Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dana Jucan
dana.jucan@ubbcluj.ro
Cursul 1
Tematica abordată: Procesul de învăţământ
1
2. A doua componentă o constituie finalităţile/ obiectivele educaţionale ale procesului de
învăţământ, care reprezintă cerinţele de instruire şi educaţie impuse de societate, tipul de
rezultate aşteptate. Aceste obiective corespund unor cerinţe sociale majore cu privire la
nivelul calitativ şi cantitativ al achiziţiilor pe care trebuie să le dobândească elevii, cu privire
la judecăţile de valoare şi comportamentul acestora. Obiectivele stabilesc ce urmează să
cunoască elevii ca informaţie, ce anume să ştie să facă ei ca acţiune/ deprindere, apoi ce
atitudini şi judecăţi să adopte ş.a.m.d. În orice activitate, deci şi în cea didactică, ţelurile sau
obiectivele se formulează la începutul acţiunii, dar dobândesc expresie palpabilă la încheiere,
rezultatele obţinute fiind cele care atestă atingerea obiectivelor.
2
Reglarea continuă a sistemului se realizează prin conexiune inversă/ feed-back, care
desemnează informaţiile în legătură cu rezultatele atinse, informaţii provenite de la
"ieşirea" sistemului. Aceste informaţii sunt orientate din nou spre "intrarea" sistemului,
pentru ca el să îşi modifice configuraţia în funcţie de scopurile propuse. În funcţie de
momentul de timp în care este realizat feed-back-ul, raportat la secvenţa de instruire,
vorbim despre feed-back formativ, care se realizează sistematic, pe parcursul întregii
secvenţe şi are rolul de a sprijini activitatea de învăţare a elevilor şi despre feed-back
sumativ, care se realizează la finalul secvenţei şi are rolul de a oferi informaţii în legătură
cu prestaţia elevilor şi a cadrului didactic. Feed-back-ul reprezintă principiul oricărei
acţiuni eficiente, care se referă la obţinerea de informaţii despre efectele acelei acţiuni. La
nivel micro, feed-back-ul poate fi oferit şi primit, deopotrivă, de cadrele didactice şi de
elevi; el se poate referi la acţiunea prin care cadrul didactic obţine informaţii despre
efectele demersului său pedagogic şi la acţiunea prin care elevii obţin informaţii despre
efectele eforturilor lor de învăţare. Aşadar, feed-back-ul reprezintă principiul fundamental
al activităţilor de comunicare, respectiv de predare şi învăţare eficiente.
1. Predarea
3
Etapele principale ale procesului de predare sunt:
̶ prezentarea unui material concret şi/ sau verbal: date, informaţii, exemple, evenimente
̶ organizarea şi conducerea unor activităţi în care să se valorifice materialul concret şi
verbal oferit
̶ acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza
̶ extragerea esenţialului (împreună cu elevii) şi fixarea lui în noţiuni, concepte, judecăţi,
raţionamente
̶ operaţionalizarea cunoştinţelor elevilor, prin conceperea şi rezolvarea de exerciţii şi
probleme aplicative, de sarcini de instruire teoretice şi practice, prin organizarea
activităţilor de muncă independentă ş.a.
2. Învăţarea
Învăţarea şcolară, poate fi analizată din perspectiva a două aspecte, diferite, dar
complementare, ale învăţării şcolare: cel procesual şi cel motivaţional.
Aspectul procesual se referă la momentele sau etapele care compun o secvenţă de
învăţare, în timp ce aspectul motivaţional se referă la gradul de implicare a elevului în actul
învăţării şi în rezolvarea sarcinilor de lucru. Cele două aspecte alcătuiesc o unitate
indisolubilă şi se desfăşoară fie în mod alternant, fie convergent.
4
b) Aspectul motivaţional al învăţării şcolare
Motivaţia învăţării reprezintă ansamblul mobilurilor care declanşează, susţin energetic
şi direcţionează activitatea de învăţare. De obicei, considerăm motive ale învăţării anumite
dorinţe, trebuinţe de bază, cum sunt dorinţa de autorealizare, autoafirmare, dorinţa de a obţine
note bune pentru a mulţumi părinţii, teama de pedeapsă, curiozitatea, anumite interese etc.
Optimul motivaţional reprezintă o zonă situată între nivelul de activare minim şi cel
maxim, zonă căreia îi corespunde un nivel mediu de activare cerebrală. Optimul motivaţional
diferă de la o persoană la alta, în funcţie de gradul de dificultate al sarcinii, de aptitudini, de
echilibrul emotiv, de temperament etc. Legea optimului motivaţional arată cum depăşirea unui
anumit prag de activare duce la scăderea eficienţei rezolvării sarcinii. Sub nivelul minim
deactivare, învăţarea nu se produce, nu are loc reacţia de orientare. Randamentul activităţii de
învăţare creşte o dată cu nivelul activării cerebrale, până la un nivel critic, dincolo de care
există un plus de motivare care determină scăderea nivelului prestaţiei; supramotivarea
produce adesea o reacţie de alarmă, care distorsionează percepţia şi are efecte negative asupra
învăţării.
Există stiluri de învăţare diferite, deoarece cei ce studiază învaţă în mod diferit: stil
auditiv, stil vizual, stil tactil, stil kinestezic.
3. Evaluarea
Principiile didactice
5
1. Principiul însuşirii conştiente şi active a cunoştinţelor. Acest principiu statuează
necesitatea ca educatul să participe efectiv, activ şi interactiv la activitatea didactică, iar
aceasta să se desfăşoare în condiţii de înţelegere cât mai profundă a conţinuturilor studiate.
Reflectati
Identificaţi principiul didactic a cărui esenţă o exprimă citatul următor şi dezbateţi
esenţa şi recomandările principiului respectiv:
„Secvenţele de pre dare-învăţare se articulează … în unităţi mai cuprinzătoare pe
canavaua unor taxonomii sau ierarhii ale învăţării…”
„Nu orice informaţie este pasibilă de a fi introdusă în clasă. Profesorul trebuie să
selecteze atent şi să înmănuncheze doar acei stimuli culturali care concordă cu apetenţele şi
nevoile elevilor. […] într-o situaţie didactică autentică, profesorul va crea acele contradicţii
optime dintre cunoscut şi necunoscut, dintre uşor şi greu, dintre concret şi abstract, astfel încât
să-i incite pe elevi la interogaţie şi cercetare.” (C. Cucoş, 2002)
Principiile didactice
̶ Elevul este nu numai obiect, ci şi subiect al învăţării, este implicat şi cointeresat în a
cunoaşte şi a face, a întreprinde. […] Gândirea însăşi se formează prin interiorizarea unor
scheme de acţiune pe care subiectul le-a experimentat pe cont propriu. Trebuie cultivată
6
voinţa de a acţiona asupra cunoaşterii şi nu de a o primi pasiv. Orice achiziţie se dovedeşte a
fi autentică atunci când individul a fost pus în situaţia de interogaţie, de acţiune propriu-zisă
cu lucrul sau în perspectiva unei idei, a unui principiu.” (C. Cucoş, 2002)
̶ „Orice achiziţie, în chiar momentul însuşirii ei, se va face în perspectiva presupoziţiei că
acea achiziţie este valoroasă şi benefică pentru individ. Profesorul are menirea de a pregăti
condiţiile durabilităţii şi trăiniciei oricărui element achizitiv. Ceea ce este dobândit de elev la
un moment dat urmează să fie utilizat în perspectivă, fie pentru însuşirea de noi cunoştinţe, fie
pentru întreprinderea unor activităţi materiale.” (C. Cucoş, 2002)
̶ „Tot ceea ce se predă la un moment dat trebuie să aibă legătură cu ceea ce s-a însuşit până
în momentul respectiv. Noţiunile şi ideile se vor integra treptat în sisteme explicative din ce în
ce mai largi şi mai complexe. Educaţia coerentă şi sistematică reflectă, în ultimă instanţă,
sistematicitatea şi coerenţa lumii obiectuale şi procesuale.” (C. Cucoş, 2002)
Cursul 2
Tematica abordată: Formele de organizare a procesului de
învăţământ
7
individualizată sau personalizată, pentru că se ţine cont de traseul curricular personalizat pe
care îl parcurge fiecare elev, de resursele psihologice ale fiecărui elev, de particularităţile
individuale, de nivelul pregătirii propii, de nevoile educaţionale particulare, de aptitudini etc.
̶ Organizarea pe grupe a activităţii elevilor se caracterizează prin faptul că profesorul
îndrumă şi conduce activitatea unor subdiviziuni/ microcolectivităţi (denumite grupe),
alcătuite din elevii unei clase şi care urmăresc anumite obiective educaţionale, identice
sau diferite de la o grupă la alta.
̶ Grupele sunt alcătuite, de obicei, din 3-8 elevi şi pot fi omogene (dacă sunt alcătuite după
criterii bine stabilite în prealabil şi au o structură precisă, spre exemplu, elevi cu acelaşi
nivel de pregătire la disciplina respectivă, cu aceleaşi nevoi educaţionale, cu aceleaşi
interese sau motivaţii) sau eterogene (dacă nu sunt constituite după anumite criterii, ci
prin iniţiative spontane, individuale, după preferinţele elevilor). De obicei, în practica
didactică, grupele eteogene sunt alcătuite din elevi cu nivele de pregătire diferite, ei fiind
obligaţi la efort în zona proximei dezvoltări.
̶ Organizarea în binoame/ grupuri diadice a activităţii elevilor presupune activitatea
acestora în perechi, alcătuite fie de profesor, fie de elevi, în mod aleatoriu, după anumite
preferinţe sau după criterii bine precizate.
̶ Organizarea combinată a activităţii elevilor se referă la îmbinarea formelor prezentate
mai sus, funcţie de obiectivele operaţionale urmărite şi de caracteristicile concrete ale
contextelor educaţionale.
Conceptul "lecţie" îşi are originea etimologică în termenul grecesc "lectio", care
înseamnă "a citi cu glas tare, a audia, a lectura, a medita".
Definirea lecţiei s-a realizat după următoarele criterii:
a) În funcţie de criteriul organizatoric, lecţia este o formă de activitate care se desfăşoară într-
un cadru formal (de obicei în sala de clasă), sub conducerea unui cadru didactic, într-un
interval de timp precis determinat (de obicei 50 de minute), pe baza cerinţelor cuprinse în
programa şcolară şi potrivit orarului şcolar.
8
b) Din punct de vedere al conţinutului, lecţia reprezintă un sistem de idei articulate logic,
psihopedagogic şi didactic, în conformitate cu cerinţele psihopedagogice referitoare la
predarea-asimilarea cunoştinţelor, la aplicarea lor, la verificarea, evaluarea şi notarea
rezultatelor; ea reprezintă o unitate logică, didactică şi psihologică.
c) O definiţie generală, bazată pe mai multe criterii, consideră lecţia o unitate didactică
fundamentală, o formă a procesului de învăţământ prin intermediul căreia, o cantitate de
informaţii este percepută şi asimilată activ de elevi într-un timp determinat, pe calea unei
activităţi intenţionate, sistematice, cu autoreglare, provocând în sfera biopsihică a acestora o
modificare dezirabilă, în sensul formării dorite, obiectivată în achiziţii de ordin cognitiv,
afectiv-motivaţional şi psihomotoriu.
d) Din perspectivă sistemică, lecţia reprezintă un program didactic şi educaţional unitar, un
sistem de cunoştinţe, abilităţi intelectuale şi/ sau practice, obiective operaţionale, resurse
materiale şi metodologice (metode, tehnici, procedee, acţiuni şi operaţii), menite să activizeze
elevii.
9
Obiectivul fundamental evidenţiază sensul în care va fi valorificat conţinutul ştiinţific:
transmitere, dobândire, descoperire, recapitulare, sistematizare, aplicare, verificare, evaluare
etc., de aceea el constituie elementul determinant în stabilirea categoriei/ tipului de lecţie.
Cursul 3
Metodologia didactică
̶ Metodologia instruirii/ metodologia didactică reprezintă sistemul metodelor şi
procedeelor didactice studiate din punct de vedere teoretic şi practic (definire, natură,
statut, funcţii), precum şi al principiilor, orientărilor şi cerinţelor de valorificare a
acestora, pe baza unei concepţii unitare despre actul predării, învăţării şi evaluării.
̶ Metoda de învăţământ/ pedagogică/ de predare-învăţare/ de instruire/ didactică reprezintă
o modalitate/ un mod de cunoaştere şi acţiune, un instrument cu ajutorul căruia, elevii,
sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, îşi însuşesc şi aprofundează
cunoştinţe, îşi formează şi dezvoltă priceperi şi deprinderi (abilităţi) intelectuale şi
practice, capacităţi, competenţe, comportamente, aptitudini, atitudini etc.
Din punct de vedere etimologic, termenul provine din limba greacă, de la cuvântul
"methodos" ("metha" - către, spre şi "odos" - cale, drum), de unde semnificaţia de drum de
urmat în vederea atingerii obiectivelor predării şi învăţării, drum carereflectă unitatea dintre
activitatea profesorului şi cea a elevilor.
Procedeul didactic reprezintă o componentă a metodei, un detaliu care ţine de execuţia
acţiunii, o tehnică particulară cu rol de instrument al metodei. El constă într-un sistem de
operaţii intelectuale şi/ sau practice ale profesorului şi ale elevilor, operaţii care transpun în
plan practic modalitatea de acţiune a metodelor, contribuind la valorificarea lor eficientă.
10
Relaţia dintre procedeul didactic şi metoda pe care el o sprijină este flexibilă şi
dinamică: o metodă poate deveni procedeu al unei metode considerată principală în activitatea
instructiv-educativă, iar un procedeu poate dobândi statutul de metodă în situaţiile de instruire
în care este folosit, cu precădere, în activitatea didactică.
Mijloacele de învăţământ
11
organică şi articulare a lor în strategiile didactice şi de valorificare eficientă în procesul
instructiv-educativ.
Cursul 3
12
Proiectarea activităţilor instructiv-educative la nivel micro - corect şi realist realizată -
reprezintă o condiţie a succesului şi a eficienţei acestora. Ea integrează următoarele demersuri
ale cadrului didactic
A. Lectura personalizată a planului cadru, a programei şi a manualelor şcolare
B. Elaborarea planificării calendaristice (orientative)
C. Efectuarea proiectării secvenţiale, pe termen scurt (a unităţilor de învăţare, a
unităților tematice, a modulelor şi a lecţiilor/ activităţilor didactice).
13
̶ Stabilirea asocierilor şi a corespondenţelor dintre competenţele specifice şi conţinuturile
prin intermediul cărora se ating acestea.
̶ Modalitatea concretă de asociere dintre competenţe şi conţinuturi personalizează
demersul didactic şi promovează ideea potrivit căreia, elevului trebuie să i se ofere cât
mai multe contexte cognitive prin care ar putea atinge obiectivele şi competenţele vizate.
14
a) activitatea anterioară secvenţei proiectate, activitate care este supusă unei evaluări
diagnostice, de identificare a aspectelor reuşite şi a celor mai puţin reuşite, în scopul
anticipării unor demersuri didactice ameliorative
b) situaţia existentă în momentul proiectării, respectiv resursele psihologice ale elevilor, cele
materiale, caracteristicile mediului de instruire ş.a.m.d.
c) cerinţele impuse de programa şcolară şi de alte documente curriculare şi acte normative.
15
̶ fixarea şi stabilizarea performanţei (etapă care presupune purtarea de discuţii elevi-elevi
şi elevi-profesor, în scopul însuşirii corecte şi clarificării noilor noţiuni şi operaţii);
̶ aplicarea în practică - prin efectuare de exerciţii şi probleme, de analize şi evaluări şi prin
identificarea posibilităţilor aplicative - teoretice sau practice, ale noilor achiziţii;
̶ asigurarea feed-back-ului, respectiv utilizarea unor modalităţi de cunoaştere a efectelor
acţiunii didactice, atât din perspectiva profesorului, cât şi din cea a elevilor.
16