Simona Popescu s-a născut la Codlea, județul Brașov, în anul 1965.

Este absolventă a Facultății

de Litere a Universității din București, în anul 1987. Din anul 2014 este conferențiar doctor la
catedra de literatură română a Facultății de Litere a Universității din București. A trecut pe rînd
prin funcțiile de asistent și lector universitar. A fost descoperită de poetul Alexandru Mușina, în
perioada în care era elevă de liceu la Brașov, acesta fiindu-i profesor de literatură română, a citit
din creația proprie la Cenaclul de Luni, patronat de Nicolae Manolescu, și a fost membră
a Cenaclului Universitas condus de Mircea Martin, cel care a continuat Cenaclul de Luni si unde
au participat majoritatea membrilor generației nouăzeciste. Este membră a generației literare
nouăzeci și alături de colegii săi din Brașov Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea a
pus bazele unui curent literar intitulat mașcrisissmul. La începutul activității sale literare a fost
membră a Grupului de la Brașov, format în anii 1980, alături de Andrei Bodiu, Caius
Dobrescu și Marius Oprea, împreună cu care a apărut în volumul colectiv Pauza de respirație. A
fost puternic legată sufletește de poetul suprarealist Gellu Naum, care a început să publice în
perioada interbelică, și căruia i-a consacrat două cărți. Este căsătorită cu cunoscutul critic literar
al generației optzeci Ion Bogdan Lefter.
== Opere publicate == Xilofonul și alte poeme, debut în poezie, (1990), tradus în limba
maghiară, Xilofon, ed.Pont, Budapesta 1998 Pauza de respirație (1991/ împreună cu Andrei
Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea), Juventus și alte poeme, poezie, (1994), -Noapte sau zi,
poezie, Editura Paralela 45, 1998, Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie, poezie,
Editura Polirom, 2006)[2], Volubilis, eseuri, Editura Paralela 45, 1998, -Salvarea speciei,  Despre
suprarealism și Gellu Naum Editura Fundației Culturale Române, 2000, eseu biografic despre
poetul suprarealist Gellu Naum, Clava.Critificțiune cu Gellu Naum, Editura Paralela 45, 2004
-romanul Exuvii (1997, 2004), tradus în limbile poloneză, maghiară, franceză de Sebastian
Reichmann
- Leagănul pisicii[3] un fragment din romanul Exuvii a fost inclus în manualele școlare (2010).
-Autorul, un personaj, Editura Paralela 45, 2015, eseu critic pornind de la teza de doctorat
Xilofonul (IV)

Drace dar eu sunt ce nu mai sunt

și ce nu sunt încă
eu sunt un animal în schimbare
locuri pe care le-am cunoscut și le voi cunoaște
încă și încă oameni
într-o zi de vară când vrăbiile zburau aproape de pământ
și cerul era ca o pană murdară de gâscă
priveam într-o baltă crengile de deasupra mea
umbre încrețite de vânt
și sub ele sumedenie de mormoloci
broaște în formare peștișori cu burta umflată
broaște în formare
am în cap multe imagini
am în cap multe cuvinte
aproape că nu au legătură unele cu altele
imaginile și cuvintele
de parcă n-ar fi fost experiențe simultane
apatic anotimp
pâlpâitor și risipit pentru ochii mei bolnavi
învălmășire de forme spongieri cili vibratili
lume fără muchii lume sub apă
ce să mai înțeleg și cum
când am spus adevărul nimeni n-a crezut
ba chiar s-au supărat mi-au purtat pică
m-au ocolit ori s-au temut s-au uitat urât
mi-au făcut semne mi-au dat coate și m-au trimis să cer iertare
iar când am mințit frumos sau am spus cuvinte
fără să spun nimic și fără să cred
m-au mângâiat pe păr au surâs și-au dat seama că
am inima caldă și mare
un șarpe
cu scârbă mă încolăcesc în jurul meu
un șarpe de casă fără venin
îmi ajunge o ascunzătoare pitică
ocup loc puțin
bucuria mea e o bucurie mică
și mânia mea e o mânie mică
încăpățânarea fără de margini
căci spuneți voi ce să fac
ca să știu ce să nu fac
căci spuneți voi ce să spun
ca să știu ce să nu spun
merg înainte cum cred eu chit că
dau cu capul de zid și dau cu capul de zid
ce trup puțin ce lene mare cârtiță care sapă galeriile de aer