Particularităţile stilului artistic:

 limbajul conotativ
 vocabularul bogat (conţine arhaisme, neologisme, elemente de argou şi jargon)
 ambiguitate şi echivoc
 structură gramaticală variată
 se adresează sensibilităţii, intelectului şi generează emoţii estetice
 expresivitate foarte mare
 caracter subiectiv
 uneori apar abateri de la normele limbii literare
 funcţia poetică şi expresivă (emotivă).

Particularităţile stilului ştiinţific:

 obiectivitatea , claritatea, precizia
 impersonalitatea, expresivitate zero
 specializarea lexicală: termeni din tehnică şi ştiinţă
 limbajul denotativ, neologic (datorită înnoirii tehnicii şi a ştiinţei)
 limbaj de specialitate greu de înţeles de către nespecialişti
 sintaxă simplă
 scop informativ
 absenţa ambiguităţii, echivocului şi a figurilor de stil
 funcţia exclusiv referenţială (cognitivă), transmiţând informaţii, raţionamente, idei

Particularităţile stilului juridico-administrativ:

 absenţa oricărei nuanţe afective
 caracter obiectiv, impersonal, lipsit de afectivitate
 vocabular sărac
 limbaj denotativ
 accesibilitate, precizie, claritate
 formule stereotipe
 exprimare neutră, rigidă, obiectivă, impersonală
 absenţa termenilor familiari, a cuvintelor populare, a argoului
 coordonarea este preferată subordonării
 respectă normele limbii literare
 funcţia referenţială, conativă

Particularităţile stilului publicistic:

 destinat unui public eterogen (variat), cu o pregătire profesională diferită sau cu diferite
niveluri de cultură
 are scopul de a informa publicul, de a comenta fapte de viaţă socială, de interes economic,
politic pe înţelesul tuturor
 vocabularul divers acumulând inovaţii şi clişee
 varietatea şi bogăţia vocabularului determinate de diversitatea tematicii abordate
 limbaj accesibil publicului variat
 folosirea citatului şi a mijloacelor extralingvistice (fotografii, filme)
 structură gramaticală simplă
 utilizarea limbii literare alături de formulări specifice limbajului cotidian
 amestecul de elemente ce provin din celelalte stiluri funcţionale
 pentru a capta atenţia cititorilor apelează la titluri şi subtitluri incitante, imagini, ilustraţii
grafice, culoare
 funcţia referenţială, conativă, expresivă

Particularităţile stilului colocvial:

 folosit în relaţiile particulare, în viaţa cotidiană
 încărcătură afectivă
 foloseşte formule de adresare
 asociere cu mijloace nonverbale, paraverbale
 nu respecta întotdeauna normele limbii literare (elipsa)
 foloseste expresii, termeni argotici
 foloseste diminutive, augmentative,cuvinte in vocativ , vorbirea la imperativ, interjecţii
 caracter oral, expresiv
 se caracterizează prin degajare, simplitate.
Stilul epistolar
 Formule fixe (de datare, început, încheiere, semnătura)
 Ex: biletul, telegrama, scrisoarea, invitaţia, cartea de vizită
Textele literare:
• Textele literare sunt ficţiuni,
chiar dacă pleacă de la realitate,
pe care o reflectă mai mult sau
mai puţin. Într-o asemenea
lucrare se emit, de fapt, ipoteze
despre realitate.
• Caracterul imaginar nu poate fi
stabilit decât prin raportarea la
situaţia de comunicare în care
se plasează.
• Pentru ca un text să fie
considerat literar trebuie:
- să transmită o impresie individuală,
subiectivă asupra realităţii
- să producă idei general umane
- să emoţioneze receptorul
- să aibă o construcţie specifică (limbaj
conotativ, bogăţie lexicală,
polisemantism, unicitate, expresivitate)
Textele nonliterare:
• Textele nonliterare
(nonficţionale) se raportează la
anumite aspecte din realitate,
fiind instrucţiuni de folosire a
unor aparate, afişe, adeverinţe,
legi, articole de ziare, reclame,
pagini de jurnal.
• Informaţiile transmise au un
caracter obiectiv şi nu urmăresc
să emoţioneze receptorul. Unele
texte nonliterare, cum sunt cele
publicitare, urmăresc să
influenţeze receptorul, dar se
raportează tot la un produs real.
• Există texte nonliterare ce sunt
formalizate pentru că cererea,
scrisoarea de intenţie, procesul-
verbal, adeverinţa au anumite
formule în structurarea lor.
• Limbajul acestor texte este
denotativ şi se caracterizează
prin monosemantism. Se
observă, de asemenea,
concentraţia lexicală.
• Textul nonficţional are caracter
colectiv.