O zi din viata unui adolescent

Fiecare isi incepe viata cu urcusuri si coborasuri, dar viata unui adolescent
este in continua schimbare. Fiecare minut se diminueaza odata cu trecerea
timpului. Parca mai ieri paseam in clasa intai si nici nu stiam sa ne
prezentam. Acum in clasa a X-a, respectiv a XI-a, lucrurile s-au schimbat, iar
fiecare dintre noi s-a maturizat. Avem fiecare un anturaj, iar din cele ce
urmeaza veti vedea ca o prietenie este totul, iar un inceput ne contureaza
viitorul.

Prietenia…nu o pot descrie…sincer este atat de

minunata! Te invaluie cand nu te astepti si te daruiesti
intr-u totul unei prietenii si cel mai important inveti sa
ierti. Am avut atatia prieteni, dar pe masura ce m-am
maturizat au ramas mai tot mai putini. De ce? Pentru
ca am inceput sa gandim diferit, iar majoritatea au
uitat ce inseamna cu adevarat o prietenie.
Eu personal am putin prieteni, dar in ciudata faptului ca sunt putini ii respect
si as face orice pentru ei, pentru ca mi-au fost alaturi intotdeauna.
Pentru a consolida o prietenie se zice ca ai nevoie de mult timp si asa si este.
Dar cu toate acestea intr-un moment de neatentie se poate spulbera tot ce ai
construit.
O prietenie nu este perfecta. Mai exista si mici certuri, dar impreuna trecem
peste toate. Nu regret prieteniile trecute…asa a fost sa fie. Nu toti oamenii se
inteleg, asa ne este firea. Se mai zice ca…defapt am sa dau o parte dintr-o
convorbire:
“Auzi? Tu chiar nu intelegi ca tu nu poti fi prietena cu un baiat? Nu inteleg
cum o fata si un baiat pot fi prieteni fara sa simta ceva unul pentru altul… Eu
nu am cum sa fiu prietena cu un baiat!” …iar de aici se intelege tot… nu
suntem intr-u totul maturizati... nu realizam ca intr-o prietenie nu conteaza
daca esti barbat sau femeie, ci conteaza cum ne sprijinim reciproc.
Se mai intampla sa gresim, iar acest sentiment ne invadeaza des, dar iertarea
isi face imediat aparitia. Parerile prietenilor conteaza foarte mult si te
influenteaza in mare parte, iar sfaturile sunt cele mai pretuite, pentru ca
uneori parca suntem legati la maini, picioare si ochi si nu suntem in stare sa
facem nimic, dar daca un prieten iti da un sfat vei stii intotdeauna ce sa faci.
Nu stiu ce sa mai zic..prietenia..nu o pot descrie in cuvinte, fiecare prietenie
este altfel…este speciala! [coloana sonora: Richard Marx - Right Here Waiting
For You]
Primii pasi. Inca de cand incepem sa pasim pentru prima oara ne creăm un
drum pe care sa exersam si sa ne constrim o familie si prieteni. De multe ori
ne scapa detaliile si omitem ca intr-o prietenie mai sunt si mici certuri, dar
impreuna trecem peste toate si toti. Cum nimeni nu este facut perfect, nici
noi nu trebuie sa-l facem perfect, pentru ca perfectiunea numai in vise poate
exista. Dar ce stii tu?

Prietenie. Sincera sa fiu nu pot spune ca stiu prea multe, dar va spun ca mi s-
a acordat o a2-a sansa si am apreciat asta. Eu nu prea apreciez multe. Stiu
ca oricum un rau facut o data va fi repetat cu siguranta si a doua oara.

Am cunoscut multe prietenii, unele mici care pentru

mine insemnau foarte mult si care meritau pretuite la
adevarata valoare a lor, iar altele mari care se destramau
daca aruncai cu o galeata de apa peste ele. Ciudat nu?
Se zice ca unde sunt multi,consolidarea prieteniei trebuie
sa fie mai stransa si mai puternica, dar nu este asa. Am cunoscut atat de
multi oamenii, incat chiar de ar veni o tornada, prietenia lor nu s-ar
destrama. Cele mai puternice prietenii se formeaza in timpul liceului si
dateaza mereu. Iar altele mai rare sunt cele de peste 10 ani care nu stim
niciodata cand se pot opri. De ce spun asta? Pentru ca inca nu am ajuns la
varsta in care sa va spun exact daca o prietenie a existat atat de mult, cum
barbatii vin si pleaca din inima noastra asa este si cu prieteniile, foarte rare
sunt cele ce rezista la un cutremur.

Impunatoare si inselatoare, falsa prietenie exista si ea.

De obicei ele sunt chiar mai multe chiar si decat
dusmanii. Daca stim cum sa ne protejam de un zambet
fals, atunci vom sti sa ne punem si un zid de protectie in
fata unei astfel de prietenii.

Am invatat ca oricat de mult suflet as pune si as incerca sa-i fie cuiva bine, lui
s’ar putea nici macar sa nu-i pese. Si acest lucru este dureros. Dar din greseli
invatam. Stiti cum este sa ai incredere intr-o persoana, iar daca tu faci un pas
gresit sa te tradeze sau sa renunte la prietenie. Pe tot parcursul prieteniei sa-i
demonstrezi ca ii esti alaturi si BUM, deodata totul se destrama. Dar mereu
este un inceput.

De cele mai multe ori, prietenia dintre un baiat si o fata

se transforma intr-un sentiment de iubire ce este consolidat pe tot parcursul
prieteniei. Astfel de prietenii le apreciez mai mult,nu cele in care s-au
cunoscut de nici o zi si sunt impreuna. Vorba aia “cupluri la minut”. Nu vreau
sa ma criticati, dar chiar de as cunoaste o persoana de 12h, tot nu as
cunoaste-o cu adevarat ca sa pot sa-i daruiesc dragostea mea. Poate ca acest
lucru vine pe parcurs, dar o data ne vom primi si-un “pumn” si de-abia atunci
vo vedea intr-adevar cat de bine am cunoscut-o.

Lasand toate la o parte v’as ruga chiar in momentul acesta sa va duceti la

persoana la care tineti cel mai mult si sa-i spuneti tot ce aveti pe suflet, tot ce
i-ati ascuns si tot ce i’ati spune daca in urmatoarele 2h ar muri. Pretuiti
fiecare moment alaturi de prieteni si nu uitati sa le aratati cat de importanti
sunt pentru voi.

Pozele sunt niste imagini imortalizate pentru a ne aduce aminte cat de fericiti
eram pe atunci sau cat de mici eram. De vreo 4h ma uit la o poza si nu pot
sa-mi dezlipesc ochii de pe ea, parca nu eram eu,nu stiu. M-am lasat purtata
de val si am visat. Ce zambet aveau ei: ea, el din nou o “ea”. Cica din seara
aceea aveau sa fie cei mai buni prieteni, dar nu a fost asa. Oricum mereu voi
pretui fiecare poza, pentru ca in fiecare moment avem cate o stare pe care
ne-o putem aminti mereu si asta va sfatuiesc si pe voi. Stiu ca acum te
gandesti la o poza de-a ta si zambesti. Vezi? Nu este asa de rau? Fiecare
poza trebuie pretuita, chiar si aceea in care crezi nu ai iesit bine. Ce
conteaza? Vrei sa-ti spun eu ce conteaza? Ca te afli langa niste prieteni
minunati, pe care uneori s’arputea sa nu-i mai vezi, iar pozele sunt tot ce’ti
raman.

Adolescenta un cuvant prea greu pentru mine. Spun

asta, pentru ca nu ma cred indeajuns de matura la cei 16
ani ai mei. Am crescut invatand ca din putinul pe care-l
am pot avea multe. Nu am avut pretentii de la viata si
nici nu am. Consider adolescenta ca fiind perioada
dezvoltarii noastre pe toate planurile, dar si o perioada
anosta. In cea mai mare parte a dezvoltarii mele, dar si a
celor de varsta mea a inceput cam in clasa a VII-a si continua cu liceul.
Rebelitatea de care dam dovada unii dintre noi devine mai calda pe masura
ce ne maturizam. A fii rebel consta in ati incalca toate regulile pe care parintii
ti le impun. Cu totii avem perioade de revolta impotriva parintilor si a celor
care ne vor binele, dar intr-un sfarsit realizam ce-am facut si ne corectam.

Primele semne ale adolescentei

Scena: scoala generala(sala de la parter,ora de romana si colegii)

Incepe ora…ca de fiecare data cu verificarea temei. Tu fiind un copil silitor,
raspunzi. Dupa profa incepe sa-ti predea. Te invadeaza sentimental acela de
visare continua…nu prea esti atenta la ora, dar iti arati interesul pentru
colegul din penultima banca. Ai observat tu ca de cand plecati impreuna
acasa iti tot zambeste. Acum revenind la “iubirile noaste” te cam tenteaza sa-
i zambesti si pana la urma ii arunci o privire pe furis, printre ramele de la
ochelari.

Scena: parcul

Sfarsitul orelor. O plimbare scurta alaturi de el, apoi acasa. Va dati seama ca
jocul de priviri a continuat asa in zilele ce au urmat. Ca sa numai intram in
intimitatea lor incheiem aici cu clasa a VII-a.

Scena: scoala generala(clasa a VIII-a,ora de chimie si colegii)

Galagia dinaintea furtunii. Urma testul la chimie. Acum erau putin mai maturi,
dar tot galagiosi au ramas. Profa le imparte subiectele si incep sa le rezolve.
Testul fiind de un sfert de ora, dupa ce au terminat au stat de vorba in
soapta. Acum revenind la personajele noastre principale isi tot aruncau priviri,
dar nimic mai mult.

Scena: curtea scolii si timpul trecator

Fiind o perioada foarte bine caracterizata de trecerea rapida a timpului. Zilele

au tot trecut. Fotbalul si toate celelalte jocuri din curtea scolii i-au ajutat sa se
mai apropie.

Personajul nostru principal feminin se mai maturizase, deoarece trecuse prin

multe si invatase sa numai dea atata atentie acelor priviri “ucigatoare”. Dar
acum aflandu-se mai mereu in anturajul lui au inceput sa vorbeasca mai
mult. De obicei se certau asa, “ca intre indragostiti”, si se fortau sa nu rada la
tot ce spuneau, dar nu le iesea foarte bine si incepeau iar cu zambetele
caracteristice perioadei lor.

Timpul trecand foarte usor, perioada examenelor isi facea aparitia, certurile
cu parintii ca sa intre la un liceu bun: de asta aveau parte amandoi.

Sfarsitul generalei. Te invadeaza sentimentul de tristete ca te vei desparti de

cei care ai stat alaturi 8 ani, chiar mai mult de 8 ani. Pozele din fata scolii te
faceau sa ai fiori in tot corpul. Deja simteai despartirea de ei. Dar cu toate
acestea am invatat sa fim mai puternici sa stim ca orice inceput are un
sfarsit. Prieteni care ti-au fost alaturi mereu le vei duce dorul. Prietenii care iti
vad prima lacrima curgand, a doua o sterg, iar a treia o opresc.
Sfarsitul generalei, luna iunie si vacanta asta ne invadeaza pe toti.
Personajele noastre principale au intrat in licee diferite, dar inca mai
pastreaza legatura. Pe perioada vacantei au vorbit tot timpul si asta i-a ajutat
mai mult.

Scena: liceul

Trecand peste vacanta de vara. Fiecare dintre personaje a intrat la liceu,

unde au cunoscut persoane noi cu alte gandiri si alte zambete caracteristice
orelor. Pareri ne-am facut cu totii, dar nu multi dintre noi si-au facut prieteni
pentru o viata intreaga.

Certurile cu parintii de acasa, pentru ca nu-ti placea liceul unde ai intrat isi
faceau repede aparitia, dar ne-am obisnuit, deoarece trebuie sa-i acceptam
pe toti.

Multi dintre noi ne-am schimbat enorm odata ce am intrat la liceu, dar cu
toate acestea si aici isi fac aparitia doua personaje cu o iubire a lor. In mod
normal ea se desfasoara in liceu, dar si aici au mai existat plimbari. Am
invatat ca inspiratia vine atunci cand incepi sa spui “nu”. Am invatat lectia,
am invatat sa spun “pa” cand nu-mi convine ceva … !

Cu totii ne-am format cercuri de prietenii si ne maturizam impreuna. De

accea le multumesc celor care mi-au fost alaturi si le promit ca mereu voi fii
langa ei.

Acum ca un scriitor ce nu vrea sa patrunda in misterul dintre cei doi

indragostiti va voi lasa pe voi sa va amintiti prin ce-ati trecut, sa-mi spune-ti
ce credeti ca au facut personajele noastre principale mai departe.

Si cum fiecare adolescent are vacante vom intra putin in intimitatea lor si
vom mai povesti ceva spre sfarsit.

In bataia valurilor si-n surasul iubirii un “el” si o “ea” s-au

cunoscut. Povestea avea sa inceapa cu o mica plimbare pe malul marii.
Clipocitul valurilor si nisipul fin le’a creat un drum pavat numai cu zambete,
iar daca priveai in departare vedeai rasaritul care zambea la vederea lor si-ti
puteai imagina o mie de inimioare plutitoare in jurul lor.
Erau asa de timizi in gesturi, incat daca erai acolo sa-i vezi puteai observa ca
avea sa se infiripe o iubire adevarata. Isi zambeau la fiecare cuvant, iar el
usor incerca sa o ia in brate. Se plimbau pe nisipul ud vorbind de lucruri
marunte poate pentru noi, dar pentru ei erau primele cunvinte unui nou
inceput. Niciunu dintre ei nu aveau sa stie ca o simpla prietenie se poate
transforma in iubire. Zilele petrecute unul alaturi de celalalt erau tot mai
senine. Fiecare pas facut impreuna avea sa compuna o frumoasa poveste de
dragoste.

Intr-o seara pe cand se plimbau pe malul marii au zarit o stea cazatoare si si-
au pus o dorinta. Ea isi dorea sa ramana pe veci alaturi de el, iar el avea o
mie de dorinte, dar stia ca in acel moment,ea era cea mai importanta asa ca
si-a dorit sa nu o piarda niciodata.

Multe stele cazatoare implinesc dorinte, dar povestea lor nu prea avea sa fie
asa…

Zilele treceau, iar cei doi s-au intors acasa. Toate frumoase…se vedeau in
fiecare zi, povestea de la mare continua si acasa, dar ceva parca lipsea. El
devenea tot mai rece, ea nu intelegea de ce, asa ca a preferat sa lase timpul
sa treaca, dar degeaba. Parca era prinsa intr-o capcana a timpului. Nu stia
daca sa vorbeasca cu el sau nu.

Peste cateva zile aveau admiterea la facultate, iar lucrurile nu aveau sa fie
asa cum cei doi isi doreau…Invatau pentru examene si nu prea mai aveau
timp sa se intalneasca.Intamplarile dintre cei doi se raceau pe zi ce trece, iar
examenele isi faceau aparitia.

Au fost admisi la facultate. Fericiti in acea zi s-au luat in brate. Dar ea a

hotorat sa puna piciorul in prag si l-a intrebat de ce atata timp a fost atat de
rece cu ea, iar el i-a spus ca nu stia nici el, pur si simplu nu era comunicare.

In acea seara statea in pat si se gandea la el si-si dadu seama brusc ca daca
nu lasa timpul sa vindece ranile, poate azi numai erau impreuna. Si si-a mai
dat seama de ceva ca fara comunicare nu este o relatie.

In cinstea admiterii la facultate au hotarat sa mai mearga inca o data la mare

si va dati seama ca nisipul le-a conturat trupurile goale in bataia noptii, iar
valurile atat de line ii mangaiau…

Stii amintirile acelea care iti raman in memorie, chiar si dupa 5 ani?!.. Eh..ele
raman ca niste desene care trebuiesc colorate. Amintindu-ti dupa mai mult
timp incepi sa le colorezi, dar doar conturul cu o culoare luata la intamplare.
Pe o masa (aflata in mijlocul camerei) se aflau 5 culori: rosu, mov, albastru,
galben si negru. Niste culori ce ar insenina amintirile, ba chiar le-ar face mai
frumoase. Desenam, coloram si iarasi desenam, cam asa este viata…si aici
am incheiat o zi din viata noastra.

Spre sfarsit...

Un adolescent...
Cine e aceasta fiinta?De ce vrea totul?
Vrea totul pentru nimic....
De ce?Pentru k dabea invata ce e viata!
Invata ce inseamna a iubi,a suferi,a trai.
Vrea sa fie iubit,dar el iubeste?
Vrea fericire,dar el da fericire?
Vrea sa nu sufere,dar el nu face pe nimeni sa sufere?
Vrea totul,dar el da totul?
E si el o fiinta...
Care vrea sa fie cum visacand era mic,k se va face mare si va face tot ce va
vrea!
Dar e asa?Are tot ce vrea?Face tot ce vrea?
Are iubirea mult cautata?
Are prietenii mult dorinti?
Are tot ce visa,tot ce vroia?
Nu sufera?Pentru nimeni,pentru nimic?
Are increderea in el,ca inainte?
Nu cred...Nu ai niciodata tot ce-ti doresti!
Mereu lipseste ceva,chiar daca e ceva mic,totusi lipseste...
Si acum,vrea sa fie ca inainte,cand era mic.
Cand nu invata toate astea,nu invata ce e iubirea,ce e suferinta,nici
despartirea.
Nu stia nimic si era mai bine.
Ce inseamna sa nu ai ce vrei...sa sti ca vrei ceva,dar nu-l poti avea.
Si vrea sa planga ca inainte,pentru o lopatica,o jucarie mica,
Nu ca acum,pentru o persoana ce nu merita sa faci atatea.
Asta e!Ai crescut!
Nu asta ai vrut?tu ai vrut sa fi adolescent,si iatate esti!Acum de ce regreti?De
ce nu esti multumit?
Pentru ca nu e cum ai fi vrut,nu?Nu e cum ai auzit!