Sunteți pe pagina 1din 6

CIRCUITUL APEI ÎN NATURĂ

BANU ALEXANDRA
Ce este circuitul apei in natura?
Circuitul apei în natură (numit și ciclul hidrologic sau ciclul apei) este procesul de circulație continuă a apei în
cadrul hidrosferei Pământului. Acest proces este pus în mișcare de radiația solară și de gravitație. În cursul
parcurgerii acestui circuit, apa își schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă.
Apa se mișcă dintr-un element component al circuitului în altul, de exemplu dintr-un râu într-un ocean, prin
diferite procese fizice, dintre care cele mai însemnate sunt evaporația, transpirația, infiltrația și scurgerea.
Științele care se ocupă cu studiul mișcării apei în cadrul acestui circuit sunt hidrologia și meteorologia.
2
3
Procesele fizice
• Evaporarea este procesul prin care apa se transferă de la suprafața
oceanelor și a altor corpuri de apă în atmosferă. Acest transfer implică
o schimbare de stare de agregare a apei, din stare lichidă în stare
gazoasă. Sursa de energie a acestui proces o constituie energia solară.
Pe lângă aceasta, apa se mai elimină în atmosferă prin transpirația
solului, plantelor și, în mult mai mică măsură, cea a animalelor, numită
evapotranspirație. Aproximativ 90% din apa din atmosferă provine din
evaporație și numai 10% din evapotranspirație.
• Condensarea este procesul prin care vaporii de apă din aer se
transformă în picături lichide de apă, formând nori sau ceață.
• Precipitațiile sunt constituite din apa care s-a condensat în atmosferă
și cade pe suprafața pământului. Forma de precipitații care apare cel
mai frecvent este ploaia, alte forme fiind zăpada, grindina, chiciura,
lapovița și prelingerea de apă din ceață.
• Sublimarea este procesul prin care apa în stare solidă (gheață sau
zăpadă) se transformă direct în vapori, fără a mai trece prin starea
lichidă.
• Topirea este procesul de transformare a apei din starea solidă (gheață 4
sau zăpadă) în stare lichidă.
Curiozități despre circuitul apei în natură

 Aproximativ 70% din suprafața totală a Pământului este acoperită cu apă.


 Apa este resursa naturală pe care oamenii o consumă zilnic, dar pe care nu o pot
produce.
 Soarele este resursa naturală pe care oamenii nu o pot produce.
 Doar 3% din totalul apei de pe Pământ nu este apă sărată, deci este apă care poate fi
consumată.
 Roua este inclusă în circuitul apei în natură.
 Atunci când apa se schimbă dintr-o stare în alta ori trece dintr-un mediu în altul, poate
elibera energie sau poate absorbi energie.
 Transpirația este procesul prin care vaporii de apă din frunze și plante sunt eliberați în
atmosferă.

5
BIBLIOGRAFIE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Circuitul_apei_%C3%AEn_natur%C4%83
https://www.libertatea.ro/lifestyle/circuitul-apei-in-natura-curiozitati-despre-ciclul-apei-2984438

S-ar putea să vă placă și