PRINCIPIILE DIDACTICE.

EFECTELE RESPECTĂRII PRINCIPIILOR

DIDACTICE ÎN SALA DE CLASĂ.

Proiect realizat de:

• Ignat Andreea-Mihaela
• Petrilă Elena-Alexandra
• Popa Georgian-Nicolae
• Ene Radu-Teodor
 CUPRINS

1. Principiile didactice – introducere

2. Tipuri de caractere didactice

3. Tipuri de principii didactice

1. Principiile didactice - introducere

Principiile didactice reprezintă acele concepte cu caracter general, sistematic, normativ și

deschis, care stau la baza atingerii obiectivelor educaţionale şi care guvernează proiectarea,
organizarea şi desfășurarea activităţii didactice.
În limba latină, termenul “principium” înseamnă fie început, fie bază (fundament), fie
imperativ (comandament). Vom considera principiile didactice ca imperative ce guvernează, sub
aspect tehnic, procesul de predare-învățare.
Inițial, principiile didactice aveau ca fundament bunul simț, apoi concepția filosofică specifică
fiecărui autor, pentru ca, treptat fundamentarea principiilor să devină științifică, prin valorificarea
rezultatelor cercetării aplicative (din domeniul psihologiei învățării în special), statornicindu-se,
azi, definitiv în acest perimetru.
 2. Tipuri de caractere didactice

Principiile didactice sunt sisteme de norme cu caracter general, care pot fi aplicate la orice tip de activitate instructiv-educativă, aplicarea lor în diverse situaţii
de învățare putând conduce la multiplicarea sau la integrarea lor în principii cu o sferă de cuprindere mai mare.

În acest caz, intervin 6 tipuri de caractere didactice:

2.1 Caracterul normativ. Acesta rezultă din rolul de reglare pe care îl au în stabilirea obiectivelor, în conturarea și structurarea conținuturilor, în alegerea
metodelor, tehnicilor și metodelor de învățământ și în realizarea evaluării.

2.2 Caracterul logic. Acest tip de caracter derivă din modul în care principiile didactice exprimă raporturile esențiale care orientează desfășurarea procesului
de învățământ.

2.3 Caracterul obiectiv. Acesta asigură o orientare a procesului de învăţământ nefalsificată şi detaşată de impresii, tendințe şi dorințe subiective; procesul de
învăţământ este orientat în concordanţă cu legile dezvoltării psihice ale individului, precum şi cu legile evoluţieii societăţii.

2.4 Caracterul algoritmic. Acest tip de caracter didactic este determinat de modul în care acestea exprimă cerințe și soluții prin utilizarea unui sistem precis de
reguli, care se cer a fi cunoscute și respectate cu exactitate.

2.5 Caracterul dinamic. Este exprimat de faptul că principiile didactice sunt elemente logice, dar deschise creativității și înnoirii, fiind în pas cu schimbările și
mutațiile care intervin în actul instructiv-creativ.

2.6 Caracterul sistematic. Acest caracter arată că fiecare principiu intră în relație cu celelalte principii, alcătuind un ansamblu unitar.
 Pentru o bună  organizare şi desf ăşurare a procesului de învăţământ,
profesorul trebuie să respecte şi să aplice corect următoarele  principii dida  principii
didactice (clasice):
• Principiul unităţii dintre senzorial şi raţional (intuiţie şi accesibilitate)
• Principiul legării teoriei de practică
• Principiul însuşirii conştiente şi active a cunoştinţelor
• Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor
• Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor
• Principiul individualizării şi diferenţierii învăţării
• Principiul stimulării motivaţiei
• Principiul asigurării  conexiunii inverse
Principiul unităţii dintre senzorial şi raţional

Învăţarea se produce întotdeauna într-un mediu social, care are

asupra subiectului influenţe mediatoare. Subiectul învaţă  graţie eforturilor de
mediere ale persoanelor din anturajul său, care-i influenţează construcţiile cognitive,
prin conferirea de sens activităţilor şi prin medierea experienţelor sale de învăţare.
Persoanele din preajmă îndeplinesc roluri precum: selecţionarea, organizarea sau
simplificarea stimulilor, denumirea, verbalizarea realităţilor percepute, ghidarea,
oferirea de modele, încurajarea, motivarea copilului, etc.
În realitate, nu se aşteaptă  momentul apariţiei capacităţii de
asimilare a unor cunoştinţe (acesta ar putea surveni uneori, mult prea târziu), ci
acesta trebuie provocat, creat prin mijloace specifice vârstei subiectului. Se induce în
acest fel un principiu al intuiţiei care  presupune  presupune necesitatea necesitatea
studierii studierii obiectelor, obiectelor, fenomenelor, fenomenelor, proceselor
proceselor cu ajutorul simţurilor, ţinându-se cont de importanţa realizării unităţii dintre
senzorial şi raţional.
Principiul legării teoriei de practică

Abordarea conţinuturilor specifice disciplinelor de informatică  pornind  pornind

de la „ problemă  către solu ţ ie” motivează  aspectele teoretice care concur  ă la
obţinerea soluţiei şi realizează în modul cel mai fericit legătura teorie-practică.

Teoria este privită ca un sistem de principii, legi, cunoştinţe, care guvernează  o

ştiinţă şi pe baza cărora pot fi interpretate fenomene ale lumii reale şi care trebuie
transmise elevului pentru a fi înţelese şi învăţate.  
Practica reprezintă  totalitatea formelor de aplicare şi verificare în activitatea
concretă a cunoştinţelor teoretice.
Raportul dintre teorie şi practică  depinde în ultimă  instanţă  de dificultatea
noţiunilor implicate, de mijloacele tehnice de care se dispune, de cunoştin ţele
anterioare şi capacităţile intelectuale ale elevului, de abilitatea şi experienţa cadrului
didactic.
Principiul însuşirii conştiente şi active a cunoştinţelor

Instruirea eficientă  presupune implicarea directă, conştientă şi activă  a elevului în învăţare,

prin acţiuni efective de explorare directă sau mijlocită a realităţii, de redescoperire, de rezolvare
de probleme, etc. Acest principiu exprimă necesitatea ca procesul de instruire (acumulare de
cuno ştinţe) să se facă metodic, cu fixarea unor scopuri, finalităţi şi termene precise.
Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor

Scopul oricărei activităţi de predare este de a înzestra elevii cu un sistem coerent, logic,
armonios şi corect de cunoştinţe. Logica internă a conţ inuturilort şi legile generale ale dezvoltării
capacităţilor de cunoaştere individuale impun asigurarea continuităţii, dar şi necesitatea
sistematizării acestora.
Noile informaţii vor fi legate de cele deja introduse şi vor prefigura informaţiile ulterioare
(respectându-se  programa şcolară). Principiul sistematizării se concretizează  prin expuneri
organizate asupra cunoştinţelor de asimilat, respectând un plan, stabilit de către profesor prin
planificarea calendaristică, dar sugerat de lectura personalizată  a programei şcolare
Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor

Acest principiu evidenţiază necesitatea abordării conţinuturilor şi însuşirii cunoştinţelor esenţ iale

şi durabile, astfel încât elevii să le poată reproduce uşor şi utiliza creator în rezolvarea sarcinilor
şcolare curente şi în activitatea practică  viitoare. Respectarea principiului însuşirii temeinice a
cunoştinţelor asigur ă dezvoltarea capacităţii de autoinstruire şi autoevaluare, a iniţiativei şi
contribuie la formarea şi dezvoltarea  personalităţii.
Principiul individualizării şi diferenţierii învăţării

Exprimă necesitatea adaptării strategiilor instructiv-educative la  particularităţile psihologice şi

de vârstă ale fiecărui elev sau al unui grup omogen de elevi, în vederea formării deprinderilor şi
competenţelor stabilite prin obiective şi a dezvoltării lor ca personalitate.  Individualizarea 
învăţării se permite valorificarea cât mai eficientă a posibilităţilor şi eforturilor fiecărui elev,
indiferent de înzestrare genetică  sau de pregătire de moment.
Principiul stimulării motivaţiei

Starea interioară, motivată  psihologic, determinată  de interesul faţă de cunoaştere şi

susţ inută de curiozitatea şi plăcerea de a descoperi şi înţelege fenomene, procese, informaţii
despre lume şi societate, constituie motiva ţ ia intrinsecă. Starea determinată  de trebuinţe situate
în afara conţinutului  procesului  procesului de cunoaştere şi învăţare (apreciere, notare, premii,
burse, teama de profesor, corigenţa, pedepsele, etc.), constituie motivaţia extrinsecă.
Procesul de învăţare este favorizat de atingerea optimului motivaţional, care declanşează 
conştiinciozitatea celui care învaţă. Atingerea acestui optim difer ă de la elev la elev, de la clasă la
clasă, de la grup la grup, în funcţie de particularităţile acestora, de capacitatea cognitivă, de
echilibrul temperamental şi emoţional, de trebuinţa de  performanţă şi de nivelul de aspiraţie.
Principiul asigurării conexiunii inverse

Îmbunătăţirea din mers a rezultatelor procesului instructiveducativ, în

funcţie de informaţia primită despre rezultatele anterioare, asigur ă  obţinerea de
efecte pozitive pentru proces şi de reducerea sau eliminarea celor negative.
Conexiunea elev-profesor, inversă procesului de comunicare de
cunoştinţe, contribuie la activizarea şi intensificarea învăţării, la asigurarea unui confort
în educaţie pentru fiecare elev în  parte, reliefând cali  parte, reliefând calitatea
procesului de tatea procesului de învăţare, prin determinarea acelor comportamente
ale elevilor, care o data formate se concretizează  în deprinderi, capacităţi
intelectuale şi practice, atitudini, tr ăsături motivaţionale şi afective.
3. TIPURI DE PRINCIPII DIDACTICE