„Cîntarea României” de Alecu Russo,

un poem în proză
 Geneza.
Problema paternităţii, litigiul literar

Prima versiune A doua versiune

Este publicată în numărul unic al revistei Apare în șase numere ale revistei „România
„România viitoare”, la Paris, în 1850. literară”, la Iași, în 1855.

În „Precuvîntarea” semnată de N. Bălcescu, Lucrarea e semnată, într-un singur număr

opera este prezentată drept creație anonimă. (42) cu inițialele A.R., iar la sumar A. Russo.

Conține 61 de versete. Conține 65 de versete.

 Alte date din biografia operei...
 Data elaborării trebuie fixată în perioada premergătoare revoluției de la 1848, poate
între 1845-1846.
 Izvoarele lucrării:

„Paroles d´un crouyant” de Lamennais, Paris, 1843.

„Cărțile națiunii poloneze și ale pelerinilor polonezi” de A. Mickiewicz.

Istoria națională

Folclorul național.
 Mărturii
 „îți voi descoperi o mare taină literară: «Cîntarea Romîniei» publicată în jurnalul meu a fost
compusă în limba franceză de Alecu Russo și tradusă în românește de N. Bălcescu. Am la
mine manuscrisul său original” (Scrisoarea lui V. Alecsandri către Al. Odobescu din 2 august
1863).
 „Scumpă doamnă,
După dorinţa dv. vă trimit, deşi cu regret, singurul manuscris al fratelui dv., pe care-l
posed. E vorba de poemul în proză „Cîntarea României”.
Această lucrare admirabilă, scrisă în focul primei tinereţi de către răposatul meu prieten A.
Russo, are o foarte mare valoare poetică; de aceea bunii noştri fraţi de dincolo de Milcov se
complac în a-l atribui lui N. Bălcescu (…)” (Scrisoarea lui V. Alecsandri către Polixenia A. Spiro-
Paul)
 „acea lucrare s-a făcut în urma unei înțelegeri între Bălcescu, Russo și Eu, cu scop de a
exalta spiritul și a dezvolta simțul de românism al tinerilor studenți din Paris” (V. Alecsandri,
în „Convorbiri literare”, 1876, p.142.)
 „„…acea frumoasă poemă naţională…s-a născut din imaginaţia vie şi patriotică a lui Al.
Russo şi a luat forma curat română şi expresivă sub pana lui N. Bălcescu‖” (mărturia lui Al.
Odobescu)
Compoziţie. Părţile discursului retoric. Interpretarea titlului

Titlul

Cîntarea României

românism
elogiu cîntec de laudă țară (spirit,
sentiment,
limbă)
 „Domnul Dumnezeu părinţilor noştri

Semnificația titlului
înduratu-s-au de lacrămile tale, ţară
Română?”

„Deşteaptă-te, pămînt român!”

„Cinge-ţi coapsa, ţară română!”.

 Secvențe din „Amintiri” de Alecu Russo

 „Patria şi românia nu murise în ei, dar ele se treziră, crudă trezire, când Ţarigradul nesăţos cere pungi

şi iar pungi… de nu mai putea rădica gloata ostenită!..” (p. 133).

 „Va veni şi giudecata aceea… şi se va face parte dreaptă tuturor; şi se va ţine seama celor ce au fost

mucenici din pruncie, dacă nu au iubit românia ca nealţii!..” (p. 130).

 „am îndrăzni a zice că românia, de va pieri vreodată, va pieri de mîna românilor; împotriva

străinismului românia a stat, stă şi va sta nestrămutată, ca biserica lui Dumnezeu zidită pe stîncă.

România este ca Dunărea cea lată, mare şi adîncă, în care se cotropesc apele deosebite din a dreapta şi

din a stînga; cu cît mai multe pîraie, pe atîta şi Dunărea creşte: valurile străine s-au cotropit în

românie, nici un val nu ne-a putut îneca…de multe ori un val ameninţător de pieire ne-a întărit, de

multe ori acel val ne-a împins spre o propăşire” (p. 130).
Compoziţie. Părţile discursului retoric.

• Versetele 1-12
Exordiu

•Versetele 13-61
Naratio
continua

• Versetele 62-65
Perorația
 Exordiu

 Neamurile auziră țipătul chinuirii tale; pământul se mi șcă. Dumnezeu numai să

nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare? (versetul 2)

 Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ?
care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai
bogate? (versetul 3)

 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele

dealurilor, limpede și senin cerul tău; munții se înalță trufași în văzduh; râurile, ca
brâie pestrițe, ocolesc câmpurile; nopțile tale încântă auzul, ziua farmecă văzutul...
Pentru ce zâmbetul tău e așa de amar, mândra mea țară?... (versetul 4)
 Naratio continua
În vremea veche... de demult, demult... cerul era limpede... soarele strălucea ca un fecior tânăr... câmpii
frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decât putea prinde ochiul... păduri tinere
umbreau dealurile... turmele s-auzeau mugind de departe... și armăsarii nechezau, jucându-se prin
rariște... pe o pajiște verde slobozenia, copilă bălăioară cu cosi țe lungi și aurite, se juca cu un arc destins.
Ferice de oamenii din câmpie, ferice de cei de la munte!.. Era vremea atuncea, când tot omul trăia fără
stăpân și umbla mândru, fără să-și plece capul la alt om; când umbra văilor, pământul și aerul cerului erau
deschiși tuturora; iar viața se trecea lină ca un vis; și când ajungeau pe om nevoile bătrâne ților și moartea,
el se ducea, zicând: "mi-am trăit zilele", și era sigur că via ța lui se va prelungi în copiii și mo ștenirea lui...
Dar iată aerul se tulbură... cerul cel limpede se îmbrobode ște cu nori întuneco și... un nor de praf învăluie
câmpia și ascunde munții... se aud vaiete... dobitoacele se învârtesc, cum se învârtesc în nop țile vijelioase,
când lupii urlă în păduri... caii nechează jalnic... mul țime de glasuri se aud strigând... vădesc când
primejdie, când nădejde, izbândă, când pierdere, turbare, deznădăjduire; vântul suflă și norul se împră știe
puțin... Doamne, fă-ți milă!.. Se vede amestecul unei bătălii!.. Cei ce au năvălit sunt îmbrăca ți în fier...
săgeata alunecă pe pavăză, și palo șul cu două ascu țite taie în carne vie... dar piepturile goale stau
împotrivă... se luptă cu furie... se plec sabiei... inimile slăbesc... fug... țara slobodă a pierit!.. sta ți... izbânda-i
în mâna Domnului... arcul se întinde din nou... luptătorii se amestecă și se izbesc... piepturile goale de
pavezele... capetele descoperite de coifurile...(fragment din versetul 13)
 Perorația

 Deșteaptă-te, pământ român! biruie-ți durerea; e vremea să ieși din

amorțire, seminție a domnitorilor lumii!.. Aștepți oare, spre a învia, ca

strămoșii să se scoale din morminte?.. Într-adevăr, într-adevăr ei s-au

sculat, și tu nu i-ai văzut... Ei au grăit, și tu nu i-ai auzit... Cinge- ți coapsa

ta, caută și ascultă... Ziua dreptății se apropie... toate popoarele s-au

mișcat... căci furtuna mântuirii a început!.. (versetul 62)