Lumea secolului XXI devine tot mai insensibilă la suferinţele omului, tot
mai dezorientată în a putea face distincţie între bine şi rău, tot mai lipsită de un
fundament spiritual consistent, transformând principiile de viaţă în principii
filozofice, cu relevanţă în planul vieţii concrete atât timp cât ele servesc
justificării unui anumit tip de comportament moral.
În acest fel s-a ajuns la practicarea pe scară largă a unor acte medicale
care atentează la însăşi viaţa umană, cum sunt cele legate de sfârşitul vieţii,
respectiv eutanasia, ca formă de sinucidere asistată medical, deşi, încă din
Antichitate au existat voci cu autoritate care s-au opus acestui mod de a suprima
viaţa cuiva, indiferent câte false motive umanitare s-ar invoca în sprijinul ei,
mesajul medicinei fiind de a lupta pentru viaţă şi nu de a justifica moartea,
omorul din compasiune fiind contrar menirii profesiunii medicale.
1
1. Concepţii religioase despre bioetică în contextul
actual
2
multor bioetici, încât îi vine greu sa o considere drept normativă pe una dintre
ele, dar care să aibă o autoritate permanentă.
4
de la curtea lui Carol cel Mare. Aici a fost poate confecţionat influentul
document al "Donaţiilor lui Constantin". Apusul căuta să justifice o nouă
amplitudine a guvernării ecleziastice. Acest mediu intelectual şi politic a
susţinut doctrina despre filioque şi a demarat calea spre papalitatea Evului
Mediu târziu. Papalitatea romană a încercat apoi să-i pună pe împăraţi la locul
lor, ca, în final, drept răspuns la prăbuşirea puterii temporale a papalităţii, să fie
afirmată puterea infailibilităţii. De la cei câţiva paşi iniţiali s-a conturat o nouă
religie, care în timp a produs întelegeri destul de diferite asupra naturii, ca şi
asupra temeiurilor pretenţiilor privitoare la cine e o autoritate în problemele
bioetice. Occidentul a ajuns subdezvoltat din punct de vedere teologic. În loc să
încurajeze unirea teologică cu Dumnezeu, el s-a concentrat în schimb pe
dezvoltarea unui cadru intelectual care a devenit apoi scolastică. Occidentul a
pierdut nucleul mistic central al creştinismului tradiţional.
5
"Este profund greşit să credem că termenii şi expresiile filozofice ar putea
mărgini sensuri teologice care sunt pur dumnezeieşti. ... Sunt multe taine în
religia noastră, pe care le acceptăm cu adânc consimţământ doar pentru că ne
sunt revelate de Dumnezeu. Credem în ele în ciuda evidenţei simţurilor şi a
raţiunii noastre, dacă putem folosi acest cuvânt, doar pentru că s-a dovedit că
ele sunt de la Dumnezeu. Aşa cum credem în Dumnezeu şi în atotputernicia
Lui, tot aşa credem şi în tainele religiei noastre fără a mai întreba de ce şi cum.
O minte filozofică nu poate fi de acord cu această credinţă mistică. Dar o minte
filozofică nu este de fapt o minte cu adevarat religioasă. Ea crede mai degrabă
în propriile ei capacităţi şi măsuri. Pentru o minte filozofică, religia este o ştiinţă
care ar putea fi tratată pe acelaşi plan cu oricare altă ramură a cunoaşterii
omeneşti. O minte filozofică aplică religiei metoda ştiinţifică. Aici analiza,
clasificarea, filologia şi aşa mai departe intră înăuntrul religiei pentru a o face
mult mai raţională şi acceptabilă pentru o minte filozofică. Dar, vai, în acest fel
de a trata cu religia noastră nu mai putem înţelege spiritul religiei noastre. Acolo
unde se amestecă raţiunea, experienţa mistică dispare. Trebuie să ne folosim
minţile până la un anumit punct, dar dincolo de el trebuie să ne lăsăm minţile
călăuzite de experienţa mistică"1.
3. Biserica şi medicina
6
acolo unde ele nu acoperă pe deplin aspectele noi. Pe de alta parte, implicarea
Bisericii se realizează tinând cont atât de Revelaţie ca normă principală cât şi de
persoana aflată în suferinţă, pe care o întelege şi doreşte să o (re)aşeze în relaţia
iubitoare cu Dumnezeu.
I. Organizare
Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie şi cuprinde:
V. Asistenţa socială
Instituţii sociale aflate sub directa îndrumare a Bisericii Ortodoxe
Române:
7
• 52 de centre de diagnostic şi tratament, cabinete medicale şi
farmacii sociale;
• 23 de centre de consiliere şi asistenţă a familiilor în
dificultate;
• 2 centre pentru victimele traficului de fiinţe umane.
8
iunie 2004 au fost încheiate concluziile Comisiei Naţionale referitoare la
Transplantul de organe, Avort şi Eutanasie. În şedinţa din 15-17 iunie 2004,
Sfântul Sinod a aprobat documentul final cu privire la transplantul de organe, ca
poziţie oficială a Bisericii Ortodoxe Române. În iunie 2006 au fost aprobate şi
documentele cu privire la Avort şi Eutanasie.
4.1. Eutanasia:
Creştinismul respinge orice acţiune sau omisiune prin care s-ar încerca
ridicarea vieţii cuiva şi orice modalitate prin care cineva ar încerca să-şi ridice
viaţa. Societatea general –umană evaluează însă, fără a ţine cont totdeauna de
valorile creştine promovate de Biserică. Aşa se explică faptul că, alaturi de
punctul de vedere creştin cu privire la respectul faţă de viaţă şi de purtătorul
acesteia, au existat şi s-au dezvoltat şi alte atitudini faţă de viaţa umană, încât a
apărut o adevarată cultură a morţii.
9
În secolul al XVI –lea se vorbea de practica uciderii bolnavilor, practică
ce era socotită drept „act de înţelepciune, religios şi sfânt”3. Mai tarziu, Francis
Bacon ( 1561 -1626) a creat termenul de euthanasie întelegând prin acest termen
modul de a muri mai uşor, moartea bună. Dacă, iniţial, prin „moarte bună” se
inţelegea moartea primită cu seninătate, datorită unei vieţi morale superioare
sau datorită eforturilor medicului de a alina durerile şi a ridica tonusul psihic al
bolnavului, ulterior, termenul şi-a modificat sensul, desemnând omorârea cuiva
din milă sau curmarea fără durere a vieţii cuiva, devenit primejdios sau inutil
pentru anumite tipuri de societate sau curmarea unei vieţi înţeleasă ea însăşi fără
sens din cauza suferinţelor cumplite.
3) Al treilea punct de vedere susţine că, într-un anumit moment din procesul
morţii, oprirea tratamentului (retragerea sau oprirea sistemelor de susţinere a
3
Thomas Morus – “Utopia”, Editura Gramar, 2001
4
John Breck – “Darul sacru al vieţii”, Editura Patmos, Cluj, 2001, p. 257
10
vieţii) poate fi acceptată din punct de vedere moral, permiţându-i astfel
pacientului o moarte naturală. Este eutanasia pasivă, cu care Biserica nu poate
fi de acord. Că este activă sau pasivă, eutanasia este omucidere, aşa cum reiese,
de altfel, din Declaraţia Drepturilor Omului, potrivit căreia „orice fiinţă umană
are dreptul la viaţă...”5.
2. nonvoluntară:
a) în cazul în care, din cauza unui accident sau a unei boli, pacientul nu mai
poate lua vreo decizie;
De orice tip ar fi, eutanasia este expresia unei mentalităţi secularizate care
are pretenţia că omul are dreptul să dispună de viaţa lui şi a altuia. Eutanasia
este şi expresia unei etici hedoniste şi utilitariste care nu văd şi rostul suferinţei.
5
Declaraţia Drepturilor Omului – art. 3
11
aline suferinţele, dar nu are dreptul să grăbească intenţionat procesul natural al
morţii.
4.2. Avortul:
Pentru că este purtatoarea chipului lui Dumnezeu, orice fiinţă
omenească, oricare ar fi vârsta, situaţia sau starea sa fizică, deţine o demnitate
reală şi impune un deosebit respect. De aceea, tot ceea ce este comis împotriva
fiinţei umane este comis, într-o anumită măsură, împotriva voinţei lui
Dumnezeu, după cum tot binele pe care-l facem unui semen de-al nostru este
bine făcut lui Dumnezeu Însuşi.
6
Evanghelii Apocrife –“ Epistola lui Barnaba”, Cap. XIX, 5
12
Astfel avortul, tratamentele cu scop avortiv sau contraceptiv sunt
considerate de către biserică păcate grele care ucid fiinţe umane, împiedică
procesul firesc al procreării fiinţelor omeneşti, afectează şi pun în pericol
demnitatea şi viaţa femeii tinere.
a) Dacă viaţa mamei este pusă realmente în pericol prin sarcină sau naştere, ar
trebui să fie acordată prioritate vieţii femeii, nu pentru că viaţa ei are o valoare
mai mare în sine, ci datorită relaţiilor şi responsabilităţilor faţă de alte persoane,
care depind de ea.
c) Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai întâi la
nivelul educării cu privire la necomiterea acestor păcate. În cazul în care starea
de graviditate s-a produs, copilul va trebui să fie născut şi, după caz, înfiat.
13
Prima se referă la faptul că proavortiştii declară că fătul nu este om,
deoarece nu are viaţa proprie, nu este o persoană umană, doar o
aglomerare de celule.
• Darul vieţii constă în sfinţenia ei, de aceea urmărirea „calităţii vieţii” ar trebui
să se facă pentru sporirea sfinţeniei, iar prelungirea vieţii pentru lucrarea mai
departe a mântuirii şi prezenţa benefică a persoanei în mijlocul semenilor.
14
• Învăţătura ortodoxă acordă mare importanţă cinstirii trupului, atât în timpul
vieţuirii lui, cât şi după moarte, şi aceasta pentru că trupul reprezintă o materie
structurată de Dumnezeu în taina persoanei, Trupul „este templul Duhului
Sfânt”7 şi, sub o formă spiritualizată, urmează să participe şi la viaţa de dincolo
de mormânt.
7
Biblia, Versete – “Judecăţile în Biserica din Corint”, 1 Corinteni 6:19
15
IV. Consimţământul
V. Donatorul:
1. În cazul donatorului viu, transplantul se va face numai cu respectarea
următoarelor norme:
VI. Primitorul:
1. urgenţa transplantării;
2. posibilitatea de reuşită;
4. prioritatea cererii.
5. CONCLUZII
17
ierburi şi practici care provocau avortul. În vechime însă, orice metodă
folosită pentru întreruperea sarcinii era considerată nepermisă.
BIBLIOGRAFIE
• Biblia, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2002;
18
• Radu Preda, “Bioetica. Un capitol de teologie socială”, Familia,
naşterea, tehnologii medicale de reproducere asistată , Editura
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006.
• Thomas Morus, “Utopia”, Editura Mondero, Bucureşti, 2009
• www.crestinortodox.ro
19