Importanţa cunoaşterii specificului dezvoltării psihice la vârstele timpurii.

Omul, în decursul vieţii şi existenţei sale, este supus unor transformări, schimbări, prefaceri de ordin
cantitativ şi calitativ reunite sub termenul general de dezvoltare. În funcţie de nivelul la care au loc
asemenea modificări, se desprind trei tipuri de dezvoltare, şi anume: dezvoltarea biologică, tradusă în
schimbările fizice, morfologice şi biochimice ale organismului; dezvoltarea psihică, ce constă în apariţia,
instalarea şi transformarea proceselor, funcţiilor şi însuşirilor psihice; dezvoltarea socială, concretizată în
reglarea conduitei individului în conformitate cu normele şi cerinţele impuse de colectivitate, de mediul
social existenţial. Prin urmare, dezvoltarea este biopsihosocială. În contextul educației timpurii se pune
accentul pe dezvoltarea globală a personalității copilului. Aceasta înseamnă o preocupare pentru
dezvoltarea tuturor palierelor personalității copilulului, într-o manieră integrată, prin activități
educaționale especifice. Pentru a face posibil și operational demersul prin care se dezvoltă copilul, au
fost identificate domeniile de dezvoltare, care sunt diviziuni convenţionale ale dezvoltării copilului,
dimensiuni referitoare la evoluţia copilului, în funcţie de creştere şi maturizarea sistemului nervos,
corelat cu procesul de achiziţii în plan psihologic. Cele cinci domenii de dezvoltare sunt: dezvoltarea
fizică, a sănătăţii şi igienei personale, dezvoltarea socio-emoţională, capacităţi şi atitudini faţă de
învăţare, dezvoltarea limbajului, a comunicării şi premisele cititirii şi scrierii, dezvoltarea cognitivă şi
cunoaşterea lumii. Pe acestea se concentrează procesul instructive-educativ din grădiniță, iar
progresele înregistrate în fiecare domeniu reflectă eficiența și calitatea acestui process.
Progresele pe care le face copilul în grădiniță sunt măsurate și apreciate permanent, acestea
reprezentând o preocupare constantă pentru toți factorii implicați în formarea-educarea-dezvoltarea
copilului. Pentru a constata dacă se produc progresele așteptate în toate domeniile de dezvoltare, se
folosesc o serie de metode și instrumente de cunoaștere a personalității copilului. Activitatea de
cunoaştere a copilului implică folosirea unei game variate de metode şi procedee deoarece datele
obţinute printr-o singură metodă sunt unilaterale. Folosind însă mai multe metode se pot obţine
informaţii mai relevante şi care se completeză reciproc . Una dintre metodele cu cea mai amplă
utilizare în cunoaşterea copilului preşcolar este observaţia. Observaţia, ca metodă de cercetare, se
foloseşte frecvent de cadrul didactic la grupă. Ea este cea mai la îndemână metodă, poate fi spontană
sau organizată, în funcţie de scopul urmărit de educatoare. Această metodă furnizează educatoarei
cele mai bogate şi variate date pentru caracterizarea personalităţii copilului. Pentru ca această
metodă să aibă rezultatele scontate, copilul trebuie observat în condiţii cât mai variate, numai în felul
acesta pot fi surprinse manifestările ce-l caracterizează pe copil. Pe parcursul unei zile de grădiniță,
copilul se manifestă diferit la anumite tipuri de activităţi ce se desfăşoară în grădiniţă. Preferă un
anume tip de activitate, se comportă diferit în cadrul activităţii de jo , comparativ cu atitudinea pe
care o are în activităţile comune. Observând astfel comportamentul copilului, obţinem date
importante despre temperamentul, caracterul sau aptitudinile acestui. Scopul observaţiei trebuie
stabilit foarte bine de educatoare, deoarece urmărim anumite aspecte ale comportării în situaţii şi
momente specifice. Astfel, în cadrul jocului didactic, educatoarea poate observa : copilul preferă să
fie lider sau subaltern, este dinamic, manifestă spirit de echipă, doreşte să se evidenţieze fără să
ţină seamă de ceilalţi coechipieri, respectă sarcina didactică, respectă sau încalcă regulile jocului, dă
dovadă de creativitate şi inovaţie la jocul de creaţie etc. Dimpotrivă, în activităţile comune se pot
obţine date despre imaginaţia, memoria, gândirea, limbajul, capacitatea de înţelegere etc.
Manifestările copilului în jocurile de mişcare şi jocurile liber-alese, la teatru , la sala de mese etc.,
trebuie observate cu mare atenţie, deoarece furnizează foarte multe date despre el : este prietenos
, posedă spirit de într-ajutorare , respectă pe cei din jurul său etc. Toate observaţiile trebuie
consemnate în caietul de observaţii psiho-pedagogice cât se poate de repede, deoarece odată cu
trecerea timpului ele pot fi uitate sau chiar interpretate greşit. Date despre copil putem afla şi prin
metoda convorbirii. Anumite manifestări, anumite situaţii în care este pus copilul, le putem afla prin

1
intermediul convorbirilor ocazionale, libere sau prin intermediul convorbirilor premeditate care au
scop bine stabilit. Metoda convorbirii poate fi aplicată atât ca metodă independentă, cât şi ca
auxiliar al altor metode pentru obţinerea unor informaţii. Convorbirea este o conversaţie între două
persoane, desfăşurată după anumite reguli metodologice, prin care se urmareşte obţinerea unor
informaţii cu privire la o persoană , în legătura cu o temă fixată anterior. Pentru a fi o metodă
ştiinţifică de cunoaştere, convorbirea trebuie să fie premeditată, să aibă un scop bine precizat care să
vizeze obiective psihologice şi să respecte anumite reguli. Convorbirea trebuie să evidenţieze unele
detalii referitoare la interesele şi aspiraţiile copiilor, la trăirile lor afective, la motivaţia diferitelor
conduite, la trăsăturile de personalitate ale acestora. Reuşita metodei este asigurată de măestria şi
experienţa practică în dirijarea conversaţiei şi de cunoştinţele în domeniu psihopedagogic al
conducatorului. Metoda analizei produselor activităţii ( a portofoliilor) copilulu este o altă metodă ce
are o mare utilizare în cunoaşterea psihologică a personalităţii copilului preşcolar. Ea completează
celelalte metode furnizând date despre lumea interioară, despre bogăţia de idei, originalitatea şi
obiectivitatea preşcolarului. Desenele, picturile şi modelajele executate de copilul preşcolar, mai ales
în activităţile nedirijate către un subiect anume, pot deveni surse importante de cunoaştere a
personalităţii acestuia. Trasarea liniilor cu o anumită intensitate, folosirea cu predilecţie a anumitor
culori, reprezentarea prin desen a unor personaje apropiate sau chair a sa în raport cu aceste
personaje furnizează o multitudine de date educatoarei.
În opinia mea, progresul copilului trebuie în permanenţă monitorizat, comunicat şi discutat cu
familia acestuia, iar acest lucru se poate realiza prin utilizarea judicioasă a metodelor de cunoaștere a
specificului dezvoltării psihice a copilului. Educatoarea are la dispoziție un instrument de lucru extrem
de valoros, respectiv Fişa de apreciere a progresului individual al copilului prin care se realizează
evaluarea longitudinală a dezvoltării copilului şi a nivelului de pregătire a acestuia pentru următoarea
treaptă de învăţământ. Cu ajutorul acesteia, educatoarea urmăreşte pregătirea copilului pentru o
integrare fără disfuncţii în următoarea etapă, furnizând datele necesare continuării acţiunii instructiv-
educative. În raport cu instrumentele de evaluare existente, fişa de apreciere a progresului individual
oferă indicatori comportamentali precişi, măsurabili, care sunt repere ale stadiului de dezvoltare la
vârsta preşcolară(3- 6 ani), permite educatoarei să monitorizeze atingerea comportamentelor propuse
de curriculumul specific, pe diferitele domenii de dezvoltare, să reproiecteze şi să prioritizeze
demersurile de învăţare; reprezintă un instrument eficient prin care familia este cooptată în procesul de
cunoaştere a copilului, oferindu-i posibilitatea de a-şi da seama de ceea ce ştie copilul, de ceea ce este
capabil.