Transformările apei – Circuitul apei în natură

https://elearning.masterprof.ro/lectiile/primara/lectie_02/definiie.html

Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe ori, sau ușor albăstrui
sau chiar verzui în straturi groase. Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent
de forma acesteia. Apa este un compus chimic al hidrogenului și al oxigenului, având formula
chimică brută H2O. Apa este una din substanțele cele mai răspândite pe planeta Pământ,
formând unul din învelișurile acesteia, hidrosfera.- Wikipedia,
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83

Circuitul apei în natură (denumit uneori și ciclul hidrologic sau ciclul apei) este
procesul de circulație continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului.

Circuitul apei se poate petrece în mod natural, fără intervenția omului în care caz
poartă denumirea de circuitul natural al apei.

Xenofan din Colofon a fost filozoful care în jurul anului 500 î.e.n. a descris ciclul apei
în natură.Circuitul apei în natură a fost descoperit, sau măcar intuit, foarte devreme în istoria
omenirii. Chiar Biblia face referire de mai multe ori la acest circuit, în special în legătură cu
potopul. Următorul citat este tradus din textul sanscrit al cărţii indiene Manusmrti, carte cu o
origine de cel puţin 2500-3000 de ani: “Apa se ridică la cer sub formă de vapori; din cer
coboară sub formă de ploaie, din ploaie se nasc plantele, şi din plante, animalele” (Manusmriti
- Cartea III, sloka 76).

Discutăm in continuare despre cateva teorii aparute de-a lungul istoriei aupra circuitului apeii
si felul in care functionează acesta:

1. TEORIA METEOROGENĂ- Xenofan din Colofon

Această teorie descrie circuitul apei după conceptele acceptate de știința
contemporană. Xenofan a constatat că mările constituie originea norilor, din care se
produce apa de ploaie care în cele din urmă ajunge tot în oceane. Din moment ce apa
era la originea întregului proces, el a emis ipoteza că soarele și stelele ar fi fost
generate tot de acești nori. În sfârșit, după el, curcubeele nu ar fi altceva decât un tip
special de nor. Teoriile sale asupra norilor sunt inexacte dar descrierea ciclului apei
este în general corectă și rolul esențial pe care îl au oceanele a fost corect intuit.
2. TEORIA GEOGENĂ- Hippon din Samos
Elaborată de Hippon din Samos, inversa ipotezele teoriei meteorogene și susținea că
pământul plutește pe oceanul planetar.Conform acestei teorii, apa mării subterane, pe
care plutește pământul, se ridică prin pământ, printr-un fel de infiltrație inversă. De la
suprafața pământului, apa se evaporă în atmosferă și se reîntoarce în mare prin
precipitații. Teoria menține ideea unui ciclu, însă sensul de mișcare este invers. Teoria
a fost susținută ulterior de Thales din Milet și de Platon.
3. TEORIA GENEZI DIN AER- Anaximene din Milet
Teoria a fost întâi susținută de Anaximene din Milet și postula că aerul este materia
inițială care, prin concentrare, se transformă în apă și pietre, iar prin diluare se
transformă în foc. Diogene din Apollonia a dus mai departe teoria, considerând că prin
procesul de concentrare a aerului se produce și nămolul din care se naște viața. El a
elaborat teoria unor cicluri în cadrul cărora se naște o succesiune infinită de lumi.
Pornind de la aceste ipoteze, Aristotel a emis teoria că apa ar fi produsă din aer, printr-
un proces de condensare, care ar duce la precipitațiile care cad pe sol și alimentează
râurile care se scurg în mare. Teoria lui Aristotel acoperă numai o parte a ciclul apei
așa cum este văzut în prezent și nu cuprindea evaporația care alimentează apa din
atmosferă. O asemenea întoarcere nu era necesară, deoarece, conform teoriei lui
Diogene, ciclul se închidea când tot nămolul produs prin condensare era spălat în mare
și era generată o nouă lume, geneză care nu ar mai fi părut posibilă în cazul existenței
unui ciclu închis al apei. Teoria lui Aristotel a fost considerată valabilă de oamenii de
știință până în secolul XVII.

COMPONENTELE CIRCUITULUI APEI

Institutul de Cadastru Geologic din Statele Unite (U.S. Geological Survey - USGS) a
identificat 15 componente ale circuitului apei:
1. Apa înmagazinată în oceane:
Cea mai mare parte a apei este "depozitată" în oceane pe perioade îndelungate de
timp, cantitate care este cu mult mai mare decât cantitatea de apă integrată în
circuitul apei. De asemenea s-a apreciat că oceanele furnizează aproximativ 90%
din apa evaporată care intră în circuitul apei.
Cantitatea de apă existentă în oceane se modifică pe perioade mari de timp. În
timpul perioadelor cu o climă mai rece se formează mai multe calote glaciare şi
 gheţari, rezultând o diminuare a cantităţii de apă din oceane. O situaţie contrară se
produce în timpul perioadelor mai calde. În timpul ultimei ere glaciare, nivelul
oceanelor era cu cca. 122 de metri mai scăzut decât astăzi. Acum cca. 3 milioane
de ani, când clima era mai caldă, este posibil că nivelul oceanelor să fi fost cu 50
de metri mai ridicat.

În oceane există curenţi care antrenează cantităţi imense de apă pe tot Globul. Aceste
mişcări au o mare influenţă asupra circuitului apei şi asupra vremii.
2. EVAPORAREA
Evaporarea este procesul prin care apa se transformă din stare lichidă în stare
gazoasă sau vapori. Evaporarea este modul principal prin care apă în stare lichidă
se intoarece în circuitul general al apei sub formă de vapori în atmosfera.
Oceanele, marile, lacurile şi râurile furnizează aproximativ 90% din umiditatea
atmosferei prin intermediul procesului de evaporare, iar restul de 10% provine din
transpiraţia plantelor.
Pentru a avea loc evaporarea este necesară căldură (energie calorică) furnizată de
soare.
Suprafaţă mare a oceanelor (peste 70% din suprafaţă Pământului este acoperită de
oceane) permite producerea evaporării la scară mare. La scară globală, cantitatea
de apă evaporată este aproape egală cu cantitatea de apă care cade pe pământ sub
formă de precipitaţii. Totuşi acest lucru variază geografic. Deasupra oceanelor
cantitatea de apă sub formă de vapori este mai des întâlnită decât precipitaţiile, în
timp ce pe continente evaporarea este depăşită de precipitaţii. Cea mai mare
cantitate de apă care se evaporă din oceane cade înapoi în acestea sub formă de
precipitaţii. Numai 10% din apă evaporată din oceane este transportată deasupra
pământului şi cade sub formă de precipitaţii. Odată evaporată, o moleculă de apă
rămâne cca. 10 zile în aer.

3.ÎNMAGAZINAREA APEI ÎN ATMOSFERĂ SUB FORMĂ DE VAPORI,

NORI ŞI UMIDITATE

Deşi atmosfera nu este un mare depozit de apă, ea este "autostrada" folosită pentru
a muta apa pe glob dintr-o parte în alta. Întotdeauna există apă în atmosfera. Norii
sunt formă cea mai vizibilă a apei atmosferice, dar şi aerul curat conţine apă—apă
 în particule prea mici pentru a fi văzute. Dacă toată apă din atmosfera ar cădea
odată, ar putea să acopere pământul cu un strat de 2,5 cm de apă.

4.CONDENSAREA: PROCESUL PRIN CARE APA ESTE TRANSFORMATĂ

DIN STARE GAZOASĂ ÎN STARE LICHIDĂ

Condensarea este procesul prin care vaporii de apă din aer sunt transformaţi în
apă în stare lichidă. Condensarea este importantă pentru circutul apei deoarece , în
condiții prielnice de temperatură, presiune și umiditate ,formează norii. Soarele
încălzeşte aerul din imediată apropiere a suprafatei Pământului, acesta devine mai
uşor şi se ridică acolo unde temperaturile sunt mai scăzute. Pe măsură ce aerul se
răceşte, procesul de condensare se intensifica, favorizând formarea norilor. Aceştia
pot produce precipitaţii, care reprezintă principalul mod de întoarcere a apei pe
Pământ. Condensarea este opusul evaporării.

5.PRECIPITAŢIILE: ELIBERAREA APEI DIN NORI

Precipitaţiile reprezintă apă eliberată din nori sub formă de ploaie, lapoviţă, zăpadă sau
grindină. Cele mai multe din precipitaţii sunt sub formă de ploaie. Pentru producerea
precipitaţiilor, mai întâi picăturile foarte fine de apă trebuie să se condenseze şi să se combine
pentru a produce o picătură îndeajuns de mare şi grea pentru a cădea din nor sub formă de
precipitatie. Este nevoie de milioane de particule de apă pentru a produce o singură picătură
de ploaie. Precipitaţiile nu cad în aceeaşi cantitate pe tot globul, într-o ţară sau chiar într-un
oraş.

6.ÎNMAGAZINAREA APEI IN GHEAŢĂ, GHEŢARI ŞI ZĂPADĂ

Apa înmagazinată pe perioade îndelungate sub formă de gheaţă, zăpadă şi gheţari sunt parte
integrantă a circuitului apei. Cea mai mare parte a maselor de gheaţă de pe Pământ, aproape
90%, se află în Antarctica, în timp ce calotă de gheaţă din Groenlanda conţine 10 % din masa
totală de gheaţă a Pământului

7.SCURGEREA APEI REZULTATĂ DIN TOPIREA ZĂPEZILOR

 În toată lumea scurgerea rezultată din topirea zăpezilor este un factor important al mişcării
apei pe glob. Lipsa apei acumulate sub formă de strat de zăpadă în timpul iernii poate micşora
cantitatea de apă pentru tot restul anului. Acest lucru poate afecta cantitatea de apă din
lacurile de acumulare aflate în aval, care la rândul lor pot afecta cantitatea de apă disponibilă
pentru irigaţii şi alimentarea cu apă a populaţiei.

8. SCURGEREA DE SUPRAFAŢĂ

Probabil foarte mulţi oameni gândesc că precipitaţiile care cad pe suprafaţă solului, se scurg,
se varsă în râuri care apoi se varsă în oceane. Este de fapt mai complicat, deoarece râurile de
asemenea pierd sau acumulează apă din sol. Totuşi, o mare parte a cantităţii de apă din râuri
provine direct din scurgerile precipitaţiilor, definite că scurgeri de suprafaţă.

9.SCURGEREA APEI PRIN ALBIA RÂURILOR: MIŞCAREA APEI ÎNTR-UN RÂU

U.S. Geological Survey (USGS) din Statele Unite foloseşte termenul "scurgerea apei prin
albia răului" (streamflow), făcând referire la cantitatea de apă ce se scurge într-un rău, fluviu
sau pârâu.Râurile au importantă nu doar pentru oameni, ci şi pentru viaţă de pretutindeni.

10. ÎNMAGAZINAREA APEI DULCI: APA DULCE EXISTENTĂ LA SUPRAFAŢA

PĂMÂNTULUI

O parte a circuitului apei care este în mod evident esenţială pentru existenţa vieţii pe Pământ
este apă dulce existenţa la nivelul solului Cantitatea de apă din râuri şi lacuri este în continuă
schimbare datorită modificării debitelor de intrare şi a celor de ieşire. Debitele de intrare
provin din precipitaţii, scurgeri de suprafaţă şi subterane, debitele afluenţilor. Debitele de
ieşire din lacuri şi râuri includ evaporatia şi descărcarea în apele subterane (acvifer). De
asemenea apă de suprafaţă este folosită de oameni pentru satisfacerea necesităţilor lor.

11. INFILTRAŢIA

Unele ape infiltrate vor rămâne în primul strat de la suprafaţă solului, de unde pot intra într-un
curs de apă prin malurile acestuia.O parte din cantitatea de apă se poate infiltra mai adânc
realimentând acviferele( acvifer- care conține apă) subterane.

12. DESCĂRCAREA APEI SUBTERANE

O parte din precipitaţiile care cad pe pământ se infiltrează în sol şi devin ape subterane. O
dată intrată în pământ, o parte din această apă circulă în apropierea suprafeţei terestre şi iese
foarte repede la suprafaţă în albiile cursurilor de apă, dar, din cauza gravitaţiei, o mare parte
din aceste ape continuă să se scurgă mai adânc în pământ

13. IZVORUL

Un izvor este rezultatul ieşirii apei la suprfata pământului dintr-un acvifer umplut până la
refuz. Mărimea izvoarelor variază de la izvoare mici care curg numai după precipitaţii
abundente, până la lacuri imense în care se varsă milioane de litri pe zi.

14.EVAPOTRANSPIRAŢIA

Evapotranspiratia este procesul prin care umezeala este transportată de plante de la rădăcini la
micii pori de pe partea dorsală a frunzelor, unde se transformă în vapori şi este eliminată în
atmosfera. Evapotranspiratia este evaporarea apei de pe frunzele plantelor. Studiile au arătat
că aproximativ 10% din umiditatea aflată în atmosfera este eliberată de plante prin
intermediul evapotranspiraţiei. Evapotranspiratia este în general un proces invizibil, adică
atunci când apă se evaporă de pe suprafaţă frunzelor, nu te poţi duce afară şi vedea frunzele
"transpirând".

15.APA ÎNMAGAZINATĂ ÎN ACVIFER: APA CARE SE AFLĂ ÎN SUBTERAN PE

PERIOADE ÎNDELUNGATE

Alt termen pentru ape subterane este acela de "acvifer". Acviferele reprezintă un depozit
imens de apă, iar viaţa de zi cu zi a oamenilor de pe tot globul depinde de aceste ape
subterane.

FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ CIRCUITUL APEI ÎN

NATURĂ

1.Regimul termic al apelor

Variabilitatea intensităţii radiaţiei solare, modalitatea de transfer a energiei calorice

si dinamica maselor de apă determină diferenţierea regimului termic al apelor de
suprafata in raport cu cel al apelor subterane.

2.Precipitaţiile atmosferice
Datorită circulaţiei maselor de aer de la temperaturi mai ridicate la temperaturi mai reduse,
aerul devine suprasaturat şi vaporii de apă in exces se transformă în precipitaţii.
Factorii principali care determină repartiţia precipitaţiilor sunt: poziţia faţă de oceane şi
mări, direcţia vânturilor dominante, relieful, gradul de impădurire

3. Vântul
Vântul – este un factor ce influenţează direct procesul de evaporare, intensitatea
acestuia creşte direct proporţional cu creşterea vitezei vântului.
4. Solul
Solul – influenţează pe de-o parte procesul de evaporare, prin culoarea si structura
sa şi pe de altă parte procesele de infiltrare şi scurgere de suprafaţă.
5. Relieful
Relieful – creează condiţii deosebite în procesul de evaporare prin
expunerea versanţilor, iar prin pantă, controlează raportul infiltrare / scurgere de
suprafaţă. Prezenîa vegetaţiei – controlează evaporarea, in zonele lipsite de
vegetaţie sau cu vegetaţie redusă, evaporarea este mai scazută. Un rol
important il are pierderea apei de către plante, care prezintă valori
caracteristice pentru tipuri de plante şi chiar pentru specii.