2.

Procesul de învăţământ – sistem şi funcţionalitate

a. Procesul de învăţământ: concept, structură, funcţii, dimensiuni, caracteristici, procesualitate
internă, modele explicativ-interpretative
b. Procesul de învăţământ ca interacţiune dinamică între predare-învăţare şi evaluare;
c. Condiţii şi factori de creştere a eficienţei procesului de învăţământ(pertinenţa curriculumului,
coerenţa, calitatea şi armonizarea componentelor structurale, gradul de organizare sistemică a
activităţii, calitatea vieţii şcolare, personalitatea profesorului, stilurile educaţionale, elemente de
curriculum ascuns).
a. Procesul de învăţământ: concept, structură, funcţii, dimensiuni, caracteristici,
procesualitate internă, modele explicativ-interpretative
Procesul de învăţământ reprezintă o activitate instructiv-educativă complexă, desfăşurată în mod
conştient, organizat şi sistematic în cadrul diferitelor instituţii de învăţământ, în vederea atingerii
finalităţilor educaţiei şcolare.
Procesul de învăţământ poate fi definit ca ansamblul activităţilor organizate, dirijate şi evaluate
în cadrul unor instituţii specializate, sub îndrumarea cadrelor didactice, special pregătite în acest
scop, în vederea realizării unor obiective instructiv-educative.
Ca structură, similar oricărui sistem, procesul de învăţământ este definit ca un ansamblu de
componente şi intercondiţionări dintre ele, deliberat proiectat şi structurat şi care funcţionează ca
un tot unitar în raport cu anumite obiective instructiv-educative dinainte precizate. Acest sistem
are un caracter deschis, în sensul că funcţionarea lui normală depinde de influenţa unor factori de
ambianţă(de mediu sau de context).
Principalele componente ale procesului de învăţământ, cele care alcătuiesc structura acestuia
sunt:
- Obiectivele instructiv-educative urmărite de fiecare dată. Acestea reprezintă începutul şi
sfârşitul oricărui proces; ca intenţii exprimate ele dau sens şi raţiune acţiunilor de predare şi
învăţare;
- Subiecţii sau agenţii acţiunilor educaţionale: profesorul, elevii, clasa de elevi;
- Principiile(normele şi regulile) după care se desfăşoară activitatea didactică;
- Conţinutul instructiv-educativ- ocupă o poziţie cheie;
- Procesele propriu-zise de predare şi învăţare – cele care leagă între ele diferitele componente şi
facilitează adaptarea lor reciprocă;

1
- Metodele şi procedeele utilizate – instrumentele de lucru;
- Resursele materiale – materiale didactice, mijloace de învăţământ;
- Formele de organizare ale activităţii(frontale, pe microgrupuri, individuale);
- Relaţii interpersonale: profesori-elevi, elevi-elevi;
- Timpul şcolar;
- Mediul fizic şcolar;
- Evaluarea rezultatelor;
- Retroacţiunea sau feedback-ul;
- Contextul(mediul exterior al şcolii);
- Produsele învăţării.
De fiecare dată, cu fiecare nou proces de învăţământ, componentele amintite intră într-o nouă
configuraţie, alcătuiesc o structură completă şi complexă, modificată, adecvată realizării
obiectivelor educaţionale prestabilite
Principalele funcţii pe care le îndeplineşte orice proces de învăţământ sunt:
-funcţia informativă, instructivă, de cunoaştere, care se referă la transmiterea şi asimilarea de
cunoştinţe , informaţii, specifice diverselor domenii ale cunoaşterii umane. Este de menţionat că,
spre deosebire de învăţământul tradiţional, centrat pe cunoaştere, pe distribuirea cunoştinţelor, în
şcoala modernă procesul de învăţământ se ridică mult deasupra simplei cunoaşteri, simplei
transmiteri şi asimilări de cunoştinţe. Principala preocupare este acum de a face din funcţia
cunoaşterii un element motor al dezvoltării gândirii, al formării atitudinii şi comportamentului, al
promovării dezvoltării personalităţii elevului:
- funcţia formativă: fiecare disciplină care se predă urmează să formeze şi să dezvolte în mod
specific anumite capacităţi sau procese psihice, anumite competenţe, ca de exemplu: matematica-
gândirea matematică, competenţe matematice; limba romănă – competenţe de receptare şi de
exprimare orală şi scrisă etc.
Toate disciplinele de învăţământ îşi propun să formeze şi să dezvolte anumite procese şi calităţi
general umane, cum ar fi: curiozitatea, spiritul de observaşie, spiritul de independenţă şi gândire
critică, puterea de interpretare, creativitatea, motivaţia învăţării etc.
- Funcţia educativă: procesul de învăţământ constituie principalul mijloc de educaţie, de
pregătire pentru viaţă a elevilor. Atât prin conţinut, cât şi prin modul de desfăşurare, procesul de

2
învăţământ urmăreşte să formeze elevilor atitudini pozitive faţă de ceilalţi, faţă de muncă, faţă de
viaţă, faţă de ei înşişi. Se construieşte, astfel caracterul, ca latură relaţional-valorică a
personalităţii, acesta fiind cea mai relevantă dimensiune a personalităţii umane, cea care-i
conferă omului adevărata umanitate.
Ca realitate complexă, procesul de învăţământ poate fi analizat din perspectiva
următoarelor dimensiuni: dimensiunea funcţională, dimensiunea structurală, dimensiunea
operaţională, dimensiunea interacţională.
1. Din punct de vedere funcţional sau acţional, procesul de învăţământ constituie o activitate
de o complexitate deosebită prin prisma modului efectiv de a se derula, prin prisma
efectelor(pe termen scurt, mediu şi lung) pe care le generează şi prin prisma condiţiilor pe
care le solicită pentru a se produce ca atare.
2. Din punct de vedere structural, procesul de învăţământ este abordat din perspectiva
componentelor şi subcomponentelor sale majore: resurse umane, resurse materiale,
resurse de timp, resurse procedurale, resurse financiare, curriculumul şcolar(ansamlul
experienţelor de învăţare directe şi indirecte, trăite în contexte formale, nonformale şi
informale), conţinutul învăţământului, în calitate de componetă a
curriculumului(sistemele de valori: cunoştinţe, priceperi, deprinderi, capacităţi,
competenţe etc.);
3. Dimensiunea operaţională vizează realizarea concretă a acestuia prin sistemele de
activităţi didactice, respectiv prin activităţile de predare, învăţare, evaluare, cu
subcomponentele lor: principii didactice, strategii de predare, învăţare, evaluare, metode
de învăţământ, forme de organizare a activităţii instructiv-educative, relaţii interumane;
4. Dimensiunea interacţională vizează reţeaua de interacţiuni de la nivelul clasei de elevi:
interacţiuni între educatori şi educaţi, interacţiuni între educaţi.
În ceea ce priveşte caracteristicile procesului de învăţământ, sunt de menţionat următoarele:
- Caracterul sistemic: este alcătuit dintr-un ansamblu de subsisteme interdependente, care îi
asigură funcţionalitatea şi eficienţa.
- Caracterul complex: are o mulţime de componente şi subcomponete între care se stabilesc
relaţii.
- Caracter dinamic: este un sistem complex, care evoluează şi se restructurează continuu.

3
 - Caracter interacţionost: are la bază o reţea de interacţiuni între educatori şi educaţi şi între
educaţi.
- Caracter axiologic: în cadrul lui se vehiculează valori, în conformitate cu finalităţile
educaţiei.
- Caracter planificat, organizat şi sistematic: se desfăşoară pe baza unor documente
curriculare specifice.
- Caracter normativ: se desfăşoară pe baza unor principii, norme, reguli, recomandări.
- Caracter informativ: presupune procese de instruire, în cadrul cărora se realizează acţiuni
de informare, de îmbogăţire a experienţei cognitive a elevilor.
- Caracter formativ: presupune procese de educare, în cadrul cărora se realizează acţiuni de
formare a întregii personalităţi.
- Caracter unitar: aspectele informative şi formative se întrepătrund organic;
- Caracter operaţional: are drept componente principale: predarea, învăţarea, evaluarea.
Procesualitatea internă a procesului de învăţământ este dată de principalele acţiuni ale
acestuia – predarea, învăţarea, evaluarea- pentru desăşurarea cărora sunt antrenate toate
celelalte componente şi subcomponente începând cu egenţii educaţionali şi finalizând cu
spaţiul fizic şi social în care se desfăşoară.

b. Procesul de învăţământ ca interacţiune dinamică între predare-învăţare şi evaluare;

Procesul de învăţământ constă în alternarea activităţilor de predare, învăţare şi evaluare, care
interacţionează organic, dialectic, astfel încât se vorbeşte despre paradigma triangulară de
predare – învăţare – evaluare. Activităţile de predare, învăţare şi evaluare nu pot fi abordate
aditiv sau cumulativ, ci integrativ, într-o unitate organică.
Ideea de proces evocă întotdeauna o dualitate, evidenţiază cu necesitate existenţa, pe de o parte, a
unor forţe care impun sau înlesnesc schimbarea, adică profesorii, iar pe de altă parte, a unor
fiinţe în dezvoltare, care suportă schimbarea, implicându-se activ în actul schimbării, care devin
fiinţe transformate - elevii. Evidenţierea acestor relaţii de strânsă cooperare între cei doi poli –
profesor şi elevi – oferă posibilitatea identificării acţiunilor fundamentale ce definesc procesul de
învăţământ şi a relaţiei dintre acestea.
Se pot disting astfel cele două tipuri de acţiuni sau funcţii specifice: una de predare – ca aspect
logic, ce caracterizează munca profesorului(ea urmând o logică a îndeplinirii obiectivelor

4
educaţionale) şi cealaltă – de învăţare – ca aspect psihologic, personal, care ţine de psihologia
elevului(logica psihologică).
În accepţiunea didacticii moderne, procesul de învăţământ încorporează şi a treia funcţie-
aceea de evaluare. Evaluarea completează ciclul de intervenţie al profesorului asupra elevului.
Ea vine să ghideze acţiunea profesorului şi elevilor săi: să ajute la luarea deciziilor legate de
buna desfăşurare a procesului de predare-învăţare, de introducere a unor îmbunătăţiri şi ajustări
cerute de mersul predării şi învăţării.
Predarea reprezintă un ansamblu complex de acţiuni şi comportamente didactice specifice,
destinate producerii învăţării. Explicarea predării se face prin raportarea la ceea ce reprezintă
învăţarea. Dacă învăţarea de tip şcolar înseamnă schimbare în comportamentul elevilor,
determinată de o experienţă organizată pedagogic, atunci a preda înseamnă a provoca schimbarea
a ceea ce există în ceea ce trebuie să existe, angajând elevii într-o nouă experienţă de cunoaştere
sau de acţiune sau de trăire.
În prezent, predarea este privită tot mai mult ca o problemă de organizare şi conducere a
proceselor de învăţare, ceea ce presupune un complex de funcţii sau acţiuni de planificare şi
proiectare, de organizare şi coordonare, de orientare şi dirijare, de comunicare şi stimulare, de
control şi evaluare, de decizie şi ameliorare, de cercetare vşi inovare a procesului de învăţământ.
Predarea este şi va rămâne, în bună parte, o acţiune de comunicare de noi cunoştinţe sau de
prezentare a noilor conţinuturi de instruire; predarea prin comunicare nu poate fi înlocuită
complet prin studiul personal al elevului deoarece există destule fapte sau noţiuni care se împacă
greu cu învăţarea prin descoperire şi cu metodele redescoperirii.
Predarea se referă nu numai la ceea ce face învăţătorul în timpul lecţiilor, ci şi la activitatea de
pregătire a acestora şi ulterior la evaluarea şi autoevaluarea lecţiilor odată ţinute, precum şi a
altor tipuri de activităţi didactice. Predarea include, aşadar, şi acţiuni legate de planificare şi
proiectare, de reelaborare sau pedagogizare a conţinuturilor, de confecţionare a materialelor
didactice necesare, de asigurare a mijloacelor de învăţământ indispensabile unei învăţări eficace.
personalităţii.
La nivelul procesului de învăţământ, vorbim despre învăţarea de tip şcolar. Aceasta este
activitatea de bază a procesului de învăţământ, alături de activitatea de predare.
Învăţarea şcolară reprezintă o activitate intelectuală şi fizică desfăşurată în mod sistematic, în
vederea însuşirii unor informaţii şi formării de abilităţi necesare dezvoltării continue a

5
Învăţarea şcolară este învăţarea care se desfăşoară în cadre instituţionalizate, pe baza unor
programe şcolare şi planuri de învățământ, având ca suport manualele şcolare. Este organizată în
mod sistematic, vizează obiective, implică proiectare şi anticipare, dirijare, control, evaluare şi
decizie.
Principalele caracteristici ale învăţării şcolare sunt: este proces dirijat din exterior şi tinde
să devină un process autodirijat; este un demers conştient; are un caracter secvenţial; dispune de
caracter gradual; este un proces social de relaţionare pe verticală în special şi pe orizontală; are
un pronunţat caracter informativ-formativ.
Învăţarea şcolară se manifestă şi este definită în triplă ipostază:
· ca proces: Sub aspect procesual, învățarea este înțeleasă ca o succesiune de operații, stări și
evenimente interne, conștient finalizate în transformări ce intervin în structurile de cunoștințe, în
operațiile mentale, în modul de reflectare a realității și de comportare a elevului. Învăţarea
şcolară recomandă participarea activă a elevului la desfăşurarea acestuia, construcţie şi
reconstrucţie, destructurare şi restructurare, integrare şi reintegrare a utilizării unor metode activ-
participative;
· ca produs: învăţarea ca produs, reprezintă un ansamblu de rezultate exprimate în termeni de
noi cunoștințe, noțiuni, idei, norme, priceperi, deprinderi, modalități de gândire, de expresie și de
acțiune, atitudini, comportamente. Produsul se materializează atât sub aspect cantitativ cât şi
calitativ şi este relativ stabil, de natură cognitivă, afectivă şi acţională.
· ca funcţie de mai mulţi factori - învățarea este privită și funcție de mai mulți factori sau
multiple condiții și cauze care influențează, fiecare în felul său, asupra procesului învățării; unele
facilitează, altele fac dificilă realizarea procesului de învățare. Unele dintre aceste condiţii sunt
de natură internă, iar altele de natură externă. Printre condiţiile interne se numără: factorii
biologici( ereditate biologic, vârstă, sex, dezvoltare fizică, stare de sănătate etc.), dar mai ales o
serie de factori psihologici: potenţial genetic intellectual, nivel al dezvoltării intelectuale, stadiul
dezvoltării structurilor cognitive, inteligenţa, gândirea, memoria, imaginaţia; motivaţia,
afectivitatea, voinţa, trăsăturile de personalitate; nivelul de cultură general, deprinderea cu unele
tehnici de muncă intelectuală.
În categoria condiţiilor externe se încadrează: aspecte care ţin de organizarea şcolară:
sistemul de cerinţe şcolare, conţinuturile instruirii, calitatea instruirii(metode, procedee,
strategii), caracteristici ale clsai de elevi, personalitatea şi competenţa profesorului, relaţiile

6
învăţător-elev, mediul fizic şcolar; aspect de natură extraşcolară: familia, mediul socio-cultural,
mediul local.
Este recomandat ca profesorul să cunoască bine factorii care influenţează învăţarea pentru a-i
gestiona în mod eficient. De asemenea, profesorul trebuie să cunoască particularităţile pe care
le are învăţarea la diferite vârste sau stadia de vârstă.
Evaluarea vine să completeze activităţile de predare şi învăţare. Aceasta reprezintă un proces
de stabilire a reuşitei demersurilor de predare şi învăţare, a performanţelor şi comportamentelor
educaţilor, prin raportare la criterii şi standarde prestabilite, în vederea îmbunătăţirii lor.
În consecinţă, procesul de învăţământ se defineşte ca exercitare, într-o unitate organică a
acestor trei funcţii fundamentale: predare – învăţare – evaluare, deosebite prin finalităţi,
motivaţie şi metodologie.
c. Condiţii şi factori de creştere a eficienţei procesului de învăţământ(pertinenţa
curriculumului, coerenţa, calitatea şi armonizarea componentelor structurale, gradul de
organizare sistemică a activităţii, calitatea vieţii şcolare, personalitatea profesorului,
stilurile educaţionale, elemente de curriculum ascuns).

Procesul de învăţământ îşi demonsetrează eficienţa în condiţiile în care cât mai mulţi elevi
realizează performanţele şcolare anticipate prin obiectivele educaţionale proiectate la începutul
oricărui demers educaţional. Aceste performanţe se concretizează în totalitatea rezultatelor
elevilor, atât în ceea ce priveşte nivelul de pregătire ştiinţifică, acumularea cunoştinţelor şi
formarea abilităţilor de aplicare a acestora, cât şi dezvoltarea capacităţii intelectuale, formarea
unor trăsături de personalitate, a interesului şi motivaţiei faţă de învăţătură, a capacităţii de a se
instrui, de a deveni.
Componentele structurale si functionale ale procesului de invatamant pot fi evidentiate in propria
lor substanta, dar ele nu dobandesc relevanta decat in interactiuni, articulate intr-un sistem care
are in centru elevii cu nevoile lor si cu o continuitate dinamica (obiectivele devin criterii de
evaluare, iar rezultatele evaluarii baza noilor obiective).
Pentru ca sistemul sa functioneze eficient el trebuie sa se caracterizeze cel putin prin coerenta si
continuitate.
Eficienţa procesului de învăţământ este condiţionată de o serie de variabile, şi anume:
a. Proiectarea pedagogica fiind o actiune de orientare si pregatire a activitatii intructiv-educative,
este cea dintai conditie de crestere a eficientei procesului de invatamant. In acest scop ea trebuie

7
realizata respectand anumite etape si operatii integrate in programul de instruire.
b. Realizarea coerentei componentelor procesului de invatamant:
-legatura stransa dintre obiective si continut determina tipul lectiei, strategia didactica necesara,
formele de predare, invatarea, evaluare, mijloacele de invatamant si locul folosirii lor, precum si
instrumentele de evaluare a rezultatelor.
-gradul de organizare a activitatii instructivo-educatie, concretizarea intr-un management scolar
modern, planificari si programe bine alcatuite, respectand cerintele pedagogice de alcatuire a
programului
-calitatea vietii scolare se manifesta in lectii si activitati cu caracter creativ, in calitatea
performantelor obtinute de elevi, in ordine, disciplina si curatenie si intr-o baza didactica
moderna;
-calitatea factorilor umani:
 competentele stiintifice de specialitate ale profesorilor, aptitudinile lor psihopedagogice si
metodice, constiinta profesionala, receptivitatea fata de nou, conditioneaza cresterea
eficientei procesului de invatamant;
 tot in aceasta directie au influenta si calitatile intelectuale ale elevilor, frecventa la
cursuri, pregatirea ritmica a lectiilor, folosirea unor metode rationale de invatare.