Filiala Buzau

Referat
Psihologia Educației
An II

Rolul profesorului în reușita școlară

 Aptitudinea didactică
 Reușită și progres școlar versus eșec școlar

prof.univ.Emil Ioan Stegarescu

student : PetrisorTatiana(Gheorghe)
 Psihologia educației ,este o ramură a psihologiei , care ocupă un loc
important în domeniul mai larg al cunoștințelor pedagogice fundamentale și
aplicativ-practice ,precum și în sistemul științelor care se ocupă de educație.

Psihologia educaţiei studiază o multitudine de fenomene, activită ţi, relaţii,

legită ţi, precum:
●legile ce guvernează activită ţile psihocomportamentale şi psihologia socială a
indivizilor supuşi influenţelor educaţiei;
●dezvoltarea psihismului de-a lungul diferitelor stadii de vâ rstă (şi în special la
vâ rsta şcolară ) şi factorii dezvoltă rii psihice;
●fundamentele psihologice ale instruirii şi educaţiei (modul în care se
dobâ ndesc cunoştinţele, se formează tră să turile de personalitate, se construiesc
abilită ţile);
●bazele psihologice ale selectă rii şi utiliză rii metodelor de intervenţie asupra
individului (metode de predare-învă ţare-evaluare);
●aspectele subiective ale unor fenomene cu conotaţii pozitive sau negative în
viaţa individului (succesul sau insuccesul şcolar şi social);
●dimensiunile psihologice ale agenţilor implicaţi în activită ţile instructiv-
educative (relaţiile dintre educat şi educator, elemente de psihologie a grupului,
climatul educativ, etc.);
●relaţiile dintre diverse variabile educaţionale (formele de educaţie socio-
profesională , condiţiile exterioare ale procesului educaţional, etc).
În consecinţă , psihologia educaţiei contribuie hotă râ tor la pregă tirea psihologică
a profesorilor, aducâ nd soluţii practice în rezolvarea unor probleme educative. Din
punct de vedere practic, cunoştinţele acumulate de psihologia educaţiei sunt preţioase
pentru toţi cei implicaţi în actul educativ şi oricine este supus influentelor educative şi
exercită asemenea influenţe. Necesitatea cunoaşterii psihologice derivă din aceea că
actul de instruire şi de educaţie trebuie să se adapteze la situaţii infinit de variate, dată
fiind diversitatea aptitudinilor, atitudinilor şi aspiraţiilor individului.
Prin dă ruirea cu care îşi exercită atribuţiile, prin cunoştinţele şi competenţele
sale, prin modul în care structurează în ansamblu intervenţia educativă , profesorul,
influenţează hotă râ tor elevul, sub toate aspectele personalită ţii sale.

Rolul profesorilor in reusita scolara.

 Rolul reprezintă , din punct de vedere social, totalitatea comportamentelor pe
care le presupune calitatea de membru al unui grup. Rolurile profesorului se
construiesc pornind de la interrelaţionă rile lui cu diferite grupuri de referinţă , care îi
impun cerinţe distincte.
J.J. Gallagher se referă la posibilele roluri ale profesorului, din perspectiva unor
abordă ri diferite ale acţiunii pedagogice: rolul profesorului executor (preocupat de
punerea în aplicare a obiectivelor didactice, prin cele mai eficiente mijloace);
profesorul empatic (interesat de problemele emoţionale şi motivaţionale ale
elevilor); profesorul-eliberator al minţii elevilor (factor activ în dezvoltarea
armonioasă , cognitivă , afectivă şi morală a acestora).
Referitor la locul să u în procesul de învă ţă mâ nt, Anita E.Woolfolk („Educational
Psychology”, New York, 1990, p.5-7) identifică urmă toarele roluri: profesorul, ca
expert al actului de predare-învăţare ce poate lua decizii privitoare la tot ceea ce se
întâ mplă în procesul de învă ţă mâ nt; profesorul, ca agent motivator, ce declanşează şi
întreţine interesul elevilor; profesorul, ca lider al grupului de elevi, exercitâ ndu-şi
puterea asupra principalelor fenomene ce se produc aici; profesorul, în ipostaza de
consilier, un observator şi îndrumă tor sensibil al comportamentului elevilor;
profesorul, ca model, exemplu pozitiv pentru elevi; profesorul ca profesionist reflexiv,
care studiază şi analizează fenomenele psihopedagogice cu care se confruntă ;
profesorul, ca manager al clasei de elevi.
Adesea profesorul se află în situaţii conflictuale. Referitor la tensiunea intra-
roluri, au fost identificate urmă toarele situaţii: partener contra examinator; informator
contra distribuitor de şanse; model contra specialist (A. Neculau, Şt. Boncu, Psihologie
şcolară, Polirom, Iaşi, 1999).

COMPETENTA PROFESIONALĂ şi PERSONALITATEA PROFESORULUI

Prin dă ruirea cu care îşi exercită atribuţiile, prin cunoştinţele şi competenţele
sale, prin modul în care structurează în ansamblu intervenţia educativă , profesorul,
influenţează hotă râ tor elevul, sub toate aspectele personalită ţii sale.
Exercitarea profesiunii didactice presupune dobâ ndirea a trei categorii de
competenţe specifice: competenţe ştiinţifice (cultura de specialitate, în pregă tirea
ştiinţifică pe care o are profesorul într-un domeniu strict al realită ţii sau într-o arie
curriculară ), competenţe psihopedagogice, legate de „mă iestria pedagogică ” şi
competenţe relaţionale (capacitatea de a întreţine raporturi satisfă că toare cu
eşaloanele ierarhiei superioare dar şi cu „beneficiarii” – elevi, pă rinţi, comunitate) .
În dimensiunile personalităţii profesorului care-şi pun amprenta pe eficienţa
intervenţiilor sale educative:
- Competenţa profesională, ce reuneşte cultura de specialitate, capacitatea de a transmite
cunoştinţe şi capacitatea de evaluare corectă a elevilor.
- Profilul psihomoral şi cultural, ca rezultat al particularită ţilor caracteriale, dar şi al
experienţei culturale acumulate.
- Experienţa culturală implică totalitatea cunoştinţelor de specialitate şi un orizont
cultural larg.
- Profilul psihofizic, dat de prestanţa şi de prezenţa fizică , precum şi de mimică şi gesturi;
- Componenta psihopedagogică sau atitudinea pegagogică, expresie a unor însuşiri
precum: umanismul şi dragostea faţă de copii, conştiinţa propriei responsabilităţi,
interesul faţă de fiecare elev în parte, interesul faţă de perfecţionarea continuă a propriei
pregătiri.
- Aptitudinea pedagogică, ansamblul acelor însuşiri ale profesorului care mediază şi
modelează atâ t conţinuturile educaţiei şi învă ţă rii (capacitatea profesorului de a se
orienta predominant că tre instruire, instruire şi rezultate sau doar rezultate; capacitatea
de a planifica adecvat sarcinile de învă ţare; aptitudinile organizatorice; abilită ţile de
comunicare), câ t şi aspectele formale ale acestora (aptitudinea de a cunoaşte şi înţelege
particularită ţile psihologice ale elevilor; capacită ţile empatice; spiritul de observaţie;
tactul pedagogic, ca „simţ al mă surii“ în manifestă rile comportamentale; flexibilitatea şi
capacitatea de adaptare rapidă la situaţii concrete; stabilitatea emoţională ).
Responsabilităţile profesorului derivă din complexitatea funcţiilor sale în cadrul
şcolii:
- organizarea învăţării presupune a concepe situaţii de instruire stimulative, atractive
pentru elevi, a descoperi metodele şi procedeele cele mai adecvate, a dezvolta strategii
de rezolvare a problemelor şi stingere a conflictelor, a crea o atmosferă prielnică
studiului.
- funcţia de educator (formator); a educa, ală turi de a instrui, presupune formarea, la
elevi, a disciplinei de studiu independent, dezvoltarea abilită ţilor lor sociale şi
stimularea potenţialului şi personalită ţii fiecă ruia.
- ca partener în educaţie, profesorul se relaţionează cu ceilalţi factori educativi, în
special cu pă rinţii.

Reusita şcolara se raportează la totalitatea rezultatelor elevilor, atâ t în ceea ce

priveşte planul instruirii (nivelul de pregă tire ştiinţifică , acumularea cunoştinţelor şi
formarea abilită ţilor de aplicare a acestora), câ t şi planul dezvoltă rii personale
(dezvoltarea capacită ţilor intelectuale, formarea unor tră să turi de personalitate, a
interesului şi motivaţiei faţă de învă ţă tură , a capacită ţii de a se instrui, de a deveni).
În concordanţă cu această semnificaţie, se profilează două criterii de evaluare
a reusitei şcolare : unul de evaluare internă care priveşte mă sura în care sunt
îndeplinite obiectivele activită ţii didactice; altul de evaluare externă care presupune
aprecierea pregă tirii elevilor prin competenţele şi conduita ce le dovedesc pe
treptele urmă toare de învă ţă mâ nt sau după absolvire, în activitatea profesională şi în
viaţa socială .
Progresul şcolar exprimă aprecierea rezultatelor obţinute şi a evoluţiei
situaţiei la învă ţă tură a elevului prin raportarea acestora la performanţe anterioare.
Corelat cu progresul şcolar, reusita nu implică un nivel limită de performanţă
şcolară , ci are un caracter de proces, se află în continuă devenire, ceea ce înseamnă
că rezultatele obţinute de elev se raportează , în orice moment, atâ t la obiectivele
stabilite câ t şi la posibilită ţile proprii întru-un moment al dezvoltă rii sale.

Cauze ale esecului scolar

Insuccesul şcolar (ră mâ nerea în urmă la învă ţă tură , eşec şcolar ) constă în
neâ ndeplinirea de că tre elevi a cerinţelor obligatorii din programe, fiind efectul
discrepanţei dintre exigenţe, posibilită ţi şi rezultate.
1. FORME DE MANIFESTARE

a) faza premergă toare (încetinirea ritmului, apariţia lacunelor)

b) faza ră mâ nerii în urmă la învă ţă tură propriu-zisă (semnalează acumularea
golurilor mari în cunoştinţe, evitarea orică rui efort de îndeplinire individuală a
sarcinilor, aversiune faţă de învă ţă tură ).
c) repetenţia sau abandonul.

2. CAUZELE EŞECULUI ŞCOLAR :

a) cauze de ordin fizio-psihologic.

- tulbură ri somatice, neurologice, endocrine;
- tulbură ri legate de pubertate;
- deficienţe sezoriale;
- boli specifice vâ rstei;
- insuficienţe ale elaboră rii intelectuale;
- inteligenţa şcolară sub limită ;
- instabilitate neuromotorie, etc.

b) cauze de ordin social-familial :

- familii dezorganizate;
- familii schimbă toare;
- atmosfera “încă rcată ” cu tot felul de excese;
- nivelul igenico-sanitar;
- nivelul cultural scă zut al familiei (pă rinţi excesiv de grijulii, cei intoleranţi, cei
indiferenţi) ;
- pă rinţi navetişti.

c) cauze de ordin pedagogic:

- prezentarea într-un mod ilogic şi neatractiv a conţinutului lecţiei;

- evaluă ri injuste;
- tratarea unor copii ca pe “paria” clasei;
- autoritatea excesivă ;
- conlucrarea precară cu familia;
- pregă tirea superficială pentru lecţii.

Considerâ nd că prin referirile la necesitatea cunoaşterii psihologice, a metodelor, a

simţului diagnostic, profesorul unei anumite specialită ţi, împreună cu psihologul şi cu
ceilalţi pot forma o echipă cu orizonturi diferite pentru a accepta cum se pot dobâ ndi
cunoştinţe despre personalitatea fiecă rui elev şi ce fel de decizii se iau cu privire la
procesul instructiv, cum se poate asigura intervenţia adecvată pentru a preveni eşecul
şcolar. În ceea ce-i priveşte pe profesori, aceştia ar trebui, mai ales, să conştientizeze
inflenţa negativă pe care o poate avea asupra evoluţiei copilului o stare prelungită de
stress, creată la şcoală , uneori paralelă celei existente în familie, sau chiar numai
expuneri de scurtă durată la situaţii stresante, dar care, dacă depă şesc un anumit prag, îl
pregă tesc pe plan psihic pentru tră iri emoţionale excesive şi pentru suprareacţie, iar pe
plan formativ îi afectează plă cerea de a munci şi randamentul muncii, inventivitatea şi
creativitatea, capacitatea de a învinge dificultă ţile şi optimismul.
Examinâ nd situaţiile stresante pentru copil în familie, am constatat că ele se
înscriu într-o arie neaşteptat de largă , luâ nd forme dintre cele mai variate. Ele se
întâ lnesc deopotrivă în familia dezorganizată sau pe cale de a se destră ma şi în familia
bine consolidată , dar care fac greşeli de educaţie din grijă excesivă sau din indiferenţă
faţă de problemele copilului.
Înfă ptuirea practică a celor sugerate implică un oarecare efort din partea
educatorilor, atâ t a pă rinţilor câ t şi a profesorilor. Este o datorie socială pe care o au
aceste două categorii de educatori, fiecare în parametrii speciali de viaţă , trebuind să
creeze condiţia optimă de formare a OMULUI chemat să pă şească în noul mileniu, pentru
a lua parte, competent şi încreză tor în forţele sale, desfă şurarea vieţii social- productive
şi politice.

Bibliografie:

1.Șchiopu,U. Verza, E. –Psihologia vârstelor EDP, 1995/1997

2.Radu N. – Psihologia Educației ,ED. Fundației ,,Romănia de
mâine’’, București ,2000
3.Florinda Golu – Manual de psihologia dezvoltării, ED.
Polirom,2015
4.Suport de curs Psihologia Educatiei , d-nul Emil Stegarescu