Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În proiectarea, desfăşurarea, evaluarea şi ameliorarea sau reglarea unei lecţii, aceste principii se
întrepătrund, între ele existând o strânsă interdependenţă. Pentru ca învăţământul să se desfăşoare
în condiţii optime, trebuie să se ţină seama de principiile ce se potrivesc cu legile de dezvoltare a
raţiunii, voinţei şi sentimentului elevilor şi cu structura conţinutului învăţării.
1. Principiul intuiției: indică faptul că accesul în lumea credinței trece prin simțuri, cunoaşterea
concretă, senzorială, fiind baza abstractizării şi generalizării cunoştinţelor. Psihopedagogic vorbind,
intuiția vizează influența directă a obiectelor din lumea înconjurătoare asupra simțurilor noastre.
Mântuitorul a expus învățătura Sa atât prin vorbirea directă, dar și prin parabole, care reprezentau
imagini luate din lume, și fără pildă nu le grăia nimic (Matei 13). Adevărurile de credință transmise
elevilor sunt suprasensibile, iar pentru a fi înțelese trebuie făcute accesibile cu ajutorul materialului
intuitiv (hărți, planșe, fotografii, desene, etc.); de asemenea, profesorul trebuie să realizeze pe tablă
o schiță a lecției, să facă apel la imaginația elevilor.
Profesorul de religie va deveni el însuși exemplu numai dacă îndeplinește ceea ce îi învață pe elevii
săi. Trebuie urmărite 2 aspecte, îndeosebi:
2) Desfăşurarea unei activităţi care reclamă cunoştinţele teoretice. În Biserică, aplicarea acestui
principiu se regăseşte cel mai evident în cultul divin: ceea ce se învaţă teoretic, se exprimă prin
rugăciuni, cântări, gesturi liturgice, etc.
7. Principiul asigurării conexiunii inverse (al feed-back-ului, al retroacţiunii) – este folosit în orice
activitate umană atunci când dorim să știm care sunt efectele acţiunii noastre, în vederea reglării şi
autoreglării continue - ca bază a ameliorării rezultatelor finale. Conexiunea inversă (feed-back) sau
informația inversă este urmărită de profesor în fixarea cunoștințelor predate. Acesta va alege diferite
metode de lucru (observația directă, întrebări, teste scurte, localizări pe hartă, gasirea unor versete,
etc.) pentru a realiza evaluarea elevilor, cât și autoevaluarea propriei sale activități de predare, cu
scopul remedierii, îmbunătăţirii rezultatelor. Principiul asigurării conexiunii inverse (al feed-back-ului,
al retroacţiunii) exprimă cerința reîntoarcerii și a îmbunătățirii rezultatelor și proceselor în funcție de
informația primită despre rezultatele anterioare (Cerghit). Avantajele acestui principiu: arată gradul
de înţelegere a noilor cunoştinţe; stimulează învăţarea prin faptul că elevii sunt „testați” în mod
continuu; oferă profesorului posibilitatea să analizeze şi să corecteze greşelile făcute de elevi sau
sesizate de ei; ajută la depăşirea dificultăţilor de înţelegere ivite pe parcursul predării; reglează şi
ameliorează rezultatele procesului de predare-învăţare; evită suprasolicitarea elevilor.
Numim acest principiu şi „teocentric" pentru a nu se crea impresia greşită că celelalte două persoane
ale Prea Sfintei Treimi, Tatăl şi Duhul Sfânt, ar fi ignorate. Cateheza, fidelă întrutotul Revelaţiei,
trebuie să aibă permanent un accentuat caracter trinitar. Învăţământul creştin nu este unul omenesc,
ci dumnezeiesc. De aceea ne avertizează atât de ferm Sf. Apostol Pavel: Nu ne propovăduim pe noi
înşine, ci pe Hristos! (2 Corinteni 4). Căci Hristos, întrupându-Se, a împlinit pe pământ voia Tatălui, iar
Duhul Sfânt, prin energiile dumnezeieşti, ne întăreşte continuu pentru receptarea Revelaţiei.
Cunoștințele vor fi prezentate astfel încât să dezvolte la elevi sentimente de dragoste, respect şi
admiraţie faţă de Biserică, să lege inima lor de această instituție întemeiată de Mântuitorul Iisus
Hristos şi să le insufle convingerea că doar Biserica îi poate ajuta la dobândirea mântuirii. Acest
principiu pretinde ca toate cunoștințele şi conduitele insinuate elevilor să vizeze cultivarea
sentimentelor de iubire şi respect faţă de Biserică, în calitate de „trup al lui Hristos”, loc al întâlnirii cu
Dumnezeu (C. Cucoș). Principiul eclesiocentric cere catehetului să nu prezinte la ora de religie altă
învăţătură decât a Bisericii Ortodoxe. Dacă principiul hristocentric presupune fidelitate faţă de
Hristos şi Evanghelia Sa, principiul eclesiocentric obligă la fidelitate faţă de păstrătoarea Evangheliei,
Biserica - Trupul Său. Căci Dumnezeu-Tatăl, după mărturia inspirată a Sfântului Apostol Pavel, toate
le-a pus sub picioarele Lui (Hristos, n. n.) şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este
trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi (Efeseni 1).
Catehizarea se face în Biserică, nu doar în sensul de Lăcaş, ci şi în sensul de comunitate, care adună la
un loc pe cei botezaţi. „Adunarea" nu presupune doar strângerea oamenilor într-un spaţiu fizic
determinat, ci şi comuniune în dobândirea aceleiaşi învăţături mântuitoare. De aceea, respectarea
principiului eclesiocentric ne va feri de ruperea din această comuniune, rupere care ar însemna, de
fapt, pierderea mântuirii. Căci, după cum foarte precis s-a exprimat Sfântul Ciprian, extra eclesiam
nulla salus. În consecinţă, catehizare autentică înseamnă propovăduirea credinţei autentice, care
este a Bisericii celei una. Cine propovăduieşte învăţături străine Bisericii, este el însuşi un înstrăinat şi
va „înstrăina" şi pe cei ce-l ascultă, transformându-i în oi rătăcite de turma cea cuvântătoare a lui
Hristos. Un ultim aspect, foarte important, în cadrul principiului eclesiocentric, este transmiterea
doctrinei Bisericii în limbajul Bisericii. A folosi un alt limbaj înseamnă a prezenta doctrina şi morala
Bisericii într-o imagine deformată, strâmbă, chiar contrară conţinutului.
Concluzii: Principiile nu se constituie în norme didactice eficiente dacă sunt aplicate separat. Ele sunt
interdependente şi se condiţionează reciproc, facilitând optimizarea învăţământului numai dacă sunt
corelate, pe întreg traseul curricular al disciplinei.
Cu deosebire Religia solicită, o dată cu observarea principiilor laice, şi utilizarea celor care ţin de
spaţiul eclezial, hristocentric (=teocentric) şi eclesiocentric, principii numite îndeobşte „speciale",
pentru conţinutul lor specific. Fără ele, predarea Religiei riscă să se plaseze doar pe dimensiunea
orizontală a existenţei, nebeneficiind de urcuşul pe verticala comuniunii cu Dumnezeu.
În fine, nu trebuie uitat că principiile didactice nu ţintesc doar informarea învăţăceilor, luminarea
minţii lor, ci formarea caracterului moral creştin, în aşa fel încât ei să devină, la rândul lor, slujitori
devotaţi ai Domnului şi educatori pentru caracterele semenilor. În acest fel, catehizarea va parcurge
drumul ei firesc, soteriologic, atât pentru cateheţi, cât şi pentru ucenici.