Sunteți pe pagina 1din 1

Rolul educației în dezvoltarea copilului

Dezvoltarea reprezintă procesul de trecere de la un stadiu inferior la unul superior, într-o


succesiune de etape care cuprind diverse caracteristici.

„Educaţia este activitatea psihosocială care are ca funcţie de bază formarea - dezvoltarea
permanentă a personalităţii în vederea integrării sale sociale, orientată valoric conform
finalităţilor asumate, realizate la nivelul corelaţiei dintre educator şi educat, prin conţinuturi şi
forme generale, într-un context deschis.” (S. Cristea)

Au fost descoperite 6 etape de dezvoltare ale copilului, începând de la etapa de nou născut (0-
1 luni) și până la etapa adolescenței (13-18 ani).

Putem distinge următoarele arii de dezvoltare ale copilului: dezvoltare fizică, dezvoltare
psihică, dezvoltare a limbajului, dezvoltare emoțională, dezvoltare socială, dezvoltarea eului/
sexualității/ identității, dezvoltare morală.

Educația reprezintă cel de-al treilea factor determinant al dezvoltării psihice, ceilalți doi
factori care contribuie semnificativ la dezvoltarea psihică sunt: mediul și ereditatea.

Educația are un rol important în formarea și dezvoltarea copilului, deoarece, prin funcțiile
sale specifice, ajută copilul să se dezvolte pe mai multe planuri. Funcțiile educației sunt:

- Selecția și transmiterea valorilor de la societate la individ;


- Dezvoltarea potenţialului biopsihic al individului în virtutea unui ideal educaţional;
- Formarea socio-profesională;
- Înzestrarea indivizilor cu mijloacele necesare pentru dezvoltarea lor pe parcursul
întregii vieţi;

Având în vedere că educația este un proces gradual de învățare și cultivare a noilor


cunoștințe, abilități și valori, aceasta are rolul de a aduce modificări pozitive în viața și
comportamentul uman, facilitând dezvoltarea unor calități umane, dar și a noilor orizonturi
cognitive.

Educația mai ajută la dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al omului și la formarea


unui tip de personalitate, la dezvoltarea socială. Mai exact, educația are un rol important în
dezvoltarea calităților umane, psihice și cognitive.

S-ar putea să vă placă și