septembrie 1927: „ín vederea sărbătorilor evreieşti,
nefîind exclusă posibilitatea ca antisemiţii să provoace
acte de răzbunare contra evreilor, de comun acord cu
celelalte organe veţi lua măsuri ca ordinea să nu fie
turburată, raportând la timp cazurile eventual petrecute.
Agresorii vor fi anchetaţi şi înaintaţi justiţiei”76.
In cazul executării parţiale a unor asemenea ordine
sau în cazul producerii de incidente între studenţi (de
obicei) şi populaţia evreiască, în care organele de ordine
nu interveneau, şefii structurilor poliţieneşti erau traşi la
răspundere77.
în primăvara anului 1930, I.R.P. Chişinău semnala
organelor din subordine că „în ultimul timp se observă
o vădită creştere în mişcarea antisemită din această
provincie, unde până în prezent elementele turbulente
nu-şi întinsese activitatea decât la oraşe şi în mică mă­
sură. Astfel, în judeţele Bălţi şi Soroca activează în mod
intens L.A.N.C., care prinde teren şi care a reuşit în
ultimul timp să înjghebeze o organizaţie serioasă ce s-a
afirmat în alegerile parţiale”78.
în legătură cu intensificarea instigaţiilor
antievreieşti, au avut loc mai multe incidente cu caracter
antisemit, pe parcursul verii 1930, în Cojuşna
(Lăpuşna), Căpreşti şi Temeleuţi (Soroca), Orhei, Bălţi.
Astfel, în oraşul Bălţi, conflictul izbucneşte la 10
mai 1930, prelungindu-se mai multe săptămâni şi
atingând punctul culminant la 16 iunie 1930. Acţiunea
cuzistă, condusă de Petre Stati, profesor la liceul de
băieţi, şi Vladimir Noviţchi, a început prin lunile
februarie-martie 1930 şi era desfăşurată mai ales de
tineri. La 10 mai 1930, în timpul festivităţilor oficiale,
unul din adepţii lui P. Stati, la îndemnul acestuia, a
smuls din mâinile purtătorului un steag naţional
evreiesc, cu care defila (alături de tricolor) liceul
particular evreiesc. în continuare, au început
încăierările sistematice, care aveau loc mai ales la
periferiile oraşului şi mai ales între tineri, aşa încât, se
arăta intr-un raport al Chesturii Municipiului Bălţi,
„evreii, prinzând noaptea câte un creştin, îl băteau într-
o parte a oraşului, iar creştinii, prinzând câte^ un evreu,
îl băteau în altă parte a oraşului”. în aceste
circumstanţe, a fost necesară implicarea inspectorului
regional al Poliţiei Basarabiei, care la 24 iunie 1930, a
plecat personal k Bălţi pentru a lua măsurile de ordine
ce se impuneau. în toamnă situaţia în oraş se liniştise,
dar nu şi în judeţ, unde propaganda cuzistă se bucura
de succes, mai afes din cauza dificultăţilor economice
ale ţăranilor7
>■
9.
In judeţul Soroca, spiritele erau, de asemenea,
extrem de agitate. După cum se arăta intr-un raport al
organelor de ordine, la aceasta contribuia mult „faptul
că toate satele sunt acoperite de păienjenişul cămătarilor,
care, profitând de recolta anului în curs, au început
urmăririle contra debitorilor săi. Preţurile scăzute ale
grânelor şi lipsa oricărei mişcări în comerţul de cereale,
iar pe de altă parte, scumpetea produselor de
manufactură şi a altor mărfuri orăşeneşti împiedicând
B A S A R A B I A 90
aprovizionarea satelor, dau loc la inevitabile ciocniri
individuale care ameninţă, mâine, să devină mişcări de
mase, cu consecinţe inerente unor asemenea stări de
lucruri”8".
In judeţul Orhei situaţia era mai calmă, dar, după
cum apreciau organele de poliţie, „lipseşte numai o
scânteie ca focul să se aprindă în furie”.
în judeţul Tighina, pe lângă activitatea
naţionaliştilor, contribuiau mult la neliniştirea spiritelor
existenţa senatorului evreu Zipstein şi „propaganda,
aproape deschisă, a comuniştilor. în mai multe părţi
aveau loc ciocniri între elementele din extrema dreaptă
şi stângă”81.
Din cauza scăderii preţurilor la grâne situaţia la sate
era atât de alarmantă, încât în luna octombrie 1930,
reprezentanţii autorităţilor superioare din Basarabia au
adresat ţăranilor chemări, publicate în mii de exemplare
şi trimise prin toate satele şi oraşele basarabene, în care
se explicau cauzele scăderii preţurilor la grâne. Acest
fenomen, se spunea în unul din aceste apeluri, era
devastator atât pentru agricultori, cât şi pentru
producătorii de pâine, aşa încât nu exista nici un temei
pentru a-i învinovăţi de căderea preţurilor pe produ­
cătorii de pâine evrei. Ţăranilor li se recomanda să nu
creadă persoanele care răspândesc asemenea zvonuri83’2.
Deşi, deseori, autorităţile române erau catalogate
drept „fasciste”, acestea nu au intervenit niciodată
împotriva întrunirilor evreieşti, în cadrul cărora erau
condamnate excesele antisemite, atât din România, cât şi
din exterior. Spre exemplu, autorităţile nu au intervenit
atunci când un mare grup de evreii din Bucureşti (cca.
15.000 de persoane), în frunte cu liderii comunităţii
evreieşti, s-au întrunit, la 3 aprilie 1933, în sala Izbânda
din capitală, unde şi-au unit „protestul lor cu al evreilor
din întreaga lume, contra urgiei dezlănţuite din
Germania” condusă de A. Hider, împotriva evreilor
germani83. Din contră, Guvernul român s-a pronunţat şi
el împotriva politicii promovate de autorităţile de la
Berlin, prin interzicerea la 7 iulie 1934, a mişcării
naţional-socialiste germane din România84. Dar şi
înaintea acestei decizii guvernamentale, toţi cei ce
promovau ideile extremiste, chemând la acţiuni
antievreieşti, erau traşi la răspundere. Spre exemplu,
Tribunalul Soroca i-a condamnat pe studenţii Mihail
Cicălteu, Nicolae Novoţchi şi Dimitrie Iamba, la câte 10
zile de închisoare, pentru faptul că în ziua de 22 aprilie
1933, defilau pe străzile oraşului Soroca, îmbrăcaţi în
uniforme hitleriste şi strigau: „Jos jidanii!”. Condamnaţii
au făcut apel la Curtea de Apel Chişinău, Secţia I-a, dar
le-a fost respins. în acelaşi fel, au procedat autorităţile şi
în alte cazuri. Erau supravegheate îndeaproape de
organele poliţieneşti şi sancţionate manifestările
antisemite ale extremei drepte româneşti şi a naţional-
socialiştilor, inclusiv al celor din sudul Basarabiei85.
Evreii au participat activ la viaţa politică a ţării,
având reprezentanţii săi în organele legiuitoare. Spre
exemplu, în alegerile parlamentare din 3-6 noiembrie
115 >»