Era o zi caniculara de vara.

La sfarsitul lunii iulie, am parasit Bucurestiul

incins de caldura. Impreuna cu parintii, ne indreptam cu masina spre casa bunicilor,
aflata in inima Ardealului.
Ajungand la marginea unui sat, ne am dat jos din masina si am hoinarit
cararile pietruite. Mergand am aflat ca se desfasoara o traditie campeneasca.
Satenii sarbatoreau Dragoaica si ne au invitat sa ne alaturam lor. Si eu, si
parintii am cules flori galbene numite zanziene si am impletit coronite alaturi de tineri
imbracati in straie populare. Chiuind si cantand, am impodobit apoi portile si gardurile
gospodinelor cu acele coronite care aduc spor si rodnicie. Dupa aceea , s a incins o
hora in care am jucat si eu cu stangacie. Se ridicau picioare si se formau cercuri mari
si mici. Dupa ce oamenii s au linistit si hora s a destramat, am simtit nevoia sa le
multumim oamenilor pentru amabilitatea de a ne primi in randul lor.
Stand la povesti cu noii prieteni pe care mi i am facut, mi i s au oferit cateva
bucate traditionale: placinte si cozonaci.
Odata cu soarele care amurgea, ne am indreptat spre masina pentru a ne
continua calatoria. Ajunsi la bunici, le am povestit toate momentele magice care s au
intamplat alaturi de oameni frumosi care pastreaza obiceiuri vechi.