Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Evaluarea face parte din procesul de învățământ și are ca scop cunoașterea și aprecierea nivelului
de cunoștințe, a dezvoltării capacităților și deprinderilor elevilor, oferind o imagine și asupra
competențelor și aptitudinilor profesorului.
Importanta:
® pe baza rezultatelor pe care le oferă, profesorul poate să regleze și să amelioreze activitatea
didactică;
® pentru elevi-în urma ei aceștia vor ști cum au lucrat și ce mai au de făcut spre a-și îmbunătăți
rezultatele.
® dacă este făcută eficient, evaluarea arată profesorului măsura în care au fost atinse obiectivele
propuse, îl ajută să facă o diagnoză a progresului elevilor și să regleze activitățile acestora în funcție
de posibilitățile lor.
P erioada de evaluare - planificări calendaristice în care evaluarea trebuie să aibă obiective clar
definite și moduri eficiente de investigare a rezultatelor școlare pentru fiecare elev și pentru
conținuturile care vor fi evaluate (Șebu, Metodica). (Timiș):evaluarea vizează raportul între
rezultatele scontate şi cele obţinute. (“a evalua”: a aprecia, a constata, a judeca). Evaluarea la
disciplina religie are un specific aparte în sensul că accentul trebuie să treacă de pe latura informativă
pe cea formativă.
4. evaluarea se face în cadrul Tainei Spovedaniei, elevul fiind ajutat să-şi facă o evaluare, o
radiografiere obiectivă a stării lui duhovniceşti, a unui sens al existenţei sale, a relaţiei lui cu
Dumnezeu, cu părinţii şi cu semenii, a menirii lui în cadrul Bisericii şi a societăţii;
Evaluarea şcolară este procesul prin care se obţin informaţii necesare în vederea luării unor decizii
ulterioare; actul evaluării presupune măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare.
Scopul evaluării:
Exigenţele evaluării:
2. Observarea unor indicatori, alţii decât achiziţiile intelectuale, precum personalitatea elevilor,
conduita elevilor şi a oamenilor din comunitatea de unde aceştia provin.
Aspectele evaluării:
2) a şti ce se cere;
Estimarea şi notarea rezultatelor şcolare se constituie într-un proces ce angajează mai mulţi
parteneri educaţionali: elevul, profesorul, părinţii.
Aprecierea randamentului învăţării se exprimă afectiv prin laudă, evidenţiere, dojană, sancţionare,
iar măsurarea ca aspect al evaluării se exprimă prin calificative şi note. Sistemul de notare, pe plan
mondial: prin punctaj, prin note de la: 1-5, 1-6, 1-7, 1-10, 1-20, prin calificative FB, B, S, I.
2) efectul oedipian sau Pigmalion (elevul este apreciat în funcţie de părerea pe care profesorul şi-a
făcut-o despre capacităţile sale).
3) eroarea logică (elev cuminte – notă mare; elev indisciplinat – notă mică).
4) fenomenul „de ordine” (notarea se face diferit în funcție de momentul zilei sau dacă este
începutul ori sfârșitul semestrului).
6) Ecuaţia personală a examinatorului (unii profesori folosesc nota pentru motivare şi încurajare,
alţii folosesc nota ca o masură coercitivă; fiecare profesor îşi structurează criterii proprii de notare
mai generoase sau mai exigente).
Principiile evaluării:
Obiectivele evaluării:
d) Să stabilească programe suplimentare pentru elevii cu rezultate bune şi foarte bune şi totodată să
stabilească programe de recuperare pentru elevii cu rezultate slabe sau modeste;
3) Funcţia de diagnoză prin care se constată modul în care s-au realizat expectanţele unei activităţi
didactice.
4) Funcţia de prognoză a nevoilor şi disponibilităţilor viitoare ale elevilor sau ale unităţilor
şcolare se realizează prin teste de aptitudini şi de capacitate.
5) Funcţia de clasificare a elevilor (funcția de decizie) se referă la integrarea unui elev într-o
ierarhie sau la un anumit nivel al pregătirilor şi posibilităţilor sale.
6) Funcţia de selecție a elevilor conduce la clasificarea elevilor în urma unui examen sau a unui
concurs.
a) evaluarea parțială: - „se verifică elemente cognitive sau comportamentale secvenţiale, prin
ascultarea curentă, extemporale, probe practice curente”. (după fiecare oră de curs sau după
parcurgerea anumitor capitole).
a) evaluarea formativă (continuă): se conturează în efectul său reglator pe care îl produce, te ajută
să ştii unde te afli, ca să ştii ce ai de făcut, conduce la obiectivitate şi seriozitate în aprecierea şi
constatarea stării morale şi duhovniceşti a tinerilor (portofoliu de evaluare continuă).
a) Verificarea orală individuală - ascultarea a unuia până la patru sau cinci elevi într-o oră.
Avantaje:
2. profesorul își dă seama mai bine de nivelul de cunoștințe al elevilor și de modul în care
gândesc aceștia;
Dezavantaje:
b) Verificarea orală frontală - „punerea de întrebări de către profesor întregii clase, după care este
indicat elevul care va răspunde”.
Avantaje:
4. permite notarea elevilor prin adresarea mai multor întrebări celor vizați.
Dezavantaje:
2. nu oferă întotdeauna condițiile unei notări juste, prin faptul că întrebările nu au același grad de
dificultate;
3. se poate face diferit de la o oră la alta, din cauza variației stărilor afective ale profesorului.
4. mare consumatoare de timp, timp care adesea le lipseşte profesorilor cu număr mic de ore.
2. întotdeauna va fi adresată întâi întrebarea şi apoi va fi numit elevul care va răspunde, în caz
contrar elevul desemnat poate să aibă impresia că profesorul vrea să îl pună într-o situaţie dificilă;
3. profesorul nu trebuie sub nicio formă să critice foarte aspru un anumit răspuns, dar nici nu va
tolera atitudini care vin în contradicţie cu normativele creştine.
3. Verificarea scrisă: - după parcurgerea unuia sau mai multor capitole. (forme: extemporal, teză,
test, chestionar, temă pentru acasă, referat).
Forme:
a) verificarea scrisă cu subiect unic: acelaşi subiect este prezentat întregii clase;
b) verificarea scrisă cu subiecte diferenţiate: subiecte cu diferite nivele de dificultate care urmează a
fi alese de către elevi în funcţie de cunoştinţele şi capacităţile proprii.
Avantajele evaluării: prezintă un grad mai mare de obiectivitate din partea profesorului şi totodată
îi protejează pe elevii emotivi, dându-le posibilitatea să se exprime mai deschis.
1. lucrarea scrisă se dă neanunțată, dacă volumul cunoștințelor ce se vor verifica este mic, și se
poate anunța, dacă se verifică cunoștințe din mai multe lecții;
5. lucrările vor fi corectate într-un timp cât mai scurt, astfel încât rezultatele evaluării să poată fi
valorificate;
Obiective urmarie:
Fazele concursului/olimpiadei:
1. pregătirea concursului;
2. desfășurarea propriu-zisă;
4. oferă elevului şansa de a demonstra ceea ce ştie să facă într-o situaţie concretă;
6. A. Testele docimologice (testele de evaluare didactică) se realizează sub forma unui set de
întrebări (itemi).
1. Testul - probă care implică nişte sarcini reunite pe baza unui criteriu unitar. Elementele
constitutive ale unui test poartă denumirea de itemi.
Testul - instrument de apreciere şi verificare a cunoştinţelor, a deprinderilor prin intermediul
căruia este asigurată mai multă obiectivitate în evaluare.
Elementele componente ale unui instrument de evaluare, itemii, se pot constitui din enunţuri,
întrebări, probleme, exerciţii, eseuri.
b) teste create de profesori, mai puţin riguroase, cu accentuate note subiective, dar mai elastice.
c) fragmentarea sarcinilor
d) elaborarea itemilor
3. Avantaje:
4. economie de timp
Dezavantaje:
1. teste inițiale (se dau la începutul anului școlar, semestrului, sau când profesorul preia o clasă
de elevi)
a teste cu itemi închiși, care presupun răspunsuri binare (corect-greșit, adevărat-fals, da-nu)
* răspunsuri cu alegere multiplă (un enunț cu un singur răspuns corect, la alegere din mai multe,
sau cu mai multe răspunsuri corecte, la alegere din mai multe)
* răspunsuri corelate (de potrivire: solicită completarea unor răspunsuri eliptice sau stabilirea
unor corespondențe între elementele date);
b teste cu itemi deschiși, care presupun din partea elevilor construirea unor răspunsuri logice la
întrebări, completarea propozițiilor lacunare, elaborarea unor eseuri.
Þ Validitatea
Þ Fidelitatea
Þ Etalonarea
Þ Standardizarea
B. Portofoliul - instrument de evaluare care include experienţa şi rezultatele obţinute prin celelalte
metode de evaluare, reprezentând o alternativă viabilă la modalităţile tradiţionale de evaluare.
Portofoliul - carte de vizită a elevului, deoarece prin utilizarea acestui tip de evaluare se poate
urmări progresul, modul de a gândi, maturizarea intelectuală şi duhovnicească a elevului de la un an
la altul. Portofoliul unui elev se constituie din lucrări scrise şi practice, probe orale, proiecte, fişe de
autoevaluare.
Portofolilul are ca scop prezentarea, evaluarea şi autoevaluarea elevului în cauză. El serveşte atât
ca instrument de evaluare destinat profesorului, părinţilor sau comunităţii, dar şi ca instrument de
autoevaluare pentru elev. Din experienţa personală a folosirii portofoliului ca instrument de
evaluare, precizăm câteva utilităţi: elevii se implică într-un mod participativ în realizarea activităţilor
în cadrul disciplinei; este motivată creativitatea elevilor; atât factorii de decizie din şcoală cât şi
părinţii, având la dispoziţie portofoliile elevilor, vor avea o imagine mai bine conturată asupra a ceea
ce se realizează în cadrul disciplinei.
C. Observarea directă - se realizează pe baza unui plan dinainte elaborat şi structurat, folosindu-se
o fişă de observaţii, precum şi fişa de caracterizare psihopedagogică. (urmărindu-se interesul şi
deprinderile elevilor şi totodată atitudinea lor faţă de şcoală, în cazul religiei, atitudinea faţă de
normele şi preceptele doctrinare ale Bisericii.)
D. Proiectul: activitate mai complexă şi dacă implică un volum de muncă mai ridicat din partea
elevului, acest tip de evaluare este foarte motivant.
Proiectul poate fi realizat de unul sau mai mulţi elevi, iar aprecierea lui poate fi făcută atât în clasă
cât şi în cadrul comunităţii parohiale: expoziţie de icoane, organizată în cadrul parohiei sau al şcolii, o
expoziţie de ouă încondeiate de Paşti etc.
Educaţia religioasă este una dintre problemele de substanţă atât din perspectiva misiunii Bisericii
în lume, cât şi din perspectiva politicii educaţionale actuale.
Autoevaluarea
1. oferă repere teoretice şi practice absolut necesare reglării şi îmbunătăţirii activităţilor de
predare-învăţare-evaluare la religie.
4. o aprofundare a raportului dintre educaţie şi autoeducaţie ridică unele întrebări, cum ar fi :
educaţia şi autoeducaţia se exclud? sunt procese identice?
8. ne trimite către această formă de introspecţie şi examinare a stării noastre duhovniceşti şi
profesionale.
Forme de autoevaluare:
1. fişele de evaluare
Orice activitate catehetică îl obligă pe profesor la reflecţie profundă pentru „a indentifica ceea ce
face Dumnezeu, ceea ce face Biserica şi ceea ce face fiecare în parte. Actul mântuirii este o
conlucrare activă între aceşti factori”. Sub această formă educaţia religioasă se focalizează în vederea
conturării şi împlinirii a trei factori: iniţierea, îndrumarea şi sfinţirea. Astfel, educaţia religioasă îşi
propune să treacă de la iluminarea intelectului la prefacerea umanului, după chipul lui Hristos.
Prezentăm o fişă de autoevaluare (cu caracter orientativ), care poate fi de folos în ceea ce priveşte
autoevaluarea dar şi structurarea activităţilor profesorului de religie.
Fişa de autoevaluare
6. Cooptarea conducerii şcolii, a preotului paroh, a unor factori de decizie din cadrul centrului
eparhial în vederea:
- amenajării cabinetelor de religie
- amenajării capelelor şcolare
- amenajarea unor colecţii de carte religioasă
Pentru o mai bună radiografiere a propriilor activităţi sunt indicate conceperea unor chestionare prin
care elevii sunt solicitaţi să-şi precizeze percepţia şi receptarea orei de religie. Pentru o imagine mai
complexă asupra propriei activităţi pot fi concepute unele chestionare pentru profesorii de alte
discipline, pentru părinţi şi preoţi.