R A

TU
NA
I N
E I
A P
U L
U IT
RC
CI N U M E : PAV E L S E R G I U
CLASA A XII-A F
C O L E G I U L N AT I O N A L “ S I LVA N I A ”
ZALAU
P R O F E S O R : M A R I A AV R A M

1
MOTIVATIA ALEGERII TEMEI
 Am ales aceasta tema deoarece eu cred ca este o tema interesanta,care trebuie
studiata de catre toti pentru imbogatirea culturii generale;
 Deoarece promovez aceste teme legate de meteorologie,avand o mare pasiune
pentru aceasta si viitorul concentrat pe acest subiect;
 Deoarece este o tema atractiva,pe care se pot aplica exercitii de vizualizare a
fenomenelor naturale si meteo,acesta fiind de altfel si un lucru inovativ si
relaxant.

2
CUPRINS
1. Definitie
2. Descriere
• Procesele fizice
• Bilantul hidric global
3.Istoric
• Teoria meteorogena
• Teoria geogena
• Teoria genezei din aer
4.Miscari neciclice
5.Modificarea Ciclului Apei
6.Bibliografie

3
DEFINITIE
Circuitul apei în natură (numit și ciclul hidrologic sau ciclul apei) este procesul de
circulație continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Acest proces este pus
în mișcare de radiația solară și de gravitație. În cursul parcurgerii acestui
circuit, apa își schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă
sau gazoasă. Apa se mișcă dintr-un element component al circuitului în altul, de
exemplu dintr-un râu într-un ocean, prin diferite procese fizice, dintre care cele
mai însemnate sunt evaporația, transpirația, infiltrația și scurgerea. Științele
care se ocupă cu studiul mișcării apei în cadrul acestui circuit sunt hidrologia și 
meteorologia.

4
5
DESCRIERE
Procesele fizice
Nu se poate găsi un punct în care începe sau se termină ciclul natural al apei. Moleculele
de apă se mișcă în mod continuu de la un compartiment sau rezervor al hidrosferei la
altul, prin diferite procese fizice.
În principiu, circuitul apei constă din următoarele procese:
1.Evaporarea este procesul prin care apa se transferă de la suprafața oceanelor și a altor
corpuri de apă în atmosferă. Acest transfer implică o schimbare de stare de agregare a
apei, din stare lichidă în stare gazoasă. Sursa de energie a acestui proces o constituie
energia solară. Pe lângă aceasta, apa se mai elimină în atmosferă prin transpirația
solului, plantelor și, în mult mai mică măsură, cea a animalelor, numită 
evapotranspirație. Aproximativ 90% din apa din atmosferă provine din evaporație și
numai 10% din evapotranspirație.

6
2.Advecția este procesul de transfer al unei proprietăți atmosferice (căldură, frig, 
umiditate, vorticitate) prin mișcarea orizontală a masei de aer. În cazul circuitului apei
este vorba despre procesul de mișcare a apei în stare solidă, lichidă sau gazoasă prin
atmosferă. Fără advecție, apa evaporată de pe suprafața oceanelor nu s-ar putea
deplasa pentru a ajunge deasupra uscatului unde să producă precipitații.
3. Condensarea este procesul prin care vaporii de apă din aer se transformă în picături
lichide de apă, formând nori sau ceață.
4.Precipitațiile sunt constituite din apa care s-a condensat în atmosferă și cade pe
suprafața pământului. Forma de precipitații care apare cel mai frecvent este ploaia,
alte forme fiind zăpada, grindina, chiciura, lapovița și prelingerea de apă din ceață.
5.Sublimarea este procesul prin care apa în stare solidă (gheață sau zăpadă) se transformă
direct în vapori, fără a mai trece prin starea lichidă.

7
7.Intercepția prin foliaj este partea din precipitații care este interceptată de frunzișul
plantelor și care, în timp, se evaporă fără a mai ajunge la suprafața solului. Cantitatea
de apă interceptată depinde de durata ploii, de viteza vântului, de temperatură, de
densitatea frunzișului și de alți factori mai puțin însemnați.
8.Infiltrația este procesul de pătrundere a apei de la suprafața solului în interiorul solului,
prin umplerea golurilor dintre particulele de sol.
9.Topirea este procesul de transformare a apei din starea solidă (gheață sau zăpadă) în
stare lichidă.
10.Scurgerea este procesul prin care apa se mișcă la suprafața sau sub suprafața solului.
În această mișcare se poate face distincție între:
a)scurgerea de suprafață este scurgerea care are loc pe suprafața solului, având de obicei
loc în straturi subțiri sau în șuvoaie, acoperind cea mai mare parte a solului;
b) scurgerea în albii este procesul care are loc în albii, în care se concentrează apa
provenind din scurgerea de suprafață, formând pâraie, râuri și fluvii;

8
c)scurgerea subterană este scurgerea care are loc sub suprafața solului, fie prin stratele
freatice, fie prin stratele acvifere de adâncime. Apa din stratele subterane se reîntoarce la
suprafață fie prin izvoare, fie prin infiltrație în râuri, oceane sau alte rezervoare de
suprafață.
11.Capilaritatea este mecanismul care asigură mișcarea verticală a apei subterane.
 În principiu, apa se evaporă de la suprafața oceanelor, formează nori din care apa
cade sub formă de precipitații pe pământ și apoi se scurge înapoi în oceane. Totuși
moleculele de apă nu își efectuează în mod necesar mișcarea în această ordine. Înainte
de a se reîntoarce în ocean, o moleculă de apă poate să fi fost evaporată, condensată,
precipitată și scursă de repetate rânduri sau poate să fi urmat o cale mai scurtă și să fi
fost precipitată direct în ocean, fără a mai parcurge celelalte componente ale ciclului.

9
Bilanțul hidric global
• Cantitatea sau masa totală de apă care ia parte la circuitul apei în natură rămâne
constantă. De asemenea, ca medie în timp, se menține constantă cantitatea de apă
înmagazinată în fiecare din rezervoarele circuitului. Acest principiu se numește legea
conservării masei.
• Cantitatea totală de apă pierdută de oceane prin evaporație este egală cu suma dintre
cantitatea de apă care se scurge în oceane de pe suprafața uscatului și cea care provine
din precipitațiile pe suprafața oceanelor. 
• În cadrul mișcării ei, apa este în general menținută pe anumite perioade de timp în
anumite elemente ale mediului natural, numite generic rezervoare.
• Aceste rezervoare și cantitățile de apă înmagazinate în medie în fiecare dintre ele sunt
prezentate în tabelul alăturat:

10
Volume de apă acumulate în rezervoarele circuitului natural al apei   
Volumul de apă Procent
Rezervor (milioane km³) din total
Oceane 1370 97,25

Calote glaciare și ghețari 29 2,05

Apă subterană 9,5 0,68

Lacuri 0,125 0,01
Umiditate în sol 0,065 0,005
Atmosferă 0,013 0,01
Cursuri de apă 0,0017 0,001
Biosferă 0,0006 0,00004

11
• Se poate constata că cel mai mare rezervor îl constituie oceanele, care înmagazinează
peste 97% din rezervele de apă ale planetei.
• Următorul rezervor ca mărime îl constituie calotele glaciare din zonele polare și
ghețarii. În prezent, ele înmagazinează aproximativ 2% din rezervele de apă, dar acest
procent variază în timp, în funcție de ciclurile de încălzire ale planetei. În perioadele
diferitelor glaciațiuni acest procent era mai ridicat, iar în prezent tendințele de
încălzire climatică au început să topească calotele glaciare ceea ce în timp va putea
duce la micșorarea relativă a acestui rezervor. Aceste procese nu modifică însă
cantitatea totală de apă care ia parte la circuitul apei în natură.
• În afară de aceste rezervoare importante, mai există altele care rețin apa pe durate
relativ reduse. În această categorie intră straturile de zăpadă, care înmagazinează o
parte din precipitațiile din timpul iernii, dar care se topesc în perioada de primăvară.

12
ISTORIC
• Circuitul apei în natură a fost descoperit, sau măcar intuit, foarte devreme în istoria
omenirii. Chiar Biblia face referire de mai multe ori la acest circuit, în special în legătură
cu potopul.
• Dintre diferitele teorii asupra circuitului apei și a mecanismului care îl determină sunt
demne de menționat:
1.Teoria meteorogenă
• Această teorie descrie circuitul apei după conceptele acceptate de știința contemporană. Se
pare că acestă teorie a fost enunțată de filozoful grec Xenofan din Colofon. Studiind diferite
fosile, Xenofan a dedus că într-un trecut îndepărtat, apele au acoperit în întregime uscatul,
ipoteză care ulterior a fost numită Neptunism. Astfel el a conceput și teoria unui ciclu al
solului, în cursul căruia pământul ar fi erodat și antrenat spre oceane, pentru ca după
dispariția completă a uscatului, el să se regenereze. Cu privire la ciclul apei, el a constatat că
mările constituie originea norilor, din care se produce apa de ploaie care în cele din urmă
ajunge tot în oceane.

13
•  Din moment ce apa era la originea întregului proces, el a emis ipoteza că soarele și 
stelele ar fi fost generate tot de acești nori. În sfârșit, după el, curcubeele nu ar fi
altceva decât un tip special de nor. Deși ciclul solului nu a fost confirmat ulterior și
teoriile sale asupra norilor sunt inexacte, descrierea ciclului apei este în general
corectă și rolul esențial pe care îl au oceanele a fost corect intuit.
2.Teoria geogenă
• Elaborată de Hippon din Samos, inversa ipotezele teoriei meteorogene și susținea că
pământul plutește pe oceanul planetar. Conform acestei teorii, apa mării subterane, pe
care plutește pământul, se ridică prin pământ, printr-un fel de infiltrație inversă. De la
suprafața pământului, apa se evaporă în atmosferă și se reîntoarce în mare prin
precipitații.
• Teoria menține ideea unui ciclu, însă sensul de mișcare este invers. Teoria a fost
susținută ulterior de Thales din Milet și de Platon.

14
3.Teoria genezei din aer
• Teoria a fost întâi susținută de Anaximene din Milet și postula că aerul este materia
inițială care, prin concentrare, se transformă în apă și pietre, iar prin diluare se
transformă în foc. Diogene din Apollonia a dus mai departe teoria, considerând că
prin procesul de concentrare a aerului se produce și nămolul din care se naște viața.
El a elaborat teoria unor cicluri în cadrul cărora se naște o succesiune infinită de lumi.
Pornind de la aceste ipoteze, Aristotel a emis teoria că apa ar fi produsă din aer,
printr-un proces de condensare, care ar duce la precipitațiile care cad pe sol și
alimentează râurile care se scurg în mare.
• Teoria lui Aristotel acoperă numai o parte a ciclul apei așa cum este văzut în prezent
și nu cuprindea evaporația care alimentează apa din atmosferă. O asemenea întoarcere
nu era necesară, deoarece, conform teoriei lui Diogene, ciclul se închidea când tot
nămolul produs prin condensare era spălat în mare și era generată o nouă lume,
geneză care nu ar mai fi părut posibilă în cazul existenței unui ciclu închis al apei.
Teoria lui Aristotel a fost considerată valabilă de oamenii de știință până în secolul
XVII. 

15
MISCARI NECICLICE
• În unele părți ale circuitului natural, apa antrenează anumite substanțe care însă nu iau
parte la întreg ciclul.
• Precipitațiile care ajung pe suprafața solului conțin anumite substanțe gazoase sau solide
dizolvate. Apa care se infiltrează și trece prin zona nesaturată în apă a solului, antrenează 
bioxidul de carbon din aerul care există între particulele solide ale solului și astfel își
sporește aciditatea. Această apă acidă intră în contact cu particulele de sol sau cu roca
mamă și dizolvă anumite substanțe minerale. Dacă solul are condiții bune de drenaj, apa
subterană poate conține o cantitate importantă de substanțe solide dizolvate, care în cele
din urmă ajung în mare.
• În unele regiuni ale uscatului, sistemul de scurgere se termină într-o mare interioară sau
într-o depresiune, în loc de a fi legate de oceanul planetar. Asemenea regiuni se numesc
zone sau bazine endoreice. În asemenea cazuri, nivelul mării interioare va menține
echilibrul hidrologic, astfel încât afluxul de apă din scurgerea de pe uscat și din
precipitații pe suprafața mării interioare să fie egal cu pierderile prin evaporație.

16
• Deoarece apa evaporată nu conține materiale solide dizolvate, conținutul în săruri al
mărilor interioare și cel al oceanului planetar crește în mod continuu.
• Exisă situații în care apa subterană are o mișcare ascendentă, prin capilaritate. În
asemenea cazuri, ea va antrena și diferitele săruri dizolvate. Odată ajunsă la suprafața
solului, apa se va evapora, dar sărurile aduse de apă se vor depune la suprafața solului
ducând progresiv la o acumulare de săruri. Terenurile pe care se produc asemenea
acumulări de sare se numesc terenuri sărăturate sau sărături. 

17
Marea Aral văzută din spațiu,
August 1985.
Din cauza unui dezechilibru
cauzat de reducerea
debitelor afluente,
evaporația a depășit
afluxurile, nivelul apei a
scăzut, iar concentrația în
sare a crescut excesiv.

18
 MODIFICAREA CICLULUI APEI
• Circuitul natural al apei este afectat de anumite procese geologice. El nu a fost identic
cu cel din diferite ere geologice. Modificările geologice ale circuitului apei se produc
relativ lent.
• Acțiuni antropogene de diferite genuri, cum ar fi emisia de gaze în atmosferă,
despăduririle, extragerile de apă din cursuri de apă sau strate subterane și altele pot
însă influența circuitul apei atât la scară locală cât și la scară planetară. Disciplina
care se ocupă cu studiul influenței activităților umane asupra ciclului natural al apei și
a măsurilor necesare pentru a nu produce o desechilibrare a acestui ciclu se numește 
gospodărirea apelor. 

19
BIBLIOGRAFIE
• www.wikipedia.ro-circuitul apei in natura
• Atlasul norilor-Marian Constantin
• www.libertatea.ro

20