NORMATIVITATEA ACTIVITĂȚII DIDACTICE

Se știe ca educația constituie,în cea mai mare parte, un demers intenționat ,orientat în chip
conștient către concretizarea unor finalități bine precizate.Caracterul teologic al educației este
imprimat și de corectarea acțiunilor ce se derulează cu o serie de reguli și norme cunoscute si
aplicate de cadrele didactice.

Normativitatea-este un element component al sctructurii educației.În analiza ei utilizăm

rezultate ale logicii acțiunilor, scopurilor și planurilor de acțiune raționala și eficientă.Prin
analiza normativă a acțiunii educative se are în vedere raționalitatea ei : relația dintre valori
,scopuri și norme, pentru ca educatorul să conștientizeze condițiile, regulile de construire și
realizare a procesului pedagogic ,să distingă ceea ce trebuie să facă.

Literatura didactică înca nu abordează explicit normativitatea ca o trasatură a procesului de

învățământ , ci o inglobează între elementele componente ale acțiunii instructiv-educative
.Studiile actuale care abordează normativitatea procesului de învățământ evidențiază câteva
aspecte utile pentru o abordare eficientă a acțiunii didactice:

-normele didactice sunt corelate cu cele pedagogice și pot fi :organizaționale,

proceduale,comunicative,obligatorii sau permisive, generale sau particulare, orientative sau
inhibitorii pentru un anumit tip de comportament;

-fiecare element component al procesului de învățămant presupune și un element

prescriptiv;

-normele procesului de invățământ sunt mult mai puțin utilizate funcție de pregătirea
pedagogică adecvată și manifestată a cadrului didactic;

-gradul de manifestare a creativitații si optimizării acțiunilor este direct proporțional

cu gradul de cunoaștere a aspectului științific al normativității atât de catre profesor ,cât și de
către elev.

Noțiunea de normă se referă la unul sau mai multe criterii obilgatorii in realizarea unei
acțiuni.

Cum este firesc, norma presupune o anumită generalizare, o extindere necondiționată in timp
si spațiu.Trebuie spus ca gradul de obligativitate sau opționalitate nu este același pentru toate
principiile didactice.

Noțiunea de principiu se referă la un element fundamental, o idee, o lege de bază pe care se

întemeiază o teorie ,un sistem, o normă de conduită.Principiile didactice se referă la acele
norme orientative, care pot imprima procesului paideutic un sens funcțional, asigurand, prin
aceasta, o premisă a succesului in atingerea obicetivelor propuse.
Caracterizarea principiilor didactice

1.Principiul integrării teoriei cu practica

Acest principiu ne atenționează asupra faptului că tot ceea ce se insușește in activitate

didactică se cere a fi valorificat in activitațile ulterioare, fie că acestea sunt activități de
învățare, fie ca sunt activități materiale.În același timp, această regulă se referă la faptul că
ceea ce se învață in persepectiva unei aplicații concrete, imediate sau de viitor se insușește
mult mai temeinic și cu o motivație puternică.

Întregul conținut vehiculat de profesor va fi astfel dimensionat încat sa se raporteze la

experiențe posibile .Chiar dacă finalitatea învațării nu este conștientizată direct, prin sesizarea
unor consecințe imediate, elevii trebuie sa fie puși în situația de a lua act de importanța unor
cunoștințe in contexte dintre cele mai variate , unele dintre acestea neavute in vedere in
momentul accederii la cunoștințe abstracte.

Trecerea de la aspectele teoretice la cele concrete se poate realiza fie treptat ,prin procesări și
modelări exemplare, fie direct, prin ,,plonjarea,, în faptul de viață așa cum este el.

2.Principiul respectarii particularităților de vârstă și individuale

Acest principiu ne atenționează asupra faptului ca este bine sa pornim de la datele persoanei
de educat,de la natura interioară și sa nu forțăm limitele pe care le îngăduie vârsta și
caracteristicile individuale.În masura în care este pusă în paranteză persoana, efectul educativ
este dimnuat sau nul.Nu ne putem juca sau nu outem face experimente cu mintea si sufletul
copiilor.Firea omenească își are un mers firesc care trebuie cunoscut si respectat.Asta nu
înseamnă ca nu acceptă anumite condiționări.Tot ce se dă elevilor va fi dimensionat în raport
cu psihicul lor.

3.Principiul acesibilității cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor

Acest principiu se centrează pe dimensionarea atentă a conținutului învățământului în

consens cu posibilitațile psihice de varstă și individuale ale copiilor.Cunoștințele si
deprinderile stipulate prin planuri, programe, activitați vor fi astfel selectate și expuse, încât
acestea să poată fi asimilate și valorificate de elevi .

Accesibilitatea conștiințelor va fi vizată de cei care realizează planurile și programele

școlare.Momentul principal când se realizează accesibilitatea cunoștințelor este lecția
pregătită si susținută de profesor.El este agentul cel mai important al expunerii unui material
astfel încât acesta să fie priceput, interpretat, acceptat.Cunoștința expusă în cadrul unei lecții
suportă o transpoziție didactică, adică o resemnificare din perspectiva situației concrete de
învațare.

Acesibilitatea cunoștințelor nu înseamna ca elevii vor fi puși sa renunțe la efort sau ca vor
primi cunoștințe de-a gata fară o implicare activă în actul de învățare.
4.Principiul sistematizării si continuității prin învățare

Reprezintă o cerință pedagogică a proiectării acțiunii didactice,predării si

învățării.Concret,acest principiu vizează asigurarea continuității în procesul de proiectare-
predare-învățare-evaluare având la bază realizarea sistematizării cunoștințelor.Cadrul didactic
este cel care proiectează această sistematizare facilitată de structura anului școlar, a planului
de învățământ a programelor școlare, a regulilor de proiectare didactică. Profesorul trebuie sa
manifeste o atitudine creativă in proiectarea și organizarea sistematizării, ținand cont, in
primul rand de condițiile concrete ale desfășurării.Procesul de sistematizare trebuie să
indeplinească unele condiții: logică, coerență, ritmicitate,echilibru în organizare.Reușita
sistematizării se concretizează in posibilitatea de rezumare inteligibilă a conținuturilor
vehiculate.

5. Principiul intuiției

In psihologia învățării, intuiția este definită ca o modalitate de comprehensiune, de învățare

conștientă a relațiilor dintre obiecte si fenomene, de integrare a acestora într-un sistem pe baza
generalizărilor. Prin utilizarea de reprezentări însușite anterior de catre elev, cadrul didactic
trebuie să acorde importanța operațiilor și calităților gândirii și tehnicilor intelectuale în
vederea formării de relații și sensuri abstracte. Scopul acestui principiu urmarește asimilarea
cunoștințelor prin valorificarea experienței de cunoaștere senzorială a elevului și cuplarea
acesteia cu abstractizarea. Intuiția reprezintă liantul catre gândirea abstractă.

6. Principiul participării active și conștiente a elevului în activitatea de predare, învățare,

evaluare

Acest principiu cere ca elevii să-și insușească ceva in măsura în care au înțeles și să participe
singuri la aflarea cunoștințelor pe care profesorii le propun. Înclinația către activitate este
naturală la copil, drept pentru care dascălul va încerca să valorifice atent această preocupare.
Activizarea elevilor presupune mentinerea lor intr-o stare de trezie intelectuală, de cautarea
soluțiilor la o serie de situații problemă pe care profesorul le provoacă. A fi activ înseamnă a
gândi, a medita, a raționa. Dupa cum putem observa, avem de-a face cu o activizare spirituală.
La această stare se poate ajunge acordând elevilor autonomie și încredere, prin creditarea lor
cu realizări maximale, prin folosirea inteligentă a puterii, predicției în învățare.

7. Principiul învățării temeinice a cunoștințelor, priceperilor deprinderilor

Presupune posibilitatea acumulării de noi cunoștințe, priceperi și deprinderi pe fondul

experienței cognitive acumulate in timp. Insăși prihologia învățării recunoaște că
achiziționarea se realizeaza treptat și cumulativ. Temeinicia instruirii este asigurată de
consolidarea pașilor anteriori. Se știe că achizițiile rezultate din învățarea școlara sunt, în
principiu, necesare si aplicabile pe parcursul întregii vieți, prin urmare temeinicia învățării
este garanția unui progres sigur al individului. În spirit metodic, se recomandă cadrelor
didactice să reconsidere repetarea, în sensul completării ei cu prelucrarea, rezultând astfel o
forma mixtă încât elevul să poata utiliza într-un mod creator informațiile in diferite comtexte
Prin îndeplinirea acestui principiu exista cateva procedee proprii de realizare constientizarea
și determinarea elevului să-și propună, încă de la început, o durată cât mai mare a rezultatelor
propriei învățări.

Aplicație

Raspundeți la urmatoarele întrebari

1 Ce este normativitatea?

2. Prezentați, pe scurt Principiul Intuitiei.

3. Definiți conceptul de principiu didactiv.

BIBLIOGRAFIE

1. Cucoș, C., Pedagogie. Editura Polirom, Iași, 1998

2. Masari, G., Teoria și metodologia instruirii, Editura Universității ,, Alexandru Ioan
Cuza,
3. Radu, I.T., Psihologie școlara, Editura Științifica, București, 1962