Principii didactice întâlnite în Sfânta

Evanghelie după Ioan

- Didactica Religiei -
 Principii didactice în Sfânta Evanghelie după Ioan

Principiul reprezintă o strategie elaborată de cineva, prin împlinirea căreia să se efectueze în mod
cât mai deplin o anumită activitate și să se ajungă la un rezultat maxim. Principiile didactice
reprezintă cerințe pedagogice prin care profesorul să reușească să-și desfășoare activitatea
educativă, astfel încât informația primită de elev să fie una clară, iar înțelegerea ei rapidă. În
lucrarea sa „Pedagogie” 1, prof. dr. Constantin Cucoș scoate în evidență șapte principii didactice,
care să fie folosite de către profesori în vederea predării cu succes a informației.

Primul principiu pe care ni-l relatează este cel al integrării teoriei cu practica, care se referă la
faptul că ceea ce este predat este necesar să fie pus în practică. Un exemplu specific în acest sens
este ora de matematică, unde profesorul predă mai întâi formulele, iar apoi sunt puse în aplicare
în cadrul exercițiilor.

Al doilea principiu este cel al respectării particularităților de vârstă și individualitate. Principiul

în cauză ne atenționează că elevul ar trebui pus pe primul loc. Și când spun elev mă refer la toți
factorii care contribuie la formarea personalității acestuia: mediul din care provine, vârsta,
capacitatea intelectuală, temperamentul etc. Informația care este transmisă elevului va fi
verificată dacă corespunde capacităților psihice ale lui. Un exemplu sugestiv poate fi imaginea
copacului care se dezvoltă lent, trecând prin mai multe etape sămânță – tulpină – ramuri – boboc
– floare – rod.

Un alt principiu este cel al accesibilității cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor. De această

dată, profesorul preluând informațiile expuse în manual le restructurează, făcându-le accesibile
celor ce ascultă. Nicidecum elevii nu vor fi determinați să renunțe la efort, ci din contră, prin
metodele folosite de profesor aceștia vor fi motivați să acceseze informația.

Cel de-al patrulea principiu este cel al sistematizării și continuității în învățare. Acest principiu
ne relatează că o predare cu succes trebuie să fie coerentă și continuă, iar nu fragmentată. Prin
sistematizare înțelegem că profesorul selectează cantitatea de informație, iar prin continuitate că
ceea ce se predă în prezent trebuie să aibă legătură cu informația predată anterior. Rezultatele
respectării acestui principiu sunt perseverența, conștiinciozitatea, organizarea etc. În caz contrar,
din pricina informațiilor masive și întrerupte, în psihicul elevului se produce un blocaj ce nu
permite progresarea în învățare.

Următorul principiu este cel al corelării dintre senzorial și rațional dintre concret si abstract (al
intuiției). Face referire la faptul ca profesorul se folosește de intuiție în activitatea sa didactică,
intuiție ce se clădește pe un anumit suport: obiectual (palpabil) și de ordin logic. Intuiția poate fi

1
Constantin Cucoș, Pedagogie, Polirom, 2006.
cultivată atât printr-un limbaj simplu, cât și prin intermediul povestirilor și istorisirilor, al
inducerii unor stări de spirit.

Al șaselea principiu, numit „principiul participării active și conștiente a elevului în activitatea de

predare, învățare, evaluare” subliniază ideea că profesorul trebuie să gândească atent modalitatea
în care oferă informația elevilor, pentru a le stârni curiozitatea, a-i face să participe și a-i motiva
să învețe în continuare. De această dată, profesorul trebuie să folosească așa zisele „situații
problemă” pentru ca împreună cu elevii să ajungă la răspunsul acestora.

Ultimul principiu prezentat este cel al însușirii temeinice a cunoștințelor, priceperilor și

deprinderilor. Un element important ca acest principiu să se realizeze este acela ca profesorul să
pregătească condițiile necesare pentru ca informația să fie stabilă. Temeinicia este dată de
modalitatea de însușire a informațiilor. Ea se va raporta întotdeauna la partea practică.

În prezent, pe lângă cele șapte principii prezentate mai sus, există încă două principii didactice2,
la care se adaugă, în cazul nostru, alte două principii specifice3 – religioase. Astfel celelelalte
două sunt principiul asigurării conexiunii inverse (feed-back) și principiul motivației.

Primul se referă la urmărirea profesorului asupra fixării cunoștințelor de către elevi. Această
metodă se realizează prin întrebări, teste scurte, observații directe etc. Profesorul reia materia
pentru a îmbunătății și ameliora cele ce încă nu au fost înțelese deplin. Totodată, elevii își pot
exprima părerea personală, iar profesorul își poate face o structură mai explicită a lecției.

Celălalt principiu se împarte în două categorii : - motivație exterioară : competiția, încurajarea,

recompensa, sau din contră teama, mustrarea etc.

- motivația interioară : curiozitatea de a cunoaște

lucruri noi, dorința unei funcții mari, căutarea unor răspunsuri adânci.

Aici profesorul este nevoit să țină trează curiozitatea elevilor printr-o predare diversificată, care
să atragă interesul elevilor spre o căutare înaltă.

Dintre principiile specifice, primul este cel eclesiocentric. Acesta vizează ca profesorii să predea
cunoștințe conform învățăturii de credință a Bisericii, care este Trupul lui Hristos, deci fără de
greșeală. Cultivarea iubirii și a respectului față de Casa lui Dumnezeu este un lucru esențial ce
trebuie realizat în rândul elevilor. În același timp, în Biserică găsim Cel mai Bun exemplu de
urmat, Însuși Mântuitorul Iisus Hristos. Pe El este nevoie să-L dorească mai întâi profesorul, ca
apoi să-l urmeze și elevii.

Principiul hristocentric se bazează pe expunerea învățăturii despre Persoana lui Hristos, prin
Care „toate s-au făcut” (Ioan 1,3) și Care este ținta fiecărui creștin. Se va explica faptul că
2
Prof. univ. dr. Carmen-Maria Bolocan, Curs Didactica Religiei, p. 51-52
3
Ibidem, p. 52-53
Vechiul Testament a fost o pregătire a venirii lui Mesia, Cel Care a răscumpărat și a mântuit
neamul omenesc din robia păcatului. Pe lângă toate acestea, elevii trebuie să cunoască și să
priceapă că scopul oricărui om este unirea cu Dumnezeul cel Veșnic, închinat în Trei Persoane.

Am ales Sfânta Evanghelie după Ioan Teologul mai întâi pentru că, îi port numele, apoi, după
cum știm, el este Evanghelistul care exprimă cele mai înalte și profunde adevăruri, și nu în
ultimul rând pentru că este Apostolul iubirii.

În finalul capitolului 2, prin spusele „Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica...Iar El
vorbea despre templul trupului Său”, putem observa cum Fiul lui Dumnezeu pune în principiul
corelării dintre senzorial și rațional, dintre concret și abstract. Din punct de vedere abstract, în
viziunea oamenilor, templul de cărămidă nu putea fi ridicat în trei zile, însă concret, El se referă
la Învierea Sa.

În capitolul 3, versetele 5-6 Evanghelia ne relatează convorbirea Mântuitorului cu Nicodim :

„Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va
putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din
Duh, duh este.” Aici este folosit de către Hristos principiul integrării teoriei cu practica.
Mântuitorul îi expică fariseului Nicodim că nimeni nu va avea parte de Împărăție fără „nașterea
de sus”, referindu-se la Botezul creștin. Prezintă clar primul principiu esențial pentru mântuire,
care nu se poate realiza decât prin practică – afundarea în apă. În capitolul 13, versetul 15,
Hristos îi sfătuiește pe ucenici „Că v-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți
și voi”, loc în care lămurește elementul practic folosit în misiunea Sa.

Mai departe, la versetele 16-17, Iisus le face accesibilă celor ce-L ascultau taina Întrupării Sale
de care se spăimântează și cetele puterilor cerești. El le explică de ce a fost trimis în lume,
spunând: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în
lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.” Fiul izbăvește din moarte și
dorește să-i aducă pe toți la Tatăl. În capitolul 11, versetul 4, la Învierea lui Lazăr, Hristos
prezintă moartea prietenului Său ca pe un fapt ce s-a întâmplat spre slava lui Dumnezeu, vrând
ca oamenii să înțeleagă Pronia divină și să depășească întristarea, pentru a avea nădejde.

Un alt principiu regăsit în scrierea Sfântului Evanghelist Ioan este participarea activă și
conștientă, reflectat în dialogul pe care Mântuitorul Îl are cu samarineanca. Aici, Dumnezeu se
revelează ca fiind „apa cea vie”, sporind curiozitatea femeii, spre aflarea a cât mai multor
cunoștințe despre El. Această convorbire o regăsim în capitolul 4, versetele 14-15: „cel ce va bea
din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în
el izvor de apă curgătoare spre viața veșnică. Femeia a zis către El: Doamne dă-mi această apă,
ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.” Atât de puternic a fost impactul întâlnirii cu
Mântuitorul, încât samarineanca ajunge să găsească răspunsul la toate întrebările sale și să-I
mărturisească dumnezeirea: „Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu
cumva acesta este Hristosul?”

Al cincilea principiu folosit de Mântuitorul este cel al particularităților de vârstă și

individualitate, întâlnit în incipitul capitolului 15, unde se adresează ucenicilor, punând înainte
activitatea practicată de dânșii: „Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul. Orice
mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și orice mlădiță care aduce roadă, El o
curățește, ca mai multă roadă să aducă.” Prin această paralelă, Iisus le tălmăcește concret în ceea
ce constă viața duhovnicească.

În concluzie, se poate observa cum Mântuitorul Hristos, pe lângă faptul că este Mare Arhiereu,
este și cel mai bun Pedagog, folosind cu înțepciune principiile ce încă nu erau definite și
argumentate. Toate principiile Sale sunt folosite spre ajutorarea oamenilor și spre împlinirea voii
Tatălui Ceresc. Din punctul meu de vedere, consider că Mântuitorul este modelul suprem pentru
orice pedagog. În Sfânta Scriptură cred că există cu mult mai multe principii decât există astăzi,
prioritate având cele duhovnicești.