Sunteți pe pagina 1din 4

SFANTUL IOAN GURA DE AUR

Sfantul Ioan Gura de Aur este cel caruia istoria


Bisericii Universale i-a consacrat un loc privilegiat in
sanul sau, Rasaritul readucandu-l in permanenta in
amintire prin savarsirea liturghiei alcatuite de el, iar
Apusul cinstindu-l cu asezarea moastelor sfantului in
cel mai de seama loc al sau, in preajma bazilicii
Sfantului Petru din Roma.

Obisnuiti ca Sfantul Ioan sa fie cel care ne poarta,


prin liturghia sa, catre inaltimile divine, ne va fi greu
sa acceptam imaginea ultima pe care o ofera istoria
vietii sale, imaginea unui om macinat de boala si
fortat de soldati sa parcurga pe jos calea catre locul
de exil. De aceea, relatarea vietii lui Ioan ne pune in
situatia de a cauta o explicatie pentru orbirea
contemporanilor sai.

Pentru Dumnezeu, probabil, explicatia este mai


simpla: pana sa primeasca, dupa moarte, slava
Bisericii, lui Ioan i-a fost daruit privilegiul ca viata sa
ii fie asemenea lui Hristos, cel caruia i-a inchinat
intreaga sa existenta; Gura de Aur a vorbit "cu
putere" inaintea oamenilor, iar acestia au cautat sa-l
piarda, a slujit neobosit Bisericii, insa "ai sai", clericii
crestini ai vremii, "nu l-au primit" si s-au folosit de
mai marii lumii spre a-l obliga sa poarte crucea
exilului.

Istoria cu incheiere martirica a vietii lui Ioan incepe


in Antiohia, in jurul anului 350, unde se naste intr-o
familie influenta, ca fiu al functionarului imperial
Secundus si al Anthusei, cea care va ramane vaduva
la varsta de douazeci de ani, fara sa se mai
recasatoreasca vreodata. Cu un destin aproape
identic cu cel al mamei episcopului Augustin din
Hippona, Sfanta Monica, crestina evlavioasa Anthusa
este cea care isi calauzeste fiul catre o educatie in
urma careia sa aiba parte de valorile cele mai de
seama ale vietii culturale si spirituale.

In privinta culturii, Ioan este indrumat sa urmeze o


pregatire in arta oratorica (asa cum s-a intamplat si
cu Augustin), care reprezenta in epoca cea mai inalta
treapta a educatiei unui tanar, mai ales ca oferea
posibilitatea unei realizari profesionale remarcabile
in domeniul juridic. In aceasta privinta a beneficiat,
datorita sacrificiilor materiale indurate de mama sa,
de frecventarea scolii unui retor renumit, Libanios,
unde l-a avut coleg pe un alt viitor episcop, Theodor
din Mopsuestia.

Desi ajunsese sa stapaneasca arta retorica in mod


stralucit, profesiunea de avocat nu o va practica
decat pentru o scurta perioada de timp, suficient
pentru ca mai apoi sa regrete ca nu a mers imediat
pe calea monahismului, asa cum o facuse prietenul
sau, Sfantul Vasile cel Mare. Succesul educatiei
retorice va fi incununat de frumusetea predicilor
sale, motiv pentru care posteritatea ii va adauga
supranumele "Gura de Aur" (Chrysostom), ceea ce
nu s-a mai intamplat in istoria Bisericii decat in cazul
unui episcop de Ravenna, Petru Chrysologul (Cuvant
de Aur, 380-450).
Tot sub influenta mamei sale, cea care i-a acordat
prima instructie religioasa, tanarul Ioan va cauta sa-
si insuseasca credinta la un nivel superior, atat
moral, prin viata monahala, cat si intelectual, prin
insusirea cunostintelor teologice. Astfel, la doi ani
dupa primirea botezului in anul 372 (in acea epoca
botezul era preponderent administrat la varsta
adulta, dupa o perioada de catehumenat), Ioan
devine monah. Intarzierea de doi ani, dupa cum el
insusi va marturisi, a fost cauzata numai de
rugamintea staruitoare a mamei de a nu fi lasata
singura pana la moartea sa, survenita in 374 sau
375.

La manastirea in care intrase il va avea ca mentor pe


Diodor din Tars, intemeietorul "scolii antiohiene",
unde se propunea o interpretare spirituala a Bibliei
insotita de respectarea stricta a doctrinei crestine
orthodoxe stabilite la Conciliul din Niceea. Ioan se va
adanci in studiul Scripturii, pe care il va insoti timp
de doi ani cu o viata ascetica severa intr-o grota din
apropierea Antiohiei, unde isi va pierde pentru tot
restul vietii sanatatea.

In anul 381 este numit de episcopul Meletie ca


diacon in episcopia Antiohiei, iar dupa cinci ani,
succesorul acestuia; episcopul ulterior canonizat,
Flavian, mentionat elogios si in omiliile din acest
volum, il numeste preot, slujire pe care si-o va
mentine timp de aproape doisprezece ani, fiindu-i
incredintata si misiunea de a rosti predici. In aceasta
perioada, in care Ioan Gura de Aur a rostit circa 700
de predici, a avut de infruntat tulburarile pricinuite
de aparitia si amplificarea ereziilor, cat si conflictul
politic dintre Antiohia, capitala a provinciilor
Imperiului Bizantin din Orientul Apropiat, si
autoritatea imperiala din Constantinopol.

Conflictul a culminat in anul 397 cu revolta infranta a


antiohienilor, carora Ioan si episcopul Flavian le-au
venit in ajutor. In acelasi an, la Constantinopol,
murea arhiepiscopul Nectarie, lasand neocupat un
loc de episcop ce facea obiectul intereselor politice si
religioase, antrenand confruntari intre diferitele
factiuni religoase din Imperiu.