UNIVERSITATEA DE STIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERRINARĂ A

BANATULUI

”REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

SPECIALIZARE: IPMA

DISCIPLINA: Hidrologie și hidrogeologie

Centrul de învățământ cu frecvență redusă

CIRCUITUL APEI ÎN NATURĂ

STUDENT:ACHIM LUMINITA EUGENIA

Circuitul apei în natură (numit și ciclul hidrologic sau ciclul apei) este procesul de
circulație continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Acest proces este pus în
mișcare de radiația solară și de gravitație. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa își
schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Apa se
mișcă dintr-un element component al circuitului în altul, de exemplu dintr-un râu într-
un ocean, prin diferite procese fizice, dintre care cele mai însemnate sunt evaporația,
transpirația, infiltrația și scurgerea. Științele care se ocupă cu studiul mișcării apei în
cadrul acestui circuit sunt hidrologia și meteorologia.

Nu se poate găsi un punct în care începe sau se termină ciclul natural al apei.
Moleculele de apă se mișcă în mod continuu de la un compartiment sau rezervor al
hidrosferei la altul, prin diferite procese fizice.

În principiu, ciclul apei constă din următoarele procese:

 Evaporarea
Evaporarea este procesul prin care apa se transformă din stare lichidă în stare gazoasă
sau vapori. Evaporarea este modul principal prin care apă în stare lichidă se intoarece
în circuitul general al apei sub formă de vapori în atmosfera. Oceanele, marile, lacurile
şi râurile furnizează aproximativ 90% din umiditatea atmosferei prin intermediul
procesului de evaporare, iar restul de 10% provine din transpiraţia plantelor.
Pentru a avea loc evaporarea este necesară căldură (energie calorică) furnizată de
soare. Energia este necesară pentru a rupe legăturile care ţin moleculele de apă
împreună, de aceea apă se evaporă cu uşurinţă la punctul de fierbere (100ºC) dar se
evaporă mult mai greu la punctul de îngheţ. Când umiditatea relativă din aer este de
100%, (la starea de "saturaţie"), evaporarea nu mai poate continuă. Procesul de
evaporare absoarbe căldură din mediu, de aceea apă care se evaporă de pe pielea dvs.
va răcoreşte.
Evaporarea din oceane este principalul mijloc prin care apă ajunge în atmosfera.
Suprafaţă mare a oceanelor (peste 70% din suprafaţă Pământului este acoperită de
oceane) permite producerea evaporării la scară mare. La scară globală, cantitatea de
apă evaporată este aproape egală cu cantitatea de apă care cade pe pământ sub formă
de precipitaţii. Totuşi acest lucru variază geografic. Deasupra oceanelor cantitatea de
apă sub formă de vapori este mai des întâlnită decât precipitaţiile, în timp ce pe
continente evaporarea este depăşită de precipitaţii. Cea mai mare cantitate de apă care
se evaporă din oceane cade înapoi în acestea sub formă de precipitaţii. Numai 10% din
apă evaporată din oceane este transportată deasupra pământului şi cade sub formă de
precipitaţii. Odată evaporată, o moleculă de apă rămâne cca. 10 zile în aer.

 Advecția

Advectia este procesul de transfer al unei proprietăți atmosferice prin mișcarea

orizontală a masei de aer. În cazul circuitului apei este vorba despre procesul de
mișcare a apei în stare solidă, lichidă sau gazoasă prin atmosferă. Fără advecție, apa
evaporată de pe suprafața oceanelor nu s-ar putea deplasa pentru a ajunge deasupra
uscatului unde să producă precipitații.
  Condensarea

Condensarea este procesul prin care vaporii de apă din aer sunt transformaţi în apă în
stare lichidă. Condensarea este importantă pentru circutul apei deoarece formează
norii. Aceştia pot produce precipitaţii, care reprezintă principalul mod de întoarcere a
apei pe Pământ. Condensarea este opusul evaporării.Condensarea este deasemenea
cauza formării cetei, a aburirii ochelarilor atunci când ieşi dintr-o camera răcoroasă
afară, unde este cald şi umed, a apei care se scurge pe partea exterioară a unui pahar,
precum şi a apei care se formează pe interiorul geamurilor casei dvs într-o zi
rece.Chiar şi în zilele cu cer senin, apă este prezenţa sub formă vaporilor şi
particulelor, dar care sunt prea mici pentru a fi văzute. Moleculele de apă se combină
cu micile particule de praf, sare şi fum din atmosfera şi formează picături mici care se
combină unele cu altele, alcătuind norii. Pe măsură ce aceste mici picături se combină
şi îşi măresc dimensiunile, norii se pot dezvoltă şi pot apărea precipitaţii.Norii se
formează în atmosfera deoarece aerul care conţine vapori de apă se ridică şi se răceşte.

Soarele încălzeşte aerul din imediată apropiere a suprafatei Pământului, acesta devine
mai uşor şi se ridică acolo unde temperaturile sunt mai scăzute. Pe măsură ce aerul se
răceşte, procesul de condensare se intensifica, favorizând formarea norilor.

 Precipitațiile:

Se formează prin condensarea vaporilor de apă la atingerea pragului de saturaţie

şi pot fi:

Precipitaţii atmosferice (ploaie, ninsoare, grindină, lapovita, burnita), care cad pe

pământ din nori, sub influenţa gravitaţiei;
 o Ploaia

Ploaia este o forma de precipitatie atmosferica sub forma de picaturi de apa provenite
din condensarea vaporilor din atmosfera. Ploaia de formeaza cand diferite picaturi de
apa din unori cad pe suprafata Pamantului in forma lichida. Fenomenul in care unele
picaturi de apa se evapora in timpul caderii si nu mai ajung in pamant se numeste virga
si este intalnit in zonele desertice.
Ploaia este o parte importanta a circuitului apei in natura si are loc dupa ce apa care s-a
evaporat din rauri, lacuri, oceane, s.a.m.d. se condenseaza ajungand picaturi de apa si
cade pe pamant , intorcandu-se inapoi in parauri, rauri, lacuri.

o Ninsoare

Zapada este o forma solida de precipitatie, care nu este nimic altceva decat apa
inghetata, aflata in stare cristalina constand dintr-o multitudine de fulgi de zapada.
Caderea precipitatilor sub forma de zapada se numeste ninsoare. Zapada se formeaza
de obicei cand vaporii de apa trec prin procesul de depozitie inalta in atmosfera la
temperaturi mai scazute de C (sau F)
o Grindina
Grindina este o forma de precipitatii, particulele de apa din atmosfera cazand pe
suprafata solului in forla de gheata. Se formeaza atunci cand picaturile de ploaie
traverseaza straturi de aer cu temperaturi reduse.

o Lapovita

Lapovița reprezintă zăpada care s-a topit parțial pe parcursul căderii sale spre sol, aerul
din jur fiind suficient de cald pentru a topi o parte din zăpadă, dar nu suficient de cald
pentru a o topi în întregime astfel încât sa producă ploaie.Astfel,lapovița reprezintă un
amestec (o simultaneitate) de ploaie și ninsoare.
o Burnita

Burnița este un tip de precipitații, o ploaie fină și ușoară.

Cantitatea de lichid este mai mică decât la ploaie. Burnița se prezintă sub formă de
picături cu un diametru mai mic de 0,5 mm care cad cu o viteză de cca. 0,3 m/sec.

Precipitaţii „la sol” (rouă, brumă, chiciură, polei). Acestea se formează prin
condensarea la sol, la nivelul vegetaţiei sau a unor obiecte, a vaporilor, prin răcire.
 o Roua

Roua este un fenomen meteorologic care face parte din categoria precipitațiilor. Ea se
formează de obicei seara sau în cursul dimineții, prin răcirea aerului vaporii de apă
existenți la suprafața solului se condensează formându-se pe diferite obiecte de pe sol
picături de apă. Acest fenomen este influențat de gradul de saturare al aerului cu
vapori de apă și de temperatura aerului, care trebuie să asigure anumite valori pentru a
atinge punctul de condensare.

o Bruma

Bruma este formată prin procesul de condensare și ulterior de înghețare a vaporilor de

apă care iau naștere la suprafața solului. Ea se formează de fapt în loc de rouă în
sezonul rece, când temperatura a atins punctul de îngheț, iar cristalele mici de gheață
nu sunt bune conducătoare de căldură.

o Chiciura

Chiciura sau promoroaca este o formă de precipitații produsă prin condensarea ceții pe
fulgi de zăpadă formând un bulgăre de chiciură sau acumulându-se pe ramurile
copacilor, pe conductorii liniilor electrice sau pe alte obiecte de pe sol. Ea constituie o
masă cristalină albă, cu o structură fină.

o Polei

Poleiul este o depunere de gheață, transparentă sau opacă, ce se formează în urma

înghețării picăturilor suprarăcite de ploaie sau burniță, care cad pe suprafețe cu
temperaturi cuprinse între 0,1 °C și -1,0 °C.

 Sublimarea

Sublimarea este fenomenul de trecere, prin încălzire, a unei substanțe din stare solidă,
direct în stare de vapori (gazoasă), fără a mai trece prin starea lichidă. Fenomenul de
sublimare este endotermic, adică are loc cu absorbție de căldură.

 Intercepția prin foliaj

este partea din precipitații care este interceptată de frunzișul plantelor și care, în timp,
se evaporă fără a mai ajunge la suprafața solului. Cantitatea de apă interceptată
depinde de durata ploii, de viteza vântului, de temperatură, de densitatea frunzișului și
de alți factori mai puțin însemnați.

 Infiltrația
Infiltrarea este fenomenul de pătrundere a apei de la suprafaţa terenului în zona de
aerare (sol, sediment sau rocă permeabilă), unde urmează o mişcare descendentă care
se finalizează în zona de saturaţie.
Fenomenul de infiltrare, în sens larg, are două faze distincte:
• pătrunderea apei prin suprafaţa terenului şi intrarea ei în teren, sub suprafaţă
topografică;
• mişcarea descendentă a apei cu componenta principală verticală, într-un teren
nesaturat, de la suprafaţa terenului până la primul nivel piezometric, care marchează
limita superioară a acviferelor freatice.
Procesul de infiltrare contribuie la transformarea precipitaţiilor atât în apă de retenţie
cât şi în apă hidrodinamic activă care generează scurgerea hipodermică, scurgerea
subterană şi refacerea rezervei acviferelor. Pe perioade mai mari, infiltrarea acţionează
ca un proces de regularizare a regimului hidrologic, punând în rezervă o parte din apa
atmosferică, restituită ulterior, mai lent, cursului de apă. Capacitatea de retenţie a
bazinului hidrogeologic se reflectă în forma hidrografului, pe porţiunea curbei de
epuizare

 Topirea

Topirea este o transformare de fază, proces în care o substanță trece din faza solidă în
faza lichidă, datorită acumulării energiei în atomii sau moleculele unui corp solid.
Creșterea energiei atomilor sau moleculelor conduce la distrugerea legăturilor dintre
ele, fenomen ce cauzează topirea parțială sau totală a solidului. Procesul opus
este solidificarea. Cantitatea de căldură necesară unității de masă a corpului solid
pentru a se topi la temperatura de topire se numește căldură latentă de topire. Fiecare
substanță cristalină se topește (se solidifică) la o temperatură constantă, numită
temperatură de topire (de solidificare).

 Scurgerea
Scurgerea este procesul prin care apa se mișcă la suprafața sau sub suprafața solului. În
această mișcare se poate face distincție între:
o scurgerea de suprafață este scurgerea care are lor pe suprafața solului, având de
obicei loc în straturi subțiri sau în șuvoaie, acoperind cea mai mare parte a
solului;
o scurgerea în albii este procesul care are loc în albii, în care se concentrează apa
provenind din scurgerea de suprafață, formând pâraie, râuri și fluvii;
 o scurgerea subterană este scurgerea care are loc sub suprafața solului, fie prin
straturile freatice fie prin straturile acvifere de adâncime. Apa din straturile
subterane se reîntoarce la suprafață fie prin izvoare, fie prin infiltrație în râuri,
oceane sau alte rezervoare de suprafață.
Scurgerea este o componentă importantă a circuitului apei în natură.

 Capilaritatea
Capilaritatea este capacitatea unui corp poros sau a unui tub de a atrage un lichid,
care apare în situațiile în care forțele de adeziune intermoleculară dintre lichid și solid
sunt mai puternice decât forțele de coeziune intermoleculare din interiorul lichidului.
Capilaritatea poate induce o mișcare ascendentă a apei, contrară celei descendente
induse de gravitație. Capilaritatea este un set de fenomene datorate interacțiunilor
dintre moleculele de lichid și solid (de exemplu, pereții de la un container) pe
suprafața lor de separare. Forțele care apar în acest fenomen sunt tensiunea de
coeziune, aderență și de suprafață. De exemplu, se manifestă pe suprafața lichidului în
contact cu solide care pot apărea ridicat (în cazul de apă), deoarece forțele de adeziune
între apă și recipientul care conține acesta sunt mai mari decât forțele de coeziune
dintre moleculele de apă, sau deprimat (în cazul de mercur), decât restul suprafeței,
deoarece în acest caz sunt de coeziune obligă să prevaleze în ceea ce privește forțele
de adeziune

Bilanțul hidric global:

Cantitatea sau masa totală de apă care ia parte la circuitul apei în natură rămâne
constantă. De asemenea, ca medie în timp, se menține constantă cantitatea de apă
înmagazinată în fiecare din rezervoarele circuitului. Acest principiu se numește legea
conservării masei.
Tabelul alăturat arată cantitățile de apă care cad sub formă de precipitații sau care se
ridică prin evaporație de pe suprafața uscatului sau a oceanelor. De asemenea, se arată
cantitățile de apă care se scurg de pe sol spre oceane. Din tabel se poate constata că
totalul precipitațiilor pe suprafața uscatului este egal cu suma dintre cantitatea de apă
evaporată de pe suprafața uscatului și cantitatea de apă scursă spre oceane. Similar,
cantitatea totală de apă pierdută de oceane prin evaporație este egală cu suma dintre
cantitatea de apă care se scurge în oceane de pe suprafața uscatului și cea care provine
din precipitațiile pe suprafața oceanelor. În sfârșit, cantitatea totală de apă care intră în
atmosferă prin evaporația de pe suprafața uscatului și a oceanelor este egală cu
cantitatea de apă eliminată din atmosferă prin precipitații. Se poate constata că masa
totală de apă care se află în mișcare este, în medie, de 505 km³/an.