Drăgan Diana

Ștefan Nicolina

Clasificarea si
caracterizarea jocului
2-3 ani
 Jocul poate fi definit ca o activitate spontană, atractivă, liberă, ce
contribuie la dezvoltarea psihică a copiilor, la pregătirea lor pentru
integrarea socială, dar şi o modalitate plăcută de relaxare şi
divertisment pentru tineri şi adulţi.
După Păunescu şi Muşu (1990), scopurile jocului în dezvoltarea
copilului sunt: o mai bună cunoaştere a lumii, un control mai adecvat al
propriei persoane şi al raportului cu lumea; oferă de la început
posibilitatea explorării relaţiilor dintre realitate şi fantezie, o arenă în
care formele de gândire semiologice, intuitive, pot fi liber testate.
Pentru copiii deficienţi mintal, jocul este forma de bază prin
intermediul căruia se organizează şi se desfăşoară procesul de
recuperare. În aceste condiţii, jocul se constituie ca o formă de învăţare
orientată spre: dezvoltarea capacităţii de manevrare a obiectelor;
„Joaca este începutul aprecierea formelor şi mecanismelor de recunoaştere a dimensiunilor;
însuşirea asemănărilor şi deosebirilor dintre obiecte; dezvoltarea
cunoasterii.” capacităţi de utilizare a obiectelor în funcţie de necesităţi. Prin joc,
copilul învaţă regulile de comportare, ceea ce contribuie la structurarea
personalităţii sale.
Prin intermediul jocului, copilul îşi satisface nevoia de activitate, de
acţionare asupra obiectelor şi de transpunere în situaţii diferite. Practic,
copilul descoperă lumea prin intermediul jocului. Jocul este mijlocul
prin care copilul câştigă anumite deprinderi fizice, cognitive şi sociale.
În timpul jocului, copilul experimentează anumite acţiuni, care ulterior
vor fi combinate cu alte deprinderi mai complexe. Astfel, iniţial copilul
mânuieşte piesele unui joc, apoi va încerca să realizeze câteva
combinaţii, pentru ca în final să ajungă la adevărate construcţii. În acest
fel, copilul reuşeşte să rezolve unele probleme şi să înţeleagă modul de
folosire a unor obiecte.
 Caracteristicile
jocului
Jocul este adesea obositor, câteodată istovitor, dar
tocmai această oboseală, această istovire îi atestă
valorea. Jocurile prea facile nu prezintă nici un
farmec. Aşa cum un sportiv autentic vrea un
adversar de talia lui, aşa un copil doreşte un joc
de talia lui, ba uneori este prea ambiţios şi vrea să
practice jocurile copiilor mai mari, care
deocamdată îi depăşesc puterile. Un alt caracter
prin intermediul căruia jocul pregăteşte pentru
muncă este introducerea copilului în grupuri
sociale. Prin intermediul jocului copilul ia contact
cu alţii, se obişnuieşte să ţină cont de punctul de
vedere al altora, să iasă din egocentrism sau
originar. Se înţelege, aşadar, de ce unele jocuri ale
copiilor se sfârşesc cu munci reale, şi de ce
educatorii s-au străduit să folosească jocul ca
mijloc de educaţie. Există jocuri precum gătitul,
traforajul mecanic, care se transformă în munci
reale.
• Jocul se naşte din nevoia copilului de a învăţa
în primul rând ce este o sarcină. La grădiniţă,
scrierea culorilor, clasificarea etichetelor,
executarea împletiturilor, aşezarea cuburilor,
iată tot atâtea sarcini şi tot atâtea jocuri prin
intermediul cărora copilul învaţă să-şi fixeze
atenţia, să-şi stăpânească instabilitatea
naturală, în sfârşit, să facă un efort. Când
spunem joc spunem totodată efort şi libertate,
şi o educaţie prin joc trebuie să fie o sursă atât
de efort fizic, cât şi de bucurie morală. Jocul
nu ţine seama nici de loc, nici de oră. Fiecare
joc este situat parcă în afara timpului şi
spaţiului real, într-un timp şi un spaţiu care-i
sunt propii numai lui. Din acest punct de
vedere, există o suficienţă şi o independenţă a
jocului, care-l sustrag lumii trebuinţelor, lumii
practice.Jocul nu este decât o pregătire pentru
muncă, un exerciţiu.
 Clasificări ale jocurilor
• Jocul reprezintă pentru copii o modalitate de a-şi exprima propriile
capacităţi. Prin joc, copilul capătă informaţii despre lumea în care trăieşte,
intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învăţă
să se orienteze în spaţiu şi timp. Putem spune că jocul este „munca
copilului”.
• Copilăria înseamnă timp de joacă. După modul în care se joacă un copil se
dezvăluie pe de-o parte treapta sa de dezvoltare şi relaţia sa cu mediul
înconjurător, iar pe de altă parte se creează capacitatea de a relaţiona cu
lumea prin acţiuni de joc şi afectivitate.Chiar şi la copilul care îşi înalţă
capul, care se sprijină pe mâini pentru a putea face primii paşi, lucruri pe
care le exersează mereu până ajunge să facă primii paşi se face simţită
voinţa, acţiunea. Această necesitate de a acţiona guvernează jocul primilor
ani de viaţă.
• În timpul jocului, copilul intră în contact cu alţi copii sau cu adultul, astfel
că jocul are un caracter social.
 Tipuri de joc
• 1. Jocul de unul singur: copilul se joacă singur, preferând alte jucării
faţă de ceilalţi copii, dar el se simte bine jucându-se în prezenţa
altor copii. Interesul copilului este centrat doar asupra propriei
activităţi.
• 2. Jocul spectacol: copilul urmăreşte modul de joc al unui alt copil,
dar nu face nimic pentru a participa. Un astfel de tip de joc este
reprezentat de vizionarea desenelor animate la televizor.
• 3. Jocul în paralel: copiii se joacă în acelaşi fel cu aceleaşi jucării,
dar independent unul de celălalt.
• 4. Jocul în asociaţie: apare atunci când copiii sunt angajaţi în
activităţi similare, dar fără să existe organizare, diviziune a muncii,
desemnare a unui lider şi un scop acceptat de comun acord.
• 5. Jocul în cooperare: apare atunci când el este organizat în grup,
copiii planificând activitatea în dorinţa de a atinge un scop (Berger,
1986).
• Conţinutul jocului implică în primul rând aspecte fizice, deşi are şi
un important caracter social. Vom aborda jocul de la vârste foarte
mici, până la perioada de sfârşit a copilăriei.
• 6. Jocul social-afectiv: apare la copiii de câteva luni, care resimt plăcere
atunci când intră în relaţie cu adulţii şi mai ales cu persoanele care-l
îngrijesc. În timpul jocului, copilul zâmbeşte, gângureşte, atinge
jucăriile etc.
• 7. Jocul simţ – plăcere, apare atunci când copilul începe examinarea
obiectelor din mediul înconjurător. El devine atent la lumină, culoare,
gust, miros, textură şi consistenţă. Dezvoltarea abilităţilor manuale
apare în momentul în care copilul începe să manipuleze jucăriile.
• 8. Jocul liber: copilul visează, se joacă cu hainele sale, merge fără o
ţintă precisă.
• 9. Jocul dramatic: apare pe la 11-13 luni, atunci când copilul începe să
imite unele activităţi familiare simple, cum ar fi hrănitul, băutul din
cană sau îmbrăcarea hainelor. Acest joc dramatic se mai numeşte şi joc
simbolic sau de imitaţie. O dată cu intrarea în etapa preșcolară, jocul
de imitaţie devine mult mai complex. Se ajunge la imitarea unei
persoane sau a unui fel de a fi. Astfel, copilul îşi imită părintele când
citeşte ziarul sau când fumeaza. Evoluţia acestor jocuri de imitaţie
demonstrează că ele sunt ocazii in care copilul îşi manifestă anumite
calităţi.
• 10. Jocurile cu reguli arbitrare: sunt jocuri inventate de copii şi care
sunt extrem de variabile. Aceste jocuri demonstrează faptul că regulile
sunt acceptate de copil, deoarece ele îi permit să depăşească un
obstacol (Debesse, 1970).
Evoluţia jocului analizată în sens paralel dezvoltării personalităţii copilului dezvăluie o serie de repere genetice
specifice domeniului ludic.
De exemplu, la 3 ani copiii sunt capabili:
-să fugă
• Jocul se constituie ca:
-să sară
-să se urce, să escaladeze
• -un izvor bogat de impresii și atitudini
- să înşire obiecte cu orificiu mare, să coase
• -cadru de manifestare a simbolisticii
ludice, cu rol de stimulare a dezvoltării
-să meargă pe vârfuri
gândirii copilului
-să picteze, utlizând pensule mari
• -instrument de generare dar și de
-să se descurce mai bine în anumite micromișcări (tăiatul cu foarfeca) soluționare a conflictului afectiv
-să se implice în jocuri de rol de scurtă durată generat de disproporționalitate dintre
-să denumescă și să recunoască câteva culori (fundamentale) ceea ce dorește și ceea ce poate să
facă un copil de această vârstă
-să solicite foarte multe haine pentru exercitarea anumitor roluri în joc
• -un cadru de socializare, deoarece în
-să modeleze o cocă
joc se stimulează relații cu alții, în joc
-să construiască utilizând obiecte mari (cutii cu cuburi) se „descarcă” tensiuni acumulate în
-să solicite compania altor copii relațiile cu alții.
-să împartă anumite lucruri cu aceștia
-să aleagă un partener de joacă din rândul jucăriilor sau un partener imaginar.
E situaţia în care copilul se joacă fie sub supravegherea nemijlocită a bunicilor, fie instituţionalizat, în
creşă sau grădiniţă (variaţiile fiind date de deciziile de şcolarizare ale părinţilor). Aportul părinţilor în jocul
copiilor este prea puţin evident. Este cert faptul că acest copil se joacă în cea mai mare parte a timpului şi nu îi
este frică aproape de nimic; de aceea,fuge, sare, cade şi se ridică singur fără a se sesiza că s-a întâmplat "ceva
grav", "coase"şi se înţeapă considerând că aşa este normal şi se bucură sincer de existenţa fraţilor, a verişorilor
sau a colegilor dintr-o anumită colectivitate.
 Exemple de jocuri
• Bobițe din plastilină: se pregătesc multe bobițe colorate din plastilină tare (clasică) și o foaie albă. Cu
carioca se trasează câteva cercuri colorate, iar copilul va strivi bobițele în cercurile corespunzătoare.
• Ceremonia de ceai: pretinde că savurezi ceaiul servit, cere să ți se pună și niște miere – intră în rol!
Puteți așeza câteva animale pe scăunel (sau pe pervaz) și serviți ceai tuturor.
•  Îmbrăcăm elastice mari pe gura unui borcan cu gât îngust: dezvoltă foarte bine motricitatea fină.
• Ștampiluțe: modelăm tubul de la hârtia igienică sub formă de inimă (cu ajutorul unui elastic),
cufundăm în vopsea și facem ștampile.
• Lego mărime mare: construim turnuri înalte.
• Puzzle din lemn: copiii de la 2 ani încep cu puzzle cu forme (animale, forme geometrice, mijloace de
transport) sau puzzle de carton din 2-3 piese.
• Rece-cald: ascundeți o jucărie, apoi puneți-l pe micuț să o caute, oferindu-i indicii, încurajându-l și
arătându-i că ai încredere că el va găsi acel obiect. O atitudine pozitivă îl va face pe copil să capete
încredere în forțele proprii și să gândească unde ar putea fi ascunsă jucăria.