1.

- Abordarea structural sistematica a procesului de invatamant

Abordarea sistemica a procesului de învăţământ permite “valorificarea:

a) raporturilor dintre variabilele independente de cadrul didactic (dependente de finalităţile
/funcţiile şi de structura sistemului de învăţământ) şi variabilele dependente exclusiv de
cadrele didactice (calitatea proiectării şi realizării activităţilor didactice/educative concrete);
b) principiilor pedagogice generale de proiectare şi de realizare a activităţii didactice
/educative (comunicarea–cunoaşterea–creativitatea pedagogică);
c) structurilor implicate în proiectarea pedagogică a activităţii didactice/educative (obiectivele -
conţinutul-metodologia-evaluarea procesului de învăţământ).
Activitatea sistematică şi organizată care se desfăşoară în şcoală, sub indrumarea cadrelor
didactice, în vederea educării elevilor se numeşte proces de învăţământ.
Analizat din punct de vedere sistemic, procesul de învăţământ poate fi definit ca o entitate cu o
structură unitară şi dinamică, constituită din mulţimea componentelor, a relaţiilor cu contextul și
a produselor, rezultate din interacţiunea multiplă a componentelor. Analiza sistemică permite
cunoaşterea mai completă a componentelor şi a intercondiţionărilor, a funcţionalităţii procesului,
a cauzelor care determină anumite distorsiuni, oferind posibilitatea unui management ştiinţific,
pedagogic şi metodic al activităţii de predare - învăţare şi evaluare, ca procese fundamentale ale
actului didactic.
Componentele procesului de învăţământ sunt analizate sub trei aspecte:
1. din punct de vedere funcţional (obiectivele pedagogice);
2. din punct de vedere structural (resurse umane, conţinuturi, forme de organizare, relaţiile
profesor-elev şi între elevi, timpul şi spaţiul şcolar unde se desfăşoară lecţia);
3. din punct de vedere operaţional (procesul de predare - învăţare - evaluare şi strategiile
didactice)

Finalitatile educatiei: delimitari conceptuale: Finalităţi educaţionale - ţinte pe care procesul

educaţional le are de îndeplinit, anticipare mintală a rezultatelor pe care educaţia are obligaţia să
le îndeplinească.
Oricare ar fi înţelesurile şi perspectivele de abordare ale Educaţiei - ea rămâne cu precădere o
activitate umană şi socială,caracterizată prin intenţionalitate şi finalitate.Educaţia, aşa cum acesta
derivă din etimologia aceluiaşi concept, adică(din latinescul–educe, educere–a duce, a conduce)
nu este o activitate desfăşurată în sine şi pentru sine, ci ea are un scop precis –urmăreşteatingerea
anumitor finalităţi.
Nu doar Pedagogia ca ştiinţă, ci oricare altă disciplină, urmăreşte anumitefinalităţi clar stabilite şi
la final-realizarea acestora.
Sensul finalist al acţiunii educaţionale se referă la ideea că în fiecaremoment al desfăşurării sale
–educaţia este orientată şi dirijată înfuncţie de finalităţile (rezultatele) pe care aceasta le
urmăreşte.

2. Noile educatii:
a) Educatia ecologica
· sensibilizeaza omul fata de ecosistemul in care traieste, optimizeaza relatia dintre
om si natura;
· are un caracter interdisciplinar, reunind informatii din geografie, biologie, chimie,
sociologie, economie etc;
· aspecte vizate: respectul fata de mediul natural, folosirea rationala a resurselor,
gestionarea deseurilor, estetizarea mediului;
b) Educatia pentru drepturile omului
· are in vedere constientizarea oamenilor in legatura cu drepturile acestora la viata,
sanatate, libera exprimare, munca etc;
· un factor important il constituie utilizarea de productii artistice purtatoare de mesaje
clare referitoare la respectarea drepturilor omului;
c) Educatia pentru democratie
· formeaza individul pentru a-si sustine pozitia, a se implica in luarea deciziilor, a fi
activ din punct de vedere civic;
· sustine implementarea principiilor democratiei in comporatmentul cotidian, munca,
viata etc;

Produse curriculare si relatiile dintre ele: planul de invatamant, programa scolara si

auxiliarele curriculare
Planul de invatamant (planul cadru) este un document oficial cu caracter normativ si obligatoriu
in care se structureaza continutul invatamantului pe niveluri si profiluri de scoli; are un caracter
reglator si reflecta politica educationala a statului; in invatamantul preuniversitar planurile cadru
sunt elaborate de Comisia de elaborare a Planului de Invatamant, numita prin Ordinul Ministrului
si contine:
- disciplinele ce urmeaza a fi studiate si succesiunea acestora pe ani de studiu;
- numarul saptamanal si annual de ore pentru fiecare obiect, la fiecare an de studiu;
- structura anului scolar;
Programa scolara
· este un document oficial care reda continutul invatamantului la o anumita disciplina pe
fiecare an de studiu;
· pentru profesor programa este principalul ghid in proiectarea didactica;
· se mai numeste programa analitica sau curriculum national;
· dupa reforma curriculara programele scolare au dobandit un caracter mai flexibil;
· programele scolare se caracterizeaza prin organizarea in spirala a continuturilor, care
presupune reluarea de la un an la altul a problemelor fundamentale si insusirea de noi
cunostinte;
Materialele suport (auxiliare)
· sunt ghidurile metodologice, softurile educationale, culegerile de texte sau exercitii;
· au un impact puternic, mentinand motivatia elevilor prin atractivitatea lor;
Manualele scolare
· sunt instrumente de lucru pentru profesori si elevi, care concretizeaza programa scolara,
detaliind temele pe capitole, subcapitole, lectii si teme;
· pentru profesor este un auxiliar pentru pregatirea lectiilor;
· functiile manualului: de informare, de orientare a invatarii, stimulativa, de autoinstruire;
· problematica manualelor alternative presupune din partea profesorilorcompetente
pedagogice pentru alegerea manualului potrivit;

3. Normativitatea pedagogica (sistemul principiilor didactice)

Sistemul principiilor nu se limiteaza numai la cunostinte sau la o anumita latura a educatiei ci la
procesul de invatamant ca sistem prin care se urmareste realizarea idealului educational,
dezvoltarea integral-vocationala a personalitatii umane.
Din perspectivă acţională, educaţia reprezintă un demersintenţionat, proiectat şi dirijat în vederea
realizării unor finalităţi bine precizate. Caracterul său teleologic rezultă şi din corelarea acţiunilor
de predare– învăţare cu o serie de legităţi, norme şi reguli care alcătuiesc normativitatea specifică
procesului de învăţământ.
Constantin Cucoş (1996, p.54) realizează distincţia între:
a)normativitatea instituţională, asigurată prin cadrul legislativexistent la un moment dat şi care
ţine mai mult de factorul politic;
b)normativitatea funcţională ,de ordin didactic, deontologic,praxiologic care ţine de competenţa
cu care cadrele didactice proiectează şi realizează activitatea în conformitate cu aceste
norme,reguli.
Principiile didactice sunt norme orientative, teze generale pe care se întemeiază organizarea şi
desfăşurarea procesului deînvăţământ în vederea atingerii obiectivelor propuse.
Metoda expunerii didactice (caracteristici, avantaje si limite ale utilizarii acesteia)
Este o metodă verbală din cele mai vechi timpuri în care profesorul expune fapte, întâmplări,
informaţii într-un mod sistematic cu scopul de dezvoltare a unor însuşiri şi abilităţi a elevilor.
Această metodă poate fi folosită ca atare, dar de regulă se combină şi cu alte metode, cum ar fi
conversaţia, demonstraţia etc
Avantajele acestei metode ar putea fi:

i. Elevul poate asculta expunerea profesorului fară să fie întrerupt, ceea ce îl ajută să urmărească firul
prezentării de la un capăt la altul.

ii. Îşi poate forma o părere pe baza tuturor elementelor expuse, având o viziune de ansamblu.

iii. Răspunsul, la unele întrebări, apare de la sine în timpul expunerii

Dezavantajele acestei metode pot fi:

i. Dacă expunerea este lungă poate plictisi iar elevul pierde firul prezentării.
ii. Pentru că răspunsul la întrebările ce se ridică în timpul expunerii nu apare imediat, elevul poate
deveni agitat.

iii. Nefiind implicat activ, atenţia poate să-i fie distrasă de alte preocupări.

4. Educatia formala
· se realizeaza in institutii specializate (scoala, universitate), in mod sistematic, pe baza pe
documente scolare (plan de invatamant, programe analitice) si vizeaza in primul rand asimilarea
de cunostinte;
· presupune structurarea procesului educational pe parcursul a 15-20 de ani de studiu;
· avantaje:
- este sistematica, progresiva si controlata metodologic, astfel incat elevii sa intre treptat in
domeniul cunoasterii;
- este realizata de catre specialisti cu competenta didactica;
- actul didactic este transparent si evaluat permanent (prin inspectii, lectii deschise pentru parinti,
perfectionari), pentru a facilita reusita elevilor;
· limite:
- experienta monodisciplinara a profesorilor specializati in predarea diverselor discipline;
- actul didactic este cu precadere unul informativ (bazat pe acumularea unui volum mare de
cunostinte impuse de programa scolara) si mai putin formativ (bazat pe dezvoltarea, formarea
personalitatii elevului, a intereselor lui);
- predispunerea catre rutina si monotonie, lasa putin loc spontaneitatii si imprevizibilului;

Operationalizare obietivelor educationale (modele, exemple de operationalizare, avantaje si

limite)
Cele mai raspandite modele sunt cele elaborate de R.M. Gagne, G. de Landsheere, R.F. Mager.
avantaje
- prin operationalizare se monitorizeaza mai usor progresul elevilor in activitatea de
instruire, iar acest lucru este usor explicabil deoarece profesorul poate sa vada care dintre
obiective au fost atinse, care au creat dificultati majore, care au fost incompatibile cu
posibilitatile reale ale elevilor;
- prin operationalizare se asigura premize favorabile ca activitatea de proiectare didactica
sa se realizeze mai eficient deoarece, in algoritmul proiectarii didactice, una dintre etape
este chiar delimitarea obiectivelor lectiei; altfel spus, o operationalizare corecta va
reprezenta garantia unui proiect didactic bine elaborat;
- prin operationalizare elevii vor deveni mai motivati pentru activitatea de instruire-
invatare deoarece vor constientiza cerintele pe care vor trebui sa le onoreze la sfarsitul
lectiei si in consecinta, vor adopta comportamentele care sunt cele mai adecvate;
- operationalizarea faciliteaza activitatea ulterioara de evaluare pentru ca aceasta din urma,
trebuie sa aiba in vedere criteriile si standardele care au fost atasate obiectivelor luate in
considerare pentru a fi atinse de catre elevi,
 - operationalizarea reduce posibilitatea unei ambiguitati procedurale din partea
utilizatorilor care, in lipsa operationalizarii, pot fi tentati sa acorde semnificatii diferite
finalitatilor educatiei; altfel spus, prin operationalizare, cadrele didactice pot ajunge mai
repede la un consens in privinta a ceea ce trebuie facut in legatura cu o anumita tema sau
subiect propus spre invatare elevilor.
dezavantaje
a) nu toate disciplinele de invatamant sunt in aceeasi masura pretabile la activitatea de
operationalizare iar acest lucru se datoreaza specificului si caracteristicilor fiecarui
obiect de invatamant;
b) operationalizarea poate limita intr-o anumita masura creativitatea didactica
deoarece ,,elaborarea obiectivelor conduce la rationalizarea pedagogica, lasand putin loc
faptelor neprevazute, incitarii celor care invata"
c) fragmentarea excesiva a instruirii in micro-obiective evaluate separat, ceea ce inseamna
ca exista un risc real ca obiectivele pentru fiecare lectie sa fie atinse de catre majoritatea
elevilor, dar aceasta performanta sa nu se constituie intr-o premisa favorabila pentru
atingerea unor obiective cu grad mai mare de generalitate.
d) efortul considerabil pe care trebuie sa-l faca utilizatorii pentru o operationalizare corecta,
motiv pentru care multe cadre didactice manifesta inapetenta pentru acest gen de
activitate.

5. Predarea: concept, strategii si stiluri de predare

Prin predare se intelege transmitere de cunostinte si formare de tehnici de "munca”.

Predarea reprezinta actiunea complexa a cadrului didactic, care presupune: prezentarea unui
material, organizarea si conducerea unor activitati, acordarea de sprijinelevilor pentru a putea
observa, analiza, compara, aplica,sintetiza, abstractiza si reflecta; extragerea esentialului
(impreuna cu elevii) si fixarea lui in notiuni, concepte; judecati, rationamente; operationalizarea
cunostintelorelevilor, prin conceperea si rezolvarea de exercitii si probleme, de sarcini si instruire
teoretice si practice, prin organizarea activitatilorde munca independenta.
Strategii de predare
· urmaresc folosirea celor mai adecvate metode si procedee de predare, corelate cu mijloacele
de invatamant moderne, alaturi de diverse forme de organizate moderne;
· strategiile predarii se ocupa cu organizarea situatiilor de invatare;
· clasificare strategiilor:
- de transmitere a unor reguli de tip algoritmic prin expunere, demonstratie, exercitiu;
- de combinare a predarii expozitive cu invatarea euristica;
Stiluri de predare
1.Stilul de comandă sau directiv - bazat pe autoritatea profesorului - comanda succesiunea
activitătilor sau activitătile sunt impuse, în totalitate, prin intermediul programării (a
programelor-nucleu)
2.Stilul practic - bazat pe o explicatie precisă, apoi pe o executie prin imitatie din partea
subiectului
3.Stilul de reciprocitate-bazat pe evaluarea reciproca, după criterii pregătite de profesor (ca în
cazul activitătii în echipă, a invatării în perechi)
4.Stilul de autocontrol -cu accent pe autonomia subiectului şi capacitătile sale de autoevaluare
5.Stilul de incluziune- de includere a elevului în îndeplinirea unor sarcini de niveluridiferite, el
fiind acela care decide la ce nivel se poate implica
6.Stilul centrat pedescoperirea dirijată
7.Stilul centrat pe descoperirea convergentă - menit să conduca la descoperireasolutiei unei
probleme, la formularea unei concluzii prin rationament si gândire critică
8.Stilul centrat pe activitate divergentă - ce conduce gândirea pe traiectorii
necunoscute,neobişnuite, spre solutii inedite, spre creativitate
9.Stilul bazat pe proiectarea programului individual(personal)
10.Stilul initiat de cel care invată -acesta având posibilitatea sa initieze experienţe proprii, sa le
proiecteze, să le exceute şi să le evalueze

Metoda conversatiei euristice: caracteristici si limite

Metoda conversatiei euristice consta in dialogul dintre profesor si elevi, in care profesorul este
un partener care nu doar intreaba, dar si raspunde intrebarilor elevilor.

Avantajele conversatiei (intrebarilor) ca metoda de predare:

- expune logica disciplinei si asigura transmiterea ei, incurajand intelegerea si nu memorarea

mecanica;

- asigura ca invatarea se bazeaza pe invatarea anterioara intr-o maniera constructivista;

- produce invatare transferabila;

- ofera feed-back imediat daca invatarea s-a produs, atat profesorului cat si elevului;

- este o activitate dinamica si interesanta pentru elevi;

- ofera elevilor ocazia sa exerseze folosirea ideilor si vocabularului predat si dobandit recent;

- descopera ideile si presupunerile gresite, favorizand dezvatul;

- este motivanda, dand elevilor sansa de a-si demonstra succesul in invatare;

- ofera sansa profesorului de a diagnostica problema vreunui elev;

- poate fi folosita pentru a disciplina un elev;

- permite profesorului sa evalueze invatarea;

- incurajeaza dezvoltarea capacitatilor de gandire de rang inalt.

Dezavantajele conversatiei:

- este o metoda consumatoare de timp;

- face dificila implicarea tuturor elevilor dintr-un grup;

- nu reprezinta o tehnica simpla.

6. Continutul invatamantului: criterii de selectie si organizare a continutului didactic

În procesul de selecţionare şi organizare a conţinuturilor acţionează două filtreimportante:

finalităţile educaţiei şi un set de criterii (indicatori) care asigură pertinenţaconţinuturilor
selecţionate.Pertinenţa constă în raportul şi adecvarea conţinuturilor la o dublă categorie
deexigente: ansamblul surselor conţinuturilor şi al valorilor care fundamentează un numit tip de
societate, pe de o parte şi nevoile, interesele şi posibilităţile intelectualeşi fizice ale elevilor pe de
altă parte
Pot fi grupate în 4 categorii: filosofice, logico-ştiinţifice, psihologice şi pedagogice.

Personalitatea cadrelor didactice in contexul activitatilor didactice

Personalitatea profesorului presupune şi o serie întreagă de calităti, determinate de specificul

şicomplexitatea muncii pe care o desfăşoară.
1.Calitătile atitudinale:
a. umanismul, în general, şi dragostea de copii, în special
b. calitati atitudinale de natură caracterial-morală: corectitudinea, modestia, fermitatea,
răbdarea,optimismul, stăpănirea de sine
c.conştiinţa responsabilităţii si a misiunii sale : in mâinile sale se află, într-un fel, nu
numaiiitorul copilului, ci şi al naţiunii al cărei membru este.
2.Aptitudini pedagogicea.
a. aptitudini didactice- referitoare la activitatea de instruire
b. aptitudini educative- privitoare la activitatea de modelare a personalitatii umane
Fiecare din aceste categorii include apoi aptitudini legate de realizarea unei sarcini concrete :
- aptitudini metodice
- aptitudini de evaluare
- aptitudini educative in domeniul educatiei morale, estetice, de mediu, de sanatate.
3.Calitatea memoriei
Se caută să se determine în ce măsură personalitatea profesorului este o variabilă cauzală,
responsabilă de reusita sau nereusita invătării.
Afectivitatea ar constitui una dintre acele atribute ale personalităţii care poate fi pusă în
corelatiestrânsă cu randamentul invătării la elevi. Aşa se explică de ce, remarcă aceiaşi
cercetători, profesorii cu personalităţi afectuoase tind să fie apreciaţi mai favorabil de catre
inspectori, directori şcolari şi de către alti observatori.
Spiritul de ordine ce caracterizează profesorii ordonati, sistematici, metodici şi curesponsabilitate
facilitează, într-o mare masură, invăţarea.
Structurile motivationale (frustratiile şi satisfacţfile predării/ ce caracterizează profesorii şi
rezultatele induse la elevi.

7. Educatia nonformala se refera la totalitatea activitatilor educative desfasurate in afara

programului institutionalizat, dar in cadrul sau pe langa institutia scolara, activitati care au un
caracter facultativ; in acelasi sens se folosesc expresiile activitati extrascolare sau activitati
extracurriculare;
· se realizeaza prin: vizite, excursii, cercuri scolare, olimpiade, concursuri, reviste, serbari
scolare, spectacole, jocuri, cercetasie etc;
· este condusa tot de specialisti, dar care isi asuma mai mult rolul de animator sau moderator;

Corelatia dintre probele de evaluare si obiectivele operationale

Probele de evaluare sunt instrumente de evaluare gândite,proiectate,administrate-
comunicate şi corectate de către profesor. Ele sunt stabilite în funcţie de conţinuturile de învăţat
şi de obiectivele propuse, pentru a testa şi evalua performanţele elevilor şi pot consta în simple
întrebări,în întrebări-problemă,în exerciţii,în probleme,în sarcini de lucru cu caracter
teoretic,practic sau teoretico-practic.
Întrucât orice produs de instrucţie şi educaţie urmăreşte formarea şi dezvoltarea
anumitor comportamente şi competenţe la elevi,prefigurate în obiectivele operaţionale stabilite în
prealabil,este firesc ca aceleaşi obiective să stea la baza evaluării didactice. De aceea, între
probele de evaluare şi obiectivele operaţionale există o corelaţie foarte strânsa, în sensul că
probele de evaluare sunt construite prin raportare directă la obiectivele operaţionale.

8. Educatia informala
· se refera la totalitatea ideilor, deprinderilor, obisnuintelor pe care elevii le dobandesc in mod
spontan, in afara mediului educational institutionalizat;
· este expresia experientei de viata a elevului;
· sursele educatiei informale: familia, biserica, mass-media, institutiile culturale, cercul de
prieteni etc;
· avantaj: ofera posibilitatea aplicarii in practica a celor invatate;
· limita: influentele educatiei informale sunt dificil de controlat, unele dintre ele avand
caracter nociv asupra dezvoltarii copilului;
Forme de organizare a procesului de invatamant frontal, pe grupe si individual
a. Activitatile frontale cuprind: lectia, seminarul, laboratorul, activitatile în cabinetele pe
specialitati, vizita, excursia, spectacolul etc.
Predarea frontala
- se bazeaza pe principiul tratarii nediferentiate, al muncii egale cu toti elevii din
aceeasi clasa.
- profesorul are rolul principal, organizează, conduce şi dirijează activitatea elevilor,
este denumit magistral.
- predominanta este activitatea profesorului - bazată exclusiv pe expunere, pe transmitere de
cunoştinţe unei clase întregi de elevi => reduce invăţarea la achiziţionarea pasivă de cunoştinţe şi
limitează foarte mult activitatea colectivă propriu-zisa.
- elevii execută în acelaşi timp şi în acelaşi sistem, aceleaşi sarcini, dar fiecare lucreaza strict
individual, fără a se stabili legaturi de interdependentă între ei. => comunicarea între colegi şi
posibila invaţare prin cooperare sunt reduse la maximum, ele având loc numai în afara predării,
în pauze şi în timpul liber
- este totusi de preferat atunci când se intenţioneaza expunerea unor noţiuni fundamentale,
sintetizarea unei informaţii mai cuprinzătoare, efectuarea unor demonstraţii, sensibilizarea şi
câştigarea adeziunii pentru o idee, ori atunci când se caută modelarea unor opinii şi atitudini prin
abordarea unor teme profund caracter emoţionaleducativ.
b. Activitatile de grup dirijate cuprind: consultatii, meditatii, exercitii independente, vizita în
grupuri mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialisti (oameni de stiinta, scriitori), concursuri si
dezbateri scolare, sesiuni de comunicari si referate, reviste scolare.
De tip tradiţional rămâne şi predarea în grup, pe clase convenţionale, cu un efectiv de
aproximativ 30 de elevi. De asemenea poate fi folosita si organizarea pe grupe a activităţii
elevilor => profesorul îndrumă şi conduce activitatea unor subdiviziuni/microcolectivităţi
(denumite grupe) alcătuite din elevii unei clase şi care urmaresc anumite obiective educaţionale,
identice sau diferite de la o grupă la alta.Aceste grupe (3-8 elevi) pot fi omogene -
microcolectivităţi formale, respectiv alcătuite după criterii bine stabilite în prealabil şi cu o
structură precisă (de exemplu, elevi cu acelaşi nivel de pregatire la disciplina respectivă, cu
aceleaşi nevoi educaţionale, cu aceleaşi interese sau motivaţii) sau neomogene/ eterogene –
microcolectivităţi informale, respectiv constituite prin iniţiative spontane, individuale, după
prerinţele elevilor şi care au un coordinator.
Organizarea în binom (perechi) alcătuite fie de profesor, fie de elevi în mod aleatoriu, după
anumite preferinţe sau după criterii bine precizare.
Organizarea combinată a activităţii elevilor se referă la îmbinarea celor prezentate mai sus, in
funcţie de obiectivele operaţionale urmărite şi curacteristicile concrete ale ontextelor
educaţionale
c. Activitatile individuale cuprind studiul individual, efectuarea temelor pentru acasa, studiul în
biblioteci, lectura suplimentara si de completare, întocmirea de proiecte, referate, desene,
scheme, alte lucrari scrise, comunicari stiintifice, alte proiecte practice.
- pun accentul pe munca independentă, fară supraveghere directă şi consultantă din partea
profesorului
- există mai multe variante de organizare individuală a activităţii alevilor: cu sarcini de instruire
comune pentru toti elevii, cu teme diferenţiate pe grupe de nivel, cu teme diferite pentru fiecare
elev. In acest ultim caz, activitatea se numeşte individualizata sau personalizată, pentru că ţine
cont de particularităţile fizice şi psihice ale fiecărui elev, de nivelul pregătirii sale, aptitudinile
lui, de nevoile lui educaţionale.
- profesorul va organiza activitatile didactice astfel încât sa sporeasca sansele de reusita a
atingerii obiectivelor propuse, adoptând o varietate de activitati la specificul si potentialul
elevilor sai.

9. Educatia si invatamantul in societatea cunoasterii

- dimensiunea europeana a aparut in limbajul politicilor educationale la sfarsitul anilor ’80;
aldoilea moment de evolutie s-a produs dupa schimbarile politice din 1989, iar al treileamoment
important se desfasoara in prezent prin apropierea celor doua planuri (UniuneaEuropeana si
Consiliul Europei) indeosebi dupa largirea considerabila a ambelor organizatii;
· dupa Consiliul de la Lisabona din 2000 s-a proclamat pentru prima data educatia ca politica
europeana;
· incepand cu 2001 s-au inregistrat evolutii spectaculoase de armonizare a
politiciloreducationale, in invatamantul profesional (Initiativa Bruges) si invatamantul superior
(Procesul Bologna);
· dimensiunea europeana a fost implementata la nivel:
- legislativ;
- al finalitatilor;
- al curriculumului (cunostinte, competente, valori);

Metoda demonstratiei didactice

Toate lucrarile de didactica leaga numele demonstratiei de acelasi verb latin demonstro-
demonstrare, cu sensul de a arata, a infatisa. Noi o vom defini ca metoda de predare - invatare, in
cadrul careia mesajul de transmis catre elev se cuprinde intr-un obiect concret, o actiune concrete
sau substitutele lor.
Demonstratia este prezenta intr-o forma sau alta, in toate materiile de invatamant.
S-ar putea delimita cinci forme de demonstratie relativ distincte, in functie de mijlocul pe care se
bazeaza fiecare:
(1) demonstratia cu obiecte in stare naturala;
(2) (demonstratia cu actiuni;
(3) demonstratia cu substitutele obiectelor, fenomenelor, actiunilor;
(4) demonstratia de tip combinat;
(5) demonstratia cu mijloace tehnice.

10. Educatia elevilor cu nevoie speciale

a. in societatea actuala exista preocupari sporite pentru inlaturarea barierelor
existente cu privire la integrarea sociala si profesionala a persoanle cu
dizabilitati;
b. acest lucru a pornit de la schimbarea mentalitatii oamenilor asupra
persoanelor cu nevoi speciale;
c. noua viziune propune renuntarea la ideea de:
i. persoane cu dizabilitati ca “obiecte ale milei”;
ii. persoane cu dizabilitati ca pacienti;
iii. profesionisti care iau decizii in locul persoanelor cu dizabilitati;
iv. concentrare pe deficiente individuale;
d. se promoveaza astfel ideea de societate incluziva prin:
i. masuri legislative antidiscrimatorii;
ii. schimbarea de atitudine la nivelul opiniei publice;
iii. servicii care sa promoveze o existenta independenta;
iv. sprijin pentru familie;
v. caracterul public al dizabilitatii;
vi. accesul la un loc de munca;
vii. mass-media;
viii. sistemul de invatamant:
e. principalele categorii de copii cu cerinte educative speciale sunt:
i. copii cu deficiente mintale;
ii. copii cu deficiente senzoriale (auditive si vizuale);
iii. copii cu deficiente fizice;
iv. copii cu tulburari de limbaj;
 v. copii cu dificultati de invatare;
vi. copii cu tulburari socio afective si comportamentale (inclusiv autism)
vii. copii cu deficiente asociate;
f. obiectivul fundamental al copiilor cu nevoi speciale este integrarea lor in scolile
obisnuite; in acest sens s-au elaborat o serie de principii:
i. scolile trebuie sa ii includa in procesul de invatamant pe toti copiii,
indiferent de calitatile intelectuale sau fizice;
ii. in scoala obisnuita copilul cu dizabilitati trebuie sa primeasca intregul
sprijin;

metoda studiului de caz: caracteristici, avantaje, exemple de utilizare in procesul didactic

Mai întâi, a fost folosită ca o metodă de cercetare științifică în medicină, economie, psihologie,
sociologie etc., apoi s-a răspândit pe larg în sectoarele învățământului superior și ale educației în
general.
Avantajele învățării bazate pe studiu de caz

 îi motivează pe studenţi într-o manieră intrinsecă şi îi implică în activitate;

 oferă posibilitatea de a se ciocni cu situaţii-probleme reale, autentice, de a le analiza și a
căuta mijloace de soluționare a acestora;
 permite studenților să-și pună în practică cunoştinţele şi capacităţile acumulate în scopul
realizării unor demersuri inductive şi deductive și a descoperirii noului;
 este un exerciţiu interactiv bazat pe argumentări, descoperiri şi soluţionări;
 îi determină pe studenţi să manifeste o atitudine critică şi spirit creativ față de diferite
variante de soluţionare a cazului, prin explicitarea variantei optime;
 presupune dezbateri colective, în timpul cărora au loc confruntări intelectuale, schimburi
de opinii, formulări de concluzii;
 presupune participarea tuturor studenților la dezbaterea și soluționarea cazului prin
cooperare;
 studenții ating cele mai complexe niveluri de gândire și învățare, parcurgând calea de la
colectarea de informații la analiză, sinteză, evaluare, auto- și co- evaluare.

Caracteristici generale

 Cazul reprezintă o situaţie-problemă reală, decupată din realitate, situaţie care,

valorificată în context educaţional, explicată, analizată, evaluată şi soluţionată în cadrul
activităţilor colective ale studenţilor, asigură premisele necesare formulării de către
aceştia a noi recomandări, concluzii, reguli, legităţi. Studenţii îşi argumentează soluţiile
sau deciziile făcând referinţă la cunoştinţele, legile şi teoriile învăţate deja.
 Întrebările la care răspunde SC sunt „cum?” şi „de ce?” a avut loc un fapt, un anumit
eveniment, o situaţie, o decizie.
 11. Educatia intelectuală

• obiectivele educatiei intelectuale:

- insusirea cunostintelor de baza care ii permit copilului sa se descurce in situatii de viata si

in situatii de invatare concrete;

- dezvoltarea proceselor psihice de cunoastere: perceptii, reprezentari, gandire, memorie,

limbaj, imaginatie;

- formarea capacitatilor intelectuale (scris, citit, socotit) si a abilitatilor de identificare si

utilizare a surselor de informare;

- insusirea normelor de igiena a activitatii intelectuale;

- cultivarea curiozitatii si a nevoii de cunoastere;

Metoda problematizarii: caracteristici, avantaje si exemple de utilizare în procesul didactic

in esenta, metoda problematizarii presupune utilizarea unui complex de tehnici pentruobtinerea

de rezultate de învatare consecutiv formularii de raspunsuri la întrebari problema,sau rezolvarii
de probleme sau situatii problema.Distinctia dintre cele trei tipuri de solicitari, fiecare mai
complexa decât cealalta, poate fioperata în maniera urmatoare:•

întrebarea-problema: solicita de regula formularea unui raspuns în domeniul tematic

alcauzalitatii, “De ce... ?” ex. De ce este necesara educatia parentala?•

problema

solicita de regula gasirea unei solutii de rezolvare a unei situatii noi, pornindde la elemente de
cunoastere si abilitati deja stapânite, “Cum... ?” ex. “Cum poate fiinvestigata imaginea de sine la
prescolari?”•

situatia problema

solicita inclusiv identificarea mijloacelor pentru gasirea solutiilor, care pot fi multiple, fiecare
având asociate avantaje si dezavantaje, “Care sunt solutiile pentru... ?” ex. “Cum poate fi
eliminat decalajul dintre caracteristicile psihologice aleelevilor si solicitarile scolare?

Avantajele utilizarii metodei problematizarii

• Activizeaza intens mecanismele cognitive ale elevilor sau studentilor, în special

prinmecanismele disonantei cognitive.
• Devin accesibile rezultate de învatare complexe, cum ar fi analiza sinteza, evaluarea,gândirea
divergenta, creativitatea.

• Dezvolta atitudini favorabile fata de procesul de învatamânt si fata de cadrele didactice.

• Dezvolta abilitati de cooperare în situatii de grup, ca si abilitati de asumare a conduceriiîn

situatii de grup

12. Educatia morală: caracteristici si facilitati

urmareste interiorizarea normelor, regulilor si valorilor morale, implicand trei dimensiuni:

- cognitiva: insusirea normelor si a valorilor morale;

- afectiva: adeziunea le norme, trairi fata de valori morale;

- practica: atitudini fata de norme, reguli, comportamente morale;

· obiectivele educatiei morale:

- formarea constiintei morale; ea implica notiuni, sentimente si convingeri morale;

- formarea conduitei morale; presupune deprinderi, obisnuinte morale, un comportament moral;

Algoritmizarea: caracteristici, avantaje si exemple de utilizare in procesul didactic

Prin algoritm se înţelege un sistem de reguli, de operaţii sau indicaţii care, aplicat la orice
problemă dintr-o anumită clasă duce la rezolvarea acesteia . Algoritmizarea face parte (alături de
euristică) din operaţiile instrumentale ale gândirii. Ca metodă de învăţământ algoritmizarea
urmăreşte în primul rând, simplificarea muncii de rezolvare a unor probleme tipice . În funcţie de
momentul în care intervin în procesul de obţinere a unui rezultat se deosebesc algoritmi de
recunoaştere şi algoritmi de rezolvare.

Avantaje:  este un mijloc eficace de individualizare şi intensificare a activităţilor elevilor; 

reduce timpul de învăţare şi asigură însuşirea unui volum mai mare de informaţii;  creează
posibilitatea revenirii asupra unor probleme insuficient înţelese, realizând o însuşire completă şi
temeinică a cunoştinţelor;  asigură o conexiune inversă superioară metodelor clasice, elevul
primind repede şi continuu confirmarea răspunsului său, iar profesorul putând aprecia fiecare
unitate raţională care 1-a obligat pe elev la efort (ceea ce, nu se poate realiza în învăţământul
tradiţional, în care aprecierile sunt globale);  asigură continua îmbunătăţire a programelor pe
baza reacţiilor elevilor faţă de acestea (ceea ce, de asemenea, nu este posibil în cazul manualelor
clasice).

13. Educatia estetica si artistica, aspect specific, facilitati, principii

· intre educatie si arta se afla o relatie de reciprocitate institutiva;

· educatia estetica este mai cuprinzatoare decat educatia artistica; frumosul nu e doar
artistic, ci si natural sau comportamental; Esteticul prezent atât în realitate (naturală, socială)
cât şi în artă permite particularizări şi abordări pedagogice specifice conforme spaţiului de
acţiune în care se materializează
 Esteticul din natură obiectivat în forme, culori, ritmuri, peisaje, perspective,orizonturi,
fenomene acustice, etc
 Esteticul din viaţa socială obiectivat în frumuseţea ţinutei, frumuseţea relaţiilor dintre oameni,
a muncii, a produselor activităţii omului, a festivităţilor şi manifestărilor,etc.
 Esteticul artei constă în redarea realităţii în mod original de către fiecare creator, în fiecare
dintre cele 7 arte cunoscute (muzică, artă plastică, arhitectură, dans,
literatură, teatru, film).
· Obiectivele educatiei estetice:
- formarea capacitatilor de a percepe si de a aprecia valorile estetice (identificarea
si cultivarea simtului estetic, formarea gustului estetic, a judecatii estetice si a
atitudinii estetice);
- dezvoltarea capacitatii de a crea valori estetice (cultivarea aptitudinilor esetice, a
deprinderilor cerute de specificul creatiei in diverse domenii ale artei, insusirea
tehnicilor de exprimare artistica, cultivarea stilului individual, a originalitatii);
· Prin educaţie se formează (cf. Bârsănescu & Văideanu, 1961, apud. Moise, 1996):
a) simţul estetic – o predispoziţie a omului spre a vibra faţă de estetic în diferitele lui ipostaze
(naturală, umană, artistică)
b) gustul estetic – capacitatea de a surprinde spontan şi într-o formă personală şi de a distinge
esteticul autentic de nonvaloarea estetică, depizând atât de simţul estetic cât mai ales de cultură
şi educaţie;
c) judecata estetică – o capacitate şi ea valiabilă de la un individ la altul, care
ierarhizează, stabileşte raporturi şi rezultă din sinteza gustului estetic cu criteriile de apreciere,
acestea din urmă fiind rodul culturii estetice;
d) atitudinea estetică - constă în conduita manifestată consecvent prin sensibilitate faţă de
frumos, dragoste de frumos, apărarea şi crearea frumosului.
Educatia fizica si sportiva
· educatia sportiva este o ramura specializata a educatiei fizice;
· educatia fizica are trei componente:
- cresterea si dezvoltarea fizica echilibrata;
- realizarea echilibrului psiho-fizic;
- integrarea sociala a individului;
· obiectivele educatiei fizice:
- stimularea procesului de crestere armonioasa;
- prevenirea unor atitudini fizice deficitare;
- dezvoltarea calitatilor motrice de baza: forta, viteza, rezistenta, indemanare,
mobilitatea si suplete;
- intarirea starii de sanatate;
- cresterea rezistentei organismului la factorii de mediu;
- educarea expresivitatii miscarilor;
- dezvoltarea spiritului de echipa, a curajului, a respectului etc;

Exercitiul didactic: caracteristici, avantaje si exemple de utilizare in procesul didactic

exercițiul didactic constituie o modalitate de efectuare a unor operații și acțiuni mintale și

motrice în vederea achiziționării unor cunoștințe și abilități”

 Exercițiul didactic reprezintă un sistem de acțiuni motrice sau mintale în vedere achiziționării
cunoștințelor și abilităților.

 Formarea și dezvoltarea priceperilor și deprinderilor(abilităților) generale și specifice

reprezintă finalitatea/rezultatul repetării în mod aproximativ identic a acțiunilor mintale și
motrice.

 Exercițiul didactic este preponderent direcționat spre formarea structurilor operatorii ale
gândirii.

 Cunoștințele despre mijloacele de activitate servesc ca factori și condiții de formare și

dezvoltare a abilităților la elevi.

Avantajele metodei sunt concretizate in rezultatele aplicarii ei:

- formeaza o gandire productiva,
- ofera posibilitatea muncii independente,
- ofera posibilitatea analizei diverselor metode si solutii de rezolvare a problemelor,
- activeaza simtul critic si autocritic si ii invata pe elevi sa-si aprecieze rezultatele si metodele de
lucru,
- ofera posibilitatea depistarii si eliminarii erorilor.
Aceasta metoda nu contribuie numai la formarea priceperilor si deprinderilor de lucru, ci aduce
un aport substantial la dezvoltarea unui rationament flexibil si operant.
14. Educatia tehnologica si profesionala: concepte specifice si generalitati
a. viata omului de azi este marcata de dezvoltarea foarte rapida a tehnologiei;
b. activitatea profesionala este determinata de progresului tehnologic si modul in
care individul se adapteaza acestuia;
c. obiectivele educatiei tehnologice:
i. formarea unei culturi tehnologice (depasirea simplei asimilari de
cunostinte);
ii. formarea capacitatii de a evalua consecintele aplicarii rezultatelor
cercetarii tehnologice (responsabilitate fata de aplicarea tehnologiei);

metode si tehnici moderne in invatamant

Brainstorming
 este utilizata foarte frecvent deoarece stimuleaza creativitatea;
 provine din “brain” (creier) si “storm” (furtuna) si se traduce prin “asalt de idei”;
 porneste de la ideea ca in rezolvarea unei probleme, amanarea evaluarii ideilor emise si
lipsa atitudinii critice vor diminua factorii inhibitori si blocajele ale spontaneitatii in
gandire;
 etape:
- se prezinta grupului de exersare (alcatuit din 2-12 persoane) o problema de
rezolvat; se anunta regulile metodei (cantitatea este cea care determina
calitatea solutiei, critica si autocritica trebuie suspendate pe toata durata
propunerii solutiilor, iar evaluarea solutiilor date este amanata pentru o alta
etapa);
- etapa formularii solutiilor (15-45 minute) care sunt inregistrate de catre
secretarului grupului;
- etapa de asteptare in timpul careia mai pot fi formulate eventuale idei;
- etapa evaluarii critice in care juriul decide asupra calitatii ideilor propuse;
 modul de expunere a ideilor poate fi prin: expunere libera, exprimare pe rand, prin
biletele (liderul strange aceste idei la finalul exercitiului);

SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii si a Gandirii)

 este o tehnica de personalizare a lecturii si de dezvoltare a gandirii reflective;
  se constituie in jurul unei lecturi pe baza careia elevul isi construieste propriul sistem
cognitiv;
 etape:

- se comunica elevilor subiectul lecturii ce urmeaza a fi studiata, iar acestia noteaza

individual pe fise ce stiu despre acel subiect;
- se distribuie textul, cerandu-li-se sa marcheze pe marginea fiecarui paragraf, prin
simboluri, astfel: O - daca ceea ce stiu deja se confirma, _ - daca aceastea contrazic ceea
ce stiau, + - daca ele ofera idei noi, ? – daca au nelamuriri;
- se reiau listele finale si, prin colaborarea intre elevi, se trag concluziile finale;

Fishbowl (tehnica acvariului)

 numele provine de la modul de dispunere a participantilor in spatiul de dezbatere (in
doua cercuri concentrice, cel din interior fiind asemanat cu un acvariu;
 etape:
- participantilor li se prezinta problematica ce urmeaza a fi abordata, fiecare
schitandu-si niste raspunsuri de principiu pe care urmeaza sa le sustina;
- se constituie doua grupuri de participanti (cele doua cercuri concentrice) prin
libera alegere a locurilor pe scaunele dispuse in aceasta formatie; sarcina
celor din interior este sa dezbata primii problema cu voce tare, ceilalti avand
rolul de observatori;
- li se comunica regula de urmat pe timpul dezbaterii: sustinerea unei idei,
acordul sau dezacordul cu un alt vorbitor trebuie toate argumentate;
- urmeaza dezbaterea de 8-10 minute in care grupul din interior vorbeste, iar
cel din exterior inregistreaza opiniile;
- se inverseaza rolurile pentru alte 8-10 minute;
 din dezbaterea realizata trebuie sa rezulte achizitii in plan informational si
atitudinal; Mozaicul (jigsaw)
 are in vedere o anumita dinamica a grupurilor;
 fiecare elev are rangul de “expert” intr-o anumita problema, acest lucru avand avantajul
stimularii si responsabilizarii elevilor mai timizi;
 etape:
- dupa ce se imparte textul ce urmeaza a fi studiat in parti, profesorul formeaza
grupuri cooperative initiale; se distribuie fiecarui grup o parte a materialului,
ei avand sarcina de a deveni experti in aspectul propus;
- grupurile de reformeaza, de data aceasta avand cate un memebru din
grupurile initiale; in aceste noi grupuri, fiecare elev, expert in partea sa de
lectie, trebuie sa o prezinte celorlati; elevii invata astfel toata lectia unul de la
altul;
- concluzii finale exprimate frontal, cu toata clasa;
Controversa creativa
  prezinta un mod de a folosi atat avantajele tehnicii traditionale de dezbatere, cat si
propierea de situatiile reale pe care intalnim in viata, prin folosirea in finalul metodei a
tehnicilor de compromis;
 etape:
- problematica este propusa de catre instructor;
- cursantii sunt grupati cate doi, urmarind perspectivele “pro” si “contra”;
- echipele se intalnesc pe pozitii contradictorii, dezbatand cu argumente
“pro” sau “contra”;
- echipele isi inverseaza rolurile, incercand sa sustina punctul opus de vedere;
- echipele isi abandoneaza rolul de avocat si trebuie sa alcatuiasca in scris un
raport care sa se bazeze pe compromis;

15.Criterii de asigurare a calitatii procesului didactic si sistemul de invatamant

Realizăm un învățământ de calitate dacă avem mulți elevi cu rezultate foarte bune pe parcursul
anului școlar, mulți elevi care participă la concursuri și olimpiade, atât naționale cât și
internaționale și obțin rezultate deosebite, dacă nivelul de abandon școlar se află aproape de
zero, dacă o parte mare dintre absolvenții de licee au promovabilitate mare la admiterea la
facultate, dacă absolvenții diferitelor forme de învățământ se pot integra socioprofesional.

Există factori exteriori care influențează calitatea în învățământ și anume: mediul familial, social,
economic din care provine elevul, educația și ocupația părinților dar și factori care țin de școală
și anume: cadrele didactice, tipul de școală, condițiile de învățare, baza tehnico-materială etc.
Dacă părinții nu se implică pentru a obține succesul educațional al elevilor, școala este cea care
poate să intervină. Astfel, reducerea numărului de elevi dintr-o clasă, creșterea nivelului de
pregătire ale cadrelor didactice, modernizarea instituțiilor de învățământ, implicarea părinților și
a comunității în activitățile școlii reprezintă câteva metode de îmbunătățire a calității.

Un rol important asupra performanțelor elevilor îl au cadrele didactice prin organizarea

procesului instructiv-educativ, prin relațiile pe care le stabilesc în interiorul școlii, cu familiile
elevilor, cu comunitatea, prin activitățile extracurriculare organizate în școală. Calificativele și
notele obținute de elevi la evaluările inițiale, curente, periodice, finale, precum și rezultatele la
evaluările naționale, concursuri, olimpiade sunt rezultate ale calității educației și reprezintă
nivelul de pregătire al elevilor. Pentru obținerea de către elevi a unor rezultate deosebite la
învățătură, cadrele didactice trebuie să fie bine pregătite din punct de vedere pedagogic,
psihologic, să transmită cunoștințe, priceperi, deprinderi conform noilor metodologii, să asigure
calitatea prin activități didactice centrate pe elev, permanent să colaboreze cu familia și să nu
evite participarea la cursurile de formare și perfecționare, pentru a putea fi la curent cu noutățile
și modificările apărute în sistemul de învățământ.

Functiile evaluarii scolare

- de constatare / diagnoza a rezultatelor unei activitati didactice;
- de informare a societatii privind stadiul pregatirii populatiei scolare;
- de prognosticare a nevoilor si disponibilitatilor viitoare ale elevilor sau ale
institutiilor de invatamant;
- de selectie a elevilor prin burse, premii etc;
- de reglare si autoreglare a procesului de invatamant;
- motivationala: de stimulare a eforturilor de invatare;

16. invatarea, delimitari conceptuale, strategii de optimizare

 in contextul procesului de instruire, invatarea este definita drept o acitivitate
sistematica, dirijata, desfasurata intr-un cadru organizat, orientata in directia
asimilarii de cunostinte si a formarii structurilor psihice si de personalitate;
 este organizata gradual si diferentiat, pe cicluri si profiluri, cu finalitati precise pentru
fiecare ciclu;
 rezultatele invatarii scolare sunt de doua tipuri:
- unul informativ, sub forma cunostintelor din diverse discipline;
- unul formativ, exprimat in dezvoltarea aparatului cognitiv al elevului si in
conturarea personalitatii;
Strategii de învățare:

 selectarea informațiilor relevante;

 stabilirea de asocieri între informațiile deja învățate și cele noi;
 memorarea;
 luarea de notițe și evidențierea ideilor principale;
 abilităţi de redactare a proiectelor;
 tehnici de organizare a materialelor în reprezentări grafice;
 reprezentărigrafice;
 raționament(inductiv, deductiv);
 simulăriși exemple;
 deducție;

Scopul aplicării strategiilor de învățare este de a deveni independent și de a fi în măsură să

alegeți și să aplicați o strategie sau o combinație de strategii adecvate contextului învățării.

Rolul profesorului este de a ajuta studenții prin orientarea acestora către o strategie sau un grup
de strategii aplicabile într-un anumit context educațional.
Ipoteze – tipuri de curriculum

 din perspectiva teoriei curriculumului:

-curriculum general (core curriculum) care confera o baza de competente
obligatorii pentru toti elevii dintr-un ciclu de scolaritate;
- curriculum specializat care se focalizeaza pe aprofundarea competentelor in
domenii particulare de studiu; ex. Colegiul de Arte are curriculum
specializat;
- curriculum subliminal (ascuns, nestudiat) care consta in experientele de
invatare traite in scoala, fara a fi planificate declarat;
- curriculum informal care deriva din ocaziile de invatare oferite de familie,
mass- media, muzee, prieteni, biserica, cinematograf etc
 din perspectiva dezvoltarii curriculare:
- curriculum recomandat de experti;
- curriculum scris care are caracter oficial;
- curriculum predat reprezinta experienta de invatare oferita de profesori elevilor;
- curriculum testat intalnit in probe de examinare;
- curriculum invatat de catre elev;
-curriculum de suport dat de materiale didactice precum culegeri, software
educational etc;
 din perspectiva documentelor curriculare:
- curriculum nucleu care este trunchiul comun de experiente de invatare (65-
75%) pentru elevii dintr-un ciclu de invatamant; este unicul sistem de
referinta in evaluarile nationale;
- curriculum la decizia scolii care permiteflexibilizarea experientelor de
invatare (25-35%) in acord cu nevoile elevilor dintr-o scoala sau clasa; el se
compune din trei tipuri: - curriculum aprofundat pentru elevii slabi;
- curriculum extins pentru elevii buni;
- curriculum elaborat in scoala sub forma de optional.

17. stiluri de invatare

 este preferinta unui elev pentru anumite modalitati de organizare a situatiilor de invatare;
 in functie de preferintele pentru un anumit context de invatare:
- stilul participativ: caracterizat prin dorinta de invata;
- stilul nonparticipativ: caracteristica este absenta participarii in invatare;
- stilul competitiv: este foarte prezenta dorinta intrecere si de a castiga;
- stilul cooperant: participare in cadrul invatarii datorita placerii de a
 interctiona cu ceilalti;
- stilul autonom: gandire independenta, incredere in sine si capacitatea de
a –si organiza singur munca;
- stilul dependent: nevoia de profesor ca sursa de informatie si de
structurare a sarcinilor de invatare, absenta curiozitatii intelectuale;
 in functie de modalitatile de codare senzoriala (cel mai cunoscut criteriu):
- stilul vizual: elevul invata pe baza de scheme, grafice, ilustratii, text scris;
- stilul auditiv: elevul invata cel mai bine audiind un discurs sau explicatiile
celorlalti;
- stilul kinestezic: invatarea se realizeaza mai ales prin aplicatii practice,
implicare fizica;
 in functie de ciclul invatarii experientiale:
- stilul divergent: preferinta de a invata plecand de la noi, care solicita
imaginatia si analiza situatiilor din mai multe puncte de vedere;
- stilul convergent: se caracterizeaza prin cautarea aplicatiilor practice ale
aspectelor teoretice si a legaturilor intre cunostinte si viata reala;
- stilul acomodativ: preferinta pentru situatii care necesita luarea rapida a unor
decizii; invatarea se realizeaza prin rezolvarea problemelor in mod intuitiv,
prin tatonari succesive si prin asumarea de riscuri;
- stilul asimilator: se distinge prin marea capacitate de a concepe modele
teoretice, prin nevoia de a integra informatiile intr-un cadru conceptual
plecand de la prelucrarea unei game largi de informatii;

instruirea asistata de calculator

- revolutia tenologica poate fi valorificata cu succes in contextul educational;
- exista 3 modalitati de adaptare a curriculumului la posibilitatile oferite de
sistemele informatice:
- introducerea cursurilor de initiere/ formare in formatica;
- utilizarea volumului mare de informatii obtinute pe aceasta cale;
- valorificarea calaculatorului nu numai ca mijloc didactic, ci si ca strategie de
proiectare si desfasurare a activitatii;
· relevante in acest sens sunt: softurile educationale, e-learning etc;

18. conceptul de predare

 “este activitatea desfasurata de profesor in cadrul lectiei, spre a determina la elevi
activitatea de invatare” (Grigoras);
 “consta in activitatile instructiv-educative conduse de profesor, inclusiv cele care
privesc formarea calitatilor psihice afective, volitive, caracteriale” (Tomsa);
 predarea a fost considerată mult timp activitatea dominanta in invatamant, insa acum
accentul se pune pe functia invatarii;
 abordarea moderna a predarii implica urmatoarele:
- predarea nu se limiteaza la simpla transmitere de cunostinte, ea
 presupunand dirijarea invatarii;
- induce un proces real de invatare daca ii motiveaza pe elevi sa participe in
activitate;
- are un caracter intentional, programat, organizat;
- este un proces bazat pe relatiile dintre profesor si elevi;
- este un proces normativ, presupune convertirea regulilor si principiilor
didactice in situatii practice;
- este un proces activ-participativ, avand in vedere implicarea elevilor in
procesul didactic;
- este un proces secvential si reversibil, in functie de nivelurile de
intelegerea ale elevilor;
- este in stransa legatura cu invatarea si evaluarea;

forme si metode de evaluare traditionale si complementare

Metode tradiţionale de evaluare:

• Evaluarea orală
• Evaluarea scrisă
• Evaluarea prin probe practice
Metode alternative şi complementare de evaluare:
• Observarea sistematică a comportamentului elevului faţă de activitatea şcolară
• Portofoliul
• Investigaţia
• Proiectul
• Autoevaluarea

19. factorii dezvoltarii personalitatii: ereditate, mediul, educatia)

1. Ereditatea – o premiză a dezvoltării psihoindividuale
Ereditatea este caracteristica biologică a fiinţelor ce desemnează complexul de predispoziţii
care se transmit de la ascendenţi la descendenţi prin intermediul mecanismelor genetice.
Fiecare om este purtătorul, atât al trăsăturilor generale ale speciei umane : poziţia bipedă,
structura anatomo-fiziologică, tipuri de reflexe, cât şi a caracterelor ereditare care îi sunt
transmise pe linie directă de la proprii săi ascendenţi : culoarea pielii, ochilor, conformaţia
feţei, anumite particularităţi ale grupei sanguine etc.
Ereditatea generală şi cea particulară alcătuiesc substratul material al eredităţii. Preocuparea
cercetătorilor care au avut ca obiect de analiză factorii devenirii fiinţei umane, s-a centrat pe
stabilirea semnificaţiei şi ponderii moştenirii ereditare în formarea personalităţii. Întrebarea pe
care şi-au pus-o a fost dacă ereditatea poate fi socotită un factor cu rol determinat în acest sens
sau dimpotrivă.
În concluzie, putem spune că, ereditatea nu redă în mod necesar tipurile de comportament, ci
numai predispoziţii.

2. Mediul, cadru de existenţă şi dezvoltare psihoindividuală:

Mediul este ansamblul condiţiilor naturale, materiale şi sociale ce alcătuiesc cadrul de
existenţă al omului şi care îi oferă acestuia o diversitate de posibilităţi de dezvoltare
psihoindividuală.
Din acest punct de vedere ne intereseaza în principal :
- care este structura mediului;
- ce componente structurale ale mediului au o influenţă mai mare asupra personalităţii umane;
- cum acţionează mediul asupra devenirii fiinţei umane.
Structura mediului se prezintă astfel : în funcţie de momentul de referinţă din viaţa omului,
înainte de naşterea sa sau după, vorbim de influenţe ale mediului intern şi de influenţe ale
mediului extern.
În faza prenatală, asupra copilului se exercită anumite influenţe interne determinate de
ambianţa intrauterină. Această influenţă nu este atât de importantă, dar nici nu poate fi
neglijată.

3.Educatia
In raport cu natura originară (dependentă de ereditate), educaţia înseamnă influenţare
selectivă, care vizează dezvoltarea anumitor caracteristici umane, ce vor permite individului să
participe la efortul colectiv de satisfacere a acelor trebuinţe si realizarea acelor idealuri,
considerate dezirabile.
Educaţia constă tocmai în influentarea deliberată a opţiunilor valorice personale în acord cu
ceea ce se consideră, într-o anumită societate, că este de dorit să fie adoptat ca ideal personal
de atins.
Educatia depinde de ceilalti doi factori (ereditatea si mediul) si nu poate avea puteri nelimitate
(nu poate compensa în totalitate o ereditate afectata si nici un mediu total defavorabil).

Relatia dintre predare-evaluare

Predarea, invatarea si evaluarea sunt actiuni de baza ale procesului de invatamant.

Procesul de invatamant este o activitate de cucerire si asimilare de catre elevi a bazelor
stiintelor, sub indrumarea profesorului. Este vorba de cooperarea dintre elevi si profesor in
efortul comun de instruire si autoinstruire.
Notiunea prin care exprimam activitatea desfasurata de profesor in procesul de invatamant, in
clasa, este de predare, iar notiunea prin care denumim tipul specific de activitate desfasurata
de elevi este cea de invatare.
Procesul de invatamant este eficient numai atunci cand cele trei activitati fundamentale ale
sale, predarea, invatarea si evaluarea, formeaza o unitate organica, atunci cand activitatea
comuna a celor doi agenti asigura dezvoltarea treptata a elevilor, realizand obiectivele
educationale propuse.
Procesul de invatamant este, in esenta, un proces de comunicare. Dialogul permanent care se
produce in clasa intre profesor si elevi - uneori in mod expres (comunicare verbala), alteori in
mod tacit (comunicare nonverbala ) - fac ca predarea, invatarea si evaluarea sa functioneze in
mod unitar ca o comunicare pedagogica, continua. Aceasta a condus la necesitatea de a le
exprima impreuna, prin sintagma predare- invatare, care se incheie cu evaluarea.
In ceea ce priveste invatarea - de multe ori si evaluarea, acestea pot avea loc si independent de
predare. Elevul invata ( se autoinstruieste ) si-si autoevalueaza rezultatele si in afara lectiei.
De regula, activitatea de invatare se incepe si se realizeaza in clasa, se completeaza acasa prin
studiu individual si apoi se evalueaza si se continua in clasa.

20. alternative educationale

Alternativa educațională ,,STEP-BY-STEP” are misiunea de a dezvolta la fiecare copil

capacitatea de a fi creativ, de a-și forma o gândire critică, de a face opțiuni și de a avea inițiativă,
de a defini și de a rezolva o problemă, de a comunica ușor cu semenii, de a-i înțelege și de a
negocia. Acest program educațional se adresează numai copiilor din învățământul preșcolar și
primar.

Maria MONTESSORI a dezvoltat o doctrină pedagogică centrată pe ideea libertății de

manifestare a copilului. O clasă Montessori desfășoară activități din viața cotidiană, care învață
copilul obișnuințele pozitive despre muncă și activități senzoriale, care încurajează dezvoltarea
conceptualizării și a aptitudinii de a observa. Rolul profesorului este de a organiza mediul în care
copilul se manifestă liber și își îndeplinește nevoile de dezvoltare. Organizarea mediului
educațional în școlile Montessori se face în funcție de perioada sensibilă în care se află copilul

Pedagogia WALDORF a fost creată de către Rudolf Steiner. Conform teoriei lui Steiner,
dezvoltarea ființei umane este un proces de creștere și metamorfoză ce se defășoară în etape de
câte 7 ani. În concepția steineriană, o educație autentică trebuie să plece de la înțelegerea naturii
umane ca sinteză între 3 planuri: fizic, sufletesc și spiritual. . Școala Waldorf este o școală fără
manuale. Absența manualului unic contribuie la creșterea respectului față de cărți și la întărirea
autorității profesorului, care are astfel o legătură directă în comunicarea cu elevii. Copilul nu
trebuie să înveţe sub acțiunea unei presiuni externe, ci din interes pentru conținuturile tratate.

Elaborarea unei probe de evaluare: exemplificare

· etape:
- precizarea obiectivelor si realizare unei concordante intre ele si continuturi;
- documentarea stiintifica
- selectionara problemelor reprezentative pentru intreaga materie;
- alegarea tipului de proba evaluativa;
- alegerea sistemului de notare (note, cailificative, admis/respins);
- formularea itemilor sau a intrebarilor;
- stabilirea criteriului de notare, a baremelor;

21. relatia dintre stilul de predare si stilul de invatare

Cadrele didactice eficiente si-au elaborat intotdeauna propriile lor stiluri de predare.

Diferitele stiluri se pot constitui in functie de cateva dominante sau aspecte constante care pot sa
caracterizeze conduita cadrului didactic ca de exemplu:

- deschidere spre inovatie - inclinatie spre rutina;

- centrare pe angajarea elevului - substituirea invatarii cu predarea.

- centrare pe continut - preocupare pentru dezvoltarea elevului;

- apropiat (afectiv - distant (fata de elevi);

- permisiv-autoritar (in relatiile cu elevii);

- nivel inalt de exigenta - exigenta scazuta;

- prescriptie (dirijare riguroasa)- independenta

Modalitati de integrare curriculara: monodisciplinaritatea, pluri,inter si trans

(a) Monodisciplinaritatea (sau intradisciplinaritatea) este centrată pe un obiect de studio

(independent). Informaţiile şi metodele se limitează la cele ale unei singure discipline. Integrarea
la acest nivel presupune conjugarea unor conţinuturi interdependente ale învăţării care aparţin
aceluiaşi domeniu de studiu. Este posibilă permeabilitatea frontierelor interne, între teme din
aceeaşi disciplină.
(b) Multidisciplinaritatea (pluridisciplinaritatea) este o modalitate de organizare curriculară se
centrează pe o temă care aparţine unui domeniu şi care este abordată pe rând din perspectiva mai
multor discipline, în mod independent, în raport unele cu altele. Astfel, tema va fi clarificată prin
contribuţii specifice fiecărei discipline. La acest nivel, integrarea vizează zona conţinuturilor.
(c) Interdisciplinaritatea este o modalitate de organizare curriculară care depăşeşte zona
conţinuturilor şi care vizează zona de metode / atitudini. Procedeul de obţinere a unui modul
interdisciplinar: prin intersecţia unor arii disciplinare diferite, fiind ignorate limitele stricte ale
disciplinelor. Printr-o abordare interdisciplinară se pot realiza obiective de învăţare / competenţe
specifice de ordin mai înalt (capacităţi metacognitive). Principiul organizator nu mai este
focalizat pe conţinuturi (ca în situaţia multidisciplinarităţii), ci se trece la centrarea pe
competenţe cheie.
(d) Transdisciplinaritatea
Transdisciplinaritatea este gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului, mergând
până la fuziune; conduce spre emergenţa unor noi câmpuri de investigaţie, programe de
cercetare; înglobează toate nivelurile anterioare. Transdisciplinaritatea se centrează pe viaţa
cotidiană, pe probleme cu adevărat semnificative, aşa cum apar în context cotidian şi care
afectează vieţile oamenilor. Atât competenţele, cât şi conţinuturile se integrează în jurul unor
probleme de viaţă: dezvoltarea personală armonioasă, responsabilizarea socială a elevilor,
integrarea în mediul natural şi sociocultural.
 Termenul de transdisciplinaritate, deşi este frecvent utilizat, nu pare a avea un sens stabil
sau un conţinut acceptat unanim. Utilizat, acest termen, cel mai frecvent, ne duce cu gândul la
dizolvarea barierelor disciplinare cu scop de îmbogăţire disciplinară sau de multiplicare a
resurselor unei discipline.
De cele mai multe ori transdiciplinaritatea preia teorii, metode şi tehnici care există
independent în câteva discipline şi le reorganizează păstrând sau dând noi semnificaţii unor
domenii de cunoaştere.
Comunitatea transdisciplinară (în cazul unui proiect) este o comunitate formată din profesionişti
sau experţi din domenii diferite care au cunoştinţe individuale pe care le utilizează cât mai
eficient, în comun, cu scopul de a rezolva situaţii problemă sau de a realiza un proiect .

22. conceptul de educatie permanenta, rolul scolii in contextul educatiei permanente

Conceptul de „educaţie permanentă a fost, pentru prima oară, lansat în Anglia în cadrul
Comitetului pentru educaţia adulţilor (1919), din necesitatea de a compensa carenţele de
instrucţie realizată la vârsta copilăriei şi a adolescenţei. În perioada postbelică, educaţia
permanentă a pus pe prim plan pregătirea profesională a unor mari categorii ale populaţiei,
pentru ca, în zilele noastre, educaţia permanentă să devină o alternativă la pregătirea
individului, în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane.
Conceptul de educaţie permanentă e specific pedagogiei contemporane. Educaţia nu
trebuie să se rezume la ceea ce oferă şcoala. Ea trebuie să continue şi după absolvirea şcolii,
trebuie să continue toată viaţa. O caracteristică majoră a educaţiei contemporane este evoluţia
ei pe principiul educaţiei permanente.
Educaţia permanetă apare ca un concept integrator, ce înglobează toate dimensiunile actului
educativ, atât în temporal (toată durata vieţii, din copilărie, până la vârsta a treia), cât şi în plan
spaţial, articulând toate influenţele educaţionale exercitate într-o organizare formală (în sistem
şcolar), non-formală sau informală. Conceptul de educaţie permanentă interferează cu altele,
care, deşi par a avea o conotaţie identică, comportă, în realitate, sensuri diferite: cultură globală,
educaţie permanentă, educaţie recurentă, educaţia adulţilor, formare continuă etc

Interactiunea obiective-continuturi-strategii de instruire scolara

· relatia dintre obiective, continuturi si strategii de particularizeaza in functie de mai multi
factori;
· proiectarea oricarui demers didactic impune adecvarea coerentei intre obiectivele urmarite si
continuturile ce urmeza a fi asimilate;
· in functie de finalitatile urmarite, se selecteaza si cele mai adecvate continuturi si strategii
pentru realizarea optima a intentiilor propuse;
· o conditie absolut necesara realizarii unei combinari optime a obiectivelor, continuturilor si
strategiilor este o buna cunoastere a principalelor componente ale sistemului de instruire;
· alegerea continuturilor in functie de obective poate fi analizata din mai multe perspective:
- gradul de noutate pentru elevi;
- caracterul concret sau abstract al continuturilorl
- corelarea intradisciplinara;
- accesibilitatea continuturilor;
· o strategie este in acord cu obiectivele si continuturile propuse daca ea duce la eficientizarea
asimilarii informatiilor, in acelasi timp avand in vedere si latura formativ-educativa de
dezvoltare a personalitatii elevului si de stimulare a componentelor volitiv-caracteriale;

23. autoeducatia: caracteristici si modalitati de realizare

· este o activitate constienta, constanta, sistematica, directionata spre perfectionarea propriei

personalitati, pe baza unei decizii personale de auto-organizare si depunere a unui efort
propriu;
· se formeaza treptat, de-a lungul scolaritatii, prin initierea elevilor in activitati de munca
independenta;
· o conditie importanta este auto-cunoasterea privind nivelul de aspiratii, imaginea de sine;

Relatia ideal-scop-Obiective educationale

Finalităţile educaţiei se structurează pe trei niveluri ierarhic organizate:

- ideal educaţional;
- scopuri educaţionale;
- obiective educaţionale;
Ideal educațional
Idealul educaţional exprimă cerinţele şi aspiraţiile unei societăţi într-o anumită etapă
istorică sub forma unui model dezirabil de personalitate umană. Idealul educaţional are un nivel
ridicat de generalitate şi se atinge pe termen lung, la realizarea sa contribuind sistemul educativ
în ansamblul său. Prin conţinutul său instructiv-educativ, idealul educaţional este rezultatul unui
proces de raţionalizare, generalizare a unor fenomene sociale, psihologice şi pedagogice,
specifice unei etape istorice, proces în urma căruia se proiectează apoi trăsăturile fundamentale
ale omului pe care educaţia urmează să-l formeze.
Scopurile educaţionale reprezintă finalităţi educaţionale cu nivel mediu de generalitate,
care se realizează în intervale medii de timp. Scopurile educaţionale sunt anticipări mentale ale
diverselor acţiuni de formare a personalităţii umane şi se referă la rezultatele ce urmează să se
obţină în cadrul unui şir de acţiuni educaţionale. Specificul scopurilor educaţionale constă în
faptul că acestea practic detaliază idealul educaţional la nivelul diverselor situaţii instructiv-
educative. Astfel, dacă idealul educaţional este unul singur, scopurile educaţionale vizează
finalităţi educaţionale particulare, specifice spre exemplu diverselor laturi ale educaţiei,
diferitelor nivele şi profile de învăţământ şi diferitelor tipuri de şcoli
Obiectivele sunt finalităţi educaţionale care au un nivel redus de generalitate şi se
realizează în intervale scurte de timp, referindu-se la lecţii sau secvenţe de lecţii. Obiectivele
educaţionale sunt enunţuri cu caracter anticipativ care descriu în termeni exacţi rezultatele
aşteptate a fi obţinute la finele unei secvenţe de instruire. În funcţie de natura şi conţinutul
rezultatelor vizate, obiectivele educaţionale se împart în obiective de ordin cognitiv, obiective de
ordin afectiv-motivaţional şi obiective de ordin comportamental. În lanţul finalităţilor
educaţionale, obiectivul este ultima verigă, cel care va particulariza şi concretiza idealul şi
scopurile educaţionale. Obiectivul indică modificarea ce urmează a se produce în mod
intenţionat în structura personalităţii celui educat. Modificările pot surveni, aşa după cum
precizam anterior, la nivelul proceselor şi însuşirilor psihice, calităţi intelectuale, aptitudini,
motivaţii. Asigurarea funcţionalităţilor specifice obiectivelor educaţionale necesită
operaţionalizarea acestora.

24. educatia pt prticipare si democratie in sistemul de invatamant romanesc actual

Educatia pentru democratie

· formeaza individul pentru a-si sustine pozitia, a se implica in luarea deciziilor, a fi
activ din punct de vedere civic;
· sustine implementarea principiilor democratiei in comporatmentul cotidian, munca,
viata etc;

Programa scolara

· este un document oficial care reda continutul invatamantului la o anumita disciplina pe

fiecare an de studiu;
· pentr profesor programa este principalul ghid in proiectarea didactica;
· se mai numeste programa analitica sau curriculum national;
· dupa reforma curriculara programele scolare au dobandit un caracter mai flexibil;
· programele scolare se caracterizeaza prin organizarea in spirala a continuturilor, care
presupune reluarea de la un an la altul a problemelor fundamentale si insusirea de noi
cunostinte;

25. educatia ecologica in sistemul de invatamant romanesc

Educatia ecologica
· sensibilizeaza omul fata de ecosistemul in care traieste, optimizeaza relatia dintre
om si natura;
· are un caracter interdisciplinar, reunind informatii din geografie, biologie, chimie,
sociologie, economie etc;
· aspecte vizate: respectul fata de mediul natural, folosirea rationala a resurselor,
gestionarea deseurilor, estetizarea mediului;

Manualul scolar

· sunt instrumente de lucru pentru profesori si elevi, care concretizeaza programa scolara,
detaliind temele pe capitole, subcapitole, lectii si teme;
· pentru profesor este un auxiliar pentru pregatirea lectiilor;
· functiile manualului: de informare, de orientare a invatarii, stimulativa, de autoinstruire;
· problematica manualelor alternative presupune din partea profesorilorcompetente
pedagogice pentru alegerea manualului potrivit;

26. teorii fundamentale privind educabilitatea

Teoria ereditarista
· sustine rolul predominant al ereditatii in evolutia fiintei umane;
· reprezentanti: Platon, Schopenhauer, lombroso, Spencer;
· limite: - teorie pesimista, in opozitie cu ideea de educatibilitate;
- inlatura rolul real, demonstrat al educatiei;
Teoria ambientalista
· sustine rolul determinant al mediului, indeosebi cel socio-cultural, educativ;
· reprezentanti: John Locke, Rouseau, Watson;
· limita: este unilaterala, neglijeaza ereditatea;
Epigenetismul piagetian
· psihologul elevetian Jean Piaget sustine ca dezvoltarea umana se realizeaza pe baza
adaptarii la situatii noi prin intermediul experientei;

comunicare si relatii de comunicare pedagogica

Comunicarea educationala sau pedagogica este cea care mijloceste realizeaza fenomenul
educational in asamblul sau, indiferent de continuturile, nivelurile, formele sau partenerii
implicati. Comunicarea didactica este o forma particulara, obligatorie in transmiterea unor
continuturi determinate, specifice unui act de invatare sistematica, asistata. Comunicarea
didactica este baza procesului de predare-invatare a cunostintelor in cadru institutionalizat al
scolaii si intre parteneri cu roluri determinate: profesor, elevi. Comunicarea
educationala si didactica sunt forme specializate ale comunicare umane.

In situatiile scolare de instruire, sursele comunicarii pot fi: mesajul didactic si educational al
profesorului, manualul scolar, reviste, carti, atlase, harti, materiale didactice, filme si diafilme
didactice, video-text, videodisc, lectii televizate sau radio-difuzate etc.

27. structura si dinamica personalitatii

1. Temperamentul
· temperamentul este latura dinamico-energetica a personalitatii, care arata modul in care un
individ acumuleaza si isi descarca energia;
· temperamentul se exprima atat in activitatea intelectuala, cat si cea afectiva sau in
comportamentul exterior;
· aspectul biologic al temperamentului este constituit de tipul de sistem nervos cu care se
naste fiecare individ; temperamentul nu se rezuma insa la acesta, el construindu-se in cadrul
interactiunii omului cu mediul fizic si socio-cultural;
· cele patru temperamente clasice:
- colericul: emotiv, irascibil, oscileaza intre entuziasm si deceptie, cu tendinta de a
exagera, foarte expresiv, instabil emotional;
- sangvinicul: are o buna dispozitie naturala, se adapteaza usor, echilibrat, foarte
sociabil, renunta repede fara a suferi;
- flegmaticul: este imperturbabil, calm, introvertit, greu adaptabil, foarte minutios,
cu un ritm propriu de lucru;
- melancolicul: emotiv, foarte sensibil, cu o viata interioara agitata, ii lipseste forta;
· exista si alte teorii despre temperament, printre cele mai cunoscute numarandu-se cea a
scolii franceze (Berger, Le Senne), care propune o tipologie cu 8 temperamente ce rezulta
din combinatia a trei factori: emotivitatea, activitatea si rasunetul (ecoul);
2. Caracterul
· este latura socio-morala a personalitatii; de cate ori ne referim la caracter emotem o
judecata de valoare si implicam un standard moral;
· termenul provine din limba greaca si inseamna tipar, pecete, trasaturi, stil de viata;
· studierea caracterului unei persoane se face prin identificare sistemului personal de
atitudini stabile, definitorii pentru persoana respectiva, intemeiate pe convingeri puternice;
· exista trei grupe de atitudini:
- atitudini fata de sine (modestie, orgoliu, demnitate, inferioritate etc);
- atitudini fata de ceilalti (altruism, patriotism, atitudini politice, generozitate,
empatie, toleranta etc);
- atitudini fata de munca (responsabilitate, harnicie, delasare etc);
· adolescenta este perioada in care incep sa se cristalizez principalele trasaturi de caracter;
3. Aptitudinile
· aptitudinea reprezinta un potential bio-psihologic al individului care ii permite acestuia
performante intr-o anumita activitate;
· o aptitudine se poate manifesta in orice etapa a vietii omului, cu conditia ca sa existe un
factor activator al ei; din acest motiv, este dificil de masurat influenta ereditatii sau a
mediului in manifestarea unei aptitudini;
· tipuri de aptitudini:
- aptitudini simple – generale, de grup, specifice;
- aptitudini complexe – permit realizarea unie activitati ample profesionale;
· dintre aptitudinile generale, cea mai studiata este inteligenta, asupra careia s-au elaborat o
multitudine de teorii;
· aptitudinile complexe se diferentiaza pe criteriul domeniilor de activitate: tehnice, stiintifice,
artistice, organizatorice etc;
· profesorul are un rol important in descoperirea si dezvoltarea aptitudinilor elevilor; pentru
aceasta ei pot incuraja elevii catre lecturile suplimentare, stimula aparitia hobby-urilor,
studiul individual, autoperfectionarea catre o activitate in care elevul are succes;
4. Motivatia pentru cariera didactica si managementul carierei didactice
· a fi profesor inseamna un risc asumat, deoarece pregatirea pentru a preda, pentru a ii invata
pe altii cum sa invete este o opera niciodata incheiata si care implica multa rabdare, multe
momente de incertitudine, de descurajare si multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot I
masurate nici cantitativ, nici imediat;
· totusi, la capatul acestui drum, pe profesor il pot astepta multe bucurii si satisfactii;
· pe de alta parte exista si o serie de motive care il pot indeparta pe viitorul profesor de cariera
didactica si anume:
- slaba sustinere financiara a invatamantului din partea statului;
- reprezentarile negative asupra profesiei didactice promovate recent de massmedia,
care submineaza autoritatea persoanei de la catedra;
- inertia foarte mare a sistemului in realizarea schimbarii;
· cu toate eforturile realizate pana acum in planul formarii initiale si continue a personalului
didactic, exista inca serioase probleme legate de identitatea profesiei didactice, de viitorul
acesteia in conditiile unui interes scazut pentr educatie;
· ne aflam totusi in plin proces de modernizare a sistemului de educatie, ceea ce evidentiaza
ideea ca eforturile exemplare ale fiecaruia vor contribui la evolutia generala pozitiva;
strategii didactice: definitie, clasificare, importanta

Strategia didactică = sistem complex și coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse
educaţionale care vizează atingerea unor obiective.
Tipuri de strategii didactice:
a. strategii inductive, al căror demers didactic este de la particular la general;
b. strategii deductive (invers faţă de cele inductive): general -> particular, legi sau
principii-> concretizarea lor în exemple;
c. strategii analogice - predarea şi învăţarea se desfăşoară cu ajutorul modelelor;
d. strategii transductive cum sunt explicaţiile prin metafore;
e. strategii mixte: inductiv-deductive şi deductiv-inductive;
f. strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative,
programate şi algoritmice propriu-zise;
g. strategii euristice - de elaborare a cunoştinţelor prin efort propriu de gândire,
folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze,
dialogul euristic, experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect
stimularea creativităţii

28. motivatia pentru cariera didactica si managementul carierei didactice

· a fi profesor inseamna un risc asumat, deoarece pregatirea pentru a preda, pentru a ii invata
pe altii cum sa invete este o opera niciodata incheiata si care implica multa rabdare, multe
momente de incertitudine, de descurajare si multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot I
masurate nici cantitativ, nici imediat;
· totusi, la capatul acestui drum, pe profesor il pot astepta multe bucurii si satisfactii;
· pe de alta parte exista si o serie de motive care il pot indeparta pe viitorul profesor de cariera
didactica si anume:
- slaba sustinere financiara a invatamantului din partea statului;
- reprezentarile negative asupra profesiei didactice promovate recent de massmedia,
care submineaza autoritatea persoanei de la catedra;
- inertia foarte mare a sistemului in realizarea schimbarii;
· cu toate eforturile realizate pana acum in planul formarii initiale si continue a personalului
didactic, exista inca serioase probleme legate de identitatea profesiei didactice, de viitorul
acesteia in conditiile unui interes scazut pentr educatie;
· ne aflam totusi in plin proces de modernizare a sistemului de educatie, ceea ce evidentiaza
ideea ca eforturile exemplare ale fiecaruia vor contribui la evolutia generala pozitiva;

Succesul si insuccesul scolar: cauze si forme de manifestare:

· cauzele insuccesului scolar:
- factorii biologici: starea de sanatate, deficiente, functiile creierului, irigarea
sanguina a acestuia, rapiditatea formarii reflexelor conditionate etc;
- factorii psihologici: procesele psihice (cognitive, afective, volitive), trasaturile de
personalitate, anxietatea, hiperemotivitatea, infantilismul, nevroze de esec, apatia;
- factori pedagogici: stilul educational, asteptarile profesorului fata de rezultatele
elevului, calitatea actului didactic, climatul socio-afectiv al clasei;
- factorii socio-culturali din familie si comunitate: sprijinul familiei, organizarea
familiala, neglijarea sau abuzul asupra copilului, conflictele intrafamiliale;
- factorii stresanti de diverse feluri: zgomot, poluare, iluminare proasta, frig,
subnutritie, suprasolicitare, utilizare neadecvata a timpului, somn insuficient;
· forme de manifestare:
- esecul cognitiv: note mici, carente in asimilarea continuturilor, ritmuri neadecvate
de realizare a unor sarcini, imposibilitatea depasirii anumitor praguri ale invatarii,
ramanerea in urma la invatatura, corigenta, nepromovarea exmenelor, repetentia,
mediocritatea elevilor cu posibilitati intelectuale, absenteismul, abandonul scolar;
- esecul necognitiv: inadaptare a elevului la regimul de activitate al institutiei,
manifestari comportamentale necorespunzatoare, minciuna, violenta verbala,
bruscarea colegilor, gradul inalt de intensitate a raspunsului emotional la o
situatie, hipersensibilitatea, impolitetea, copiatul, fumatul, fuga de la scoala,
furtul, vagabondajul, consumul de alcool, prostitutia, exmatricularea, suicidul;

29. Gestionarea conflictelor si rezolvarea lor la scoala

· prevenirea violentei in scoala se poate realiza in trei moduri:
- preventie primara: dezvoltarea unei atitudini pozitive fata de fiecare elev,
exprimarea increderii in capacitatea lui de a reusi;
- preventie secundara: scoala reprezinta un post de observatie privilegiat al
dezvoltarii copilului; profesorul, observand cu atenti elevul, poate lua masuri de
protectie si ajutor care sa vizeze inlaturarea cauzelor abuzurilor;
- preventie tertiara: are in vedere sprijinul direct adus elevilor care manifesta
comportamente violente, impiedicand cronicizarea tulburarilor legate de violenta;
· pentru a face fata unui conflict, se recomanda urmatoarele strategii:
- de evitare: profesorul ignora momentan criza creata si continua cursul ca si cum
nimic nu s-ar fi intamplat;
- de putere (de coercitie) cand profesorul recurge la puterea sa si la constrangere;
- de compromis: profesorul recurge la concesii pentru a face fata situatiei;
- de rezolvare negociata: presupune respectul mutual, angajarea reciproca;
Relatia dintre formal, nonformal si informal in contextul activitatii didactice
Educaţia a însoţit istoria omenirii de la începuturile ei, şi va continua să existe de-a lungul
întregii evoluţii a acesteia. Educaţia este considerată un fenomen social, întrucat conservă şi
transmite experienţa de cunoaştere teoretică şi practică, valorile culturii şi civilizaţiei de la o
generaţie la alta.
În cursul existenţei sale, fiecare persoană este supusă unor influenţe educative multiple, care
pot acţiona concomitent, succesiv sau complementar, în forme variate. Unele acţionează
spontan, incidental, altele au un caracter organizat, sistematizat, provenite din partea şcolii sau a
altor instituţii extraşcolare.
 În stransă legatură cu ideea potrivit căreia învaţământul (educaţia şcolară ) trebuie privit în
perspectiva educaţiei permanente, s-au conturat conceptele de educaţie formală
( instituţionalizată ), educaţie nonformală (extraşcolară ) şi educaţie informală ( difuză ), pentru
denumirea curentă a tipurilor de educaţie ce se realizează astăzi. Încă din 1974, Coombs şi
Ahmed – echivalând educaţia cu invăţarea – au identificat aceste tipuri, definindu-le astfel:
- educaţie informală: „proces ce durează o viaţă, prin care fiecare persoană dobândeşte
cunoştiinţe, îndemânări, aptitudini şi inţelegere din experienţele zilnice”
- educaţie nonformală: „orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara
sistemului formal şi care oferă tipuri selectate de învăţare subgrupelor specifice
populaţiei (atât adulţii, cât si copii)”
- educaţia formală: „educaţia instituţionalizată, structurată in mod ierarhic, gradată
cronologic si condusă de la centru (Ministerul Învăţământului), prin tradiţie, ea a
constituit centrul de interes al politicii şcolare”

30. Strategii de abordare psihopedagogica a diferentelor de invatare

· aparitia dificultatilor de invatare la copii se datoreaza in mare parte diferentelor intre elevi
privind modul de achizitie a cunostintelor si de dezvoltare cognitiva;
· elevii sunt diferiti din punct de vedere al abilitatilor, ritmurilor si stiluirilor de invatare;
· strategia cea mai eficienta de abordare a dificultatilor de invatare este individualizarea
procesului didactic;
· tipuri de individualizare:
- formarea grupurilor mici de invatare: serviciul de acompaniere (ajutorul dat
intre elevi), elevii tutori (intalniri periodice intre elevii buni cu cel slabi) si tutorii
voluntari (sprijinul acordat de parinti, profesori pensionari elevilor cu dificultati);
- modificari si adaptari ale sarcinilor didactice;
- folosirea materialului didactic multisenzorial;
- utilizarea calculatorului (ofera un teren de exersare atractiv si inedit);
- intervenii complementare diferite (de tip logopedic, medical, consiliere scolara,
terapie psihologica);
- adaptarea curriculara (a continuturilor, obiectivelor, a conditiilor de realizare a
sarcinilor scolare);
Schimbare si dezvoltare organizationala
· schimbarea in organizatiile scolare corespunde unor modificari senificative in structura
organizatiei, privind modalitatile in care o anumita institutie isi desfasoara activitatea, cu
implicatii esentiale asupra comportamentului tuturor membrilor institutiei;
· caracteristici ale schimbarii organizationale:
- schimbarea inseamna de fapt invatare (insusirea unor noi moduri de gandire,
comportament);
- schimbarea reprezinta un proces, nu un eveniment (presupune etape succesive);
- schimbarea cere timp;
- schimbarea poate fi derutanta si dureroasa prin efectele sale;
· intr-o institutie scolara, schimbarea este mai bine acceptata daca:
- este bine inteleasa de catre membrii organizatiei;
- nu ameninta siguranta subordonatilor;
- rezulta din aplicarea unor principii impersonale anterior stabilite;
- urmeaza unei serii de schimbari care au determinat succes;
- organizatia a fost pregatita pentru acest proces;

31. managementul institutie scolare: fundamente teoretico-metodologice

· managementul educational este un sistem de concepte, metode, intrumente de orientare,
conducere si coordonare, utilizat in realizarea obiectivelor educatiei, la nivelul
performantelor asteptate;
· acesta integreaza si adapteaza date din: economie, sociologie, psihosociologie, politologie;
· un manager al institutiei scolare trebuie sa aiba abilitati de a lucra cu:
- ideile (programele de studii, strategiile de actiune, perspectiva scolii);
- oamenii (motivarea, delegarea autoritatii, stimularea, formarea, evaluarea
personalului didactic);
- resursele (procurare, adaptare, functionare, perfectionare);
· caracterististici ale managementului institutiilor scolare:
- se ocupa de strategiile de functionare optima a sistemului educational si
procesului de invatamant;
- utilizeaza optim resursele umane, temporale, materiale, informationale,
economice;
- se bazeaza pe participarea unor factori care tin de scoala, comunitate sau de
sistemul social;
- imbina aspectul teoretic cu cel practic;

Teorii privind proiectarea si dezvoltarea curricumului scolar

· modele clasice: esentialismul, enciclopedismul, politehnismul, pragmatismul;
· modele contemporane: constructivismul, cognitivismul (teoria inteligentelor multiple)

32. Stiluri de conducere la nivelul institutiilor educative

· exista mai multe criterii de clasificare a stilului de conducere;
· cel mai cunoscut:
- tipul autoritar;
- tipul democratic / participativ;
- tipul laissez-faire (permisiv, indiferent);
· dupa criteriul obiectivului urmarit:
- stilul centrat de sarcina (recunoaste performantele subordonatilor)
- stilul centrat pe relatiile umane (accentueaza rolul motivatiei, a implicarii, a
angajarii in sarcina a subordonatilor);
· dupa criteriul lui Rensis Likert:
- stilul autoritar-exploatator (conducatorul nu are incredere in subordonati, toate
deciziile sa iau la nivelul conducerii);
- stilul autoritar-binevoitor (managerul ii trateaza paternalist pe subordonati,
controlul este insa mentinut strict la nivelul conducerii);
- stilul consultativ (majoritatea deciziilor se iau de catre conducere, se solicita
desoeri idei din partea membrilor organizatiei);
- stilul participativ (presupune incredere deplina in subordonati, deciziile se iau
prin participarea in grup la acest proces, genereaza motivatii puternice pentru
atingerea scopurilor);

taxonomii ale obiectivelor educationale

I. După gradul de generalitate, obiectivele educaţionale pot fi ierarhizate pe trei niveluri:

1. Obiective generale ale sistemului de învăţământ – care indică domeniile şi tipurile de
schimbări preconizate a fi produse.
2. Obiective specifice / de generalitate medie – care realizează o explicare a obiectivelor generale
în termeni specifici şi sunt caracterisitice îndeosebi diferitelor discipline şcolare, fiind asociate cu
conţinutul acestora, dar şi tipului de şcoală sau profilul de formare.
3. Obiective operaţionale sunt obiective concrete, vizând sarcini precise care sunt realizabile într-
un interval de timp relative scurt.
II. O altă clasificare a obiectivelor, frecvent folosită în proiectarea activităţii didactice, este cea
realizată în funcţie de domeniul activităţii psihice implicate în învăţare. Au fost delimitate trei
categorii de obiective:
1. Obiective cognitive – care vizează asimilarea de cunoştinţe, formarea de deprinderi şi
capacităţi intelectuale;
2. Obiective afective - care au în vedere formarea sentimentelor, atitudinilor, convingerilor;
3. Obiective psihomotorii – care vizează formarea unor deprinderi motorii, a unor abilităţi
manuale.

33. descentralizarea invatamantului: rol, functii, mecanisme

· este una din directiile prioritarre ale reformei invatamantului si consta in transferul de
responsabilitate, autoritate si resurse catre unitatile de invatamant si comunitatea locala;
· rolul descentralizarii:
- eficentizarea activitatii si cresterea performantelor institutionale;
- democratizarea sistemului educational;
- asigurarea transparentei in luarea deciziilor;
- stimularea raspunderii publice si a responsabilitatii cadrelor didactic;
· presupune si o serie de riscuri generate de insuficienta pregatire manageriala a personalului
implicat, gradul redus de mobilitate in sistemul de educatie, interpretarea eronata a legii;

Teorii ale invataturii

Teoria conditionarii clasice (Pavlov)
· individul poate crea o asociere intre un stimul initial neutru si un raspuns comportamental,
aceasta asociere stimul-raspuns constituind traseul extern al instaurarii unei cunostinte noi;
Teoria conexionista sau invatarea prin incercare si eroare (Thorndike)
· pleaca de la ideea ce fiinta care invata se confrunta cu o situatie problema; rezolvarea
problemei se face prin selectarea raspunsului potrivit dintr-o serie de raspunsuri posibile;
incercarile incununate de succes sunt retinute, iar cele urmate de esec sunt inhibate;
Teoria conditionarii instrumentale (Skinner)
· acorda un rol important intaririi in invatare;
Teoria constructivismului cognitiv (Piaget) – dupa Dorina Salavastru
· explicarea invatarii inseamna descrierea inteligentei ca forma particulara a adaptarii
biologice;

34. Asistenta psihopedagogica la scoala

Consilierea psihopedagogică reprezintă un demers calificat, organizat pe principii ştiinţifice, ce
permite acordarea unei asistenţe de specialitate acelor persoane implicate în procesul educaţional
(elevi, studenţi, cadre didactice, părinţi, diriginţi, directori de instituţii educaţionale etc.) care
întâmpină anumite dificultăţi.
Orientarea şcolară şi profesională vizează dezvoltarea personală şi înzestrarea elevilor cu
cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru managementul propriului traseu educaţional şi
profesional, reprezentând un proces de pregătire şi îndrumare a elevilor către discipline şi
domenii potrivite structurii de personalitate a acestora.
Informarea şi consilierea profesională reprezintă orice informaţie şi/sau sprijin specializat oferit
unei persoane cu privire la: alegerea unei ocupaţii, progresul într-o ocupaţie, adaptarea la o
ocupaţie care se modifică, schimbarea ocupaţiei sau orice alte probleme legate de o profesie
(modalităţi de menţinere a locului de muncă )

Formarea initiala si continua a cadrelor didactice

· formarea initiala a personalului didactic se realizeaza la nivel universitar prin intermediul
Departamentelor de Pregatire a Personalului Didactic;
· incepand cu anul 2005-2006, s-a declansat un amplu proces de reforma determinat de
adoptarea de catre ministrii Educatiei din tarile membre si asociate Uniunii Europene a
Declaratiei de la Bologna prin care se doreste ca pana in 2010 sa se creeze un spatiu
european al invatamantului superior;
· ca urmarea acestui document, intregul sistem universitar a intrat intr-un proces de reforma
care s-a repercutat si asupra organizarii DPPD-urilor;
· astfel, MEC a elaborat un ordin in iulie 2008 care reglementeaza programul de studii
psihopedagogice in vedere certificarii pentru profesia didactica;
· astfel, certificarea pentru profesia didactica se poate obtine la doua niveluri:
- nivelul I care le acorda dreptul sa ocupe posturi didactice in invatamantul
preuniversitar obligatoriu, cu conditia acumulatii unui numar de 30 de credite;
- nivelul II care le da dreptul sa ocupe posturi in invatamantul liceal.
35. Metode de cultivare a talentelor si de stimulare a creativitatii
· strategii de cultivare a talentelor si creativitatii:
- gruparea elevilor in vederea desfasurarii activitatilor scolare: in scoli omogene
aptitudinal, in clase omogene aptitudinal, in grupe omogene aptitudinal;
- accelerarea studiilor: admiterea devansata in clasa I, sarirea claselor,
intrepatrunderea claselor, accelerarea studiilor la o singura disciplina, prin
tutoriat, educatie la distanta, prin stagii de elev-invitat la o universitate;
- programe curriculare imbogatite, parcurse in grupe omogene;

Conditii interne si externe ale invatarii

· invatarea nu este numai un eveniment natural, ea producandu-se in anumite conditii ce pot fi
observate si controlate;
· o invatare eficienta rezulta din interdependenta celor doua tipuri de conditii;
Conditii interne ale invatarii
· tin de particularitatile si disponibilitatile celui care invata;
· includ: potentialul ereditar, nivelul dezvoltarii intelectuale, cunostiinte, capacitati, motivatie,
vointa, stapanirea unor tehnici de munca intelectuala, stilul de invatare;
Conditii externe ale invatarii
· sunt independente de cel care invata, sunt specifice situatiei de instruire;
· includ: sistemul de cerinte scolare, gradul de dificultate al materiei, structura materialului de
invatat, calitatea instruirii (metode didactice utilizate), competenta cadrului didactic, relatia
profesor-elev, climatul scolar si familial, gestiunea timpului;