ROLUL BISERICII ÎN CONTEXTUL PANDEMIILOR

„Pandemie” vine din limba greacă, fiind format din două cuvinte : „pan” = tot și „demos” = popor,
adică cuprinde întreaga lume. Aceasta reprezintă o epidemie care ajunge să ia amploare într-un
timp scurt pe un teritoriu foarte mare, în mai multe țări sau pe mai multe continente, chiar pe tot
globul pământesc. Răspândirea atât de rapidă o constituie traficul internațional de astăzi, prin care
orice om poate călători în orice parte a lumii. Epidemia se referă la un virus care suferă mutații,
moment în care acesta devine mai contagios. O boală care este nouă pentru organismul uman duce
la infectarea a foarte multe persoane, rezistenți fiind doar cei cu imunitatea crescută. Dacă într-o
regiune virusul respectiv se răspândește rapid și în număr foarte mare de la om la om, se poate vorbi
de o epidemie. Chiar dacă o maladie se demonstrează a fi inofensivă pentru mulți îmbolnăviți,
numărul infectărilor în cazul pandemiilor poate depăși sute de mii de oameni.
În decursul istoriei au existat o mulțime de boli care s-au răspândit într-o mare măsură, devenind la
un moment dat epidemii și pandemii ce au îngrijorat lumea. La noi în România ultima epidemie a
avut loc în timpul Primului Război Mondial, între 1916-1919 și anume febra tifoidă. A ajuns în țară
prin intermediul unor deținuți bulgari și s-a răspândit pentru că medicii nu au recunoscut-o în prima
fază, dar și datorită lipsei de igienă și scăderii imunității din cauza hranei sărace din timpul
războiului. Aproximativ 300.000 de persoane au murit în urma febrei tifoide. Ca în vremea de
astăzi, oamenii au folosit aceleași măsuri : igienă personală, izolare și carantină. Cu toate acestea
Biserica nu a rămas neimplicată nici acum, după cum se afirmă: „Preoţii militari au dat un ajutor
important formaţiunilor sanitare în îngrijirea răniţilor şi combaterea marii epidemii de febră
tifoidă din primăvara lui 1917 şi au desfăşurat o activitate misionară deosebită în rândul
populaţiei civile.” După cum se relatează, slujitorii Bisericii nu au lipsit în această perioadă. Ei au
un mare merit pentru faptul că ajutau nu doar spiritual oamenii, ci și material. Considerați mâna
dreaptă a medicilor, clericii încercau restabilirea celor bolnavi prin diferite metode. În contextual
acestei perioade în care oamenii mureau ca „muștele”, răpuși de această boală, preoții au mers cu
toată dragostea în unitățile medicale pentru a fi alături de cei suferinzi. Unii au fost infectați cu
febra tifoidă, chiar dându-și viața într-un final. Când medicii se îmbolnăveau, singurii care știau să-i
întrețină erau preoții. Slujbele nu au încetat, însă cei din diferite zone sfătuiau sătenii să mențină o
igienă a casei strictă pentru a nu ajunge maladia și acolo. Unii au creat cantine pentru copiii orfani,
alții au reușit să-i ducă la orfelinate pentru a nu fi infectați. Efortul depus atunci a salvat viețile
multor oameni, chiar dacă preoții puteau fi răpuși de boală în orice moment. Spiritul de jertfă și
dragoste creștină ale acestor oameni a demonstrat încă odată importanța Bisericii în spațiul public și
social.
Un alt caz de epidemie existent în țara noastră este prezentat foarte amănunțit de preotul Radu
Tempea din Șcheii Brașovului. Atunci Brașovul a fost „împânzit” de ciumă între anii 1718-1720,
când au murit aproximativ jumătate din cetățenii orașului. Din cauza gravității situației, părintele
„notează ca pe un fapt necesar închiderea bisericilor în luna septembrie, la două luni de la apariția
primelor cazuri de ciumă”. Serviciile religioase au fost suspendate aproximativ un an (din
septembrie până în anul următor de Crăciun). „Luni septembrie 29….dintr-această zi s-au oprit și
de a merge la biserică și de a trage clopotele după obicei, numai ce băteau de trei ori în clopotul
cel mare de câte 3 ori în zi.” În timpul acestei ciume, credincioșii au adoptat o soluție specială,
dorind să le fie rânduit un preot misionar care să aibă grijă de cei bolnavi, izolându-se de ceilalți
oameni. A fost înființat un cimitir pentru ciumați. După încetarea molimei „au umblat cioclii prin
toate casele, de au scos paturi, straie, perini și alte boarfe în care zăcuse ciumații și le strângea la un
loc și le ardea.” Se observă clar că perioada aceasta a fost mai groaznică decât momentul în care ne
aflăm acum, deoarece au murit doar într-un singur oraș mii de oameni. Față de boala de astăzi,
ciuma prezenta imediat semne exterioare și avea consecințe cu totul înfricoșătoare.
Pe lângă acestea, țara noastră a mai avut de suferit din cauza epidemiilor, fie regionale, naționale
sau internaționale, în care Biserica și-a acceptat rolul de mamă a „Neamului Românesc”, ocrotindu-
și fiii prin toate mijloacele posibile. Acum voi încerca să prezint situația adoptată de Biserica
Ortodoxă Română în contextual pandemiei de coronavirus în care ne aflăm.
Din punctul meu de vedere, Sinodul BOR a folosit o strategie inteligentă de a opri credincioșii de la
Biserică, din două motive : primul este faptul că dacă se întâmpla ceva unui credincios vina cădea
pe Biserică și pe comuniune, iar aceasta putea duce la o închidere forțată a bisericilor de către
autorități; al doilea motiv îl constituie discernământul ierarhilor ca niciun credincios să nu fie
afectat de virus, mai ales cei bătrâni. A fost o lovitură puternică neputința de a participa la slujbe,
mai ales la Sfintele Paști, însă calea echilibrului este calea regăsită și la Dumnezeieștii Părinți.
Biserica nu a rămas nepăsătoare, punând în ajutorul credincioșilor parohul pe care îl puteau contacta
pentru spovedanie și Împărtășanie sau pentru orice altă problemă. Cu siguranță neparticiparea la
Biserică a adus mai multă rugăciune în casa fiecărui creștin, însă nici preoții nu au încetat a se ruga
pentru toți cei cuprinși de boală. Hotărârile Sfântului Sinod au fost înțelepte, punând pe primul loc
sănătatea și viața oamenilor, fără a face exces de zel, dar nici a încălca rânduielile bisericești.
O altă problemă pe care vreau să o evidențiez este că Biserica s-a supus în această perioadă statului
roman, cred eu, și pentru faptul că majoritatea oamenilor din zilele de azi nu mai participă frecvent
la viața Bisericii, motiv pentru care nu mai sunt capabili să înțeleagă Taina lui Hristos, Doctorul
prin excelență. Acum există o credință raționalistă care afirmă că te poți îmbolnăvi sărutând
icoanele sau Împărtășindu-te cu Dumnezeu din aceeași linguriță. Cei mai mulți nu mai contează pe
Dumnezeu, ci doar pe ceea ce spune medicul. Într-un articol de pe site-ul mediafax.ro, se afirmă că
Patriarhia Română „a investit aproape 10 milioane de lei în măsuri de sprijin pentru a combate
efectele pandemiei de COVID-19”. În fiecare moment greu al istoriei, Biserica nu și-a abandonat
rolul său filantropic și social de ajutorare a celor în suferință, ci dimpotrivă, aceste momente au
intensificat faptele caritabile.
În concluzie, pot spune că în perioadele de criză, Biserica iese cel mai bine în evidență prin toate
lucrurile pe care le face pentru cetățenii români, nu doar în plan spiritual, ci și material și fizic. Ea
face legătura între cer și pământ, rugând pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor întregului popor.
Valoarea instituției divino-umane este unică în stat, aceste fapte nefiind întâlnite în nici o altă
instituție. Însă, BOR nu face acestea pentru a se arăta în fața lumii, ci din conștiința dragostei
creștinești, pe care Însăși Mântuitorul, Capul ei, a instituit-o.