Rolul întăririlor pozitive în educarea elevilor pornind de la teoria

condiționării operante
Student: Negură Ionela Lucreția

Anul II – P.I.P. Centrul U.B.B. Reșița

S-a constatat că dezaprobarea comportamentelor negative, respectiv corecţia fizică sunt

forme ce se centrează pe comportamentul nedorit şi nu îl învaţă pe copil cum să se comporte
adecvat. Alte forme de disciplinare neadecvată sunt comenzile de genul "stai jos şi nu vorbi!",
„să nu te mai aud!” sau afirmaţiile explozive "ai intrat într-un necaz mai mare decât crezi!", „stai
să vezi ce păţeşti!”.

Nu sunt de folos nici criticile " numai atât poţi?" sau ameninţările "dacă nu te potoleşti
vei fii pedepsit" sau aprecierile depreciative "vei învăţa vreodată faci ceva bine?". Uneori se
întâmplă ca aceste metode să aibă rezultate dar mult mai adesea ele generează frustrare, o stimă
de sine scăzută şi chiar o dorinţă de răzbunare.

La polul opus este disciplinarea pozitivă care trebuie să îl înveţe pe copil auto-controlul şi
încrederea în sine prin concentrarea asupra lucrurilor pe care părinţii şi profesorii doresc să le
transmită. "Ea este baza pentru orientarea copiilor asupra modului în care pot fi în armonie cu ei
înşişi, cum să îşi înţeleagă propriul comportament, cum să aibă iniţiativă, să fie responsabili
pentru propriile alegeri. Părinţii pot să îşi amintească de primii ani de viaţă ai copilului, cum l-au
învăţat să ridice mânuţele, să bată din palme, să meargă fără a lovi sau a ameninţa. Încurajarea e
o modalitate eficientă de recompensare a copilului, care îl stimulează să înveţe, iar încurajarea
unui comportament adecvat ajută la construirea stimei de sine", spune Andreea Biji, psiholog în
cadrul Salvaţi Copiii. Atunci când ignorăm un comportament neadecvat, cum sunt crizele
temperamentale, plânsul pentru a obţine ceva ce i-a fost refuzat, îl ajutăm pe copil ce e
autocontrolul, deoarece nu obţine atenţia celor din jur prin comportamentul pe care îl are.
De cele mai multe ori, prin pregătire, măiestrie pedagogică şi entuziasm, profesorul
realizează o interacţiune pozitivă cu elevii, acesta favorizând procesul didactic. Dragostea pentru
copii, tactul pedagogic, autocontrolul, empatia, competenţa, spiritul de echitate, alegerea de
activităţi atractive la lecţie şi talentul de a trezi interesul elevilor pentru proiecte de cercetare
(eventual şi prin exemplul personal), uşurinţa de a se adapta la neprevăzut şi nerenunţarea în faţa
greutăţilor, exigenţa şi constanţa în cerinţele formulate, ca şi priceperea de a se realiza o corectă
evaluare a performanţelor elevilor sunt tot atâtea calităţi care asigură eficienţa muncii la catedră,
producându-i educatorului satisfacţie, trăire stimulatoare pentru noi şi noi eforturi în scopul
perfecţionării stilului de muncă. Dincolo de conţinuturile concrete care se transmit, în demersul
didactic va fi important foarte mult tipul de interacţiune care se va statornici între clasa de elevi
şi profesor, precum şi atitudinea acestuia în a se relaţiona ca grup şi la fiecare elev în parte.
Relaţia profesor – elev reprezintă modalitatea principală de mediere didactică, reprezintă o
construcţie reciprocă, dinamică, ce se repliază permanent în funcţie de circumstanţe şi scopuri
educative. Ea este rezultatul unei “opere” comune ce se definitivează în timp, prin implicarea
ambelor părţi. De cele mai multe ori ce ştim nu este suficient şi nu ştim cum să reacţionăm
pentru a elimina sau pentru a reduce o serie de comportamente indezirabile ale elevului. Am
aplicat o serie de metode, dar am constatat ca unele dintre ele nu au mers. O metodă de învăţare
sau modificare a comportamentului copilului, dacă transmite doar o informaţie sau oferă un
feedback negativ, nu funcţionează în cele mai multe situaţii. Disciplinarea pozitivă reprezintă
una dintre metodele cele mai eficiente ce se poate aplica în cadrul scolii, prin care copiii învaţă
comportamente pozitive pentru tot restul vieţii. Îl ajuta pe copil sa crească şi să se dezvolte
armonios, echilibrat şi sănătos din punct de vedere emoţional si social. Disciplina pozitivă
elimină pedeapsa care este o forma de atac si de abuz la o persoană. Strategiile de disciplinare
sunt specifice pentru următoarele trei categorii de situaţii:
- In învăţarea unui comportament nou folosim ca metode modelarea şi învăţarea. În
aplicarea cu succes a învăţării este esenţială observarea micilor progrese, care, chiar dacă par
nesemnificative, trebuie mai întâi recompensate, iar apoi consolidate. Aceasta presupune efort si
munca repetată, dar rezultatele vor fi pe măsură.
- In consolidarea unui comportament după ce ne-am asigurat că un comportament a fost
învăţat, e necesar să aplicăm tehnici care duc la persistenţa comportamentului în timp:
recompensa şi controlul mediului. Cu cât sunt mai naturale recompensele pe care le utilizăm, cu
atât e mai mare şansa consolidării şi persistenţei comportamentului ţintă. Dacă îi vom da mereu
copilului aceeaşi recompensă s-ar putea ca la un moment dat să se plictisească de ea, şi să nu mai
aibă efectul pe care l-a avut la început. Cu cât i-a lipsit mai mult acel lucru cu atât va avea un
efect mai mare ca şi recompensă. Recompensele vor fi mai puţin materiale, oprindu-ne asupra
celor care îl motivează pe elev în activitatea sa nu pentru valoarea materiala. Prin urmare, în
alegerea recompenselor trebuie să avem în vedere acest lucru. Putem să oferim lucruri simple,
pe care le avem la îndemână şi sunt atractive pentru copil (ex. buline, steluţe).
Opusă recompensei, pedeapsa presupune exercitarea unui control exterior, prin forţă,
asupra copiilor cu scopul de a le modifica un comportament problematic şi se recurge la
manifestarea unor forme de abuz fizic si emoţional. Deşi adultul nu doreşte să recurgă la astfel
de metode, pentru că nu par a fi cele mai potrivite. Totuşi, de cele mai multe ori profesorii aleg
să disciplineze în acest fel din mai multe motive: au primit ei înşişi acelaşi „tratament” când au
fost copii, nu cunosc nici o altă metodă prin care să obţină rezultatul aşteptat, cred în eficienţa
pedepsei, sau uneori sunt încurajaţi de părinţii elevilor.
Apariţia imediată a efectului pedepsei poate funcţiona ca o recompensă pentru cel care o
foloseşte şi, prin urmare, poate duce la utilizarea ei abuzivă. De exemplu, dacă îl pedepseşte pe
copil punându-l la colţ pentru că se juca prea gălăgios, profesorul obţine ca beneficiu imediat
încetarea gălăgiei in clasa. Fără să-şi dea seama, profesorul nu mai caută alte soluţii la o situaţie
nedorită, fiind tentat să o rezolve rapid prin pedepsirea celui care a produs-o. Pedeapsa poate
modela comportamentul celui pedepsit. Adesea au fost situaţii în care „copiii problemă” ai unei
clase au fost „creaţi” de modul în care dirigintele sau învăţătorul au reacţionat în rezolvarea
problemelor de disciplină ridicate de aceştia. Se ajunge ca orice problemă de disciplină apare să
fie opera aceluiaşi elev chiar dacă acesta nici nu ştie despre ce a fost vorba. Iată deci, că strategia
pe care o va aplica profesorul la clasă trebuie bine gândită pentru ca să nu avem astfel de situaţii.
O serie de studii au evidenţiat, în mod repetat, că acei copii care au fost martorii sau ţinta
unor pedepse excesive tind să recurgă ei înşişi la pedepsirea oamenilor din jurul lor. Uneori,
exprimarea pedepsei poate fi amânată până când devin ei înşişi adulţi şi intră în rolul de părinţi.
Mediul în care trăim influenţează modul de manifestare a comportamentului. Am observat de
nenumărate ori că un comportament al copilului se manifesta doar într-un anumit mediu sau în
prezenţa anumitor persoane. De aceea, o condiţie importantă în realizarea disciplinei prin întărire
pozitivă este existenţa unei bune relaţii cu familia de provenienţă a elevului. Strategiile aplicate
de profesor trebuie să aibă continuitate şi acasă pentru a fi viabile. Profesorul trebuie să fie
informat în legătură cu orice schimbare ce ar putea influenţa comportamentul elevului. Sunt
situaţii în care starea de sănătate sau conflictele dintre părinţi îşi pun amprenta în mod inevitabil
asupra modului de manifestare a copilului. O bună comunicare dintre profesor şi familia elevului
poate avea efecte benefice în disciplinarea lui.
Nu trebuie să tratăm cu indiferenţă modelul personal atât în cazul profesorului cât şi al
părintelui. Nu este indicat să fim altfel decât le cerem lor să fie, este o problemă de moralitate şi
respect reciproc. Dacă noi înşine suntem „indisciplinaţi” cum să-i determinăm pe elevi să fie?
Este indicat să ţinem seama şi de următoarele strategii specifice pentru asigurarea
disciplinei în clasa de elevi:
● Uneori faptele vorbesc mai puternic decât cuvintele
● Utilizaţi metode nonverbale şi de continuitate a lecţiei (ex: deplasează-te cu spatele şi
pune mâna pe umărul elevului care vorbeşte)
● Utilizaţi tăcerea ca mijloc corectiv.
● Nu vă adresaţi clasei până când nu aveţi certitudinea ca toţi elevii sunt pregătiţi să vă
asculte.
● Stabiliţi un contact vizual permanent cu elevii.
● Semnalaţi un comportament indisciplinat/ disciplinat printr-un semn distinctive concret.
● Evitaţi întrebările al căror răspuns este aşteptat după o ordine previzibila. Puneţi întâi
întrebarea şi apoi nominalizaţi elevul care să răspundă.
● Fiţi gata să schimbaţi metoda când constataţi că elevii au obosit să vă asculte.
● Orientaţi elevii să extragă principii de viaţă din conţinutul academic predat.
● Consiliaţi elevul care are probleme rămânând în permanenţă la dispoziţia acestuia.
● Organizaţi activitatea în sensul solicitării unor sarcini precise de la elevi.
● Recunoaşteţi şi indicaţi cele mai mici îmbunătăţiri în comportamentul elevilor şi
încurajaţi-l.
● Concentraţi-vă asupra elevului cu un comportament regulamentar, lăudaţi-l şi felicitaţi-l
pentru asta.
● Încercaţi să comunicaţi cu elevul indisciplinat, întrebându-l dacă şi cum puteţi să-l ajutaţi.
● În situaţii dificile folosiţi o voce scăzută, nu ridicaţi tonul, pentru ca elevul să facă efort
pentru a te asculta.
● Recunoaşteţi că atunci când un elev persistă în indiscipline, acest fapt este semnul unei
nevoi de atenţie sau de dragoste( împlinind nevoile emoţionale de bază ale elevilor-
dragostea, afirmarea, apartenenţa, imaginea de sine-pot fi prevenite situaţiile de
indisciplină.
● Daţi dovada de multa răbdare.
● Fii realist si gândeşte-te la ce spunea Kevin Leman în “Making Children Mind without
Losing Yours” (Kennedy Century Press, 1994): “Nu sunt atât de naiv încât să cred că
orice metodă de disciplină poate avea efect pozitiv asupra fiecărui copil”.