Extrema dreapta eu.

Nazism si legionarism

Mișcarea Legionară a fost considerată a fi un fenomen politico-religios

care a lăsat urme adânci în istoria acestei țări, de la sfârșitul anilor 1920
până în 1945, și chiar după aceea1. Rabinul Alexandru Ș afran o definea ca
fiind "alcătuită din elemente fasciste și naziste, dar cu urme de misticism
creștin ortodox". Legionarii erau - după cum nota Nae Ionescu - „militanții
revoluției naționale”, cei care mărturiseau încrederea deplină în
durabilitatea Mișcării Legionare, asigurată printr-o „trăire intensă și
moarte de martiri”2. Isac Chiva o considera ca fiind "mișcarea fascistă
românească", iar cele mai multe calomnii au fost îndreptate asupra
personalității lui Mircea Eliade și a operei sale, care susținea o "ontologie
antisemită"3.
Alături de această personalitate, îl putem aminti și pe Nae Ionescu, care "i-a fascinat
pe majoritatea tinerilor intelectuali români- dintre care și pe cel mai important
romancier evreu al țării, Mihail Sebastian- care și-a elaborat scrierile în direcția lui
Heidegger, Kierkegaard și O. Spengler" (Edgar Reichmann). Franco Cardini spunea
că "Garda de Fier a fost atât de strâns legată de tradițiile românești, încât cercetarea
sa istorică ar trebui să coincidă cu o cercetare folclorică, religioasă și așa mai
departe". Fiind o personalitate cu afinități pentru Mișcarea Legionară, Nichifor
Crainic spunea: „Toate ideile în legătură cu ortodoxia și problema națională cu care
se împăunează, le-a luat de la mine. Acum, când îl văd că dă târcoale legionarilor îmi
produce scârbă. Este un tip periculos”. (cuvintele lui Crainic, reproduse de C-tin
Papanace) Scriitorul Norman Manea era de părere că Mișcarea Legionară prin Căpitan
"a comis delicte înspăimântătoare."

Receptarea problemei în istoriografie s-a făcut la nivel internațional, pentru faptul că

destul de târziu, s-au gândit românii să elaboreze o lucrare despre Mișcarea Legionară.
Astfel, putem aminti contribuțiile fraților Tharaud prin lucrarea L’envoye de
L’Archange, apărută la Paris în 1939, Marcel Bucard, Paul Guiraud prin Codreanu et
la Garde de Fer („...este o mișcare absolut originală, țelul ei primordial și rațiunea ei
de-a exista fiind înălțarea spirituală și morală a omului, crearea unui om nou, în
ruptură cu omul democratic actual, care e individualist și egoist. Este încercarea cea
mai onestă și mai potrivită”), Julius Evola, Francisco Veiga, Faust Bradesco, ș.a. Anii
1970 nu au consacrat "noii drepte" niciun studiu, iar lucrarea de referință pentru
studierea Legiunii Arhanghelului Mihail este cea a lui Armin Heinen, apărută și în
limba română la editura Humanitas în 1999, Legiunea Arhanghelul Mihail. Mișcare
socială și organizație politică.

În România, sunt demne de reținut lucrările lui: Zigu Ornea (deși evreu, a scris o istorie a Mișcării
Legionare, Anii treizeci) - „Antisemitism fără evrei”- ca și principal concept Gheorghe Buzatu (lucrarea
lui este structurată pe mai multe părți, începând cu cronologia dreptei Românești, participanții
Mișcării, simpatizanții acesteia, urmate de niște studii asupra unor momente importante ale ei),
Tănase Tiberiu (care studiază Mișcarea Legionară sub raportul relațiilor externe și interne), Bogdan
Munteanu (elaborează un studiu al acesteia, o compilație de documente edificatoare pentru
schițarea ideologiei legionare, definindu-se ca și un elogiu adus membrilor ei), ș.a. Și nu în ultimul
rând, nu trebuie uitate contribuțiile lui Oliver Jens Schmitt și cele ale Tatianei Niculescu-Bran, cea din
urmă înscriindu-se în dimensiunile unui eseu istoric.

„Democrația din România ar fi echivalat cu o caricatură, rodul bolnav al unor spirite

fosilizate.” (Vasile Marin)

Rădăcinile intelectuale ale legionarismului: 

a) antisemitismul
Apărută ca și o mișcare neocavalerească înflorită în Europa în prima jumătate a
secolului al XX-lea4, legionarismul s-a înscris în suita de revoluții de la începutul
anilor 1920. Pe fondul mișcărilor de extremă dreaptă din Germania (au fost comise
354 de asasinate), Polonia (Gabriel Narutowicz este protagonistul unui atentat mortal
din anul 1922), Iugoslavia (gruparea ORMI și-a extins execuțiile cu ajutorul unui nou
mod de represiune politică, a pistolarilor politici)5, Ungaria (preluarea puterii de către
amiralul Horthy), Italia (cu intervenția lui B. Musollini), Spania (Primo de Rivera
preia puterea), Bulgaria (generalul Ț ankov organizează o lovitură de stat), Turcia
(Kemal Ataturk declară republica)6, Portugalia (Salazar preia puterea), România anilor
ʼ20 reprezenta un mediu prielnic pentru apariția unei mișcări naționale de extremă
dreaptă cu o dominantă antisemită7. Astfel că, una dintre însușirile predominante ale
Mișcării Legionare a fost antisemitismul.
Ca și date statistice cu care vom opera8, avem recensământul din 1930. După religia pe
care au declarat-o, numărul etnicilor evrei din România era de 756.930. Evreii
reprezentau 30% din populația orașelor Bucovinei, 27% din populația urbană a
Basarabiei și 23,6% din populația orașelor Moldovei. Totodată 14,3% din totalul
populației urbane a României o constituiau etnicii de origine iudaică. În orașele
Chișinău și Cernăuți, de exemplu, evreii reprezentau 52,6% și respectiv 44,9% din
numărul total al locuitorilor, existând chiar și sigle în limba ebraică.

Una dintre cauzele de la care a pornit prigonirea evreilor în România a fost așa-zisa
"numerus clausus". Direcția prin care s-a infiltrat Mișcarea a fost țărănimea, în fața
căreia s-a pus accent pe ortodoxism, pe raportul inexistent între alogeni și autohtoni.
Partidul Național-Democrat înființat de Nicolae Iorga și de Alexandru C. Cuza în
1910, a dezvoltat un curent antisemit, prin folosirea tendențioasă a termenului de
"jidan". Caracteristicile acestui partid au stat la baza înființării unei mișcări
naționaliste, nicidecum a Mișcării Legionare. În raport cu aceasta, cea ce a contribuit
covârșitor la activarea mișcării a fost revoluția rusă, pusă pe seama unui grandios
complot evreiesc9. Abia pe 4 martie 1923, A. C. Cuza înființează LANC (Liga Apărării
Național Creștine) cu Uniunea Creștină, un program care dorea: expulzarea evreilor
din țară, din armată, oferirea căminelor doar studenților creștini, școli în care să învețe
doar studenții ortodocși, etc. Legionarismul a avut un program doctrinar care s-a
conturat în timp, definindu-se între anii 1936-1937.

Sursa antisemitismului legionar se cuibărea în izvoarele europene, de la cel austro-

ungar până la cel francez, german și rus. Stilul lor de a acționa nu era unul original, ci
s-a inspirat din complexitatea atmosferei revoluționare existente în Europa pe atunci10.
Principala componentă a rădăcinii ideologice legionare o reprezintă anti-sionismul,
dorința exterminării plăgii societății.

Mișcarea Legionară și antisemitismul promovat de aceasta s-a cultivat pe terenul fertil

al Bucovinei, acolo unde un student la medicină pe nume Ion Banea publica un articol
intitulat „Bucovina și jidanii”, realizându-se dezideratul-cheie al naționalismului
exacerbat: înlăturarea evreilor din Bucovina11. Corneliu Zelea Codreanu, zis și
Căpitanul, întărea poziția legionarilor față de evrei: „Nu suntem împotriva minorității
ungare, germane, bulgare sau ruse. În țara noastră suntem numai împotriva
evreilor”12., fapt demonstrat prin faptul că șefii Mișcării Legionare au dat ordin ca
produsele agricole să fie achiziționate numai de la negustori creștini. Locul evreilor nu
era în societatea românească.

Tatăl lui Corneliu Z. Codreanu era un cunoscut luptător antisemit 13, iar mama sa, o
nemțoaică veritabilă14. Credința în acele teorii conspiraționiste ale presiunii iudaice
universale, a întărit poziția ideologică codrenistă. Căpitanul apărea ca și un haiduc,
gata să-și apere cu prețul propriei sale vieți, integritatea națiunii române. În aceste
împrejurări ideologice, evreul era invadatorul modern, aidoma turcilor din Evul Mediu
și fanarioților din premodernitate. Caracterul clar antisemit este ilustrat în traducerea
în românește a celebrelor „Protocoale ale Înțelepților Sionului” din inițiativa preotului
ortodox Ion Moța, care se consideră că ar fi fost un document fals, întocmit de poliția
secretă rusească Ohrana15.

Cei care au fost puși în gardă față de acțiunile evreilor, au fost țăranii. Ei erau
principalii adversari ai lor, fiindcă li se spunea că starea mizerabilă în care se află se
datorează doar intervenției sioniștilor în preluarea frâielor muncilor agricole și
industriale. Ț ăranii se organizau în batalioane, angrenate într-o „cruciadă creștină,
anti-evreiască și antimasonică”16. Nu numai țăranii erau chemați la arme împotriva
evreilor, ci și tinerii dezamăgiți de realitățile politice de la finalul anilor 1920. Datorită
acestora, se înregistrează în 1930, primul val de violențe antisemite comise, cu un ecou
național.

În România interbelică, nucleul ideologic al Legiunii Arhanghelul Mihail era

antisemitismul. A. C. Cuza (1857-1947), profesor de economie politică, considera că:
„din cauza vieții parazitare a religiei lor și a amestecului rasial degenerat, trebuie să
fie expulzați din țară”17.

Anticomunismul lui Octavian Goga va degenera într-un antisemitism furibund, cu

accente discursive și publiciste din ce în ce mai joase. Democrația devenise un fel de
lux inutil, concretizat printr-un set de principii lipsite de conținut, modelul naționalist
autoritar fascinându-i din ce în ce mai mult. Ideea națională era principiul esențial pe
care trebuia să se bazeze totul. Evreii erau excluși, priviți ca un corp străin, percepuți
drept un factor de permanentă instabilitate, care trebuia, treptat, anihilat. Violența a
însoțit aceste manifestări, iar faptele consemnate în documente și mărturii cu adevărat
viabile nu pot fi negate decât de spiritele lipsite de o minimă onestitate intelectuală18.
Atacarea democrației nu putea fi un fapt trecut cu vederea, întrucât Căpitanul rezona
că legionarismul nu are nici o legătură cu punerea în primejdie a acesteia. Altminteri,
definiția pe care o dă legionarul Vasile Marin democrației din România conchide tot:
„Democrația din România ar fi echivalat cu o caricatură, rodul bolnav al unor spirite
fosilizate.” Scenariul respingerii elementului străin de către legionarism, se înscria pe
lista disputei dintre tradiționalism și modernitate, dezbatere de idei amintită și de
Keith Hitchins.

b) fascismul
 Mai mult sau mai puțin, o altă rădăcină ideologică a Mișcării Legionare a fost
fascismul, promovat în Italia de B. Musollini. Unii istorici consideră că aceasta a avut
o influență hotărâtoare în cristalizarea spectrului ideologic, dar alții nu îi acordă o
veritabilă importanță. Caracteristicile fascismului au fost teoretizate de Umberto Eco,
care susținea că Fascismul a fost centrat pe cultul tradițiilor, pe iraționalism,
naționalism, elitism (promovat de Thomas Carlyle, Fr. Nietzsche, Gaetano Mosca,
Vilfredo Pareto, ș.a.), cultul morții, populism, dar și limbajul de lemn19. Unele dintre
acestea erau specifice și Mișcării Legionare. Neagu Djuvara susținea autohtonia
acestei mișcări de extremă dreaptă, dar organizarea și acțiunile erau preluate de la
marile mișcări de dreapta de pe cuprinsul Europei20.

 O interesantă radiografie a ideologiei Mișcării aparține autoarei Mioara Cremene,

care consideră că naționalismul legionarilor era de tip fascist, dar mișcarea în sine nu
se baza pe fascismul musollian, ci era de fapt un catharsis al sufletului pe calea
mântuirii neamului român, indicată de Evanghelii. Mărturiile posterității au arătat că
orice sprijin acordat unei mișcări de extremă dreaptă, duce inevitabil la eșec și
crimă21 (N. Djuvara), iar singura greșeală pe care și-a însușit-o naționalismul a fost
acceptarea partidului unic22. S-ar putea spune că structura psihică a lui Corneliu Z.
Codreanu era asemănătoare cu cea a lui Adolf Hitler, pentru faptul că amândoi aveau o
voință extraordinară, trăsătură xenofobă, aceeași gândire orientată într-o singură
direcție23.
Așadar, influența fascistă alături de cea nazistă au mers mână în mână, trasând liniile
directoare ale politicii și manevrelor Mișcării. Reprezentanții ei, printre care îi
amintim pe: C. Z. Codreanu, Ionel Moța, Horia Sima (foto sus), Faust Brădescu,
Radu Gyr, Virgil Maxim, Petre P. Panaitescu24 și alții, au fost considerați precursorii
eliberării României claustrate, prin metodele fasciste și naziste. Chiar și Căpitanul nota
că: „Țelul final al neamului-Este viața? Dacă este viața, atunci nu interesează
mijloacele pe care neamurile le întrebuințează spre a o asigura! Țelul final nu este
viața!”25

Oamenii care ne conduc- spunea într-un articol publicat Mircea Eliade- nu mai văd
luntrea statului nostru și e condusă de niște piloți orbi. Sârbii se consolidează în Banat,
ungurii în Transilvania, ucrainenii în Bucovina și Basarabia, bulgarii în Dobrogea,
evreii într-o bună parte a țării, iar românii pierd teren26. Societatea de după război nu
mai este la fel. Ș i într-un astfel de conglomerat etnic, s-a născut naționalismul de
extremă dreaptă.

c) naționalismul
A treia rădăcină ideologică a fost naționalismul. Caracterul naționalist s-a afirmat pe
mai multe direcții: orientat spre primatul Bisericii Ortodoxe Române, spre istoria
națională și personalitățile care au făurit-o, spre integritatea pământului românesc și a
principiului românismului, oglindit în iubirea de patrie și jertfa supremă.

În ceea ce privește prima direcție de afirmare, putem atribui Mișcării Legionare

nenumărate aspirații spirituale și o mistică profund creștină. De aceea, Corneliu Zelea
Codreanu se înrolează în octombrie 1919 în Garda Conștiinței Naționale din Iași.
Însăși denumirea Legiunii Arhanghelul Mihail, ne duce cu gândul la o simbolistică
teologică. Se afirmă faptul că denumirea dată Legiunii, a coincis cu descoperirea de C.
Z. Codreanu în 1924 în închisoarea de la Văcărești, a icoanei Arhanghelului Mihail
care ucide balaurul. Ulterior, structura Mișcării reflecta imaginea legiunilor
romane/angelice, conduse de Căpitan/Arhanghelul Mihail. De aici a pornit, drumul
către definiția omului nou, homo religiosus, care nu era decât omul profan, trecut
printr-o purificare a sufletului. (dovadă fiind discursurile pro-creștine ale lui C.Z.
Codreanu)

În memoriile sale, Căpitanul amintea faptul că purta zilnic dialoguri cu morții și cu

sfinții. Era convins că a fost ales de Dumnezeu să conducă poporul român pe căi mai
sănătoase27. Rolul crescător al Bisericii a fost dat și de lupta legionarilor împotriva
evreilor și a iudeo-masonilor, considerați a fi exponenții care întinează puritatea
ortodoxismului28. Data de 10 decembrie a anului 1922 a fost un moment decisiv pentru
lupta împotriva alogenilor: este declarată ziua războiului sfânt al studențimii
naționaliste împotriva evreilor din învățământul superior din România.

Caracterul teologico-naționalist este redat și de proclamația pe care C.Z. Codreanu o

face înainte de constituirea Legiunii Arhanghelului Mihail, la 24 iunie 1927:

„Astăzi, Vineri 24 Iunie 1927, ora zece seara se înființează Legiunea Arhanghelul
Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să
rămână afară cel care are îndoieli. Fixez ca șef al gărzii de la Icoană pe Radu
Mironovici.”

Invocarea Sfântului Ioan Botezătorul și a Arhanghelului Mihail prin însăși

terminologia adoptată, arată un profund caracter mistico-religios. Ora zece seara era
momentul Deniilor, o altă trăsătură a ortodoxismului Mișcării. Legionarii câștigă
foarte repede adepți. Astfel că, preotul Ion Tonegaru din Bucovina notează că
Legiunea „va încuraja Binele și Dreptatea, va lovi în hoț, corupător, trădător,
intrigant și laș”. Mișcarea promova noutatea. Exaltarea ortodoxismului, lupta
împotriva ateismului, rugăciunile de la slujbă care defineau latura teologică, au fost
punctele forte care au atras simpatizanți și membri din rândul tinerilor, studenților.
(studenții din Iași vor contribui din fondurile proprii la tipărirea organului de presă
principal al Mișcării, intitulat Pământ strămoșesc- organ bilunar)

O altă direcție spre care s-a orientat naționalismul legionar a fost istoria națională și
elogierea personalităților care au făurit-o. Există niște momente semnificative care
denotă dorința ca Mișcarea Legionară să fie urmașa personalităților istoriei românești.
Astfel că, Lucian Blaga care făcea parte din comitetul „Prietenii Legiunii”, îi dedică lui
C. Z. Codreanu o dramă, avându-l ca personaj eponim pe Avram Iancu 29. În goana lor,
călăreții legionari purtau căciuli cu pene de păun, semn distinctiv pentru marile
căpetenii moldave sau valahe împotriva turcilor și semnul de fală al țăranilor răsculați
împotriva presiunii maghiare30.

Personalitatea lui Ș tefan cel Mare era cel mai des abordată. Căpitanul nutrea un
adevărat cult pentru acesta, dat fiind faptul că primei organizații naționaliste
studențești, i-a dat denumirea de „Ș tefan-Vodă”31. Tot acesta a participat la aniversarea
a 425 de ani de la moartea lui Ș tefan cel Mare la Mănăstirea Putna, acolo unde i s-a dat
ocazia să țină un discurs asupra personalității domnitorului32. Chiar și întrunirile din
cuiburi nu începeau fără să fie invocate spiritele mari ale istoriei naționale.

Pesemne în cadrul Mișcării exista o triadă a personalităților istoriei naționale, formată

din Zalmoxis-Ș tefan cel Mare-Mihai Eminescu. Alexandru C. Cuza preia ideologia lui
Bogdan Petriceicu Hașdeu, chiar dacă profesorul de la Universitatea din Iași declara că
la originea spiritualității sale se află Mihai Eminescu, cel considerat a fi unul dintre
precursorii Mișcării Legionare33. Era considerată a fi ˮo școală spirituală în care dacă
intră un om, la celălalt capăt va trebui să iasă erou.ˮ Mărturiile fotografice ale epocii
vorbesc de arhetipuri, de modele exemplare de haiduci, ca urmași ai unor eroi
romantici. Ț inuta Văcăreștenilor se asemăna izbitor cu felul în care se îmbrăcau
simpatizanții Partidului Național Socialist German cu costume bavareze.
Naționalismul promovat de ei se asemăna cu ideologia Societății Junimea pe drumul
unui cult al trecutului. Legionarii erau animați de un spirit foarte puternic, tineresc,
naiv pe alocuri, oameni cu o ˮnerăbdare milenaristăˮ (Mioara Cremene), succesori mai
marilor neamului românesc. Se dorea din răsputeri, integrarea românului și arhetipului
de cult al țăranului în circuitul universal.
d) spiritualitatea și jertfa supremă
Printre rădăcinile ideologice ale Mișcării Legionare, se numără și jertfa supremă.
Spiritualitatea legionarilor se axa pe trăiri existențialiste sub forma pământească, care
pregătea drumul către împlinirea supremă cerească. Dictonul latin Perit ut vivat (A
muri pentru a trăi), se aplică Căpitanului considerat a fi imaginea unei păsări Phoenix
sau Iisus Hristos (imitatio Christi), ori a lui Jacques de Molay, în ipostaza păsării care
își hrănește puii din propriul său trup. Este și cazul Legiunii Arhanghelul Mihail, care
adoptă imaginea Gărzii de Fier. (iunie 1930) Vedem astfel că și formațiunea politico-
exoterică (simbolul ei fiind un gard) trece printr-o jertfă, de această dată de sus în jos:
de la planul ceresc, al legiunilor Arhanghelului, la existența profană și pământească.
Svastica reprezenta, sub aspect stilistic, semnul distinctiv ca neam și îi oferea chiar o
decriptare în manieră legionară proprie: „Rasa fără amestec, credința fără scădere,
pământul fără împărțire cu nimeni.”

Istoricii au acceptat să fie de partea receptării unei fațete ascunse a unui ritual, a unei
inițieri simbolice, a unui jurământ, care era curmat de purificarea unei jertfe supreme.
Înființarea unui tribunal secret special al legionarilor, relua modelul Sfintei Vehme, în
care victoria Legiunii care echivala cu moartea, era jertfa extazului mistic (cazul lui
Ion Moța și Vasile Marin, uciși în luptele din Spania la Majadahonda). Astfel, chiar și
despre C.Z.Codreanu apropiații spuneau că ˮa luat sfârșit viața terestră a lui Corneliu
Zelea Codreanu în vârstă de 39 de ani. Călăii nu puteau înțelege că principala forță
se afla în sacrificiul suprem.ˮ Ion Barbu pseudonimul literar a lui Dan Barbilian,
socotea că ˮștiința este aliată ordinii legionareˮ și el un colaborator de frunte la
organele de presă Cuvântul și Axa.
 Ideologia jertfei supreme s-a
reflectat și în asasinatele pe care Corneliu Zelea Codreanu le-a comis, împotriva
prefectului Manciu, în timpul procesului unuia dintre studenții arestați (25 octombrie
1924). Mărturiile contemporane spun că la acea oră, C. Z. Codreanu era îmbrăcat în
costumul său național cu broderii de un alb imaculat (foto dreapta). Gestul
Căpitanului era considerat a fi similar cu acela al unui bandit social care se retrage în
munți, a unui haiduc, o imagine a disperatului care își încarcă arma în singurătate
pentru a a spăla de sânge o nedreptate. Jertfa supremă însemna manifestarea concretă a
iubirii, o zidire spirituală pe care o întâlnim și la Meșterul Manole. (motiv popular
reluat de Lucian Blaga, Mircea Eliade, ș.a.) S-a acceptat ideea potrivit căreia Mișcarea
Legionară ar fi atins cotele maxime ale unui ordin inițiatic, vorbindu-se mai apoi
despre ezoterismul legionar.

Ezoterismul legionar s-a manifestat cu ajutorul asasinatelor, dintre care putem aminti:
asasinatul prefectului Manciu, uciderea lui I.G.Duca, Mihail Stelescu, Armand
Călinescu, ș.a. Toate aceste nume pe care le-am înșirat, au fost prezente pe lista de
execuții ale Tribunalului Legionar. Cei care le-au comis, alături de Căpitan, au fost
Nicadorii34 și Decemvirii35.