CARACTERIZAREA PSIHOPEDAGOGICA

A COPILULUI
Activitatea de instruire si educare presupune cunoasterea de catre cadrul didactic a
personalitatii copilului, educatia si cunoasterea celui educat aflandu-se intr-o stransa
legatura.
Solicitarile externe, inainte de a duce la anumite rezultate si de a se concretiza in anumite
performante, se rasfrang prin prisma conditiilor interne ale personalitatii copilului, cu
ansamblul ei de caracteristici individuale si de varsta. Variabilele psihologice care
mediaza per-
formantele si manifestarile scolarului si prescolarului sunt numeroase:trebuintele si
interesele,
disponibilitatile si inzestrarile generale, aptitudinile specifice, structurile tipologice si
temperamentale, fondul emotional, atitudinile caracteriale, insusirile intelectuale,
achizitiile anterioare. Ele actioneaza ca un filtru, imprimand o nota de specificitate
individuala proceselor de invatare si conduitelor infantile. Concomitent cu fenomenul
variabilitatii si dispersiei, actioneaza si legea aderentei personalitatii individuale la tabloul
de valori medii al caracteristicilor psihice induse de apartenenta mai multor copii la
acelasi stadiu de dezvoltare psihica, cu insusirile lui generale, comune, repetabile.
ealizand o imbinare a cunoasterii si recunoasterii trasaturilor psihice stadiale si
de varsta, cu informatii privind trasaturile psihice individuale prezente ale copilului,
educatorul va putea sa intrevada cum va evolua copilul ulterior, sa emita predictii cu
privire la probabilitatea sanselor si reusitelor sale. !entru aceasta este necesar ca
rezultatele cunoasterii psihologice a copilului sa fie incluse intr-un demers de
caracterizare a acestuia.
" buna caracterizare a copiilor permite sa se evite multe erori in materie de
educatie, dupa cum o proasta caracterizare poate sa complice relatiile copilului cu grupul.
Elevul poate fi caracterizat fie pe baza cunoasterii activitatilor lui, fie pe baza
raspunsurilor date de el la o ancheta sau pe baza rezultatelor obtinute in urma aplicarii
unor probe diagnostice. Caracteriza-
rea poate fi facuta de invatator fie in forma libera, fie in forma recomandata.
Caracterizarile intocmite in forma libera reflecta in mai mare masura subiectivitatea
atitudinii invatatorului sau profesorului fata de elev. #olosirea unor scheme rigide de
alcatuire a caracterizarilor psihopeda-
gogice mareste volumul de munca si duce la o stereotipizare a caracterizarilor insesi,
facandu-le asemanatoare unele cu altele.
Sunt neexpresive descrierile elevilor de mi$loc, cei mai numerosi, care nu se
disting nici prin reusite, nici prin incercari de a perturba disciplina, nici prin manifestari
active in plan psihosocial.
!rincipala cauza a insuficientei psihologice atat a caracterizarilor intocmite in
forma libera, cat si a celor realizate dupa criterii esentiale pentru descrierea elevilor si nu a
particula-
ritatilor psihoindividuale ale intelectului, afectivitatii, comunicarii,personalitatii elevului,
ci, mai degraba, avand in vedere dimensiunea finala a activitatii, particularitatile
rezultatelor activitatii va avea in vedere nu cauzele, ci efectele. Cu mult timp in urma
Alfred %inet, a facut observatia-ca educatorii emit $udecati apreciative cu privire la
intelectul elevilor, ghidandu-se dupa conduita la lectie, dupa efectuarea temelor de acasa,
dupa observatiile parintilor, adica dupa o serie de aspecte externe, care imprima
caracterizarilor un caracter nedeterminat si con-
tradictoriu. Ei se folosesc de o scala derivata nemi$locit din reusitele scolare, fiind
inclinati sa considere, de exemplu, ca inteligenti sunt cei care executa toate sarcinile,
consecvent si cu acuratete. &ucrurile devin si mai complicate in cazul aprecierii
trasaturilor de personalitate a elevului, unde se constata o validitate scazuta a aprecierii
acelorasi elevi de educatori diferiti si a aprecierii acelorasi elevi de aceiasi educatori, dar
la anumite intervale de timp.
Cercetarile arata ca dificultatea interpretarii adecvate a indicatorilor externi ai
conduitei, observati de educatori, este generata nu numai de limitele metodei observatiei,
nespri-
$inita pe abordari psihometrice, ci si de o anumita inconsistenta a gandirii psihologice a
celor care se ocupa de copii.Ceea ce se reflecta in faptul ca, pusi in situatia de a se
pronunta cu privire la o lista de particularitati ale elevului,minim necesare pentru
caracterizarea lor, educatorii se opresc la o abordare ce poate fi numita
simptomatologica:ei detaseaza particularitati ale invata-
rii, conduitei si comunicarii care se manifesta extern, vizibil, fara sa surprinda cauzele
acestor manifestari. !entru o abordare psihologica, cunoasterea si caracterizarea elevului,
trebuie sa fie nozologica, adica orientata spre evidentierea particularitatilor individuale
interne, care pot constitui cauza simptomului inregistrat obiectiv. Cele doua modalitati de
abordare sunt complementare, luate separat, fiecare prezinta avanta$e si dezavanta$e.
!rima atrage atentia catre acele laturi ale conduitei elevului in scoala, care stau drept
marturie a eficientei procesului instructiv-educativ, dar, nedezvaluind particularitatile
psihoindividuale, nu ofera o directie a interventiei pedagogica in corectarea elementului
nefavorabil. Cea de-a doua se centreaza pe obtinerea informatiei despre particularitatile
psihologice ale elevului,dar nu permite intotdeauna, sa se prevada conduita elevului in
situatii concrete. 'mbinand cele doua aspecte,se obtin cerintele carora trebuie sa le
raspunda #'SA de caracterizare psihopedagogica:
a( a dezvalui particularitatile psihologice ale copilului, manifestate in conduita si-n
invatare)
b( a diferentia copiii dupa gradul exprimarii acestor insusiri)
c( a evidentia atitudinea educatorului fata de copiii)
d( a utiliza, pe cat posibil, in culegerea datelor necesare alcatuirii caracterizarii si unele
tehnici standardizate)
e( a se citi usor si a fi accesibila intelegerii pedagogilor care nu lucreaza cu elevul)
f( procedura de alcatiure a #'SE' sa nu comporte un volum prea mare de munca.
#'SA !S'*"!E+A,",'CA concretizeaza, ordoneaza si organizeaza informatiile
semnificative despre copil-recoltate si inregistrate cu diferite prile$uri(, atat pentru a fixa o
stare de fapt, cat si pentru a prognoza asupra evolutiei lui ulterioare. #isa psihopedagogica
este un instrument metodic, structurat ca o lista selectiva de dimensiuni, variabile si
indicatori-un esantion de trasaturi menite sa puna in evidenta aspecte relevante ale
intelectului, afectivitatii, personalitatii si conduitei copilului(. "ferind o viziune
discursiva, esalonata pe componente dar si o imagine sintetica, globala, asupra
personalitatii de ansamblu, fisa se instituie ca un instrument al tratarii educationale
diferentiate a elevilor si al demersului de orientare scolara si profesionala.
!e langa itemii structurati ca enunturi scrise, fisa poate sa cuprinda tabele grafice,
scari de apreciere, liste de atribute dis$uncte sau dispuse gradat, destinate sa ofere o
imagine nuantata asupra starii unei trasaturi, preintampinand lunecarea catre aprecieri
simpliste, empirice, de genul:elevul are - nu are( memorie, imaginatie, gandire,
temperament, caracter etc. Ea face posibila ,totodata, depasirea situatiei in care
educatorul, conducandu-se dupa dominanta perceptiva a cunoasterii copilului, observa
numai extremele- elevi foarte buni, cu aptitudini si cunostinte si elevi slabi, cu insuficiente
evidente pe aceasta linie(, ignorand zona de mi$loc, unde se plaseaza cei mai multi din
efectivul clasei. Sub raport tehnic, fisa se prezinta ca un formular tipizat- restrictiv,dar si
elastic- imbinand oferta de alternative de incadrare a datelor-grile de categorii(, cu
libertatea de a consemna unele situatii neprevazute, de a alterna itemii precodificati cu cei
care permit construirea activa a raspunsului.
#isa de caracterizare psihopedagogica cuprinde un ansamblu de sectiuni indicand
teme ma$ore ale cunoasterii si caracterizarii copilului, cum ar fi :datele personale- de
identificare (, datele familiale, datele medicale, datele privind rezultatele- performantele,
reusitele ( activitatii scolare si extrascolare, datele referitoare la procesele intelectuale si la
stilul activitatii cognitive,
date privind linia de conduita in raport cu lectia si in raport cu grupul de apartenenta, date
care vizeaza trasaturile de personalitate. Sunt teme care nu lipsesc din nici un model de
fisa, intre ele existand anumite tipuri de legaturi interne. +e exemplu,
performantele- reusitele( scolare se explica in buna masura prin anumite insusiri
aptitudinale si prin nivelul dezvoltarii functiilor intelective,atat in sens general cat si in
sens specific, iar acestea din urma, structurate in contextul activitatii de invatare parcurse,
instrumenteaza, la randul lor, modul cum lucreaza pe mai departe elevul, conditionand un
stil de munca intelectuala de invatare. eusitele coreleaza strans nu numai cu variabilele
cognitive, dar si cu cele motivationale, exprimate sub forma atentiei si interesului care pot
acompania conduita de participare a elevului la lectie, sub forma sarguintei fata de
invatatura sau sub forma atitudinii active, inventive, creative fata de sarcini. 'nsumand
aceste variabile se poate obtine o cota globala a motivatiei, care explica multe aspecte ale
dinamicii performantelor.
.oate datele care vizeaza dimensiuni ale lumii interne a copilului pot fi coroborate
cu date obiective despre el, care rezulta si din completarea si din citirea rubricilor
referitoare la familie, la conditiile concrete de viata si de munca, la starea sanatatii si a
dezvoltarii lui fizice.
#isa prezentata reprezinta o adaptare rezultand din consultarea mai multor tipuri de
fise descrise in literatura de specialitate - +./uster, '. adu ( cu luarea in consideratue,
indeosebi a celor care se apropie in mai mare masura de o descriere operationala a
instrumentului -'. adu(.
'nv.,herman 0icoleta
Sc.,en.0r.1 &udus