Coordonatele naraţiunii artistice

româneşti

• Întemeietori. Tehnici şi modele. Memorie şi imaginaţie în proza paşoptistă

şi postpaşoptistă.
• Biografic, melodramatic şi istoric în naraţiunea epocii.
• Nuvela paşoptistă și postpaşoptistă.
• Memorialistica „trucată”.
• Romanul paşoptist și cel postpaşoptist.
 Paul de
Kock
Pierre Prosper
Durand Mérimée

Honoré
Victor
Modele de
Hugo
Balzac
 Textul-sursă Textul-țintă
„Fiziologia provincialului în Paris” „Fiziologia provincialului în Iaşi”
de Pierre Durand de Mihail Kogălniceanu

romanele lui Honoré de Balzac „Tainele inimei”

de Mihail Kogălniceanu

„Buchetiera de pe Champs Elysées” „Buchetiera de la Florenţa ”

de Paul de Kock şi Valory de Vasile Alecsandri
C. Negruzzi traduce texte din creația scriitorilor...

Dumas-père Victor Hugo

Hoffman

Prosper Scott
George Sand Mérimée

Voltaire Molière
 Proza lui Constantin Negruzzi: modele
Mateo Falcone de Prosper Mérimée
„Cum ieși din Porto-Vechio, luând-o spre nord-vest,
către interiorul insulei, terenul începe să se înalțe
treptat și după trei ceasuri de umblet pe cărări
întortocheate, astupate de bolovani groși și uneori
tăiate de tâlhari, dai de marginea unui maquis foarte
întins. Maquis-ul e piatra ciobanilor corsicani și a
tuturor celor certați cu justiția. E bine să știm că
țăranul corsican, ca să-și cruțe osteneala de a-și
îngrășa ogorul, dă foc unei anumite întinderi de
pădure: dacă flăcările se întind mai mult decât e
nevoie, atâta pagubă!. Fie ce-o fi, el sigur că va avea
o bună recoltă semănând pe pământul acesta fertilizat
de cenușa copacilor pe care i-a avut”.
O alergare de cai (Скачка) de Constantin
Negruzzi
„Locul alergării este zece minute afară de oraş, unde
este gătită o galerie de scânduri în felul chinezesc,
pentru privitorii nobili. Prostimea sau, în limba
aristocratică, canalia, şede împrăştiată pe câmp, sau
înşirată pe marginea unui odgon întins ce n-o lasă să
se grămădească. Slabă stavilă, dacă n-ar fi sprijănită
de jandarmii poliţiei! Piaţa se întinde ovală pe un
neted şes într-o cercoferinţă de trei verste, însemnată
cu stâlpușori de lemn de 3-4 stânjini departe unul de
altul, iar dinaintea galeriii este bariera de unde pleacă
alergătorii, carii, într-o fugă, sunt datori a face giurul
pieţii de patru ori, adecă o cale de douăsprezece
verste (ca jumătate poştă); şi doi, care întrec pe
ceilalţi, ajungând mai nainte ţinta, priimesc, cel întăi
un vas de argint preţuit 1500 ruble asignaţii; cel al
doile, 500 ruble, care bani îi dă vistieria
împărătească”.
 Moș Goriot de Honoré de Balzac
„Doamna Vauquer, născută de Conflans, este o
femeie în vârstă, care de vreo patruzeci de ani ţine la
Paris o pensiune de familie în strada Neuve-Sainte-
Geneviève, între Cartierul Latin şi foburgul Saint-
Marcel. La această pensiune, cunoscută sub numele
de Casa Vauquer, se primesc deopotrivă bărbaţi şi
femei, tineri şi bătrâni, fără ca vreodată gura
clevetitoare a lumii să fi găsit ce să scornească despre
cele ce se petrec în această respectabilă casă. Nu-i
mai puţin adevărat, însă, că de vreo treizeci de ani nu
s-a pomenit printre clienţi nicio femeie tânără, iar
pentru ca vreun tânăr să ajungă a locui aci, trebuia ca
familia să-i trimită o sumă prea mică să-şi ţină zilele.
Cu toate acestea, în anul 1819, dată la care începe
drama ce urmează, se afla aci în pensiune o biată
fată”.
O alergare de cai (Скачка)
de Constantin Negruzzi
„Locul alergării este zece minute afară de oraş, unde
este gătită o galerie de scânduri în felul chinezesc,
pentru privitorii nobili. Prostimea sau, în limba
aristocratică, canalia, şede împrăştiată pe câmp, sau
înşirată pe marginea unui odgon întins ce n-o lasă să
se grămădească. Slabă stavilă, dacă n-ar fi sprijănită
de jandarmii poliţiei! Piaţa se întinde ovală pe un
neted şes într-o cercoferinţă de trei verste, însemnată
cu stâlpușori de lemn de 3-4 stânjini departe unul de
altul, iar dinaintea galeriii este bariera de unde pleacă
alergătorii, carii, într-o fugă, sunt datori a face giurul
pieţii de patru ori, adecă o cale de douăsprezece
verste (ca jumătate poştă); şi doi, care întrec pe
ceilalţi, ajungând mai nainte ţinta, priimesc, cel întăi
un vas de argint preţuit 1500 ruble asignaţii; cel al
doile, 500 ruble, care bani îi dă vistieria
împărătească”.
 Romanul Cronica domniei lui Carol al
IX-lea de Mérimée
„Masacrul începuse însă; zarva, îmbulzeala gloatei de
ucigași și lanțurile întinse în mijlocul străzilor îl
opreau (pe căptanul George – n. n.) la fiece pas. Fu
nevoit să treacă pe lângă Luvru, unde fanatismul se
dezlănțuia cu deosebită furie. În acest cartier, năpădit
în acel moment de orășenii catolici și de ostașii din
gărzi, purtând în mâini săbii și torțe, locuia un mare
număr de protestanți. Acolo, după spusele destul de
tari ale unui scriitor al vremii (D’ Aubigné, Istoria
universală – n. a.), sângele curgea din toate părțile,
căutând râul, și nimeni nu putea străbate străzile, fără
să-l pască primejdia de a fi strivit în orice clipă de
cadavrele ce erau aruncate pe ferestre (…)”
Nuvela Alexandru Lăpușneanul
de Constantin Negruzzi
„Şi cu adevărat era groază a privi această scenă
sîngeroasă. – Inchipuiască-şi cineva într-o sală de
cinci stînjeni lungă şi de patru lată, o sută şi mai mulţi
oameni ucigaşi şi hotărâți spre ucidere, călăi şi
osândiți, luptându-se, unii cu furia deznădejdei, şi
alţii cu aprinderea beţiei. Boierii, neavând nicio grijă,
surprinşi mişeleşte pe din dos, fără arme, cădeau fără
a se mai împotrivi. Cei mai bătrâni mureau făcându-și
cruce; mulţi însă din cei mai juni se apărau cu
turbare; scaunele, talgerele, tacâmurile mesii se
făceau arme în mâna lor; unii, deşi răniţi, se
încleştau cu furie de gâtul ucigaşilor şi, nesocotind
rănele ce priimeau, îi strângeau pân-îi înăduşeau.
Dacă vreunul apuca vreo sabie, îşi vindea scump
viaţa. Mulţi lefecii pieriră, dar în sfârșit nu mai
rămasă nici un boier viu. Patruzeci şi şepte de trupuri
zăceau pe parchet!
În lupta şi trânta aceasta, masa se răsturnase;
ulcioarele se spărseseră şi vinul amestecat cu sânge
făcuse o baltă pe lespezile salei”.
 Contesa de Turgis
(Cronica domniei lui
Carol al IX-lea de Mérimée)
„Purta un vestmânt de amazoană, ușor și în
același timp elegant, și încă nu-și pusese
masca. Tenul, orbitor de alb și fără urmă de
roșeață, făcea să iasă și mai bine în relief părul
ei negru-cărbune; sprâncenele-i, bine arcuite și
ușor îmbinate, dădeau figurii sale o oarecare
asprime sau, mai curând, o oarecare trufie, fără
a scădea însă cu nimic farmecul trăsăturilor. În
ochii săi mari și albaștri nu se putea deosebi, la
început, decât o expresie de mândrie
disprețuitoare; în timpul unei conversații
însuflețite, însă, se vedea numaidecât cum i se
măresc și i se dilată pupilele, întocmai ca unei
pisici (…)”
Doamna Ruxanda
(Alexandru Lăpușneanul
de Constantin Negruzzi)
„Când intră în sală, ea era îmbrăcată cu toată
pompa cuvenită unii soţii, fiice şi surori de
domn. Peste zobonul de stofă aurită, purta un
benişel de felendreş albastru blănit cu samur, a
căruia mânice atârnau dinapoi; era încinsă cu
un colan de aur, ce se închia cu mari paftale de
matostat, împregiurate cu petre scumpe; iar pe
grumazii ei atârna o salbă de multe şiruri de
margaritar. Şlicul de samur, pus cam într-o
parte, era împodobit cu un surguci alb şi
sprijinit cu o floare mare de smaragde. Părul ei,
după moda de atuncea, se împărţea despletit pe
umerii şi spatele sale. Figura ei avea acea
frumuseţă care făcea odinioară vestite pre
femeile României şi care se găseşte rar acum,
degenerând cu amestecul naţiilor străine. Ea
însă era tristă şi tânjitoare, ca floarea espusă
arşiţii soarelui, ce nu are nimică s-o
umbrească”.
Memorie şi imaginaţie în proza
paşoptistă şi postpaşoptistă

Istorie

Autobiografi
e

Melodramă
 Aprecieri critice

• Gheorghe Crăciun: „Însuşi autorul devine un

personaj, un participant activ la elaborarea
discursului epic”.

• Mihai Zamfir: „Aşa cum cea mai simplă propoziţie

începe cu eu, cea mai simplă naraţie începe tot cu eu,
antrenând implicit autobiografia”.
 Speciile narațiunii românești din
perioada 1830-1860
• schiţa de moravuri, fiziologică şi etnografică;
• satira;
• povestirea;
• nuvela melodramatică, autobiogfrafică, istorică, parodică, filosofică;
• romanul;
• notele, jurnalul şi memorialul de călătorie;
• jurnalul intim;
• epistola;
• eseul cu elemente memorialistico-nostalgice, sociale, filosofice;
• istoriografiile;
• corespondenţa.
 Schiţa de moravuri,
fiziologică şi etnografică
• Cuconul Drăgan şi Cuconiţa Drăgana de Ion Heliade
Rădulescu;
• Fiziologia provinţialului, Cum am învăţat româneşte
de Constantin Negruzzi;
• Fiziologia provincialului în Iaşi şi Adunări
dănţuitoare de Mihail Kogălniceanu;
• Iaşii şi locuitorii săi în 1840 de Alecu Russo etc.
 Schița

• -schiţe de moravuri
• -schiţe fiziologice
• -schiţe portret – biografii
• -schiţe ample cu subiect social
 Categorii de caractere

• 1. Profesionale – bibliotecarul, jurnalistul, poetul,

bancherul.
• 2. Sociale – parvenitul, parazitul, snobul.
• 3. Psihologice – timidul, bădăranul, minciunosul.
 Fiziologia provinţialului de C.
Negruzzi
• „figura asta curioasă originară a boierului ţinutaş”;
• „grozavă şubă de urs”, „arnăutul din coada
droşcii”, „ciubucul în carlafat”;
• „faţa înflorită, favoriţi stufoşi şi musteţi răsucite”;
• „de-l vei întreba a doua zi ce s-a reprezentat, o să-ţi
spuie că s-a jucat comedia Vodevil, care e foarte
ghizdava şi nostimă, pe care îndată începe a o
critica”.
Fiziologia provincialului în Iaşi
de M. Kogălniceanu
• „Deci începem. Scoateți-vă pălăriile și vă închinați. Provincialul intră în scenă.
Iată omul nostru. Ce ne pasă de unde vine, să fie de departe sau de aproape, de
la miazănoapte sau de la miazăzi, dintr-un târgușor sau dintr-un oraș, de la Adgiud
sau de la Focșeni, de la Galați sau de la Cotnar, de la Herța sau de la Bârlad, el n-a
fi, nu este decât un provincial. Iată-l. Să-l luăm îndată dupa ce simte cea întâi
impresie. Îndată ce harabagiul sau surugiul i-a spus că se zăresc turnurile, întocmai
ca patru fesuri, a mitropoliei, provincialul iși freacă ochii, își întinde vederea, dacă
este în căruță acoperită își scoate capul afară, întocmai ca un pui de lăstun din
cuibul său, și se înalță, dându-se cu totul priveliștii ce așteaptă să se destindă
dinaintea privirii sale”.
• „biped curioz pe care Buffon a uitat să-l treacă în Istoria naturală”.
• „pe uliţă, la bal, la teatru, la muzeu, pe turnurile Trii-Sfetitelor şi a Goliei...,
muncind, dănţuind, făcînd curte”.
 Nuvela

• Zoe, O alergare de cai, Alexandru Lăpușneanul de

Costache Negruzzi;
• Buchetiera de la Florența de Vasile Alecsandri;
• Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu.
 Zoe de Constantin Negruzzi

• "Aceasta au urmat la 1827. De abia înserase, uliţile

era însă pustii. Din cînd în cînd şi foarte rar se
auzea pe pod duruitul unei caleşce, în care era
vreun boier ce se ducea la o partidă de cărţi, sau un
fiacru ce trecea ca săgeata şi lăsa să se zărească
nişte bonete femeieşti. Nici un pedestru nu era pe
uliţi, afară de fanaragiii care striga regulat raita;
pentru că la 1827, septembrie, nime nu s-ar fi riscat
a merge pe jos singur pe uliţi, după ce înnopta"
 Romanul

• Tainele inimei de Mihail Kogălniceanu;

• Istoria lui Alecu Şoricescu de Ion Ghica;

• Manoil și Elena de Dimitrie Bolintineanu;

• Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon;

• Ursita de B. P. Hasdeu.
 Proza memorialistică

Memorialistica de călătorie
• Memorial de călătorie de Gr. Alexandrescu; Piatra Teiului de A. Russo;
Jurnal de călătorie în Italia, Călătorie în Africa de V. Alecsandri ș.a.
Memorialistica epistolară
• Negru pe alb. Scrisori la un prieten de C. Negruzzi; Scrisori către Vasile
Alecsandri de Ion Ghica.
Jurnalul intim
• Soveja (ziarul unui exilat politic la 1846) de A. Russo.

Eseu/confesiune
• Amintiri de A. Russo.
 Caracteristicile literaturii memoralistice:

• 1. Naraţiunea e simplă lipsită de podoabe stilistice.

• 2. Elementul de creaţie survenite mai mult sau mai

puţin întîmplător.
 Trucuri de expunere

• descriere de peisaj,

• notiţe istorice,

• notițe etnografice,

• portretizări.
Istoriografi
i Eseul
Românii subt
Mihai-Voievod Pseudo-
Viteazul kinegetikòs de
Alexandru
de Nicolae Odobescu
Bălcescu