putea  continua  ...  
  Am  fost  dezamăgită  la  auzul  acestor  vești,  dar  nu  era  ca  și  cum  puteam  să  fac  ceva.    
  Poate  doar  să  mă  gândesc  cu  speranță  că  următoarea  vizită  la  bojdeuca  lui  Creangă  va  
fi  lipsită  de  peripeții.    
  Totuși,  iau  partea  bună:  voi  avea  amintiri  ...  din  copilărie!