Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Un învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea elevilor, dar
şi dirijarea, îndrumarea lor, rolul profesorului căpătând noi valenţe, depăşind optica tradiţională prin
care era un furnizor de informaţii.
În organizarea unui învăţământ centrat pe elev, profesorul devine un coparticipant alături de elev la
activităţile desfăşurate. El însoţeşte şi încadrează elevul pe drumul spre cunoaştere. Elevii înşişi
trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut într-un tot ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă
elevilor nu li se oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii şi eventual a predării, învăţarea nu
are loc.[3]
Strategia didactică este:
„un ansamblu de acțiuni și operații de predare – învățare, în mod deliberat structurate sau
programate, orientate în direcția atingerii, în aceste condiții de maximă eficacitate, a
obiectivelor prestabilite”.[4]
„o acțiune decompozabilă într-o suită de decizii – operații, fiecare decizie asigurând trecerea
la secvența următoare pe baza valorficării informațiilor dobândite în etapa anterioară. În
acest sens, strategia devine un model de acțiune care acceptă in initio posibilitatea
schimbării tipurilor de operații și succesiunea lor”.[5]
„un grup de două sau mai multe metode și procedee integrate într-o structură operațională,
angajată la nivelul activității de predare-învățare-evaluare, pentru realizarea obiectivelor
pedagogice generale, specifice și concrete ale acesteia, la parametri de calitate superioară”.
[6]
„un ansamblu de procedee prin care se realizează conlucrarea dintre profesor și elevi în
vederea predării și învățării unui volum de informații, a formării unor priceperi și desprinderi,
a dezvoltării personalității umane”.[7]
„aspectul dinamic, activ, prin care cadrul didactic dirijează învățarea”. [8]
Există o literatură extrem de bogată, accesibilă şi diversificată care pune la dispoziţia educatorilor
sinteze teoretice, dar şi experienţele practicienilor. De aceea vom recurge mai ales la trimiteri spre
problemele esențiale referitoare la metodologia didactică.[9] Desemnează „un mod de abordare a
unei situaţii de instruire“ care permite/ presupune „raţionalizarea conţinuturilor“; determină
„structurile acţionale“; o „combinatorică structurală“ între „metode, mijloace, forme, relaţii, decizia
instrucţională“ şi care vizează „optimizarea instruirii“. Ea depinde de: concepţia pedagogică a
cadrului didactic, obiectivele instructiv-educative, conţinuturile instruirii, tipul de învăţare necesară,
stilul de predare al profesorului, caracteristicile psihosociale ale partenerilor ergonomia spaţiului
instructiv-educativ şi orizontul timpului de instruire (R. Iucu).[10]
Strategiile de instruire sunt elemente complexe ale realităţii pedagogice; ele se clasifică după
criterii diverse (după domeniul activităţilor instrucţionale predominante: cognitive, psihomotorii,
afectiv-motivaţionale, combinatorii; după logica gândirii: inductive, deductive, analogice,
transductive, mixte; după gradul de structurare a sarcinilor de instruire: algoritmice, nealgoritmice,
euristice ş.a.).[11]
• de prezentare, de urmărire a unor norme, prescripţii, reguli de tip algoritmic, prin expunere,
explicaţie, demonstraţie, programare, exerciţiu;
• de activizare a elevilor în predare, prin intercalarea metodelor şi procedeelor activ-participative, a
muncii independente sau în grupuri mici;
• de combinare a celor două modalităţi de predare, în variate proporţii de asamblare;
• de combinare a predării în mod expozitiv cu sarcini de învăţare euristică (de descoperire), prin
metode expozitiv-euristice;
• algoritmică:
– prin imitare de modele date;
– prin repetare, exersare, memorare;
– prin cunoaştere concret-intuitivă;
– prin algoritmizare, pas cu pas
• euristică:
– prin observare nemijlocită;
– prin rezolvare de probleme deschise;
– prin experimentare;
– prin dezbateri, dialoguri euristice;
– prin cercetări în grup;
– prin simulare, modelare, aplicaţii;
– prin tehnici de creativitate (prezentate de noi);
• mixtă (prin combinarea celorlalte moduri)
Folosirea unor strategii de tip euristic, similare cercetării ştiinţifice a dat rezultate bune în planul
însuşirii temeinice a cunoştinţelor, al formării priceperilor, deprinderilor etc. Puşi în ipostaza unor
mici cercetători, elevilor le face plăcere să redescopere adevăruri ale ştiinţei, confirmând sugestia pe
care o făcea Rousseau în lucrarea Emil sau despre educaţie.
Referințe:
1. Otilia Pacurari (coord.), Strategii didactice inovative, Bucuresti, Editura Sigma, 2003, p. 46.
2. Ibidem.
3. Ibidem, p. 54.
4. Ioan Cerghit, Metode de învățământ, Iași, Ed. Polirom, 2006, p. 276.
5. Dan Potolea, Profesorul și strategiile conducerii învățării, Bucuresti, Editura Academiei, 1989, p.
144.
6. Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici, București, Editura didactică și pedagogică, 1998,
p. 422.
7. Ioan Nicola, Tratat de pedagogie școlară, București, Editura Aramis, 2003, p. 441.
8. Marin Manolescu, Elemente structurale ale curriculumului școlar, semnificații și interacțiuni.
Aplicații, Iași, Editura Polirom, 2008,p. 193.
9. psihopedagogie.blogspot.com.
10. Romița Iucu, Instruirea Școlară. Perspective teoretice și aplicative, Iași, Editura Polirom, 2008, p.
86.
11. Ibidem, p. 120.
12. Dan Potolea, op. cit., p. 146.
13. Ioan Cerghit, Sisteme de instruire alternative și complementare, Iași, Ed. Polirom, 2008, p. 34.
14. Iacob, Ionela-Gina. Studiu comparativ între metodele tradiționale și moderne utilizate în procesul
de predare-învățare. În: EDICT- Revista educației, nr. 3/2018.