<• V ' î i î 'î « A ţ * ţ ' ' ^s '

GAURÄ-N CER

C.D.ZELETIM Ion POPESCU-BRADICEni

FERICIRI
PE MARGINI CÂNTECE
DE PRĂPASTIE ÎN ÎNSERARE
Una din fiinţele fascinante pe care le-am cunoscut în studenţie a fost doamna doctor Virginia E frumoasă vânătoarea tigrului, Ieşeau din scorburi ascunse,
Munteanu-Câmu („Veguţa“ pentru ai ei, „Doamna Doctor“ pentru mine), sora lui Pamfil şi-a prinţului e tot frumoasă. iar franzele cădeau din cer,
Şeicaru. Avea forţă, era bună, era mărinimoasă, era veselă şi nu-i era frică de nimeni afară de Necesitatea de-a lovi sfera TIMPULUI pierdute de îngerii cu umeri
Dumnezeu. O energie uimitoare îi armoniza făptura, fără să introducă în feminitate notele de ca să ia forma de măr. goi, străvezii, foşnitori.
şarjă, zvîcnetul ascunzişurilor sau consecvenţa rigidă proprii unor Doamna Chiajna, Vitoria
Cu blana-i mătăsoasă, încordată metalic, Ca şi cum făpturile lor s-ar atinge
Lipan ori Lady Macbeth. Era prietena multor anonimi nenorociţi, dar şi a Elizei Ionel Brătianu, pândeşte îndelung, răbdător, ca nişte mătăsuri pe-o mireasă,
fiica prinţului Alexandru Barbu Ştirbei, pe care o asista medical. Sărea în ajutorul tuturor, frunzele i-ar vorbi, ar avea măreţia, ca nişte fracte-ntr-un paner.
fiecare era cel dintîi şi nimeni cel din urmă... Compozitoare, îşi cînta romanţele, liedurile şi dar fiara-i asemenea omului.
marşurile simple acompaniindu-se la chitară. Pe vremuri organizase reţeaua spitatelor din x
Basarabia, lăsînd amintirea unei destoinicii legendare. Floarea de colţ populează înaltul. X X
Am întîlnit-o întîia oară la mijlocul deceniului al cincilea. Să fi avut vreo 60 de ani. Locuia Prinţul îşi mângâie armele în uitarea de sine...
în subsolul propriului imobil, naţionalizat de comunişti, de pe strada M.Eminescu 35, aproape Va trage fără milă când din inima codrului Eu mă repet, mă tot repet:
de Piaţa Romană. Sus, în mansardă, îşi duceau zilele, săraci lipiţi pămîntului, jovialul Dimitrie sălbăticiunea se va ivi, spre sălaşu-i în arbori frunza moare-ncet,
retrăgându-se. în toamnă, iarba,-ncet, încet.
Iov, poetul volumelor Au înflorit castanii la Soroca şi Covor basarabean, şi soţia lui, pe
drept mohorîta doamna Aglaia. Fecundul poet şi prozator cobora în subsolul întîlnirilor literare
x Eu mă repet, da, mă repet:
cărora le dădea girul lui de scriitor vîrstnic şi de erou în războiul ce tocmai se terminase. X X cu moartea frunzei - un profet
Muziciana de la subsol şi poetul de sub acoperiş păreau cele două mîini ale unui înger, culegînd (mi-acopăr umerii c-un pled)
din smîrcurile otrăvite ale unei lumi pe care parcă n-o vedeau tijele crinilor celeşti... Mai co­ Nu caut ideala formă
borau aici ca să se înalţe, scriitori fonnaţi, ca Virgil Carianopol, G.G.Ursu, Constant Petrescu şi a înţelegerii cu tine, Eu mă repet, eu mă repet
alţii, ori studenţi ce scriau, ca nepotul ei de soră, Ovidiu, ori Silviu şi Mimi, veri ai bunei mele Esenţă ultimă, enormă. că nu mai am nici un secret;
prietene şi colege de facultate, Veronica Constantinescu, toţi trăitori în acelaşi imobil. Aici a citit doar DOMNUL, poate, şi îl cred,
Ion Larian Postolache un poem izbitor, intitulat Decembrie 1947, din care îmi amintesc ver- Nu caut focului, înaltul,
tăcutul trap, ci din ruine Eu mă repet, mă tot repet.
surile:Pe unde a călcat odrasla domnească,/Mîrîie o căţea muscălească... şi distihul final:
în taină mă resorb, un altul, Adaug Focului un set
Doar pcste-adunătura fără ştire,/Curge din megafoane fericire... Casa de la Ciolpani a fa­
de elixirari dar - concret -
miliei găzduia în răstimpuri cîte unul-doi poeţi, atraşi de adierile răcăroase ale Vlăsiei. O evoca să fiu. în plasma sângerie -
Doamna Doctor în cîntecul din vechime, La Ciolpani, la crucea-înaltă..., ori Dimitrie Iov în Un Cerc, ca-n fiecare sîmbur Eu mă repet, da, mă repet,
poezia inedită Interior la Ciolpani, scrisă în 1945 şi pusă pe muzică de formidabila doctoriţă: ce-mi revelează numai mie deşi n-am dreptul ca poet?!
Fotolii vechi în care-au stat străbunii/Aşteaptă largi, în strai de vremuri şters/Să se
oprească umbrele din mers... ascuns proiect, al lumii. Cui x
Intr-o seară însă ne-a cîntat în gura mare Marşul victoriei, o compoziţie închinată - ima- să dăruiesc, de-mi vine rândul, x x
ginaţi-vă ! - deţinuţilor politici! Dacă scriu această evocare o fac mai ales pentru a-i elogia pos­ lumina Lui, nemoartea Lui?...
tum curajul neobişnuit, forţa patriotismului şi fericirea pe care o trăia iubindu-şi patria. O mai Albaştrii maci coboară din oglinzi;
x împreună cu mine tu deprinzi
fac pentru a îmbogăţi memoria neamului cu actul de eroism al unui medic artist. Nu-mi aduc
X X a te preface, noaptea-n căprioară.
aminte decît două versuri, scrise, cred, de Dimitrie Iov: Veniţi cu toţi, veniţi val după val,/Cei
Albaştrii maci tot din oglinzi coboară.
din Aiud, trimişi de la Canal!, am reţinut însă perfect muzica. O trec din memorie pe portativ Mari crini rămaşi în libertate,
după aproape 50 de ani, mărturie a unui patriotism de o cu totul altă factură decît cel al rezis­ mi-e trupul doar pe jumătate împreună cu mine tu înveţi
tenţei mute: cum se-nconjoară Focul cu poeţi,
oglindă. Ierburile pot
MARŞUL VICTORIEI
să fie-n întregime, Tot iar arborii în jur închid un cerc
căruia, pământeanul, să-i încerc,
muzica şi versuri dc
ce-a mai rămas pe-ntins dă-n pârg.
D r . V ir g in ia M u n le a n u - C ă r n u Refugiat —un melc, în crâng. cât mi-este dat, magia şi puterea,
1954 să-mi crească-n lume viaţa şi averea.
Iar. dincolo, spre-azurul cald.
adânc de mare,-n care ard x
X X
mari crini rămaşi în libertate...
Sunt Fiul Toamnei, singur la părinţi
x şi ochii mei vor focul din izvoare.
X X M-aşez temeinic într-un luminiş

Purtau pe umeri frunze, şi rod un fir de iarbă între dinţi

şi-aveau umerii calzi şi fragezi. îngândurat. Mari păsări călătoare
Franzele erau de aur. se duc, se duc pe rând, în zări, pieptiş...

Tania N icoleta MÂNDRU

Ş IP =F
Dezastrul nu putea să întîrzie. Un denunţător, un sicofant, o iudă a dirijat în toiul nopţii secu­ MELANCOLIE
ritatea spre sălaşul artiştilor de pe strada Eminescu, nu departe de căsuţa marelui eminescolog
Perpessicius, ce avea să treacă şi el, nu peste multă vreme, printr-o tragedie similară. într-o
teroare de nedescris, au fost arestaţi Dimitrie Iov, Doamna Doctor şi studenţii. N-a scăpat nici
Virgil Carianopol: a fost ridicat, concomitent, de acasă. Au scos pînă şi scîndura duşumelelor, numai muzică vreau să ascult
au înjunghiat pernele. Cărţile de poezii închinate Basarabiei au devenit pe dată delict, după cum şi Soarele scârţâindu-şi dorul
delict a devenit şi manuscrisul, ascuns în beci într-un bidon, al lui Ovidiu, avînd eroină o pisică
am ieşit pe-nserat MAGIE
autohtonă tînjind după Occidentul'liber... Am scăpat însă eu şi G.G.Ursu. Eu, pentru că nu
putusem pleca de acasă, proprietarul impunîndu-mi să părăsesc în 48 de ore odaia închiriată, iar s-aud cântul ierbii
G.G.Ursu din cauza febrei mari a fetiţei. în tensiunea „civilă“ în care mă aflam, şi uitasem că şi mi-am lăsat mâna pe un copac
trebuia să fiu în seara aceea la Doamna Doctor, ca să citesc poezia Moartea florilor, pe care taine adun să fii de-o-dată
urma s-o pună pe muzică, şi un act din piesa în versuri Ion Neculce. şi l-am descântat
să îmi găsesc acea rară iarbă
...La împlinirea celor şapte ani ai dezgropaniei, Doamna Doctor a ieşit vie din hrubele de atunci de sub deal
detenţiei: acelaşi suflet, alt trup. Dimitrie Iov a murit la Gherla. Prietenul Gh.Penciu, în ale cărui gândurile din zori ce poate lumina
s-a născut şi s-a crescut
braţe s-a stins, mi-1 descria: o zdreanţă umană, voioasă pînă la moarte... să le bei... câteodată.
un alt Copac.

PAG. 6 a t e n e u APRILIE 2