Principiile didactice - sunt norme sau teze generale care orienteaza si

imprima un sens functional procesului de invatamant, asigurandu-I astfel

premisele necesare indeplinirii obiectivelor si sarcinilor pe care le urmareste in
desfasurarea sa.

Comenius este primul ganditor modern care a formulat si a teoretizat in mod

explicit principiile educative in lucrarea sa “Didactica Magna”:
 educatia se va incepe timpuriu, inainte ca mintea sa fie
corupta;
 se va proceda de la usor la greu;
 nimeni nu va fi supraincarcat cu prea multa materie;
 la fiecare lucru ne vom opri atat timp cat este necesar spre a fi
inteles;
 tot ce succeda se va baza pe ceea ce preceda.
Principiile didactice se clasifica pornind de la mai multe criterii:
1. Principii avand caracter general:
» principiul integrarii teoriei cu practica;
» principiul accesibilitatii si luarii in considerare a particularitatilor de
varsta si individuale ale elevilor.

2. Principii care se impun cu dominanta asupra continutului invatamantului:

» principiul insusirii temeinice a cunostintelor, priceperilor si
deprinderilor;
» principiul sistematizarii si continuitatii in invatare.

3. Principii care actioneaza asupra metodologiei didactice si a formelor de

organizare a activitatilor:
» principiul caracterului intuitiv al invatamantului;
» principiul insusirii constiente si active;
» principiul conexiunii inverse.
 1.Principiul participarii constiente si active a
elevilor in procesul de invatamant

Esenta acestui principiu se exprima in considerarea elevului ca

subiect al propriului proces de devenire, de asimilare a celor transmise
si de formare a personalitatii sale.

Participarea constienta presupune intelegerea clara si profunda a

materialului.

Participarea activa elevul este subiect al invatarii.

 2.Principiul corelatiei dintre senzorial si rational,
dintre concret si abstract

Esenta acestui principiu exprima cerinta de a asigura o baza

perceptiva, concret-senzoriala invatarii.

Cunoastere senzoriala = intuitie.

Intuitia indeplineste mai multe functii didactice:

• este izvor de informatii sub forma reprezentarilor;
• concretizarea.

Respectarea acestui principiu prezinta o importanta deosebita deoarece

dezvolta spiritul de observatie, gandirea, imaginatia, creeaza premisele pentru
inlaturarea formalismului, a invatarii pe de rost.
 3.Principiul integrării teoriei cu practica

Esenta – impune ca tot ceea ce se însuseste în activitatea didactica, sa fie

valorificat în activitatile ulterioare (activitati de învatare sau activitati

materiale).

Aplicativitatea în învăţământ a acestui principiu ar putea avea două sensuri,

relativ distincte, dar complementare:

 folosirea datelor asimilate la un moment dat ca antecedente pentru rezolvarea unor sarcini
teoretice ulterioare;

 prelungirea procesului de însuşire a unor cunoştinţe sau a unor deprinderi prin recursul la
activităţi materiale, concrete;
 În plan practic – acest principiu didactic poate fi respectat de educatori

prin:

• Corelări;

• Exemplificări;

• Supunerea elevilor la exersări si exerciţii;

• Incitarea elevilor la cercetare ştiinţifică în cercuri aplicative;

• Interpretarea unor fenomene sociale;

• Rezolvarea de probleme;

• Punerea elevilor în situaţia de a iniţia şi coordona o acţiune (pentru

a-şi da seama de dificultăţile reale).
 4.PRINCIPIUL SISTEMATIZĂRII ŞI CONTINUITĂŢII ÎN

ÎNVĂŢARE

Principiul sistematizarii si continuitatii in invatare se poate

asigura la doua niveluri:

 la nivelul politicii scolare – prin structurarea unui sistem de

invatamant coerent si deschis, prin avansarea unor
documente scolare care sa stipuleze explicit coordonari intre
disciplinele care se predau pe diferite trepte de şcolarizare,
ani de studiu.

 la nivelul proceselor didactice propriu-zise - prin predarea

coerenta si continua de catre profesor sau invatator.
 Acest principiu comportă două laturi:

a) realizarea sistematizării cunoştinţelor

b) asigurarea continuităţii în predare – învăţare

Sistematizarea - presupune predarea şi învăţarea integrată a cunoştinţelor,

realizarea relaţiilor şi coordonărilor fireşti ale acestora, astfel încât ceea ce se predă
la un moment dat să se integreze în cunoştinţele pe care elevul le posedă şi să
pregătească terenul pentru însuşirea celor care urmează, asigurându-se astfel
condiţii pentru formarea unor sisteme de cunoştinţe din ce în ce mai largi şi
complexe şi evitându-se însuşirea unor informaţii secvenţiale, izolate care au efecte
minime în planul dezvoltării, nu sunt operante şi în plus, se uită cu mare uşurinţă.

Continuitatea - presupune evitarea discontinuităţii, salturilor atât în predare

cât şi în învăţare, în caz contrar putând să apară rămâneri în urmă la învăţătură,
sau chiar regres în învăţare, goluri în cunoştinţe, ceea ce poate conduce în final la
insucces şcolar.
 5.PRINCIPIUL ACCESIBILITĂŢII ŞI LUĂRII ÎN CONSIDERAREA A
PARTICULARITĂŢILOR DE VÂRSTĂ ŞI INDIVIDUALE ALE
ELEVILOR
Esenta - atrage atentia asupra faptului ca este bine sa pornim de la datele
persoanei de educat, de la natura sa interioara si sa nu fortam prea mult peste
limitele îngaduite de vârsta si de caracteristicile individuale.

Are doua dimensiuni:

a) principiul se bazeaza pe relatia psihologica între învatare si dezvoltare.
Întotdeauna, învatarea se va face în raport cu zona celei mai apropiate
dezvoltari (adica se va da elevului maximum din ceea ce el poate sa asimileze la
un moment dat si care-i permite dezvoltarea psihica si intelectuala în
perspectiva).

b) a doua dimensiune a principiului vizeaza respectarea particularitatilor

individuale – este o cerinta a unui învatamânt modern si democratic.
 6.PRINCIPIUL INSUSIRII TEMEINICE A
CUNOSTINTELOR,PRICEPERILOR,DEPRINDERILOR

► Cunostintele,priceperile,deprinderile care sunt dobandite de elevi in scoala sa fie

insusite in asa fel incat sa dureze in timp pentru a fi actualizate si utilizate atunci
cand sunt necesare;

► Preocuparea profesorului asupra calitatii rezultatelor

invatarii pentru a asigura trainicia si durabilitatea acestora;

Conditia pentru folosirea achizitiilor anterioare → temeinicia lor;

► Temeinicia depinde de: – invatare(modul cum au fost asimilate informatiile)

– fixare(procedee folosite pentru fixarea informatiilor )
 Aspectele pe care le are in vedere acest principiu pot fi
grupate in doua categorii:

a) Aspecte ce se refera la fixarea propriu-zisa:

- reguli si concluzii ce se deduc din procesele de memorare,pastrare si

actualizare(memorare mecanica si logica,repetare etc.);
- un rol important in procesul fixarii il are exercitiul;
- pentru asigurarea transferului se recomanda diferite procedee:esalonarea
cunostintelor ce urmeaza a fi invatate,procedeul opunerii si comparatiei,etc.;

b) Aspecte ce se refera la controlul si evaluarea rezultatelor

- controlul si evaluarea rezultatelor sunt necesare pentru asigurarea unor

conditii favorabile,pedagogice si psihologice intaririi unei fixari a cunostintelor
mai profunda;
7.PRINCIPIUL CONEXIUNII INVERSE IN PROCESUL DE
INVATAMANT

♦ Impune ca efectele actiunii educative sa se raporteze permanent la cauze;

♦ Are rolul de a tine permanent sub supraveghere evolutia procesului de

invatamant urmarind maximizarea efectelor pozitive si minimalizarea efectelor
negative;

♦ Introduce masuri de corectie,ameliorare,perfectionare a invatarii;

♦ Exercitarea unui control operativ,sistematic asupra rezultatelor.

■ Principiile didactice alcatuiesc un sistem unitar;

■ Respectarea unui principiu didactic atrage respectarea celorlalte si asigura un

teren favorabil pentru respectarea cerintelor acestora;

■ Prin colerarea principiilor didactice intr-un tot se asigura un echilibru in ceea ce

priveste unele aspecte sau laturi ale procesului de invatamant;

■ Principiile didactice exprima o traiectorie ideala desfasurarii procesului de

invatamant.
• Ioan Nicola,”Tratat de pedagogie
scolara”,editura Aramis,2000;

• Constantin Cucos,”Pedagogie”,
editura Polirom,2002;

• Valerica Anghelaghe, “Suport de

curs- Pedagogie II”.