Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Principiile didactice
1
să se facă ritmic și să fie continuată de evaluare, pentru a se forma la elevi deprinderi de
muncă independentă și pentru a se evita învățarea în salturi, apariția lacunelor în pregătirea
lor și a carențelor în dezvoltarea personalității religios-morale.
5. Principiul îmbinării teoriei cu practica cere ca atunci când transmitem elevilor
cunoștințe să le legăm de viață și să le transpunem în viață. Creștinismul nu este teorie, ci
viață. Profesorul va evita încărcarea excesivă a memoriei elevilor cu nume, date și cunoștințe
pur teoretice, iar adevărurile religioase vor fi expuse astfel încât elevii să-și dirijeze viața
după ele, având drept exemple pe Domnul Iisus Hristos și pe sfinți.
Profesorul de religie va deveni el însuși exemplu numai dacă îndeplinește ceea ce îi
învață pe elevii săi. Trebuie urmărite 2 aspecte, îndeosebi:
1) Rezolvarea unor probleme pe baza cunoştinţelor teoretice;
2) Desfăşurarea unei activităţi care reclamă cunoştinţele teoretice. În Biserică, aplicarea
acestui principiu se regăseşte cel mai evident în cultul divin: ceea ce se învaţă teoretic, se
exprimă prin rugăciuni, cântări, gesturi liturgice, etc.
6. Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor (principiul temeiniciei şi
durabilităţii) - îndreaptă preocuparea profesorului asupra rezultatelor finale ale procesului
instructiv-educativ. Însuşirea cunoștințelor este temeinică atunci când este făcută profund,
complet şi durabil. Acest principiu se referă în special la finalităţile educației. Dacă învățarea
se face intuitiv, respectându-se particularitățile de vârstă, motivat, activ, conștient, sistematic,
continuu și orientat spre practică, atunci cunoștințele vor fi temeinic însușite.
7. Principiul asigurării conexiunii inverse (al feed-back-ului, al retroacţiunii) –
este folosit în orice activitate umană atunci când dorim să știm care sunt efectele acţiunii
noastre, în vederea reglării şi autoreglării continue - ca bază a ameliorării rezultatelor finale.
Conexiunea inversă (feed-back) sau informația inversă este urmărită de profesor în fixarea
cunoștințelor predate. Acesta va alege diferite metode de lucru (observația directă, întrebări,
teste scurte, localizări pe hartă, gasirea unor versete, etc.) pentru a realiza evaluarea elevilor,
cât și autoevaluarea propriei sale activități de predare, cu scopul remedierii, îmbunătăţirii
rezultatelor. Principiul asigurării conexiunii inverse (al feed-back-ului, al retroacţiunii)
exprimă cerința reîntoarcerii și a îmbunătățirii rezultatelor și proceselor în funcție de
informația primită despre rezultatele anterioare (Cerghit). Avantajele acestui principiu: arată
gradul de înţelegere a noilor cunoştinţe; stimulează învăţarea prin faptul că elevii sunt
„testați” în mod continuu; oferă profesorului posibilitatea să analizeze şi să corecteze
greşelile făcute de elevi sau sesizate de ei; ajută la depăşirea dificultăţilor de înţelegere ivite
pe parcursul predării; reglează şi ameliorează rezultatele procesului de predare-învăţare; evită
suprasolicitarea elevilor.
8. Principiul motivaţiei (principiul învăţământului interesant şi plăcut): Motivația
învățării reprezintă totalitatea intereselor, idealurilor şi mobilurilor care îndeamnă, susţin
energic şi direcţionează desfăşurarea activităţii de învăţare. Motivația, numită și „motorul
învățării”, pune în mișcare rațiunea, voința și sentimentul elevilor; ea poate fi exterioară
(competiția, încurajarea, recompensa, sau, dimpotrivă, teama, mustrarea, pedeapsa) și
interioară (curiozitatea de a ști cât mai multe, dorința de a fi cât mai bine pregătit la o anumită
disciplină, dorința de a fi cât mai bun, etc.). Profesorul de religie va cultiva la elevi motivația
internă, ca suport trainic al educației religioase, fără însă a neglija rolul motivației externe.
Pentru respectarea acestui principiu, profesorul va urmări pe de o parte să menţină trează
curiozitatea elevilor, iar pe de alta, să prezinte cunoștințele religioase cât mai interesant, astfel
încât să răspundă întrebărilor existenţiale ale elevilor. Atunci când cunoștințele transmise
elevilor le trezesc interesul, ei învață cu plăcere și sunt atenți, întrucât le asimilează ușor.
Atunci când lipsește interesul, elevii se plictisesc, nu sunt atenți și învață greu. Elevii pot fi
motivați prin transmiterea unor cunoștințe accesibile vârstei și gradului lor de pricepere, dar
și prin exemple concrete care le pot arăta adevărata valoare și importanța pe care o prezintă
2
cunoștințele religioase în desăvârșirea creștină. 9. Principiul autonomiei şi respectării
libertăţii individuale: în virtutea libertăţii primite de la Dumnezeu, care ne respectă libertatea,
fiecare om dispune de autonomie, adică de posibilitatea de a se conduce singur, după legi
proprii. Apropierea de sufletele copiilor trebuie făcută cu totală precauţie şi iubire. Trebuie
convingere, nu constrângere, pentru ca, în virtutea deplinei libertăţi, copiii să adere cu
dragoste la mesajul actului catehetic. Dar nu există exercitare a educației fără influenţare,
direcţionare şi intenţionalitate. „Doamne, fă-mă robul Tău, ca să fiu liber!". „Libertatea" în
afara Evangheliei înseamnă, de fapt, libertinaj. Acest principiu cere o adeziune benevolă a
ucenicilor la valorile religioase, adeziune care se câştigă, nu se impune.
3
Concluzii: Principiile nu se constituie în norme didactice eficiente dacă sunt aplicate
separat. Ele sunt interdependente şi se condiţionează reciproc, facilitând optimizarea
învăţământului numai dacă sunt corelate, pe întreg traseul curricular al disciplinei.
Cu deosebire Religia solicită, o dată cu observarea principiilor laice, şi utilizarea celor
care ţin de spaţiul eclezial, hristocentric (=teocentric) şi eclesiocentric, principii numite
îndeobşte „speciale", pentru conţinutul lor specific. Fără ele, predarea Religiei riscă să se
plaseze doar pe dimensiunea orizontală a existenţei, nebeneficiind de urcuşul pe verticala
comuniunii cu Dumnezeu.
În fine, nu trebuie uitat că principiile didactice nu ţintesc doar informarea învăţăceilor,
luminarea minţii lor, ci formarea caracterului moral creştin, în aşa fel încât ei să devină, la
rândul lor, slujitori devotaţi ai Domnului şi educatori pentru caracterele semenilor. În acest
fel, catehizarea va parcurge drumul ei firesc, soteriologic, atât pentru cateheţi, cât şi pentru
ucenici.