Sunteți pe pagina 1din 2

Starea de bine a profesorilor

Preda Beatrice, Grădinița cu P.P ,,,Voiniceii’’ Craiova,Dolj

Tot mai multe studii arată relația dintre starea de bine a unui angajat și rezultatele
acestuia. Până la urmă niciun angajator nu și-ar dori ca angajații săi să lucreze cu un grad scăzut
de motivație sau fără drag.
Ei bine, și profesorii au nevoie de toată atenția atunci când vine vorba de starea lor de
bine, stare care se va reflecta asupra copiilor de astăzi - profesioniștii de mâine. Iată, așadar,
consistența legăturii între starea de a fi bine și starea de a face bine.
Pentru că starea de bine a cadrelor didactice depinde atât de mult de succesul avut la clasă
tradițională sau online - îmbunătățirea profesională și personală ar trebui să fie o direcție
permanentă. Cursurile de formare profesională, dar și de dezvoltare personală pot ajuta cadrele
didactice să depășească mai ușor dificultățile din clasă și, astfel, să aibă o stare emoțională și
fizică mai bună.
De ce este importantă starea de bine și cum putem să atingem acest deziderat?
La fel ca rolul de părinte, rolul de profesor este extrem de solicitant emoțional. De aceea,
cadrele didactice au de câștigat dacă acordă o atenție specială propriului echilibru emoțional,
dacă își îmbunătățesc inteligență emoțională și dacă își creează rutine care să îi ajute să se
relaxeze și să își facă viața profesională mai ușoară. Există o serie de atitudini care ne ajută să ne
menținem starea de bine emoțională, indiferent de profesie: flexibilitatea psihologică (ușurința de
a încerca soluții noi, de a vedea o situație din perspective diferite și de a învăța în permanență),
gândirea rațională (evitarea generalizărilor, a gândirii în termeni absoluți etc.), căutarea
aspectelor pozitive în orice situație și accentul pus pe relațiile interpersonale autentice.
Starea de bine a cadrelor didactice depinde atât de activitatea profesională (numărul
responsabilităților, birocrație etc.), dar și de alegerile personale pe care profesorii le fac în timpul
liber și în organizarea timpului.
Iată câteva acțiuni care ajută starea de bine și care se află în controlul cadrelor didactice:
Planificarea activităților birocratice în momentele mai puțin aglomerate ale zilei sau
săptămânii.
Principiu de bază este că sănătatea să fie întotdeauna pe primul loc, astfel străduiți-vă să
rezervați mai mult timp pentru odihnă, dar și să selectați proiectele suplimentare. Mulți profesori
ajung la epuizare pentru că își doresc să planifice lecții perfecte, unice, ceea ce e un demers
lăudabil, însă nu mereu benefic pentru calitatea vieții trăite.
Colaborarea cu alți profesori și cu părinții - multe responsabilități legate de activități
extracurriculare pot fi împărțite cu părinții copiilor sau cu alți profesori de la clasă. Când
profesorii își fac un obicei din a cere ajutor atunci când au multe responsabilități, starea lor de
bine va avea de câștigat.
Îmbunătățirea mediului de lucru pentru că starea de bine ne este influențată de mediul în
care lucrăm și mai nou trăim și lucrăm, ceea ce duce la o altă măsură: echilibrul dintre cele două
vieți.
Profesorii fericiți (și apreciați) au elevi fericiți. Poate în felul acesta ne vom da seama de
ce este importantă starea de bine din clasă, fie ea online sau tradițională.

Bibliografie
1. Kinman G. Bunăstarea profesorului: cum să se pregătească mintal pentru un nou an
școlar. Gardianul, 2014.
2. Relaţii dintre ardere profesională şi satisfacţie în muncă.
https://www.scribd.com/.../Relaţii-dintre-ardere-profesională
3. Starea de bine a profesorilor în școli - Finnish Teacher Training Centre.
teachertraining.ro/.../starea-de-bine-a-profesorilor-de-bine

S-ar putea să vă placă și