2.

Procesul de învăţământ – sistem şi funcţionalitate

a. Procesul de învăţământ – concept, structură, funcţii, dimensiuni,
caracteristici, procesualitate internă, modele explicativ-interpretative.
Concept:
Procesul de învăţământ este principalul subsistem al sistemului de învăţământ în cadrul
căruia se realizează instruirea şi învăţarea elevilor şi studenţilor prin intermediul activităţilor
proiectate, organizate și desfăşurate de către profesor, în conformitate cu anumite norme şi
principii didactice, într-un context metodic adecvat, apelând la resurse materiale şi didactice
potrivite, în vederea atingerii deziratelor educaţiei.
În sens restrâns, procesul de învăţământ este activitatea instructiv-educativă desfăşurată
în mod sistematic şi organizat de către profesori şi elevi în şcoală, în urma căreia elevii
dobândesc cunoştinţe, priceperi, comportamente, aptitudini.
Potrivit ca sistem procesul de învăţământ cuprinde:
-un flux de intrare- resurse umane, materiale, financiare;
-un proces de învăţământ care presupune tot ceea ce conduce în timp la instruirea şi formarea
elevilor;
-un flux de ieşire –absolvenţii.
Structura/ componentele procesului de învăţământ
Analizat din punct de vedere sistemic, procesul de învățământ poate fi definit ca o
entitate cu structură unitară și dinamică, constituită din mulțimea componentelor:
-obiectivele procesului de învăţământ: exprimă într-o formă concentrată finalitățile la care
trebuie să se ajungă în procesul de predare-învățare;
-resursele umane: profesor, elev între care se stabilesc relaţii interpersonale: relaţii profesor-elev,
elev-elev;
-conținuturile învățământului care cuprind valori științifice, tehnice și umaniste structurate în
programele și manualele școlare pe baza unor critrii științifice, psihologice și pedagogice;
-formele de organizare a activităţii didactice
-strategiile didactice constituie instrumente de realizare a obiectivelor pedagogice și
conținuturilor; combină în forme diferite metodele, mijloacele de învățământ, procedeele și
tehnicile de lucru;
-timp: an şcolar, semestru, săptămână de şcoală, ore de clasă.

1
 -rezultate.

Funcțiile procesului de învățământ

-Funcția de informare, de transmitere de cunoștințe din toate domeniile de activitate;
-Funcția de formare a capacităților cognitive, afective și acționale;
-Funcția educativă, de modelare a subiecților educaționali, de dezvoltare a personalității
complexe, flexibile și creative ale elevilor.

Dimensiunile procesului de învăţământ

Dimensiunea funcţională are în vedere obiectivele procesului de învățământ care
exprimă într-o formă concentrată finalităţile la care trebuie să se ajungă în procesul de predare-
învățare în funcție de anumite priorități.. Finalităţile se constituie prin răspunsul dat următoarelor
întrebări fundamentale:
1. Ce să cunoască? – registrul cognitiv- necesităţile de cunoaştere, stadiul actual al cunoaşterii;
2. Ce să facă? – registrul acţional – nevoia de acţiune, formare de competenţe, priceperi şi
deprinderi solicitate de viaţa de zi cu zi;
3. Ce să aleagă? –registrul valoric- nevoia de trăire afectivă, de valorizare, de luare de atitudine, de
convingeri, de sentimente.
Dimensiunea structurală are în vedere resursele pedagogice angajate de sistem pentru
realizarea calitativă a activității didactice și relațiile de colaborare instituite de școală cu
comunitățile educative teritoriale și locale în special.
Această dimensiune reflectă structura materială și de relație a sistemului care asigură:
-repartizarea resurselor umane, materiale, financiare, informaționale, disponibile la un moment
dat;
-atragerea resurselor pedagogice suplimentare din direcția agenților sociali, economici, culturali
și politici, interesați să investească în învățământ.
Dimensiunea operaţională se referă la desfăşurarea activităţii didactice, la strategii,
metode şi procedee didactice. Avem de-a face cu cele trei secvenţe ale actului didactic: predare-
învăţarea-evaluarea, şi cu subcomponentele lor: strategiile didactice, metode şi procedee
didactice, mijloace şi forme de organizare.

2
Caracteristicile procesului de învăţământ
1.Caracterul bilateral (profesor-elev) – biunivoc (1-1)-interactiv. Procesul de învăţământ se
realizează între partenerii principali care sunt profesorul şi elevul, fiecare având contribuții
specifice. Relaţia biunivocă în procesul de înv., de desfăşoară în ambele sensuri de la profesor la
elev şi de la elev la profesor. Atât profesorul cât şi elevul devin emiţători şi receptori de
informaţie. Profesorul transmite cunoştiinţe teoretice şi practice, iar elevul recepţionează
cunoştinţele teoretice şi practice transmise de profesor. La rândul lui, elevul este emiţător de
informaţii pentru profesor despre modalitatea în care a receţionat informaţiile transmise de
profesor. Interactivitatatea se referă la participarea profesorului și elevului la descoperirea
cunoștințelor, modelarea lor, la transformarea obiectivelor anticipate în obiective realizate.
2.Caracterul informativ şi formativ al procesului de învăţământ. Procesul de învățământ are
cea mai mare pondere în transmiterea de cunoştinţe generale şi de specialitate din toate
domeniile de activitate, dar şi în formarea de capacităţi cognitive, afective şi acţionale ale
elevilor. Pe măsura dezvoltării personalităţii elevului se creează un raport optim între caracterul
informativ şi cel formativ al procesului de învățământ, deplasându-se accentul de pe aspectul
cantitativ spre cel calitativ-formativ al predării-învăţării.
3. Caracterul de reglare-autoreglare provine din schimbul de informații profesor-elev-
profesor, care apare pe parcursul procesului de didactic și care creează posibilitatea corectării sau
reorganizării acestui proces, în scopul obșinerii rezultatelor urmărite.
Procesualitate internă
Procesul de învățământ se prezintă ca un ansamblu de activități organizate și dirijate care
se desfășoară etapizat în cadrul unor instituții specializate sub îndrumarea unor persoane
pregătite în acest scop, în vederea îndeplinirii anumitor obiective instructiv-educative.
În cadrul procesului de învăţământ se realizează următoreale tipuri de activităţi:
-de predare, învăţare şi evaluare;
-manageriale;
-economico-financiare;
-administrativ-gospodăreşti;
-în afara clasei şi a şcolii.
Fiecare dintre acestea au anumite particularități, în funcție de natura activității, de tipul de
școală și trepte de școlarizare.

3
Modele explicativ-interpretative
Sunt construcții simplificate conținând cele mai importante variabile ale procesului de
învățământ, care dau o viziune intuitivă și orientativă asupra acestuia.
În literatura de specialitate sunt vehiculate trei modele:
Modelul sistemic al procesului de învățământ derivă din analiza sistemică a fenomenelor
și proceselor realității, aplicabilă și la procesul de învățământ. Din punct de vedere sistemic,
procesul de învățământ, este un ansamblu complex și dinamic de componente care
interacționează și converg spre realizarea unor obiective instructiv-educative clar definite.
Componentele reflectă atât structura cât și funcționalitatea procesului de învățământ. Abordarea
sistemică a procesului de învățământ presupune mai multe aspecte: identificarea elementelor
componente ale sistemului și a modului de articulare a acestor elemente; raportarea sistemului la
mediul înconjurător și delimitarea sistemelor pe niveluri. ( Introduce rigoarea analizei, în abordarea
ansamblului de elemente educaţionale, care se afla într-o strânsă interacţiune, astfel încât, perturbarea
unui element poate conduce la dezechilibrarea întregului sistem, dar şi globalizarea sintezei, avantajând
astfel proiectarea didactica).
Modelul interactiv evidențiază interacțiunea și corelația dintre predare-învățare-evaluare și
considerarea importanței egale a celor trei activități în procesul instructiv-educativ. Acest model
permite evitarea accentuării a uneia sau a alteia dintre cele trei activități, chiar dacă în activitatea
concretă predomină succesiv și/sau temporar una sau alta dintre ele. ( Modelul interactiv
accentuează corelaţia şi interacţiunea reciprocă dintre predare - învăţare - evaluare, pentru a evita
centrarea exagerată numai pe predare, astfel încât, chiar şi eventualele nereuşite (eşecuri) la finele
procesului de instruire putând fi repartizate paritar, atât profesorului cât şi elevului).
Modelul comunicațional are ca obiect de studiu participanții la actul de comunicare (emițător-
receptor), canalul de comunicare, procesele de codare și de decodare a mesajelor, relațiile dintre
repertori, depășirea barierelor de comunicare, tipurilor și formelor de comunicare.

b. Procesul de învăţământ ca interacţiune dinamică între predare, învăţare şi

evaluare:
Ca proces, prespune alternarea de activităţi de : predare, învăţare şi evaluare.

4
Predarea este latura procesului de înv. intenţionată, programată, organizată de transmitere de
către profesor a cunoştinţelor teoretice şi practice care stau la baza învăţării.
Învăţarea este latura procesului de înv. intenţionată, programată, organizată de dobândire şi
asimilare a cunoştinţelor teoretice şi practice de către elev pe baza predării şi a studiului
individual.
Evaluarea reprezintă o succesiune de operaţii de apreciere, măsurare şi control a cunoştinţelor
teoretice şi practice prin care se raportează obiectivele la rezultatele obţinute.

Predarea, învățarea și evaluarea alcătuiesc o unitate organică în procesul de învățământ

prin relațiile de interacțiune dinamică stabilite între ele. Între predare-învățare se stabilește o
relație de tip “cauză și efect”, deoarece, învățarea în procesul de învățământ este rezultatul
predării.
  In procesul de predare profesorul comunică elevilor informații selectate pe baza
unor criterii stiințifice, psihologice și pedagogice, le explică și le demonstrează, angajând în
același timp și elevii în acest proces, oferindu-le modalităti de a gandi și de a acționa, stimulând
astfel învățarea.
       Eficienta invatarii depinde in mare masura de calitatea predarii, care se amelioreaza
cunoscand rezultatele prin evaluarea acestora. Predarea implica deci, atat invatarea cat si
evaluarea.
Predarea-învățare și evaluarea se influențează reciproc. Obiectivele predării trebuie să
devină și obiectivele învățării. Obiectivele evaluării concordă cu cele ale predării și învățării.
Prin evaluare se precizează măsura în care au fost atinse scopurile și obiectivele predării și a
învățării și se iau acele măsuri care permit menținerea procesului în direcția dorită.f
        Interactiunea evaluarea initiala-predare-invatare-evaluare se realizeaza prin strategii si
metode didactice activ-participative, care asigura dezvoltarea capacitatilor intelectuale, a
aptitudinilor si a atitudinilor.
c. Condiţii şi factori de creştere a eficienţei procesului de învăţământ
Coerența, calitatea și armonizarea componentelor structurale
Pentru ca procesul de învățământ să funcţioneze eficient el trebuie să se caracterizeze
prin coerenţa, calitatea și armonizarea componentelor structurale.

5
 Coerenţa componentelor structurale se realizează prin legătura strânsă dintre obiectiv şi
conţinut care împreună determină tipul lecţiei, strategia didactică necesară, formele de predare,
învăţare şi evaluare, mijloace de învăţământ, precum şi instrumentele de evaluare a rezultatelor.
Obiectivele și conținuturile sunt selectate în funcție de particularitățile de vârstă și individuale
ale elevilor.
Componentele structurale (obiectivele procesului de învățământ , resurse umane,
conținuturile învățământului,strategii didactice, timp, rezultate) ale procesului de învăţământ pot
fi evidenţiate în propria lor substanţă, dar ele nu primesc relevanţă decât în interacţiuni articulate
într-un sistem care are în centru elevii cu nevoile lor şi cu o continuitate dinamică (obiectivele
devin criterii de evaluare, iar rezultatele evaluării devin baza noilor obiective).
Gradul de organizare sistematică a activității instructiv-educative, concretizat într-un
management școlar modern, planificări și proiecte didactice de predare-învățare-evaluare bine
alcătuite, respectând cerințele pedagogice de alcătuire a orarului.
Calitatea vieții școlare desemnează un complex de principii și practici care traversează întregul
mediu educațional, în totalitatea componentelor sale, orientat spre obținerea de rezultate
superioare raportate la standarte și spre satisfacerea nevoilor și așteptărilor beneficiarilor
educației.
O școală de calitate vizează un ansamblu de factori, nu doar o lecție, un program, o clasă sau un
profesor, ci: climatul școlar, mediul fizic, curriculumul, relațiile dintre profesori, elevi și
comunitate.
Abordarea calității în educație se face pornind de la implementarea calității la nivelul
procesului didactic, ca o primă verigă de asigurare a acestia.
Personalitatea profesorului
Calitățile și competențele necesare profesiei de dascăl se formează în timpul pregătirii
pentru profesia didactică și se perfecționează pe parcursul practicării ei.
Competențele profesorului:
-competențe psihopedagogice
-competențe metodologice
-competențe psihosociale
-competențe tehnice și tehnologice
-competențe de management școlar

6
-competențe de comunicare și relaționare
Calități și trăsături de personalitate:
-umanism manifestat în înțelegerea problemelor elevilor și dorința de a-i ajuta;
-responsabilitate socială bazată pe convingerea că în învățământ se formează cadrele necesare în
toate sectoarele de activitate;
-empatie manifestată în capacitatea de a identifica nevoile elevilor;
-optimism pedagogic, adică încredere în puterea transformatoare a educației;
-sociabilitate: capacitate de a comunica și stabili relații socio-afective cu elevii;
-temperament puternic, echilibrat, mobil, calm, liniștit, îngăduitor, amabil, răbdător.
Atitudinea pedagogică este constituită pe trei componente care vizează: domeniul cognitiv,
organizatoric și comunicativ, presupunând în același timp mai multe subcomponente:
-spirit de observație pedagogic
-imaginația pedagogică
-exigența
-tact pedagogic
-atenția distributivă
-spiritul organizatoric
-creativitatea în plan pedagogic.
Elemente caracteristice personalității profesorului care contribuie la creșterea eficienței
procesului de învățământ:
-vocația pedagogică
-pregătirea inițială de specialitate
-perfecționarea continuă
Stiluri educaționale: Stiulul autoritar, stilul democratic și stilul laissez-faire.