Starea de bine în școală

(referat)

-Materialul se poate citi integral în manualul “Prin educaţie spre

vocaţie” / Nicoleta Presecan, Larisa-Laura Popa ; carte tipărită cu
binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba
Iuliei. - Alba Iulia : Reîntregirea, 2021

Conţine bibliografie

ISBN 978-606-509-487-1

În cadrul școlii trebuie să colaborăm pentru a crea o echipă care să lucreze împreună
pentru rezolvarea neclarităților, pentru a discuta critic impactul nostru asupra elevilor,
pentru a coopera în planificarea lecțiilor sau a instrumentelor de intervenție acolo
unde este cazul, ori pentru a stabili obiective comune și criterii de reușită.
(J. Hattie)

Partea de formare a cadrelor didactice din România nu a acoperit poate suficient

dezvoltarea abilităților de leadership, de management al echipei și nici nu a încurajat
prea mult spiritul de echipă, de împreună-creștere. Este trist sentimentul competiției sau
al invidiei care stăpânește uneori cancelariile, în detrimentul unui efort de echipă care ar
aduce o stare de bine atât pentru profesori cât și pentru elevi, ca beneficiari ai educației.
Lipsa unor programe reale menite să dezvolte inteligența relațională se resimte,
și în școală, așa cum se resimte și în alte medii profesionale din România.
Repercusiunile, costurile umane, vin sub diferite forme: dispute interminabile uneori
între colegi, burnout, lipsa de saftisfacție sau goana după perfecțiune. S-a neglijat rolul
mentoratului în dezvoltarea profesională și personală a tinerilor profesori care pășesc
pragul școlii.
Mai mult decât atât, cu toate că există cadrul legal prin care profesorii sunt datori
să funcționeze oarecum sinergic atunci când este vorba de raportarea la clasa de elevi
(Consiliul Profesoral al clasei), în practică lucrurile nu sunt suficient de bine conturate
sau aplicate.
 Consolidarea echipei de specialiști care lucrează în școală este un aspect
extrem de important atunci când avem în vedere educația de calitate. Felul în care
adulții comunică și relaționează – fie că e vorba de activitatea de zi cu zi sau de situații
mai provocatoare – este perceput și internalizat de elevi. Aratându-le cum sunt
rezolvate în mod constructiv conflictele și cum putem putem găsi soluții pentru situații
dificile, respectându-ne, în ciuda unor eventuale opinii diferite, le oferim un model de
atitudini și comportamente la care să se raporteze.
În școlile care au dezvoltat strategii de management sau au desfășurat activități
de tip team-building (participare comună la cursuri de formare, accesare de programe
de tip Erasmus, organizarea de excursii sau tabere etc.) observăm creșterea satisfacției
la locul de muncă, a motivației profesionale și a solidarităţii în rândul dascălilor. Iar
această stare de fapt se oglindește apoi în performanțele elevilor.
Dincolo de simpatii sau antipatii, profesorii care predau la aceeași clasă de elevi
ar fi bine să aibă în vedere frecvent schimburi de păreri și evaluări constructive, în
beneficiul copiilor dar și al lor personal. În acest sens, în cadrul Consiliilor profesorale -
care din păcate, de multe ori sunt rezervate exclusiv pentru situații de abatere de la
conduita dezirabilă, pentru stabilirea notei la purtare sau a unor acțiuni punitive - ar fi
bine să-și găsească locul discuții privind individualizarea procesului de învățare sau
punctarea trăsăturilor pozitive și a abilităților fiecărui elev.
Pentru că ne dorim ca rezultatele învățării să fie mai vizibile, mai rapide,
satisfacția personală și profesională să crească iar prestigiul cadrului didactic să își
mențină sau să își recâștige locul meritat, propunem câteva direcții practice inspirate din
sistemul de educație norvegian. Pilonii pe care este construită aceasta abordare sunt
individualizarea relației profesor-elev-părinte și consolidarea legăturii dintre profesorii
care predau la aceeași clasă.
Așadar, câteva propuneri pentru desfășurarea ședințelor Consiliului Profesoral al
clasei:

 Profesorul diriginte convocă la fiecare început de semestru consiliul profesoral al

clasei, unde se discută situația de ansamblu dar și cazuri particulare: elevi noi din
colectiv, probleme sau dificultăți temporare întâlnite la unii copii, tendințe de
 evoluție, orientare profesională etc. Se are în vedere latura personală, afectivă a
copilului, și nu exclusiv aspectul cantitativ al notelor sau al performanțelor școlare.
Ideal ar fi, acolo unde există, să fie invitat și psihologul școlii care să propună o
strategie de intervenție pentru situații de tip bullying, probleme de integrare, de
comunicare sau de relaționare între copii.

 După primele săptămâni de școală (ulterior evaluărilor, testelor inițiale) același

Consiliu Profesoral poate stabili o întâlnire de analiză, pentru a se contura o
strategie comună de acțiune, în vederea îmbunătățirii rezultatelor școlare. Pe
lângă provocările cu care se confruntă elevii (dificultăți de învătare, probleme de
comportament), sunt scoase în evidență și punctele lor forte, abilitățile specifice
pe care le au sau virtuțile pe care le exprimă în comportamente. În acest sens,
dirigintele ar putea scoate în evidență, spre exemplu, faptul că talentul unui copil
la sport sau arte este la fel de prețios ca și rezultatele excelente ale altuia la
matematică. În esență, abordarea unitară a profesorilor va pleca de la ideea că
FIECARE COPIL ARE DARUL SĂU.

 La final de semestru, pe lângă statistici și rezultate, profesorii ar trebui să

puncteze progresul și evoluția generală a fiecărui elev, domeniile lui de interes și
demersurile făcute de școală în direcţia consilierii vocaționale.

Recunoașterea și contracararea efectului de halo, frecvent întâlnit în școala

românească.

 Acest efect, așa cum îl definește profesorul universitar dr. Ion-Ovidiu Pânișoară,
reprezintă supraaprecierea rezultatelor persoanei evaluate, sub influența
impresiei generale pe care o avem despre ea.  De multe ori, înainte de a pune
nota, profesorul se uită ce alte note are copilul în catalog. Chiar dacă
intenționează să dea un „4”, în condițiile în care notele elevului examinat sunt
numai de 10, cum credeți că reacționează profesorul? Cel care cade în capcana
efectului de „halo” tinde să îi dea copilului o notă mai mare și de data aceasta. Un
 mod aparte de manifestare a efectului halo este ceea ce literatura de specialitate
numește efectul de contaminare; astfel, dacă cel mic a avut o performanță
remarcabilă la ceva, profesorul este „orbit” de această performanță și nu mai
reușește să noteze obiectiv. Spre exemplu, „haloul” din jurul unui elev foarte bun
la matematică (ce câștigă concursuri ca reprezentant al clasei lui sau al școlii)
este atât de puternic încât, este posibil, ca profesorilor de la alte materii să le fie
greu să îi dea note mici. În consecință, copilul-matematician poate să nu mai
depună eforturi pentru a învăța la celelalte materii (observă că oricum primește
note bune) iar ceilalți copii se pot simți neîndreptățiți, scăzându-le motivația pentru
învățare.

Evaluarea copiilor și abordarea relației cu părinții în sistemul de educație norvegian:

Până la clasa a șaptea, în țările nordice cunoscute pentru eficiența sistemului de

educație, nu se dau calificative sau note elevilor, înlocuindu-se forma clasică a evaluării
cu un raport individualizat făcut de profesori, prezentat apoi copilului și familiei acestuia.
Astfel, în cadrul acestei întâlniri organizate, fiecare familie are șansa unui dialog
deschis, personal cu profesorii care predau în acel an școlar şi oportunitatea unui
schimb constructiv de idei. Elevul însuși prezintă în cadrul acestei întâlniri o
autoevaluare cu privire la competențele atinse, dificultățile întâmpinate, traiectoria
școlară și relația cu ceilalți colegi, accentuându-se activitățile de voluntariat, inițiative
propuse, aportul personal la viața clasei în general.
Cu această ocazie, spiritul de antreprenoriat, abilitățile gospodărești și
organizatorice, inițiativa crescută, talentele de orice fel sau virtuți precum curajul,
empatia ori entuziasmul sunt scoase în evidență și valorizate. Asadar, nu doar abilitățile
cognitive sunt puse în lumina, ci punctele forte ale copilului, oricare ar fi acelea.
 Pentru a reaprinde scânteia creativității, a inovației și a învățării, liderii noștri
trebuie sa reumanizeze munca
(Brene Brown)

Liderii școlari, managerii de unitate au un rol esențial: ei sunt responsabili de

crearea unei atmosfere de încredere și colegialitate, de organizarea dezbaterilor sincere
despre efectul învățării asupra fiecărui elev în parte și de pregătirea atelierelor de lucru
în cadrul cărora profesorii pot să proiecteze strategii comune și să monitorizeze
impactul individual al acestora asupra elevilor. Aceste ateliere ar putea duce la
conversații fructuoase, ar fi adevărate Consilii profesorale ale clasei, care s-ar
desfășura în lumea reală cu efecte pozitive imediate.
Liderii au însă nevoie de tehnici clare cu ajutorul cărora să creeze acel climat de
lucru în care toți profesorii să aibă un impact pozitiv asupra instruirii elevilor. Michael
Barber (2008), Moffit&Kihn (2011) au dezvoltat teoria numită livrologia (deliverology) în
care subliniază patru etape de creștere a puterii echipei în cancelarie, la care Hattie o
adaugă pe a cincea:

 Dezvoltarea unei baze pentru livrare. Aceasta presupune definirea unui scop
comun (de ex. să ne asigurăm că toți elevii din școală se dezvoltă și progresează
în ritm propriu, în fiecare an), stabilirea unui set de întrebări-cheie, cum ar fi: Ce
ne dorim ca elevii să învețe? Cum ne vom asigura că elevii au înțeles materia?
Cât de bine ne dorim ca ei să facă anumite lucruri? Cine se asigură de reușită?
Se sugerează ca unul dintre profesori să preia responsabilitatea monitorizării
acestui proces, în afara ierarhiei, respectiv a conducerii școlii.
Coaliția este fundamentală pentru dezvoltarea încrederii - factor esențial pentru
schimbarea școlară.

 Înțelegerea provocărilor legate de livrare. Această etapă presupune evaluarea

performanței prezente și trecute în paralel cu deconstruirea prejudecăților care
inhibă impactul pe care dorim să-l avem asupra învățării (Totul se trage de la
 sărăcie și de la mediul de acasă; Dacă nu vin la ore pregătiți, nu este vina mea;
Știm că elevii de la școli profesionale au performanțe slabe și nu pun preț pe
educație).
Aici, în această etapă, toți profesorii ar trebui să analizeze impactul
propriilor acțiuni, gânduri și prejudecăți asupra elevilor lor.

 Fă un plan pentru livrarea de rezultate! Liderul școlii conturează o strategie de

lucru, bazată pe analiza anterioară și condiționată de asumarea tuturor
membrilor echipei a acestei idei de schimbare. Apoi se stabilesc ținte și trasee,
de la secretariat la lider, profesori și elevi. Toată lumea se implică în schimbare.
Planificarea este extrem de importantă: presupune revizuire permanentă,
reprelucrare și suport realist.

 Impulsionează livrarea! În acest punct, perseverența și rutina lucrurilor bine

făcute este esențială. Problemele este bine să fie rezolvate riguros și din timp.
Evoluția trebuie susținută și construită continuu. Continuitatea este un produs al
rutinei, al disponibilității și o dovadă a succesului.

 Dezvoltă, identifică și apreciază reușita! E nevoie să definim succesul mai

degrabă în sens individual. Reușita înseamnă prag diferit depășit de fiecare copil
în parte dar și eforturi susținute depuse de către profesori. Ceea ce este
important e să o observăm și să o apreciem, pentru a-i da aripi copilului să
zboare!

Un parteneriat solid între profesioniștii care lucrează în educație este o

necesitate pentru învățământul de calitate. Așa cum într-o familie armonia dintre părinți
se reflectă asupra stării de bine a copiilor, și la școală, o relație de colaborare, încredere
și susținere reciprocă între cadrele didactice contribuie semnificativ la crearea cadrului
optim de dezvoltare de care copiii au nevoie.
 Tips & Tricks
Tehnici practice de a cultiva starea de prezență conștientă si inteligenta
profesionala (Gaspar Gyorgy, 2018)
Știi că nu există un mediu profesional perfect, de aceea
ești receptiv atât față de satisfacții cât și față de suferință.

Te străduiești să observi ceea ce se întâmplă în interiorul

și în exteriorul tău și să-ți exprimi acceptarea.

Alegi curajul în locul confortului.

Îți recunoști calitățile și defectele, esti adeptul stării de

mulțumire și nu al celei de perfecțiune.

Când îți este greu, rămâi în momentul prezent, limitând

călătoriile mentale, obsesive, în trecut ori viitor.

Alegi să îți faci auzită vocea și să tolerezi diferențele de

viziune dintre tine și colegi.

Ai un angajament față de onestitate și încerci să reduci

minciuna, manipularea sau controlul relational.

Îti oferi momente de liniște în mod constant pentru a te

 conecta cu sinele tău.

6.5. Cele șapte păcate capitale ale educatorilor (după Augusto Curry)

Nu trebuie să ne fie teamă că ne pierdem autoritatea-trebuie să ne fie teamă

că ne pierdem copiii!
(Augusto Cury)

1. A corecta în public

Deși suntem foarte tentați să atragem mereu atenția copiilor și să corectăm, ba chiar să
vânăm fiecare greșeală, să nu uităm că pentru elevi poate să fie extrem de stresant. Un
educator nu trebuie să expună defectul unei persoane (aici nu ne referim la a corecta
conținuturi științifice), deoarece expunerea publică, a face de rușine un copil în fața
celorlalți, generează umilință și poate duce la traume complexe, greu de depășit.
Dimpotrivă, dacă vom scoate în evidență trăsăturile pozitive, potențialul unui copil care
totuși, mai și greșește (sic!), avem mai multe șanse să-l determinăm să se corecteze.
Chiar dacă merită o pedeapsă serioasă, căutați să-l corectați în particular. Dar, în
principal, stimulați-i pe tineri să reflecteze. Cel care stimulează gândirea, este un
artizan al înțelepciunii (Augusto Cury, 2005)

2. A exprima autoritatea cu agresivitate

Agresivitatea nu înseamnă doar violență, ci poate fi mascată în inflexibilitate sau

încăpățânare. Și profesorii, ca și părinții, greşesc uneori, însă dacă avem curajul de a
greși, trebuie să avem și curajul de a repara greșeala. Copiii ar putea reproduce în viitor
greșeala noastră și mai mult decât atât, își pot pierde încrederea și dragostea pe care
ne-o nutresc, doar pentru că noi am vrut cu orice preț să ne impunem autoritatea.
Augusto Cury susține că cei care își impun autoritatea sunt cei care se tem de propria
vulnerabilitate. Acest fapt nu înseamnă că limitele nu mai există. Unele limite nu trebuie
negociate, pentru că ar compromite sănătatea și siguranța copiilor, însă în general
regulile ar trebui propuse și explicate, comunicate într-o manieră democratică. Un
exemplu sugestiv ar fi sistemul Democratic School din Norvegia, care susține
următoarea ipoteză:
Dacă elevii nu pot urma reguli stricte şi simple, însoţite de sancţiuni clare dacă sunt
încălcate, cum ne putem aştepta să ia decizii mature şi responsabile? Experienţa şi
cercetările arată totuşi că elevii cărora li se acordă încredere devin mai responsabili.
Regulile sunt necesare, dar conducerea bazată pe încredere este mult mai sustenabilă
decât cea bazată pe ameninţări. Iar rezultatele sunt mai bune atunci când nimeni nu stă
cu privirea aţintită!

3. A fi excesiv de critic

Criticile excesive includ deseori comparații cu ceilalți și nu fac decât să aducă frustrări și
nemulțumiri. Posibil să formăm niște copii corecți dar nefericiți, lipsiți de spontaneitate,
de surpriză și imprevizibil în viața lor. Această atitudine este potrivită pentru a lucra cu
mașinării dar nu cu ființe umane. Comparația este educativă doar când stimulează, nu
când umilește (Augusto Cury, 2005). Soluția feririi continue a copiilor de eșec sau
greșeală nu duce decât la vulnerabilizarea lor și la pericolul de a fi incapabili să-și
trăiască propriile experiențe de viață. Acest lucru se poate întâmpla pentru că, adulți
fiind, vor avea automatismul comportamentelor de siguranță, evitând excesiv la rândul
lor, așa cum au învățat de la adulți când erau copii. Dacă nu permitem copiilor să mai și
greșească, nu-și vor găsi drumul în viață. Episodul scripturistic în care Petru, Apostolul,
îl contrazice cu vehemență pe Iisus când Acesta îi spune că va veni momentul în care Îl
va trăda, ilustrează atitudinea optimă a unui Pedagog de succes - El nu a făcut nimic ca
să schimbe ideile prietenului său, nu l-a contrazis. L-a lăsat să-și trăiască propriile
experiențe de viață, propriile drame. Deși a greșit în mod dramatic și a vărsat multe
lacrimi, Pentru a învățat o lecție de neegalat.

4. A pedepsi fără explicații

În primele treizeci de secunde de furie suntem în stare să-i rănim pe cei pe care-i iubim
cel mai mult, de aceea nu ar trebui să ne lăsăm înrobiți de această stare, susține
Augusto Cury. Trebuie să avem inspirația de a identifica propriile limite și curajul de a
face un pas în spate sau pe loc atunci când suntem cuprinși de acest sentiment dificil. E
mai bine să ne arătăm latura umană, să recunoaștem în fața copiilor că ne-au rănit prin
anumite comportamente și să identificăm împreună cu ei cauzele greșelilor. Pentru a
educa, trebuie să folosim și tăcerea atunci când dorim să reducem din intensitatea
emoțiilor resimțite. Sancțiunea este utilă atunci când este inteligentă. Durerea de dragul
durerii este ceva inuman. Cea mai bună pedeapsă este aceea care se negociază.
Dacă-i întrebați pe tineri ce cred despre greșeala lor, veți fi surprinși să aflați că își vor
da o pedeapsă mai severă decât cea la care v-ați gândit voi. Dacă veți începe prin a
spune unui copil cât de important și valoros este, înainte de a-i vorbi despre defectele
lui, va primi deschis observațiile și vă veți câștiga iubirea și aprecierea lui, pentru
totdeauna.

5. A fi nerăbdător și a renunța

Cunoscută și hilară oarecum este rugăciunea - Doamne, dă-mi răbdare, dar fă-o acum!
De multe ori nu știm să interpretăm limbajul copiilor și uităm că în spatele unui elev
nesociabil, enervant, agresiv, este un suflet care are nevoie de conectare și afecțiune.
Toți vor să educe tineri docili, dar să nu uităm că acei elevi care ne scot din sărite sunt
exact aceia care ne testează calitatea de educatori. Dacă noi suntem răbdători și nu
renunțăm la ei, la încercările noastre de a-i ajuta să se descopere, atunci vom reuși prin
propriul exemplu să le arătăm că ceea ce susținem cu înflăcărare este și realizabil.
Dacă tot ceea ce dorim e să reducem la tăcere elevii și să-i transformăm în roboței care
execută comenzi, atunci cu siguranță ne-am greșit vocația noi înșine.

6. A nu te ține de cuvânt

Consecvența este definitorie în educație, chiar mai mult decât inovația sau inspirația.
Lipsa consecvenței duce la neîncredere și impredictibilitate pentru copii, în detrimentul
actului didactic. Dacă promitem sau stabilim ceva împreună cu elevii, este ca și cum ne-
am luat un angajament solemn în fața lor. Relațiile sociale sunt un contract pe scena
vieții, ne spune Augusto Cury, subliniind faptul că încrederea este un edificiu greu de
construit, ușor de demolat și foarte greu de reconstruit.

7. A distruge speranțe și vise

Dacă cele șase așa-zise păcate enumerate anterior pot aduce daune oarecum
reparabile, al șaptelea păcat poate cauza un handicap irecuperabil în viața unui copil.
Fără speranță nu există drum, fără vise nu există motivație pentru a înainta (Cury,
2005). Câtă vreme există speranță și vise, inima va zâmbi și va găsi curajul să
depășească orice neajunsuri. Descurajările, amenințările de genul: nu vei face nimic în
viață, vei fi un ratat – spuse direct ori sugerate- vor sfârși prin a aduce copilul în
imposibilitatea de a demonstra contrariul. Rolul nostru, ca educatori, este să demontăm
aceste etichete, aceste stigmate, și să îndepărtăm norii neîncrederii de pe cerul vieții
copiilor noștri.
Dacă permitem viselor să moară, vom crea niște adulți care vor gravita mereu în
jurul eșecurilor și vor atrage nefericirea. Pentru sănătatea noastră emoțională, e nevoie
să avem încredere că după furtună vine vreme bună iar soarele va răsări în fiecare
nouă dimineață.
La începutul procesului de redactare a acestui manual, am aplicat un chestionar
și în rândul elevilor - 100 de respondenti, din ciclurile primar, gimnazial și liceal, din cinci
județe, au răspuns, anonim, la întrebările noastre.
Scopul a fost acela de a vedea care sunt calitățile pe care ei le apreciază la un
profesor dar și care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac profesorii, din punctul
lor de vedere.
Îmbucurător este faptul că 75% dintre elevi consideră că au cunoscut cel puțin un
profesor excepțional, în timp ce 17% nu sunt siguri de acest lucru și doar 7% susțin că
nu cunosc niciun profesor aproape perfect.
Așa cum se poate vedea și în graficul de mai jos, elevii sunt nemulțumiți mai ales de
abordările problematice ale profesorilor în sfera relaționării