ÎNTĂRIREA POZITIVĂ ȘI DISCIPLINAREA ELEVILOR

MONICA MAREŞ
Profesor pentru învăţământul primar
Şcoala Gimnazială Nr. 19 Braşov

Abstract:
A method of learning or child behavior modification, if it only transmits information or
provides negative feedback, does not work in most situations. Positive Discipline is one of the most
effective methods that can be applied in schools, where children learn positive behaviour effective in
life. We help children grow and develop harmoniously, leading to a balanced and healthy life, both
emotionally and socially. Positive discipline eliminates punishment as a form of attack and abuse on a
person.

S-a constatat că dezaprobarea comportamentelor negative, respectiv corecţia fizică sunt forme
ce se centrează pe comportamentul nedorit şi nu îl învaţă pe copil cum să se comporte adecvat. Alte
forme de disciplinare neadecvată sunt comenzile de genul "stai jos şi nu vorbi!", „să nu te mai aud!”
sau afirmaţiile explozive "ai intrat într-un necaz mai mare decât crezi!", „stai să vezi ce păţeşti!”.
Nu sunt de folos nici criticile " numai atât poţi?" sau ameninţările "dacă nu te potoleşti vei fii
pedepsit" sau aprecierile depreciative "vei învăţa vreodată faci ceva bine?". Uneori se întâmplă ca
aceste metode să aibă rezultate dar mult mai adesea ele generează frustrare, o stimă de sine scăzută şi
chiar o dorinţă de răzbunare.
La polul opus este disciplinarea pozitivă care trebuie să îl înveţe pe copil auto-controlul şi
încrederea în sine prin concentrarea asupra lucrurilor pe care părinţii şi profesorii doresc să le
transmită. "Ea este baza pentru orientarea copiilor asupra modului în care pot fi în armonie cu ei înşişi,
cum să îşi înţeleagă propriul comportament, cum să aibă iniţiativă, să fie responsabili pentru propriile
alegeri. Părinţii pot să îşi amintească de primii ani de viaţă ai copilului, cum l-au învăţat să ridice
mânuţele, să bată din palme, să meargă fără a lovi sau a ameninţa. Încurajarea e o modalitate eficientă
de recompensare a copilului, care îl stimulează să înveţe, iar încurajarea unui comportament adecvat
ajută la construirea stimei de sine", spune Andreea Biji, psiholog în cadrul Salvaţi Copiii. Atunci când
ignorăm un comportament neadecvat, cum sunt crizele temperamentale, plânsul pentru a obţine ceva
ce i-a fost refuzat, îl ajutăm pe copil ce e autocontrolul, deoarece nu obţine atenţia celor din jur prin
comportamentul pe care îl are.

1
 De cele mai multe ori, prin pregătire, măiestrie pedagogică şi entuziasm, profesorul realizează o
interacţiune pozitivă cu elevii, acesta favorizând procesul didactic. Dragostea pentru copii, tactul
pedagogic, autocontrolul, empatia, competenţa, spiritul de echitate, alegerea de activităţi atractive la
lecţie şi talentul de a trezi interesul elevilor pentru proiecte de cercetare (eventual şi prin exemplul
personal), uşurinţa de a se adapta la neprevăzut şi nerenunţarea în faţa greutăţilor, exigenţa şi constanţa
în cerinţele formulate, ca şi priceperea de a se realiza o corectă evaluare a performanţelor elevilor sunt
tot atâtea calităţi care asigură eficienţa muncii la catedră, producându-i educatorului satisfacţie, trăire
stimulatoare pentru noi şi noi eforturi în scopul perfecţionării stilului de muncă. Dincolo de
conţinuturile concrete care se transmit, în demersul didactic va fi important foarte mult tipul de
interacţiune care se va statornici între clasa de elevi şi profesor, precum şi atitudinea acestuia în a se
relaţiona ca grup şi la fiecare elev în parte. Relaţia profesor – elev reprezintă modalitatea principală de
mediere didactică, reprezintă o construcţie reciprocă, dinamică, ce se repliază permanent în funcţie de
circumstanţe şi scopuri educative. Ea este rezultatul unei “opere” comune ce se definitivează în timp,
prin implicarea ambelor părţi. De cele mai multe ori ce ştim nu este suficient şi nu ştim cum să
reacţionăm pentru a elimina sau pentru a reduce o serie de comportamente indezirabile ale elevului.
Am aplicat o serie de metode, dar am constatat ca unele dintre ele nu au mers. O metodă de învăţare
sau modificare a comportamentului copilului, dacă transmite doar o informaţie sau oferă un feedback
negativ, nu funcţionează în cele mai multe situaţii. Disciplinarea pozitivă reprezintă una dintre
metodele cele mai eficiente ce se poate aplica în cadrul scolii, prin care copiii învaţă comportamente
pozitive pentru tot restul vieţii. Îl ajuta pe copil sa crească şi să se dezvolte armonios, echilibrat şi
sănătos din punct de vedere emoţional si social. Disciplina pozitivă elimină pedeapsa care este o forma
de atac si de abuz la o persoană. Strategiile de disciplinare sunt specifice pentru următoarele trei
categorii de situaţii:
- In învăţarea unui comportament nou folosim ca metode modelarea şi învăţarea. În aplicarea cu succes
a învăţării este esenţială observarea micilor progrese, care, chiar dacă par nesemnificative, trebuie mai
întâi recompensate, iar apoi consolidate. Aceasta presupune efort si munca repetată, dar rezultatele vor
fi pe măsură.
- In consolidarea unui comportament după ce ne-am asigurat că un comportament a fost învăţat, e
necesar să aplicăm tehnici care duc la persistenţa comportamentului în timp: recompensa şi controlul
mediului. Cu cât sunt mai naturale recompensele pe care le utilizăm, cu atât e mai mare şansa
consolidării şi persistenţei comportamentului ţintă. Dacă îi vom da mereu copilului aceeaşi
recompensă s-ar putea ca la un moment dat să se plictisească de ea, şi să nu mai aibă efectul pe care l-a
avut la început. Cu cât i-a lipsit mai mult acel lucru cu atât va avea un efect mai mare ca şi
recompensă. Recompensele vor fi mai puţin materiale, oprindu-ne asupra celor care îl motivează pe
elev în activitatea sa nu pentru valoarea materiala. Prin urmare, în alegerea recompenselor trebuie să
2
avem în vedere acest lucru. Putem să oferim lucruri simple, pe care le avem la îndemână şi sunt
atractive pentru copil (ex. buline, steluţe).
Opusa recompensei, pedeapsa presupune exercitarea unui control exterior, prin forţă, asupra
copiilor cu scopul de a le modifica un comportament problematic şi se recurge la manifestarea unor
forme de abuz fizic si emoţional. Deşi adultul nu doreşte să recurgă la astfel de metode, pentru că nu
par a fi cele mai potrivite. Totuşi, de cele mai multe ori profesorii aleg să disciplineze în acest fel din
mai multe motive: au primit ei înşişi acelaşi „tratament” când au fost copii, nu cunosc nici o altă
metodă prin care să obţină rezultatul aşteptat, cred în eficienţa pedepsei, sau uneori sunt încurajaţi de
părinţii elevilor.
Apariţia imediată a efectului pedepsei poate funcţiona ca o recompensă pentru cel care o
foloseşte şi, prin urmare, poate duce la utilizarea ei abuzivă. De exemplu, dacă îl pedepseşte pe copil
punându-l la colţ pentru că se juca prea gălăgios, profesorul obţine ca beneficiu imediat încetarea
gălăgiei in clasa. Fără să-şi dea seama, profesorul nu mai caută alte soluţii la o situaţie nedorită, fiind
tentat să o rezolve rapid prin pedepsirea celui care a produs-o. Pedeapsa poate modela comportamentul
celui pedepsit. Adesea au fost situaţii în care „copiii problemă” ai unei clase au fost „creaţi” de modul
în care dirigintele sau învăţătorul au reacţionat în rezolvarea problemelor de disciplină ridicate de
aceştia. Se ajunge ca orice problemă de disciplină apare să fie opera aceluiaşi elev chiar dacă acesta
nici nu ştie despre ce a fost vorba. Iată deci, că strategia pe care o va aplica profesorul la clasă trebuie
bine gândită pentru ca să nu avem astfel de situaţii.
O serie de studii au evidenţiat, în mod repetat, că acei copii care au fost martorii sau ţinta unor
pedepse excesive tind să recurgă ei înşişi la pedepsirea oamenilor din jurul lor. Uneori, exprimarea
pedepsei poate fi amânată până când devin ei înşişi adulţi şi intră în rolul de părinţi. Mediul în care
trăim influenţează modul de manifestare a comportamentului. Am observat de nenumărate ori că un
comportament al copilului se manifesta doar într-un anumit mediu sau în prezenţa anumitor persoane.
De aceea, o condiţie importantă în realizarea disciplinei prin întărire pozitivă este existenţa unei bune
relaţii cu familia de provenienţă a elevului. Strategiile aplicate de profesor trebuie să aibă continuitate
şi acasă pentru a fi viabile. Profesorul trebuie să fie informat în legătură cu orice schimbare ce ar putea
influenţa comportamentul elevului. Sunt situaţii în care starea de sănătate sau conflictele dintre părinţi
îşi pun amprenta în mod inevitabil asupra modului de manifestare a copilului. O bună comunicare
dintre profesor şi familia elevului poate avea efecte benefice în disciplinarea lui.
Nu trebuie să tratăm cu indiferenţă modelul personal atât în cazul profesorului cât şi al
părintelui. Nu este indicat să fim altfel decât le cerem lor să fie, este o problemă de moralitate şi
respect reciproc. Dacă noi înşine suntem „indisciplinaţi” cum să-i determinăm pe elevi să fie?
Este indicat să ţinem seama şi de următoarele strategii specifice pentru asigurarea disciplinei în
clasa de elevi:
3
 Uneori faptele vorbesc mai puternic decât cuvintele
 Utilizaţi metode nonverbale şi de continuitate a lecţiei (ex: deplasează-te cu spatele şi pune
mâna pe umărul elevului care vorbeşte)
 Utilizaţi tăcerea ca mijloc corectiv.
 Nu vă adresaţi clasei până când nu aveţi certitudinea ca toţi elevii sunt pregătiţi să vă asculte.
 Stabiliţi un contact vizual permanent cu elevii.
 Semnalaţi un comportament indisciplinat/ disciplinat printr-un semn distinctive concret.
 Evitaţi întrebările al căror răspuns este aşteptat după o ordine previzibila. Puneţi întâi
întrebarea şi apoi nominalizaţi elevul care să răspundă.
 Fiţi gata să schimbaţi metoda când constataţi că elevii au obosit să vă asculte.
 Orientaţi elevii să extragă principii de viaţă din conţinutul academic predat.
 Consiliaţi elevul care are probleme rămânând în permanenţă la dispoziţia acestuia.
 Organizaţi activitatea în sensul solicitării unor sarcini precise de la elevi.
 Recunoaşteţi şi indicaţi cele mai mici îmbunătăţiri în comportamentul elevilor şi încurajaţi-l.
 Concentraţi-vă asupra elevului cu un comportament regulamentar, lăudaţi-l şi felicitaţi-l pentru
asta.
 Încercaţi să comunicaţi cu elevul indisciplinat, întrebându-l dacă şi cum puteţi să-l ajutaţi.
 În situaţii dificile folosiţi o voce scăzută, nu ridicaţi tonul, pentru ca elevul să facă efort pentru
a te asculta.
 Recunoaşteţi că atunci când un elev persistă în indiscipline, acest fapt este semnul unei nevoi
de atenţie sau de dragoste( împlinind nevoile emoţionale de bază ale elevilor-dragostea,
afirmarea, apartenenţa, imaginea de sine-pot fi prevenite situaţiile de indisciplină.
 Daţi dovada de multa răbdare.
 Fii realist si gândeşte-te la ce spunea Kevin Leman în “Making Children Mind without Losing
Yours” (Kennedy Century Press, 1994): “Nu sunt atât de naiv încât să cred că orice metodă
de disciplină poate avea efect pozitiv asupra fiecărui copil”.

Bibliografie:

4
1. Romita Iucu - Managementul clasei de elevi, ed. Polirom, 2006
2. Geoff Petty - Teaching today (Profesorul azi), ed. Atelier Didactic, 2007
3. Emil Stan - Managementul clasei, Aramis,2006
4. WWW.biblioteca digital.ro, Mihai Diaconu-Sociologia educaţiei
1. Andre de Paretti - Educaţia în schimbare, ed. Spiru Haret, 1996
2. Adrian Neculau - Psihologia câmpului social, ed. Polirom, 1997
3. Emil Păun - Şcoala-abordare sociopedagogică, ed. Polirom, 1999
4. Managementul clasei - ghid pentru profesori şi învăţători, UNICEF Romania, 2007