Sintez a celor mai importante doctrine ale evanghelicilor protestani dupa Max Weber Etica Protestanta si spiritul capitalist

st (capitolul etica profesionala a protestantismului ascetic)

Sintez a celor mai importante doctrine ale evanghelicilor protestani

In opera sa Etica protestanta si spiritul capitalismului, Max Weber recurge la un studiu sumar asupra impactului pe care l-a avut protestantismul in societatea de dupa Reforma protestanta, si binenteles fragmentele ideologice care au format etica profesionala a capitalismului. Este greu de imaginat ca poate sa existe o analiza sociologica pertinenta a influentelor doctrinelor religioase ale vreunei religii sau secte, fara sa existe o incursiune in teologia si conceptiile fundamentale ale respectivei grupari religioase. Tocmai de aceea, fiind cel mai citat sociolog, Weber nu evita discutarea problemelor teologice si cu un deosebit efort, amplificat si de lipsa unei liste bibliografice foarte bogata, reuseste sa surprinda elementele teologice care au influentat pe omul de rand. Asadar, identificandu-i pe purtatorii istorici ai protestantismului, sunt recunoscuti in general urmatorii: 1. Calvinismul din regiunile vest-europene ale seccolului al XVII-lea; 2. Pietismul; 3. Metodismul; 4. asa-numitele secte izvorate din anabaptism. Dar aceste miscari nu au fost atat de separate una de cealalta, de aceea, termenul de puritanism, este cel care cuprinde mai multe miscari religioase, printre care menonitii (amintiti mai sus), independentii, congregationalistii, baptistii, quakerii. Calvinismul este in primul rand purtatorul ideologiei protestante. Dogma sa cea mai caracteristica este considerata a fi alegerea prin gratie. Omul a pierdut, prin caderea in pacat orice capacitate de vointa pentru ceva bun din punct de vedere spiritual. Astfel, Dumnezeu este cel care are puterea si face alegerea pentru mantuire, pentru gloria Sa. Pe cei pe care ii cheama Dumnezeu, ii si mantuie pentru ca aceasta chemare este eficienta. Nici un sacrament nu poate induce starea de har, pentru ca desi sunt datatoare de har, sacramentele sunt doar mijloace de sustinere exterioara ale credintei. Astfel, se pune capat procesului de scoatere a lumii de sub puterea vrajii, proces care a inceput prin profetiile evreiesti, si a dorit eliminarea mijloacelor magice de cautare a mantuirii. Acesta este un element esential al disputei cu Biserica Catolica. Puritanii, au renuntat pana si la ceremoniile religioase de inmormantare, tocmai pentru a exclude orice mijloc de superstitie, adica vreo credinta

in efectele mantuitoare de natura magic-sacramentala. Puritanii s-au indepartat si de orice fel de cultura a sentimentelor si al emotiilor, deoarece ele sunt inutile pentru mantuire. Aceasta este o forma de individualism. Venind tot pe aceasta gandire a alegerii, au dezvoltat o forma extrema a exclusivitatii si astfel au condamnat increderea in oameni. Calvinistii aveau si o etica profesionala bazata pe iubirea aproapelui. Dar aceasta iubire, vine doar din faptul ca ea glorifica pe Dumnezeu si nu faptura umana. Problema care s-a pus cu adevarat, este cum se poate observa cine este ales. Raspunsul este ca oamenii nu trebuie sa isi puna intrebarea astfel, ci sa traiasca fiecare ca si cum ar fi alesi. Apoi, un alt raspuns este ca alegerea se poate vedea oarecum si prin faptele facute, dar nu in mod absolut, deoarece cu siguranta cel ales face fapte bune, dar si un neales ar putea sa faca la fel. Dar cu siguranta cel ales nu va avea un stil de viata neevlavios. Mai mult, crestinul ale carui fapte sporesc gloria lui Dumnezeu, este cel ales. Calvinismul astfel isi creeaza singur certitudinea mantuirii. Totusi, el nu gaseste solutiile pe care le aveau catolicii la indemana prin sacramente si penitente. Astfel, sanctificarea vietii, trebuia sa fie un sistem, un mod de viata permanent, dar care nu putea fi realizat de om in intregime. Acesta este baza pentru asceza. Puritanimsul promova asceza ca fiind o viata traita in ordine, si nu se rezuma la chiliile manastirilor, dar nu era nici o etica pur laica. Ce a adaugat calvinismul a fost necesitatea confirmarii credintei in viata profesionala laica. Astfel, s-a creat diferente majore intre calvinisti, care se vedeau alesi si ceilalti oameni. Norma regimului de viata ascetic a fost Biblia, atat VT cat si NT. Puritanii au imbratisat o atitudine rationala fata de viata, eliminand sentimentele de religiozitate. Calvinismul a ajuns sa penetreze intreaga viata a omului si credinta sa ajunga in toate aspectele. Caracterul metodic al vietii, prin care se analiza cresterea spirituala pe baza diferitelor metode a influentat intreaga existenta. Luteranismul nu si-a impus o astfel de viata, ci in Germania, spre deosebire de mediul anglo-american, viata era privita intr-un mod mult mai liber. Istoric, predestinarea a fost punctul de pornire pentru pietism, care este in esenta ascetic. Accentul era foarte mare pe practicarea pietatii, incat si ortodoxia dogmatica retrograda pe un loc secundar. Pietismul s-a apropiat de acest stil de viata atat de mult incat emotia nu era absenta, ci dimpotriva, erau implicati total in acest stil de viata, in care toate aspectele vietii erau supuse lui Dumnezeu.

Astfel, latura emotionala putea cunoaste o amplificare extrema, incat manifestarea credintei sa ia o forma aproape isterica, iar pe urma se simtea efectul de indepartare de Dumnezeu, venit pe baza extenuarii nervoase. Conform lui Wesley, care reprezinta metodismul, un om poate in aceasta viata sa ajunga la constiinta perfectiunii in sensul absentei pacatului (sanctificarea). Aceasta se realizeaza tarziu in viata si este necesara, oricat de grea ar fi. Totusi, desi se aloca credit sentimentelor, conduita sfanta e orientata dupa lege. Cel ce nu savarseste fapte bune, nu este un adevarat credincios. Ei afirma ca nu se deosebesc de biserica oficiala prin doctrina, ci numai prin modul de manifestare a evlaviei. Potrivit lor, si lui Wesley, gratia putea fi pierduta. Un al doilea purtator principal al protestantismului, alaturi de calvinism, este anabaptismul si miscarile desprinse din el: baptistii, menonitii si quakerii. Pentru ei, biserica era aceea a credinciosilor, adica a renascutilor personali si numai a acestora. De aceea, aveau si principiul de a-i boteza exclusiv pe adultii ce au experimentat credinta personal. Justificarea era astfel diferita de cea protestanta clasica si anume se baza pe urmarea credintei ca experienta personala, si nu o atribuire judiciara a meritelor lui Hristos. Ea consta mai degraba in apropierea launtrica a operei mantuitoare a lui Hristos si se producea prin revelatia individuala a Duhului Sfant. Astfel, a rezultat pentru ei o evitare a lumii, o reprimare a oricarei alte idolatrizari a fapturii si o desprindere brutala de orice bucurie lumeasca. Apoi, Cuvantul pentru ei dainuia nu ca si cuvant scris, ci ca o forta a Sfantului Duh, cu efect in viata cotidiana a credinciosului. Ei au continuat procesul de scoatere a lumii de sub puterea vrajii, si astfel devalorizarea radicala a tuturor sacramentelor a atins apogeul. Renasterea este generata de lumina ce vine de la Dumnezeu si cine traia dupa constiinta, se putea considera renascut. Psihologic, caracterul specific metodic al moralitatii anabaptiste se baza pe ideea asteptarii efectului Duhului, care pana si azi marcheaza meetingul quakerist. De asemenea, Dumnezeu vorbeste doar atunci cand omul tace. Iar asceza prin care omul da atentie lui Dumnezeu si-L asculta se petrce in lume si nu izolat de ea, adica admitea doar asceza laica interioara. Asceza crestina refugiata initial din lume in singuratate, se intoarce acum in viata, si patrundea in fiecare zi a lumii, cu metodica ei, pentru a o transforma intr-o stare superioara acestei lumi, neconcentrandu-se pe lumea aceasta, ci pe cea de dincolo.