UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,JUSTINIAN

PATRIARHUL’’

Opera omiletică a Sfântului Vasile cel Mare

Coordonator: Pr. prof. dr. Vasile Gordon

Masterand: Enache Virgil Gabriel
Anul II, Master Pastorație și viață liturgică

BUCUREŞTI
2019
Introducere
Sfântul Vasile cel Mare (330-379) este unul dintre cei trei mari Părinţi Capadocieni,
care s-a învrednicit de cinstea de a fi numit, încă fiind în viaţă „cel Mare”, datorită darurilor
sufleteşti cu care a fost înzestrat. A fost o mare personalitate bisericească, mare organizator,
excelent exponent şi apărător al învăţăturii creştine ortodoxe, părinte al monahismului
cenobitic răsăritean, reformator al liturghiei şi mare „dascăl al lumii şi ierarh”.
Dintre iluştrii ierarhi din veacul al IV-lea, care au strălucit cu îndoita lumină a geniului
şi a sfinţeniei, poate numai Sf. Ioan Gură de Aur a mai fost atât de admirat de către
contemporani şi lăudat de către posteritate ca Sfântul Vasile cel Mare.1
Pătruns de credința cea adevărată, acest Sfânt Părinte pe care Dumnezeu ni l-a rezervat
ca pe un mare dar, regăsește în aceasta o imensă bucurie sufletească. În viziunea lui, scopul
credinței este acela de a se uni și mai mult cu Dumnezeu, Care este Începutul și Sfârșitul,
precum și de a intensifica asemănarea cu El.
În Biserica Ortodoxă, Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai populari sfinți,
opera sa constituie și astăzi un izvor bogat de învățăminte folositoare, iar exemplul vieții sale
este unul dintre cele mai pilduitoare modele ale celor ce se nevoiesc pe calea desăvârșirii
creștine.
În secolele IV și V, știința teologică, practica și literatura bisericească au atins cel mai
înalt grad de înflorire. În special secolul al IV-lea dar și prima jumătate a secolului al V-lea
formează epoca de aur a literaturii creștine. Cauzele care au contribuit la aceasta sunt în
primul rând pacea și liniștea de care s-a bucurat Biserica, în urma edictului de toleranță dat de
Constantin cel Mare la Milan, în 3132. Apoi, autoritatea rodnică a celor două școli vestite,
școala din Alexandria și școala din Antiohia, care și-au continuat cu statornicie activitatea lor
în direcția pe care fiecare o apucase de la început.

Opera
Deşi a trăit puţin, Sfântul Vasile cel Mare a scris foarte mult, iar opera scrisă
completează excelent personalitatea lui. Lucrările sale, care au o importanţă covârşitoare
pentru credinţă, sunt în cea mai mare parte normative pentru învăţătura ortodoxă. Deşi
adeseori s-a accentuat doar latura sa de mare organizator, diplomat şi desăvârşit administrator

1
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, Traducere şi studiu introductiv de Pr. Dumitru V. Georgescu, în colecția
Comorile Pustiei, Ed. Anastasia, București, 1999, p. 23-24.
2
Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Vol. I ("De la începuturile Creștinismului pina
la anul 1054" - Biserica in Epoca sinoadelor ecumenice), București, 1992, p. 98-103.
bisericesc, activitatea sa literară îi dezvăluie deosebitul talent cu care a elaborat lucrări de
teologie de maximă importanţă în domeniile: dogmatic, ascetic, omiletic, pedagogic, liturgic,
canonic şi epistolar.
Totuși, când ne referim la opera acestui sfânt părinte, ne gândim în primul rând la ceea
ce a scris, dar, în aceeași măsură trebuie să ne referim şi la întreaga sa activitate 3, deoarece
Sfântul Vasile cel Mare, a desfăşurat o remarcabilă activitate pastorală, socială şi misionară
greu de egalat în istoria Bisericii. A înfiinţat azile, case pentru oaspeţi, spitale, orfelinate, şcoli
tehnice şi alte aşezăminte, cunoscute sub numele de Vasiliada sau Vasiliade.4
Studiind activitatea practică şi opera teologică a Sf. Vasile cel Mare, un patrolog
catolic a făcut acum aproape un secol în urmă, o caracterizare care a devenit şi celebră şi
unanim acceptată, anume că acesta a fost „un roman între greci", iar poporul de rând a
exclamat la moartea sa: „A murit părintele nostru!”5

Scrieri cu caracter dogmatic

Chiar înainte de a lua sarcina grea a arhieriei, Sfântul Vasile cel Mare va lua atitudine
împotriva rătăcirii ariene. Împotriva lui Eunomie, care era de părere că între Tatăl şi Fiul nu
poate să existe nici o asemănare, Sfântul Vasile va scrie o lucrare „Contra lui Eunomie” în
care va arăta că Tatăl şi Fiul nu se pot deosebi cu nimic după esenţă ci doar după Ipostase.
Tematica lucrării este una dogmatică și a fost scrisă în jurul anului 364 în trei cărţi: cărţile IV
şi V sunt neautentice; ele aparţin, probabil, lui Didim. Eunomiu prezenta arianismul ca pe un
pur raţionalism. Fiinţa lui Dumnezeu rezidă, zicea el, în nenaşterea Lui. Dumnezeu poate fi
perfect cunoscut, pretindea acelaşi eretic. Sfântul Vasile arată în prima carte eroarea
gnoseologică a lui Eunomiu. În cartea a II-a se stabileşte dumnezeirea Fiului şi deofiinţimea
Lui cu Tatăl; în cartea a III-a se tratează despre dumnezeirea Sfântului Duh. O altă operă
dogmatică se numește „Despre Sfântul Duh”, lucrare de o importanţă considerabilă, dedicată
lui Amfilohie de Iconium. Autorul susţine puterea şi rolul Sfântului Duh Care, ca şi Tatăl şi
Fiul, are dreptul la aceeaşi cinstire, fiindcă e de aceeaşi fire cu El. El a evitat însă formula
„homoousios" şi pentru Sfântul Duh.

3
Pr. dr. Neculai Dorneanu, Viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare, Model de slujire pentru lucrarea misionară
şi pastorală a preoţilor, în Theologia Pontica, Anul II (2009), nr. 2-4, p. 8.
4
Pr. prof. Alin Florin Sonea, Familia creştină în viziunea Sfântului Vasile cel Mare, în Dascălul creștin - revista
educatorilor creștini, Ed. Didactica militans, Casa Corpului Didactic Bihor, Oradea, 2011, p. 63.
5
Pr. prof. Alin Florin Sonea, Familia creştină în viziunea Sfântului Vasile cel Mare, p. 64.
 Scrieri cu caracter ascetic
Lucrările care se încadrează în această categorie sunt: „Învăţături morale”, „Regulile
mari”, „Regulile mici”, „Despre judecata lui Dumnezeu”, „Despre credinţă”. Nu sunt
autentice cele trei cuvântări care deschid scrierile ascetice. De asemenea, „Penitenţialul
monastic” şi „Constituţiile monahale”.
„Învăţăturile morale” cuprind 80 de arătări formate din texte biblice, precedate de un
mic rezumat care le serveşte de introducere şi comentariu. Sfaturile din ele nu-i privesc
special pe monahi, ci pe creştini în general şi pe preoţi. „Regulile mari” cuprind 55 de
numere tratând despre marile principii ale vieţii monahale, pe baza Sfintei Scripturi. Au fost
compuse între 358-362. „Regulile mici” cuprind 313 numere şi se prezintă ca răspunsuri
scurte la anumite întrebări. Sunt aplicaţii. Regulile sunt, în parte, proprietatea spirituală a lui
Eustaţiu de Sevasta, care le transmisese numai oral. Ambele colecţii de Reguli au suferit mai
multe remanieri până la forma lor definitivă. Ele au influenţat Aşezămintele Sfântului Ioan
Casian şi Regula lui Benedict de Nursia.
Rezultatul direct şi poate cel mai important al activităţii Sfântului Vasile în Pont este
organizarea monahismului. Noutatea pe care o aduce el în organizarea vieţii retrase este
răspândirea monahismului chinovial, arătând că anahoretismul nu corespunde poruncii
evanghelice a dragostei şi slujirii aproapelui din cauza caracterului său individualist şi
separatist. Superioritatea cenobitismului constă în aceea că el, asemenea Trupului Domnului,
ţine pe toţi membrii comunităţii în interdependenţă, înlesnind lucrarea lucrurilor în unitatea
Duhului. Practic, Sfântul Vasile a desfiinţat mulţimea de colibe specifică cenobitismului
pahomian introducând în locul lor chiliile sub un singur acoperiş, masa în comun, munca în
comun, rugăciunea în comun şi un singur prezviteros faţă de care monahii trebuie să fie
ascultători până la moarte.6
Sfântul Vasile cel Mare este cel care a insuflat monahismului ortodox învăţătura că
asceza autentică nu este extremistă şi că desăvârşirea poate fi dobândită în comunitatea de
rugăciune a monahilor, şi nu izolat, dacă vieţuirea este încununată de ascultare deplină, de
castitate şi sărăcie.7

6
Ierodiac. Nestor Vornicescu – Începutul vieţii de obşte în monahism, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Anul
1957, Nr. 3-7, p.423.
7
Remus Rus, Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu, Ed. Lidia, Bucureşti, 2003, p.
876.
 Canoane
El este și unul dintre cei mai importanţi canonişti ai Bisericii Ortodoxe, colecţia sa de
canoane, 92 la număr, fiind cea mai mare alcătuită de un singur canonist şi este general
recunoscută şi acceptată.8

Omilii şi cuvântări
Sfântul Vasile cel Mare are nouă Omilii la Hexaimeron care explică crearea lumii şi
toate fenomenele legate de actul creaţiei pe zile. Interpretarea e literală. Autorul pune la
contribuţie toată ştiinţa antichităţii şi a timpului său, în domeniul naturii şi al filosofiei. El
foloseşte cu pricepere această ştiinţă şi scoate totdeauna concluzii solide şi frumoase pentru
spiritualismul creştin. Aceste Omilii au câştigat curând o mare autoritate şi au fost imitate în
Apus de Sfântul Ambrozie. Sfântul Vasile a tratat creaţia lumii până în ziua a cincea, fratele
său Grigorie de Nyssa 1-a completat scriind o lucrare „Despre facerea omului”, în ziua a
şasea. Omiliile vasiliene au fost rostite în timpul unui Post al Paştelui; 13 Omilii asupra
Psalmilor, tratând Psalmii 1,7, 14, 28, 29, 32, 33, 44, 45, 48, 59, 61, 114, verset cu verset şi cu
aplicaţii pentru edificarea credincioşilor. Prima omilie e un studiu asupra psalmilor în general.
Sfântul Ambrozie a imitat aceste omilii; Comentariul la Isaia e de autenticitate discutabilă; 24
Cuvântări din diferite domenii; dogmatic: „Despre credinţă”, la textul „La început era
Cuvântul", Contra sabelienilor, a lui Arie şi a eunomienilor, „Dumnezeu nu este autor al
răului” etc.; morale: Contra bogaţilor, la textul din Luca 16, 18, Cu ocazia secetei, Contra
beţiei, Despre invidie; pedagogice: Către tineri: se poate trage folos din studiul clasicilor
profani care trebuie citiţi aşa cum albina culege nectarul din flori; panegirice: La martirii
Sfânta Iulita, Sfântul Gordie, cei 40 de martiri din Sevasta, Sfântul Mamant.

Scrieri liturgice, canonice, corespondenţă

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Liturghia ce-i poartă numele s-a păstrat cel puțin
în elementele sale esențiale, în nucleul său, căci în decursul timpului a suferit unele
modificări. Ca și în cazul Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, nu întreaga Liturghie care
poartă astăzi numele Sfântului Vasile constituie opera personală a acestui Sfânt Părinte. De la
el sau din epoca sa provine numai partea cuprinsă între lecturile biblice (Apostol și
Evanghelie) și rugăciunea amvonului, parte care reprezintă elementul originar, de proveniență
antiohiană (siriană) și capadociană în Liturghia noastră. Partea de la început (până la Apostol)
și cea de la sfârșit, precum și unele cântări și rugăciuni din partea centrală a Liturghiilor
8
Pr. dr. Neculai Dorneanu, Viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare, p. 17.
Ortodoxe de astăzi (ca imnul Unule-Născut, Sfinte Dumnezeule, Heruvicul, Simbolul
credinței și Axionul, precum și ritualul Vohodului cel mare sau ieșirea cu Cinstitele Daruri),
reprezintă adaosuri posterioare epocii Sfântului Vasile sau dezvoltări proprii și mai târzii ale
Liturghiei ortodoxe, dobândite la Bizanț.9. Scrisorile 188, 199, 217, numite şi Scrisori
canonice, au trecut în dreptul bisericesc. Colecţia de scrisori a Sfântului Vasile cuprinde 365
de numere datând din toate perioadele vieţii lui. Trebuie socotită ca apocrifă corespondenţa sa
cu Libaniu (Scris. 333-359); la fel scrisorile către Iulian Apostatul (numerele 39, 40, 41, 360)
şi poate şi cele către Apolinarie. Scrisoarea a 8-a aparţine lui Evagrie Ponticul. Scrisorile
vasiliene au cuprins variat şi interesant. Unele sunt de natură dogmatică, ca cele de la
numerele 233, 234, 235 adresate lui Amfilohie de Iconium şi care sunt o completare a cărţilor
contra lui Eunomiu. Alte scrisori sunt de natură misionară, monahală sau ocazională. Merită
să relevăm scrisorile adresate Bisericilor din Apus în legătură cu schisma din Antiohia.
Corespondenţa Sfântului Vasile e cea mai elegantă operă a sa sub raportul stilului şi al fineţii
spiritului.
Dintre scrisorile lui Vasile, au supraviețuit peste 300. Ele reprezintă revărsări ale unei
naturi bogate, care, dincolo de maniera rezervată, posedă sentimente profunde, o mare căldură
sufletească, afecțiune. Dacă există și semne ale unui caracter meditativ adânc înrădăcinat, care
uneori sugerează o perspectivă pesimistă asupra vieții, trebuie să ne amintim că citim
revelațiile de sine ale unui om care s-a luptat permanent cu boala și ale cărui zile erau pline de
tulburări și anxietăți venite din afară. Cât despre trăirile sale sufletești, nici o descriere nu le
prezintă atât de complet și atât de exact precum o fac scrisorile sale. Ele abordează dintre cele
mai variate teme, se adreseză tuturor corespondenților, având tonuri diverse, de la cel familiar
până la cel mai aspru. Scrisorile sale se întind aproape pe tot parcursul vieții sale, din anul 357
până în 378. Cine dorește să înțeleagă existența acestui episcop din secolul al IV-lea, precum
și complexitatea grijilor care îl tulburau, ar trebui să citească aceste scrisori. Trebuiesc citite și
recitite mai ales pentru a cunoaște în întregime sufletul îndurerat și neliniștit al Sfântului
Vasile, tristețile sale, dezamăgirile sale, dar și devotamentul său de nebiruit pe care îl
consideră o datorie a sa. Perfecțiunea stilului episcopului de Cezareea nu este nicăieri mai
bine evidențiată ca în scrisorile sale, nici o operă nu ne prezintă atât de bine diversitatea
calităților care au stârnit admirația generațiilor următoare.

9
Pr.Prof. Ene Braniște, Sfinții Trei Ierarhi in Cultul Crestin, în ”BOR”, 1958, nr. 12 p. 178.
 Sfântul Vasile cel Mare a trăit într-o epocă de importanţă decisivă pentru dezvoltarea
şi evoluţia ulterioară a cultului creştin în serviciul cărora el ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur a
pus prestigiul şi eleganţa culturii lui profunde şi multilaterale precum şi neîntrecutul lui talent
literar şi oratoric, nu este de mirare că întreaga creştinătate ortodoxă l-a preţuit ca mare
maestru al rugăciunii şi-l socoteşte ca autor al unuia din cele două Liturghii bizantine care se
săvârşeşte astăzi pretutindeni.10
În biografia Sfântului Vasile, atribuită lui Amfilohie, episcop de Iconiu (403), ni se
istoriseşte că, la hirotonia sa de episcop, Sfântul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu şase zile în şir
să-l învrednicească a săvărşi Jertfa cea nesângeroasă cu propriile sale cuvinte. În a şaptea zi
Mântuitorul i s-ar fi arătat în vis, împlinindu-i dorinţa. Sculându-se din somn, Sfântul Vasile a
început a vorbi şi a scrie, inspirat: «Să se umple gura mea de laudă, ca să cânt mărirea Ta,
Doamne...», şi celelalte rugăciuni din rânduiala Liturghiei". 11
Sfântul Vasile cel Mare a fost și un mare iubitor al frumuseții celei netrecătoare. În
anul 358, împreună cu Sf. Grigorie de Nazianz a lucrat împreună la alcătuirea Filocaliei – o
antologie de texte din opera lui Origen, menită să arate foloasele pe care le poate dobândi
creștinul studiind atent și cu discernământ filosofiile păgâne. Temele principale abordate aici
sunt natura dumnezeirii, interpretarea Scripturilor și libertatea voinței.
Scrierile lui au constituit baza doctrinară pentru sinodul al II-lea ecumenic, ținut la doi
ani după moartea Sfântului Vasile, la Constantinopol în 381, în timpul împăratului ortodox
Teodosie cel Mare, atunci când s-a adoptat formularea completă a Simbolului de credință.
Conchizând, putem spune că învățătura Sfântului Vasile este concentrată în jurul
apărării doctrinei niceene împotriva diverselor partide ariene. Constituie marele merit al lui
Vasile faptul că a contribuit într-o mare măsură la clarificarea terminologiei trinitariene și
hristologice.
Patrologul francez Joseph Tixeront este de părere că elocința Sfântului Vasile era mai
puțin erudită și mai puțin strălucitoare decât a lui Grigore din Nazianz, dar mintea sa era mai
sănătoasă, mai judicioasă și mai practică, iar discursul său, mai familiar și mai simplu.12
Oratoria sa nu este atât de însuflețită ca aceea a lui Hrisostom, el nu este atât de poetic precum
Sfântul Grigorie de Nazianz, însă, de fiecare dată găsim în limbajul său înțelept și natural,
savant și înfrumusețat, o simplitate nobilă și delicată.

10
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Sf. Trei Ierarhi în cultul creştin, p. 274.
11
Pr. prof. Dr. Ene Branişte, Sf. Trei Ierarhi în cultul creştin, p.173.
12
Joseph Tixeront Précis de Patrologie, Editura J. Gabalda, Paris, 1918, p. 170.
 Opera scrisă a Sfântului Vasile cel Mare se tipăreşte pentru prima dată, însă
incompletă, la Basel în 1532, cu o prefaţă de Erasm. Și a fost retipărită la Veneţia în 1535,
apoi iarăşi la Basel în 1551. Au urmat alte ediții în alte limbi : în limba greacă modernă, în 10
volume; apoi în limba engleză câteva lucrări; și pentru prima dată în limba germană operele
complete. A urmat apoi traducerea în limba franceză a unei părți din lucrările Sfântului
Vasile.13
Opera literară a Sfântului Vasile este în întregime inspirată din activitatea sa practică.
De aceea, într-o omilie, Sfântul Vasile le aminteşte păstoriţilor din secolele primare ale
creştinismului, când toţi aveau toate în comun (Fapte, 2, 44): „Să imităm prima adunare a
creştinilor! Aceia aveau toate în comun: viaţa, sufletul, înţelegerea; masa le era comună,
frăţia nezdruncinată, dragostea nefăţarnică; multele trupuri făceau un singur trup; feluritele
suflete erau unite într-o singură înţelegere“(Omilii şi cuvântări, omilia a VIII-a, VIII).14
Moştenirea literară a Sfântului Vasile cel Mare este vastă, ocupând patru volume în
ediţia J. P. Migne (vol. 29-32), iar gândirea sa înglobează o mare varietate de idei şi probleme
vitale şi folositoare pentru învăţătura dogmatică a Bisericii, pentru viaţa religios-morală a
creştinilor şi pentru activitatea social-caritativă a Bisericii.
Conştient de măreţia misiunii sale, Sfântul Vasile s-a ostenit să fie la înălţimea
răspunderilor care îi reveneau. A încercat să curme schismele şi ereziile din Răsăritul creştin,
prin cuvântări şi acţiuni specifice, prin tratate polemice, prin legături practice cu toţi,
avertizându-i pe unii şi blamându-i pe alţii, apărând popoarele, cetăţile, ajutând pe cei săraci,
pe bolnavi şi pe cei năpăstuiţi de soartă.
Citind cele spuse până acum putem aprecia și noi că pe drept Sfântul Vasile a fost
numit „cel Mare", pentru inteligenţa, cuvântul şi caracterul său. Trăsătura dominantă a
caracterului său pare a fi o armonioasă plinătate a darurilor celor mai felurite. Biserica a avut
puţini oameni aşa de desăvârşiţi şi echilibraţi ca el. A fost totodată om de doctrină, a cărui
cugetare precisă călăuzeşte o generaţie, şi om de acțiune, cu caracter tare, ştiind ce vrea şi
găsind cu hotărâre mijloacele necesare pentru realizare. Este un păstrător al credinţei
tradiţionale şi un iubitor din copilărie al culturii clasice. E filosof când trebuie să combată o
greşeală, e oratorul care rămâne în contact cu oamenii, ştie să le vorbească şi să-i conducă.

13
Părinţi și Scriitori Bisericeşti, vol. 17, Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, Partea întâia, Omilii la Hexaemeron,
Omilii la Psalmi, Omilii şi Cuvântări, traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR,
București, 1986, p. 33-34.
14
Sfântul Grigorie de Nazianz – Cuvântare funebră în onoarea Sf. Vasile cel Mare, Traducere de Pr. N. Donas,
Bucureşti, 1931.
Acest ansamblu de calităţi strălucitoare şi temeinice i-a îngăduit Sfântului Vasile să exercite
în scurtă vreme o înrâurire covârşitoare. A fost un creştin deplin prin gândire şi atitudine, iar
din punct de vedere literar pare a fi cel mai clasic dintre părinţii greci.15

Bibliografie
15
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, Traducere şi studiu introductiv de Pr. Dumitru V. Georgescu, în
colecția Comorile Pustiei, Ed. Anastasia, București, 1999, p. 29.
 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt înainte la “Sfântul Vasile cel
Mare, închinare la 1630 de ani”, col. ”Studia Basiliana” I, Editura Basilica a Patriarhiei
Române, Bucureşti, 2009.
Branişte Pr. Prof. Dr. Ene, Sfinții Trei Ierarhi în cultul creştin, în ”BOR”, 1958, nr. 12.
Dorneanu Pr. dr. Neculai, Viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare, Model de slujire
pentru lucrarea misionară şi pastorală a preoţilor, în Theologia Pontica, Anul II (2009), nr.
2-4.
Părinţi și Scriitori Bisericeşti, vol. 17, Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, Partea întâia,
Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii şi Cuvîntări, traducere, introducere, note şi
indici de Pr. D. Fecioru, Editura EIBMBOR, București, 1986.
Rămureanu Pr. Prof. Dr. Ioan, Istoria Bisericească Universală, Vol. I ("De la
începuturile Creștinismului până la anul 1054" - Biserica in Epoca sinoadelor ecumenice),
București, 1992.
Rus Remus, Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu, Editura
Lidia, Bucureşti, 2003.
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, Traducere şi studiu introductiv de Pr. Dumitru
V. Georgescu, în colecția Comorile Pustiei, Editura Anastasia, București, 1999.
Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântare funebră în onoarea Sf. Vasile cel Mare,
Traducere de Pr. N. Donos, Bucureşti, 1931.
Sonea Pr. prof. Alin Florin, Familia creştină în viziunea Sfântului Vasile cel Mare, în
Dascălul creștin - revista educatorilor creștini, Eitura Didactica militans, Casa Corpului
Didactic Bihor, Oradea, 2011.
Tixeront Joseph Précis de Patrologie, Editura J. Gabalda, Paris, 1918.
Vornicescu Ierodiac. Nestor, Începutul vieţii de obşte în monahism, în ”Mitropolia
Moldovei şi Sucevei”, Anul 1957, Nr. 3-7.

https://basilica.ro/sfantul-vasile-cel-mare/