UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Facultatea de Teologie Ortodoxa

Master – Misiune si Pastoratie

Lucrare de seminar la disciplina Drept Canonic Bisericesc

Incinerarea mortilor in traditia si teologia ortodoxa

Masterand:

Pr. Condescu E. Marian-Catalin

Craiova
2014
 Introducere

Incinerarea reprezinta procesul de ardere la temperaturi foarte ridicate ale

unui corp, pana cand raman doar oasele fragile, calcifiate si care mai apoi sunt
pulverizate in "cenusa". Acest termen de "cenusa" este folosit gresit, deoarece in
urma incinerarii, familiile persoanei decedate nu primesc acea pulbere fina, ci
din contra, un material cenusiu, aspru, care se aseamana foarte mult cu un
pietris fin, format totodata si din resturi de oase.
Practica incinerarii nu mai era folosita inca din timpurile preistorice, dar
insa in ultimele secole aceasta si-a recuperat popularitatea pe masura ce
tabuurile culturale au inceput sa cada, iar presiunile moderne considerau
necesara aceasta forma funerara.
Astfel, unele persoane folosesc incinerarea in defavoarea ingroparii pur si
simplu din comoditate, pentru ei fiind mai practica si totodata mai ieftina
aceasta metoda, sau din alte motive, cum ar fi convingerile spirituale, sau
"dezinfectarea" prin ardere.
Pentru a putea intelege incinerarea si impactul ei asupra teologiei
ortodoxe, in primul rand trebuie sa exemplificam ce reprezinta ea in detaliu.
Astfel, ca si procedeu stiintific, sunt anumiti pasi folositi pentru a putea "arde"
osemintele si a ajunge la stadiul de incinerare, corpul fiind in primul rand
depozitat intr-o camera cu o temperatura constata, pentru conservarea acestuia si
totodata pentru a permite in caz de nevoie medicului legist sau altui examinator
medical accesul la acesta.
 Spre deosebire de o inmormantare normala, birocratia care precede
incinerarea este si ea putin mai vasta, fiind necesare autorizatii din partea
examinatorului medical de o asigurare scrisa cum ca acest corp nu mai are
nevoie de investigatii ulterioare, deoarece se exclude posibilitate exhumarii.
Ulterior, corpul este golit de stimulatoarele cardiace, care din cauza
temperaturii pot exploda, a protezelor sau a altor implanturi, in special cele
formate din silicon, iar corpul este pus intr-un sicriu care este format din
materiale inflamabile.
Ajuns la o temperatura de aproximativ 500 grade Celsius, usile
crematoriului sunt deschise, iar sicriul este dus in camera de ardere. De la
populatia hindusa s-a imprumutat obiceiul de a privi incinerarea, sau in unele
cazuri chiar de a aprinde focul.
Dupa uscarea trupului, oasele care raman in stadiul calcefiat sunt
zdrobite, acestea incepand sa se faramiteze, de unde si rezulta aspectul pietros al
cenusei. Dintr-un corp rezulta in media o cantitate cuprinsa intre 1.4kg si 4.1kg
in cazuri mai rare.
 Argumente referitoare la incinerare

Din punct de vedere al traditiei si al religiei, precum si facand referire la

cadrul legal, principalul argument prozitiv adus incinerarii este acela ca prin
ardere toate bacteriile daunatoare sanatatii si vietii sunt nimicite, pe cand pe
calea inhumarii, cimitirele si mormintele constituie adevarate focare si centre de
infectie, care ameninta pe cei vii.
Conform cercetarilor pana in prezent, nu a fost inca dovedita primejdia
inmormantarii pentru sanatatea persoanelor daca inhumarea se realizeaza
respectand in totalitate normele igienice si sanitare care fac referire totodata si la
cimitire. Astfel, contrar incinerarii si folosind cadru judiciar, inhumarea este
preferata deoarece din lipsa de dovezi in cazuri de omucidere sau crima se pot
continua cercetarile si constatarile prin deshumare.
Astfel putem sa simplificam pretextele si argumentele referitoare la
incinerare in cateva categorii si anume:

1. Lipsa spaţiului

Primul argument este lipsa spaţiului. Acest lucru este valabil mai ales
pentru marile oraşe. Un oraş uriaş, cu o populaţie disproporţionată în raport cu
întinderea oraşului este firesc să dispună de cimitire cu suprafeţe limitate1
pentru a găzdui un număr ridicat de morţi. Când a fost posibil, au fost propuse

1
Mitropolitul Nafpaktosului, Ierótheos (Vlachos): Perspectiva teologică şi urmările bisericeşti ale incinerării
morţilor. Îngropare sau incinerare a morţilor? Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, ΕΚΥΟ, pag.32, Atena 2002.
soluţii mai mult sau mai puţin practice, în legătură cu mormintele familiale sau
descongestionarea cimitirelor prin mutarea acestora în provincie, unde acest
lucru este posibil.
Argumentul referitor la spaţiu în cimitirele noastre sau spaţii pentru
cimitire este aparent justificat, în esenţă însă constituie doar un pretext. În
realitate ardem un trup nu pentru că nu vrem ca acesta să trăiască veşnic, ci
pentru că noi nu vrem să trăim veşnic. Existenţa fizică, fie şi aceea a oaselor,
chiar dacă nu le vedem, aminteşte de continuitatea noastră, trimite la veşnicie 2.
Societăţile noastre contemporane cu veşnicia au o problemă, nu cu
spaţiul; cu Dumnezeu, nu cu mortul3.
În ţările mahomedane, unde este interzisă dezgroparea sau îngroparea pe
mai multe niveluri, unde populaţiile sunt dense şi în creştere, iar morţii mult mai
mulţi, au fost gasite solutii referitoare la categorizarea cimitirelor proportional
cu nivelul persoanelor decedate.
Criteriul lipsei de spaţiu este legat şi de acela al lipsei de timp. Nu există
timp pentru priveghi. Acesta este următorul pas, şi este mai logic. Cerem
scurtarea priveghiului.
Biserica însă totdeauna va prefera ca mortul să înnopteze acasă, să se facă
priveghiul în parohie şi să îngroape mortul în cimitir.

2. Motive de igienă, evitarea microbilor

Un al doilea motiv care se face adesea auzit şi potrivit căruia se impune

arderea morţilor este cel legat de igienă.

2
Boúmis, Panaghiótis: Incinerarea trupurilor, pag.88, ed. Eptálofos, 1999.
3
Protopresviterul Gheórghios Metallinós: Îngroparea morţilor – inima culturii noastre, ΧΡΙΣΤΙΑΝΙΚΗ, 25.2.1999
 Într-o epocă în care, cu totul nejustificat şi din mii de cauze, ecosistemul
din care este alcătuit întregul biosferei pământeşti a fost extrem de poluat, pe
care într-o mai mare măsură îl folosim pentru aruncarea deşeurilor, decât pentru
producţie, iar tehnologia reziduurilor o concurează pe aceea a produselor, este
cu adevărat o ipocrizie să afirmăm acum că suntem ameninţaţi de microbii
morţilor, care nici nu se văd, nici nu ne ameninţă fizic, ei insa există doar în
"minţile nihiliştilor contemporani"4.
Dacă cimitirele constituie focare de infecţie, mai bine să rămână aşa cum
sunt decât să li se atribuie oricare altă utilizare, dat fiind faptul că acestea sunt
infestate de microbi.

3. Drept uman. Legalizare a eutanasiei?

Un argument puternic pe care unii îl prezintă în favoarea arderii îl

constituie aşa-numitele drepturi individuale, şi anume dreptul la
autodeterminare.
Arderea morţilor însă nu este un drept individual al omului mort,
păstrarea trupului constituind o îndatorire socială de respect şi supravieţuire a
persoanei respective. Este cu neputinţă ca voinţa cuiva să intre în contradicţie cu
nevoia de respect a întregului societăţii, iar problema nu este dacă cineva vrea
să fie ars, ci dacă societatea va accepta să îl ardă. Arderea morţilor este o
problemă pentru cel care o execută, nu pentru cel care o suportă.
Bunul social ca valoare este superior oricărei opţiuni individuale. Dacă
îngroparea constituie o valoare, atunci arderea nu poate fi un drept individual.

4
Theodorídos, Dimítrios: Incinerarea morţilor.
 Dacă dorinţa unei persoane de a fi ars precumpăneşte asupra nevoii
societăţii de respectare a trupului mort, atunci acelaşi argument nu ar putea
aduce în avanscenă, din altă optică chiar si tema eutanasiei. Cum societatea are
obligaţia de a arde pe oricine o doreşte, atunci va fi tot o obligaţie şi facilitarea
morţii celui care o doreşte.
În plus, din punct de vedere bisericesc ”trupul fiecărui credincios aparţine
şi celorlalţi membri ai Bisericii, aşadar, soarta unui trup după moarte nu priveşte
doar dorinţa mortului, ci este o chestiune care interesează pe toţi membrii
pliromei bisericeşti”5.
Împotriva incinerării prezintă argumente juridice Serviciul Medico-legal,
susţinând că nu doreşte să piardă date care ajută la elucidarea crimelor săvârşite.

5
Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii in articolul "Incinerarea Mortilor", 30.03.2013
4. Caracterul respingător al morţii

Îngroparea constituie incontestabil o imagine foarte dureroasă din punct

de vedere emoţional, deoarece persoana apropiată este zăcând fără suflare, fără
viaţă, coborând pe ultimul drum, fără cale de întoarcere, în măruntaiele
pământului. Ispita de a evita această experienţă nu este de trecut cu vederea.
Mentalitatea epocii noastre ne face să preferăm a ignora sau a nu ne
confrunta cu realitatea, decât a vedea adevărul în faţă. Omul preferă să vadă o
cutiuţă, decât să se confrunte cu un cadavru. Prima, cutia cu cenuşă, nu este
decât un obiect, câtă vreme trupul este un subiect mort. "Văzându-l pe primul,
uiţi persoana"6. Avându-l înaintea ochilor pe cel de-al doilea, îţi aminteşti
persoana, te gândeşti la moartea acesteia şi simţi şi tu ameninţarea morţii, iar
acest lucru doare realizand ca "te vei intoarce din pamantul din care ai fost
luat"7
Un argument neserios, folosit de sustinatorii incinerarii, este faptul ca
prin incinerare se evita primejdia de a fi ingropat de viu, in caz de moarte
aparenta. Prin incinerare aceasta primejdie e inlocuita cu riscul de a fi ars de
viu. Si intr-un caz si in altul, aceste primejdii pot fi insa evitate cu totul, printr-
un examen serios al celui mort aparent. E de datoria celor in drept sa ia masurile
necesare pentru constatarea mortii adevarate.

6
Protopresviterul Gheórghios Metallinós: Îngroparea morţilor – inima culturii noastre, ΧΡΙΣΤΙΑΝΙΚΗ, 25.2.1999
7
Mitropolitul Messiniei, Hrisostom (Sávvatos): Îngropare sau incinerare a morţilor? Răspunsul Bisericii
Ortodoxe şi drepturile omului, ΙΘΩΜΗ, nr. fascicul. 57 (58), 2008, pp. 11-14.
 Traditia si teologia in biserica ortodoxa

În tradiţia Bisericii noastre, desigur, îngroparea constituie o practică

constantă. Încă din Vechiul Testament, ni se prezintă în cartea Facerii
îngroparea Sarrei, a lui Avraam, a Deborei, a Rahilei, a lui Isaac, a Rebecăi, a
lui Iosif, a lui Moise etc., precum şi priveghiul lui Iacov, cu permisiunea lui
Faraon, săvârşit de Iosif şi fraţii săi8.
Neîngroparea mortului se considera ca fiind cea mai gravă pedeapsă: „vor
muri de moarte grea şi nu vor fi nici bociţi, nici îngropaţi, ci vor fi ca gunoiul pe
faţa pământului; vor fi pierduţi prin sabie şi foamete şi trupurile lor vor fi
mâncare păsărilor cerului şi fiarelor pământului”9. Situaţia neîngropării se
considera un mare rău şi răzbunare şi pedeapsă a lui Dumnezeu.
De asemenea, şi îngrijirea mortului constituie o expresie a respectului faţă
de mort, dar şi demonstrare a faptului că viaţa continuă şi după moarte. Acest
lucru, de pildă, se exprimă prin închiderea ochilor mortului, „Iosif îşi pune
mâinile peste ochii Tăi”, prin îmbrăcarea mortului cu haine lui preferate şi prin
priveghiul la care participă toată comunitatea, „şi a răposat Asa (…) şi l-au
îngropat în mormântul pe care şi-l săpase el în cetatea lui David; şi l-au pus pe
un pat pe care-l umpluse cu aromate şi cu tot felul de miruri; la înmormântarea
lui s-au ars foarte multe aromate”10.

8
Facere 50:3
9
Ieremia 16:4
10
II Paralipomena 16:14-15
 Dar şi în Noul Testament se face referire la îngroparea Cinstitului
Înaintemergător, „şi venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi
s-au dus să dea de ştire lui Iisus”11.
De asemenea, vedem că se acordă cinstire trupului mort al Tavitei prin
spălare, trupului Domnului prin ungerea cu miresme „o sută de litre de amestec
de smirnă şi aloe”12, prin înfăşurarea în giulgiuri „şi Iosif, cumpărând giulgiu”13
şi, desigur, prin depunerea „într-un mormânt care era săpat în piatră”14, într-un
„mormânt nou”15.
Referirea amănunţită care se face de către cei patru evanghelişti la
îngroparea trupului dumnezeiesc al Domnului, demonstrează în chip
incontestabil marea însemnătate a îngropării. La fel se prezintă în iconografie şi
în imnologie Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, a Sfântului Vasilie cel
Mare, a Cuviosului Efrem, a Sfinţilor Mucenici şi, desigur, a tuturor
credincioşilor, în minunate slujbe de înmormântare.
Este semnificativ că în capitolul despre pocăinţă al Sfântului Ioan
Scărarul, evitarea îngropării şi predarea trupului ca pradă vulturilor, de
asemenea este menţionată ca pedeapsă şi cugetarea la această situaţie ca motiv
de pocăinţă.
În sfârşit, praznicele de mutare a cinstitelor moaşte ale Sfinţilor, tradiţia
despre acestea şi experienţa Bisericii, credinţa adâncă de-a lungul secolelor,
prezentă toate tradiţiile popoarelor ortodoxe, adeveresc adevărul pe care aceasta
îl ascunde. Faptul că toate tradiţiile ortodoxe sunt în deplin acord asupra acestui
subiect constituie o adeverire neclintită a valabilităţii îngropării mortului în
11
Matei 14:12
12
Ioan 19:39
13
Marcu 15:46
14
Marcu 15:46
15
Ioan 19:41
credinţa şi practica statornică a Bisericii, care în nici un chip nu poate fi
schimbată.
O sinteză teologică a întregului subiect este prezentată de
Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Nafpaktosului, kir Ierótheos, potrivit căruia
„Biserica nu poate să accepte, nici să adopte incinerarea trupurilor pentru
membrii ei, pentru că respectă trupul uman pe care îl socoteşte templu al
Duhului Sfânt, unul dintre cele două elemente ale ipostasului uman.
Dat fiind faptul că, în ciuda despărţirii sufletului, există această unitate,
un act atât de brutal poate însemna o brutalizare a însăşi firii, de vreme ce
firescul este descompunerea trupului în pământ, iar astfel, în spatele dorinţei de
ardere se ascunde dispreţuirea trupului, necredinţa în învierea morţilor,
metempsihoza şi poate că ascunde şi negarea existenţei sufletului după
moarte”16.
În articolul mai-sus menţionat al Înaltpreasfinţitului Mitropolit al
Messiniei, kir Hrisostom, sunt citate concluziile conferinţei din anul 1999,
potrivit cărora respectul faţă de persoana umană impune şi respectul faţă de
trupul uman, că arderea trupului mort contestă credinţa Bisericii noastre în
învierea morţilor şi constituie o atitudine sfidătoare cu tentă nihilistă17.
Astfel Înaltpreasfinţitul susţine că „refuzul Bisericii de a incinera morţii
este susţinut de însăşi învăţătura acesteia despre om, ca creatură dumnezeiască
şi de poziţia acesteia faţă de firea creată şi de menirea acesteia”18.

16
Sfântul Sinod al Bisericii Greciei: Îngroparea sau incinerarea morţilor, ΕΚΥΟ, Atena 2002
17
Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii in articolul "Incinerarea Mortilor", 30.03.2013
18
Antourákis, Gheórghios: Îngroparea, incinerarea şi învierea morţilor, Atena 1981
 Concluzii

In finalul acestei lucrari as dori expunerea motivelor "benefice" ca pe

niste concluzii privind incinerarea, acestea fiind principalele cauze pentru care
crematoriile nu recomanda inhumarea, ci arderea osemintelor celui decedat.

 Incinerarea asigura o iesire demna din scena vietii

 Incinerarea este o practica recunoscuta prin legile Statului Roman, avand

din perioada interbelica un statut egal cu inhumarea

 Incinerarea reprezinta actualmente 36% din totalul modalitatilor

dispunerii de cadavrelor in Uniunea Europeana, fiind astfel o practica
moderna si in continua dezvoltare pe plan mondial

 Incinerarea este o practica superioara din punct de vedere etic si estetic

inhumarii

 Incinerarea presupune costuri mai scazute decat inhumarea

 Incinerarea amplifica cultul mortilor, punand mai mare accent pe suflet

decat pe trup, ce prin moarte devine un rest de existenta, inutil si
dizgratios

 Incinerarea este o practica optionala si nu supusa traditiei si superstitilor

 Incinerarea exprima un nivel superior al libertatii de constiinta, precum si

un mai adanc sentiment al tolerantei si acceptarii diferentelor

 Promovarea incinerarii in Romania actuala exprima dorinta de reforma cu

adevarat reala a sistemului funerar din tara noastra

 Incinerarea constituie o necesitate publica la noi datorita crizei locurilor

de veci din mediul urban
  Incinerarea isi are sustinatorii in toate categoriile sociale si profesionale,
precum si in randurile multor adepti ai diferitelor religii

 Incinerarea nu contravine dogmelor religioase, dovada acestei situatii find

acceptarea ei de catre Biserica Romano-Catolica si multe alte biserici
crestine

 Incinerarea nu loveste intr-un sistem al mortii existent actualmente in

Romania, ci doar ii imbunatateste acestuia functionarea prin caracterul
sau utilitar

 Incinerarea raspunde mai bine considerentelor de ordin ecologic, decat

alte modalitati de dispunere asupra cadavrului

 Focul purifica, simplifica si condenseaza ceea ce un individ a reprezentat

fiind viu. Astfel incinerarea poate fi considerata o practica scotand in
relief esente fundamentale umane.

Moartea, in acceptia crestina nu este nimicirea totala a omului,

deoarece prin moarte trupul se preface in tarana, adica in elementul material
din care a fost luat, dar sufletul nemuritor nu este atins de moarte.
Insusi trupul, care se descompune, este pastrat pentru inviere, iar Hristos
prin moartea si invierea Sa, s-a facut parga celor adormiti, cei ingropati
impreuna cu El, vom invia din nou, la randul nostru, El fiind primul nascut din
morti.
Trupul omului mort este vrednic de cinstire nu numai pentru ceea ce va fi,
dar si pentru ceea ce a fost, aceste ramasite omenesti, sfintite prin Botez si prin
Sf. Euharistiei si celelalte Sfinte Taine, fiind templul Duhului Sfant.
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfanta Scriptura, ed. Institutului Biblic si de Misiune al

B.O.R., Bucuresti, 2002
2. Antourákis, Gheórghios, "Îngroparea, incinerarea şi învierea morţilor",
lucrare prezentata la Atena, 1981.
3. Arhim. Nikolaos Hatzinikoláou, "Incinerarea morţilor: uitare irevocabilă
sau pomenire veşnică?", revista ΚΑΘΗΜΕΡΙΝΗ, nr.17-18, 17.1.1999.
4. Balános, Dimítrios, "Incinerarea morţilor din perspectivă religioasă",
studiu personal
5. Boúmis, Panaghiótis, "Incinerarea trupurilor", ed. Eptálofos, 1999.
6. Lékkos, Evánghelos, "Îngroparea sau incinerarea morţilor",
ed. Apostolíki Diakonías, Atena 1994.
7. Mantzounéa, Evánghelos, "Incinerarea morţilor", Atena 1987.
8. Mitropolitul Kithirelor, Meletie, "De ce îngropare, iar nu incinerare a
morţilor", Atena 1962.
9. Protopresviterul Gheórghios Metallinós: Îngroparea morţilor – inima
culturii noastre, ΧΡΙΣΤΙΑΝΙΚΗ, 25.2.1999
10. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei: Îngroparea sau incinerarea morţilor,
ΕΚΥΟ, Atena 2002.
11.Theodorídos, Dimítrios: "Incinerarea morţilor", studiu personal
12. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a, Editura Univers
Enciclopedic, 1998