PORTOFOLIU

METODE DE PREDARE INVATARE

Realizat de:
Vrinceanu Ariana-Marta

Conversația – metodă de dezvoltare intelectuală a copilului

1
 Conversația este o metodă verbală, activă, care constă în valorificarea didactică a întrebărilor și
răspunsurilor. Specificul acestei metode este acela că activitatea instructiv-educativă se desfășoară pe baza
unui dialog între educator și copil, pe verticală și pe orizontală. Este o metodă care cere din partea elevilor
un efort intelectual, solicitând predominant capacități cognitive.

Participarea activă a elevilor depinde în primul rând de modul cum sunt formulate întrebările, de ordinea
acestora. Întrebările reprezintă principalul instrument al acestei metode. Formularea întrebărilor se face în
funcție de potențialul intelectual individual al elevilor. Copiilor cu un vocabular sărac, cu o experiență de
viață redusă li se vor pune întrebări centrate pe memorie, reactualizare reproductivă. Exemplu de întrebări:
cine?, ce?, când?, unde?. Elevilor cu un potențial intelectual bun și foarte bun li se vor adresa întrebări
centrate pe imaginație, gândire, descoperire. Exemplu: de ce?, pentru ce?, din ce cauză?. Întrebările trebuie
formulate clar, concis, corect din punct de vedere gramatical.

Răspunsurile elevilor trebuie să respecte câteva cerințe: să fie clare, corecte, complete, concise, să
acopere întreaga sferă a întrebării, să se evite răspunsul monosilabic, să fie răspunsul așteptat.

Conversația este folosită în procesul de predare-învățare-evaluare la toate disciplinele.

Metoda conversației devine activ-participativă nu numai când întrebările solicită gândirea, ci și atunci
când se crează un cadru afectiv specific temei, cu mijloace de învățământ din natură sau substitute ale
acestora.

Această metodă are, alături de celelalte metode folosite la clasă, puternice valențe asupra dezvoltării
intelectuale.

În cadrul orei de comunicare în limba română, la clasa pregătitoare, când se urmărește comunicarea
pe baza imaginilor, se pot folosi imagini din povestea „Punguța cu doi bani” și pot fi adresate următoarele
întrebări:
– De ce a plecat cocoșul de acasă?
– Cum a fost răsplătit moșneagul?
– Cum era baba?
– Cu cine te-ai împrieteni?
– De ce?

La grădiniță, în cadrul unei activități cu tema “Coșul cu fructe de toamnă”, se pot adresa întrebări de
sondaj. Exemplu: Care sunt fructele care se coc toamna?, Ce trebuie să facem cu fructele înainte de a le
mânca? etc.

Bibliografie selectivă:
Gh. Dumitru, Constanța Dumitru, Introducere în psihopedagogie, Bacău, 2003;

Venera Mihaela Cojocariu, Teoria și metodologia instruirii, E.D.P., 2002;

Ioan Nicola, Tratat de pedagogie, E.D.P., București.

Conversația euristică (heuristiko - a descoperi) se identifică prin modalitatea de

structurare a întrebărilor, punând elevii să-și reorganizeze informațiile deținute anterior și să le organizeze în
structuri mentale bine organizate, solicitându-le elevilor imaginația, gândirea critică, creativitatea, operațiile
2
mentale. Prin urmare această formă de conversație include conversația examinatoare, de consolidare și
sistematizare a cunoștințelor, cunoașterea adevărului depinde de întrebările adresate, de comunicarea sinceră
între profesor-elevi, de existența feedback-ului.

Cea care aduce beneficii activității didactice de predare-învățare, cu rol motivant este conversația
euristică, care impune totuși îndeplinirea anumitor condiții pentru a îmbunătăți competențele elevilor:

• Răspunsurile pe care le solicită din partea elevilor să nu fie monosilabice, iar dacă acestea sunt formulate
în această manieră, profesorul trebuie să solicite clarificări de genul: De ce credeți acest lucru? Argumentați-
vă opinia! Care este totuși opinia voastră?

• Întrebările nu urmăresc latura narativă sau descriptivă, ele îi solicita pe elevi să-și dezvolte inteligența,
creativitatea, emotivitatea și să fie capabili de operații mentale, de exemplu comparația, abstractizarea,
analiza, sinteza etc.

• Profesorul trebuie să lase elevilor posibilitatea de a greși, pentru că doar greșind ei vor avea posibilitatea să
învețe, să fie capabili să-și expună propriile păreri, deoarece elevii nu sunt și nu trebuie să fie puși în postura
unor roboți care doar reproduc ceea ce asculta, învață.

• Întrebările vor fi adresate frontal, antrenând întreaga clasă în rezolvarea problemei, lăsând elevilor suficient
timp pentru a răspunde, intervenind doar când s-a ajuns în impas.

• Întrebările adresate trebuie să fie clare și logice, având o logica în emiterea lor și ținând cont de conținutul
lecției. Aceste întrebări nu au un rol punitiv, ele trebuie concepute pentru a pune în valoare calitățile elevilor,
nu pentru a evidenția defectele acestora.

• Profesorul trebuie să folosească un ton calm și să permită și prezentarea altor răspunsuri decât cele
acceptate, deși doar un singur răspuns ar fi cel corect.

• Dacă elevii nu răspund la o întrebare, profesorul nu va adresa alta decât după ce îi îndruma pe elevi să
descopere adevărul.

Debutând printr-o întrebare adresată întregii clase, conversația continuă prin răspunsul oferit de unul
dintre elevi sau mai mulți, în situația în care răspunsul nu era complet. Dacă elevii prezintă dificultăți în
identificarea răspunsului corect, profesorul va adresa alte întrebări ajutătoare, oferind el însuși soluția dacă
observă că elevii nu au răspuns. Nici o întrebare nu trebuie adresată clasei, dacă nu se are în vedere emiterea
unui răspuns. Doar dacă profesorul adresează întrebări retorice, atunci lecția se poate termina, lăsând ca
temă pentru acasă aprofundarea suplimentară a unor informații.

Pentru o mai bună optimizare a metodei, profesorul va aștepta ca elevul/elevii să răspundă, nu îi va

întrerupe, nu îi va deruta și îndruma spre piste false. Chiar dacă elevii nu oferă răspunsurile cele mai bune,
aceștia trebuie apreciați, altfel se vor simți marginalizați și nu vor mai avea încredere să-și exprime propriile
opinii. Profesorul le va adresa întrebări de genul: De ce consideri că s-au petrecut astfel evenimentele? Ce v-
a debusolat? De ce susții aceste lucruri? Va formula aprecieri verbale, de exemplu: Răspunsul tău este bun,
însa nu este complet!, Ai dreptate, însa ai omis un anumit aspect etc

Conversația examinatoare (catehetică)

3
Are ca functie principala constatarea nivelului la care se afla cunostintele elevului la un moment dat. Chiar si
sub aspect formal se deosebeste de cea euristica, in sensul ca nu mai este obligatorie constituirea in sisteme
sau serii ale intrebarilor si raspunsurilor. Altfel spus, fiecare intrebare impreuna cu raspunsul sau alcatuiesc
un microunivers de sine-statator in raport cu celelalte intrebari si raspunsuri.

Conditia necesara si suficienta a conversatiei didactice se concretizeaza in cateva cerinte privind calitatile
intrebarilor, pe de o parte, si ale raspunsurilor, pe de alta.

Calitatile ale intrebarilor:

a) Sa fie formulate corect, atat sub aspect gramatical, cat si logic;

b) Sa fie precise;

c) intrebarea sa aiba concizie convenabila si sa se refere la un continut limitat.

d) intrebarile sa fie de o varietate suficienta: intrebari care pretind date, nume, definitii; intrebari care pretind
explicatii; intrebari care exprima situatii problematice

e) intrebarea sa fie asociata de fiecare data cu timpul de gandire pe care il necesita, in functie de dificultatea
ei.

f) Pe timpul formularii raspunsului, nu se intervine decat in cazul cand elevul comite ,,din start' confuzii
grosolane.

g) De regula, nu sunt profitabile si, deci, nici indicate intrebarile care cer raspunsuri mono-silabice si nici
cele care cuprind sugerarea raspunsului, decat in cazurile cand se continua solicitarea elevului prin
justificarne de rigoare.

h) Normal este ca mai intai sa se formuleze intrebarea si sa se adreseze intregii clase, iar numai dupa
expirarea timpului aproximativ de gandire sa fie numit cel care trebuie sa raspunda.

i) Nu sunt indicate intrebarile voit eronate de felul

Calitatile raspunsului:

a) Sa aiba intotdeauna corectitudinea gramaticala si logica necesara, indiferent de materia scolara in cadrul
careia se formuleaza.

b) Raspunsul sa acopere intreaga sfera a intrebarii.

c) Raspunsul sa vizeze cu precizie continutul esential al intrebarii, avand in acelasi timp concizia cea mai
convenabila.

d) Pentru clasele mici in special, traditia a statornicit cerinta ca raspunsul sa fie prezentat intr-o propozitie
sau fraza incheiata.

e) Elevul sa fie indrumat sa evite formularile fragmentare, sacadate, eventual insotite de elemente care
uratesc vorbirea

4
Discutia colectiva
Imbraca forma unui schimb reciproc, organizat, constructiv de informatii, idei, impresii, opinii, critici,
propuneri axate pe tema sau subiectul luat in studiu.

Contribuie la clarificarea unor notiuni, consolidarea, sistematizarea unor idei, solutionarea unor probleme
teoretice si practice, uneori controversate, influentarea convingerilor, atitudinilor, conduitei participantilor,
stimularea creativitatii, spiritului critic, obiectivitatii, reflectiei discursive.

Ca forma socializata a invatarii, intensifica relatiile interpersonale, favorizeaza formarea deprinderilor de

cooperare, transferul de informatii la situatii noi, stimuleaza spontaneitatea, imaginatia creatoare.

Prezinta si unele dezavantaje dintre care amintim: ritm redus de asimilare a informatiei, subiectivitate in
abordarea problematicii, tendinta unor participanti de a-si impune propriul punct de vedere, inhibarea unor
membri ai grupului si mentinerea lor intr-o stare pasiva, de simpli spectatori.

Cunoaste mai multe variante:

 discutia-seminar, discutia in grup organizat, consultatia colectiva, dezbaterea de tipul mesei rotunde,
discutia dirijata/structurata pe probleme formulate anterior, discutia libera, colocviul, metoda
asaltului de idei

5
Metoda problematizarii
În esenta, metoda problematizarii presupune utilizarea unui complex de tehnici pentru obtinerea de rezultate
de învatare consecutiv formularii de raspunsuri la întrebari problema,sau rezolvarii de probleme sau situatii
problema. Distinctia dintre cele trei tipuri de solicitari, fiecare mai complexa decât cealalta, poate fi operata
în maniera urmatoare:

• întrebarea-problema

solicita de regula formularea unui raspuns în domeniul tematic al cauzalitatii, “De ce... ?” ex. De ce este
necesar sa fie respectate regulile de igiena?

• problema

solicita de regula gasirea unei solutii de rezolvare a unei situatii noi, pornind de la elemente de cunoastere si
abilitati deja stapânite, “Cum... ?” ex. “Cum am putea afla câte rățuște sunt pe lac?”

• situatia problema

solicita inclusiv identificarea mijloacelor pentru gasirea solutiilor, care pot fi multiple, fiecare având asociate
avantaje si dezavantaje, “Care sunt solutiile pentru... ?” ex. “Cum ar putea iepurasii sa evite accidentul?”

Avantajele utilizarii metodei problematizarii:

• Activizeaza intens mecanismele cognitive ale elevilor.

• Devin accesibile rezultate de învatare complexe, cum ar fi analiza sinteza, evaluarea, gândirea divergenta,
creativitatea.

• Dezvolta atitudini favorabile fata de procesul de învatamânt si fata de cadrele didactice.

• Dezvolta abilitati de cooperare în situatii de grup, ca si abilitati de asumare a conducerii în situatii de grup.