Rolul întăririlor pozitive în educarea eleviilor pornind de la teoria

condiționării operante

S-a constatat că dezaprobarea comportamentelor negative, respectiv corecţia

fizică sunt forme ce se centrează pe comportamentul nedorit şi nu îl învaţă pe copil
cum să se comporteadecvat. Alte forme de disciplinare neadecvată sunt comenzile
de genul "stai jos şi nu vorbi!",„să nu te mai aud!” sau afirmaţiile explozive "ai intrat
într -un necaz mai mare decât crezi!", „staisă vezi ce păţeşti!”.
Nu sunt de folos nici criticile " numai atât poţi?" sau ameninţările "dacă nu te
potoleştivei fii pedepsit" sau aprecierile depreciative "vei învăţa vreodată faci ceva
bine?". Uneori se întâmplă ca aceste metode să aibă rezultate dar mult mai adesea ele
generează frustrare, o stimăde sine scăzută şi chiar o dorinţă de răzbunare.
La polul opus este disciplinarea pozitivă care trebuie să îl înveţe pe copil auto-
controlul şi încrederea în sine prin concentrarea asupra lucrurilor pe care părinţii
şi profesorii doresc să letransmită. "Ea este baza pentru orientarea copiilor asupra
modului în care pot fi în armonie cu eiînşişi, cum să îşi înţeleagă propriul
comportament, cum să aibă iniţiativă, să fie responsabili pentru propriile alegeri.
Părinţii pot să îşi amintească de primii ani de viaţă ai copilului, cum l-au
învăţat să ridice mânuţele, să bată din palme, să meargă fără a lovi sau a ameninţa.
Încurajarea eo modalitate eficientă de recompensare a copilului, care îl stimulează să
înveţe, iar încurajareaunui comportament adecvat ajută la construirea stimei de sine",
spune Andreea Biji, psiholog încadrul Salvaţi Copiii. Atunci când ignorăm
un comportament neadecvat, cum sunt crizele temperamentale, plânsul pentru a obţine
ceva ce i-a fost refuzat, îl ajutăm pe copil ce eautocontrolul, deoarece nu obţine
atenţia celor din jur prin comportamentul pe care îl are.De cele mai multe ori, prin
pregătire, măiestrie pedagogică şi entuziasm, profesorulrealizează o interacţiune
pozitivă cu elevii, acesta favorizând procesul didactic. Dragostea pentrucopii, tactul
pedagogic, autocontrolul, empatia, competenţa, spiritul de echitate, alegerea
deactivităţi atractive la lecţie şi talentul de a trezi interesul elevilor pentru proiecte de
cercetare (eventual şi prin exemplul personal), uşurinţa de a se adapta la neprevăzut şi
nerenunţarea în faţagreutăţilor, exigenţa şi constanţa în cerinţele formulate, ca şi
priceperea de a se realiza o corectă evaluare a performanţelor elevilor sunt tot atâtea
calităţi care asigură eficienţa muncii la catedră, producându-i educatorului satisfacţie,
trăire stimulatoare pentru noi şi noi eforturi în scopul perfecţionării
stilului de muncă. Dincolo de conţinuturile concrete care se transmit, în demersul
didactic va fi important foarte mult tipul de interacţiune care se va statornici între
clasa de elevişi profesor, precum şi atitudinea acestuia în a se relaţiona ca grup şi la
fiecare elev în parte.Relaţia profesor – elev reprezintă modalitatea principală de
mediere didactică, reprezintă oconstrucţie reciprocă, dinamică, ce se repliază
permanent în funcţie de circumstanţe şi scopurieducative. Ea este rezultatul unei
“opere” comune ce se definitivează în timp, prin implicareaambelor părţi. De cele mai
multe ori ce ştim nu este suficient şi nu ştim cum să reacţionăm pentru a
elimina sau pentru a reduce o serie de comportamente indezirabile ale elevului.